In the Mirror of Maya DerenAm vazut acum toate filmele Mayei Deren.
Este dificil sa o prinzi intr-o formula.
Meshes of the Afternoon este fara nici o discutie o capodopera – la nivelul celor mai importante filme dintotdeauna – insa este cumva atipic in creatia ei. De altfel sunt voci care clameaza ca filmul a fost facut de fapt de sotul ei de pe atunci, regizorul Alexander Hammid, care a iubit-o atat de mult incat a pus-o in generic ca regizoare principala.
Ca o ironie, muzica filmului a fost compusa mult mai tarziu, de cel de-al treilea sot al ei, compozitorul Teiji Ito. Si el indragostit nebuneste de ea. Ce-i drept nu-i pacat, femeia asta era de o frumusete boticelliana.
Insa universul de idei al filmului pare sa fie al ei. Cei mai multi sunt inclinati sa creada ce Hammid a fost operatorul, iar ea a fost creatoarea.
Oricum, filmul asta are o naratiune cat de cat. Oricat ar fi de fantastica. In film se intampla ceva. Si in At Land se intampla ceva, cu toata confuzia intentionata de spatii.
In schimb Meditation on Violence este un dans chinezesc – miscarile lui au un corespondent in precepte filosofice (ca si yoga) – insa noi vedem un dans de 12 minute. Este superb, pentru ca daca un film vorbeste prin imagine si ritm (dat de editie), apoi filmul asta are un ritm al lui care este fenomenal. Imaginile curg una din alta, decurg dupa o logica filmica pe care o simti, este un film circular, de la mijoc este derulat inapoi in mod firesc.
Cred ca trebuie sa plec de la pasiunile ei. Au interesat-o miturile, ca expresii fundamentale ale noastre, ritualurile, ca suport al miturilor, dansurile, ca sublimare a ritualurilor. Nu era deloc departe de Eliade sau de Culianu.
A mers insa fireste pe drumul ei. Care a dus-o in Haiti. A filmat ani de zile in Haiti, s-a cufundat tot mai adanc in mitologia voodoo, pasiunea ei a determinat-o sa se converteasca la religia voodoo, pana la urma a devenit preoteasa Voodoo. A scris o carte despre Voodoo.
Filmul despre voodoo nu l-a terminat. Multi ani dupa moartea ei, cel care ii fusese al treilea si ultimul sot, Teiji Ito, a incercat sa termine el filmul, impreuna cu noua lui sotie. Pe DVD sunt date numai opt minute din filmul acesta.
Ce inseamna mitul pentru Maya Deren? Poate de aici ar trebui inceput. Daca miturile exprima ceea ce este fundamental in noi, atunci ele ne vorbesc despre viata si moarte, despre subconstient, despre eros. Poate ca ele exprima o realitate mult mai larga decat cea care ne este evidenta.
O sa pot vorbi mai mult despre ea si despre filmele ei cand voi crede ca reusesc sa inteleg ce intelegea ea prin mit. Si apoi prin ritual. Si apoi prin dans.
„Myth is facts of the mind made manifest through a fiction of matter”. Aseara, revazand DVD-ul, am dat din nou de definitia asta, care suna foarte frumos. Joseph Campbell, cel care a prefatat cartea ei despre voodoo a intrebuintat-o: „Maya considered myth as facts of the mind made manifest through a narrative of matter”.
De aici as incerca sa avansez pe linia ei de gandire. Daca mitul reflecta nevoia noastra de a da o forma concreta, pentru a fi sesizabila, faptelor din mintea noastra (deci unor realitati in afara realitatii concrete), probabil ca simtim nevoia sa reluam mitul mereu (acea naratiunea care materializeaza faptele noastre din afara materiei) – si il reluam prin ritual. Ritualul se sublimeaza prin gest – dansul este gest, adica ritual sublimat.