Pentru el pânza e câmpie cu flori,
harta sudorilor viselor colorate,
aurora imaginară care îi înfăşoară
umerii la nevoie când nici o căldură
nu mai prea vieţuieşte pe aproape,
este prima zăpadă pe care o tulbură
umbra umbrei pasului sub luna plină,
e ogorul îmbrumat, rugina plugului
frânt într-o rădăcină de floare sălbatică,
sau pardoseala pe care dansează cineva
la miezul nopţii, până hăt spre margini,
este masa care aşteaptă, aşteaptă ceva
cu faţa spălată în rouă şi des limpezită
sau cerul fără dârele norilor migratori
arestaţi uneori lângă vama sinelilor,
este chiar giulgiul acela miraculos
pe care se imprimă culorile suferinţei,
ca nişte legende, pomeţii şi coastele,
buricele degetelor şi ridurile frunţii,
este imacularea pe care o colorează
vechiul penel legat strâns de degete…
