Cind incepe un an nou, simtim ca incepe o noua calatorie a destinului! Ne imbarcam cu toata speranta, care sa ne tina de cald si sa ne indrume pe drumul cel bun. Si mergem, si mergem, si ne mai dam jos cite o cojoaca, precum Baba Dochia; mai culegem cite un ghiocel la colt de primavera, ne scaldam in soarele auriu al verii, ne potolim setea cu mustul viilor la rod de toamna si ne asezam in fata sobii, sa ne tragem sufletul, indreptind ochii spre fereastra, pentru a vedea primii fulgi ai iernii! Am revenit la locul de unde am plecat? Sintem la sfirsitul calatoriei anului ce a trecut, sau sintem la inceputul unei noi drumetii? Am avut timp sa mirosim cele patru anotimpuri? Sau ne-am pierdut in viltoarea alergaturii de la o poteca, la alta, cautind linia de sosire?
Am trecut peste munti si oceane, am poposit in poienite, bind apa rece de izvor, ne-am cufundat talpile picioarelor obosite in nisipul deserturilor timpului si ne-am unduit figurile de Fata Morgana in apa oazelor. Am cules griul din cimpii si l-am transformat in bucata de piine calda de linga strachina cu lapte proaspat. Ne-am trezit odata cu rasaritul si am continuat sa mergem inainte si dupa apus. Deci unde am ajuns? La sfirsitul anului, sau la inceputul lui? Am facut ocolul pamintului, sau au trecut cele patru anotimpuri peste noi?
Nu-i nici un bai. O luam de la capat si poate vom gasi raspunsul data viitoare.
Madalina Corina Diaconu