Într-o seară, pe la sfârşitul lunii ianuarie 1990, conducerea U.S.S. Braşov era în şedinţă la rectorat. A apărut neanunţată o delegaţie a P.N.Ţ.
— Noi suntem din conducerea P.N.Ţ. — filiala Braşov şi am vrea să discutăm. Voi studenţii, aveţi o mare responsabilitate politică. Vedeţi, comuniştii se regrupează, îşi consolidează puterea. Ar trebui să faceţi ceva!
Voi nu prea ştiţi istorie, aţi fost îndoctrinaţi, dar nu trebuie să acceptaţi, nu trebuie să permiteţi comuniştilor să-şi consolideze puterea!
Le-am răspuns eu:
— Dacă ştim sau nu istorie, asta o puteţi afirma doar după ce aţi stat de vorbă cu noi. Eu pot să mă angajez că în termen de o săptămână Universitatea intră în grevă generală. Dumneavoastră puteţi în schimb să declanşaţi greva în întreprinderile din Braşov?
— Nu…
— Puteţi să-mi garantaţi că muncitorii din aceste întreprinderi nu vor veni să ne dea în cap?
— ???
Delegaţia a plecat, lăsându-ne invitaţia de a participa, duminică, 28.I. la şedinţa organizată de P.N.Ţ. la Teatrul Dramatic.
Am mers la şedinţa respectivă împreună cu trei prieteni. Intenţionam să citesc materialele citite la cursul festiv. Le-am trimis, din sală, unuia din cei care fusese la rectorat şi care acum era în prezidiu. M-a chemat şi mi-a spus că pot vorbi, dar că nu are rost să citesc materialele pentru că sunt prea lungi.
În deschidere a vorbit şeful filialei, care a subliniat trecutul eroic al partidului şi martirajul membrilor ucişi în temniţele comuniste.
Partea proastă a fost că şi următorii vorbitori au repetat aproape acelaşi lucru, astfel că oamenii din sală au început să dea semne de oboseală.
A venit rândul meu.
— Sunt Cionoiu, preşedintele sindicatului studenţesc din Facultatea de Silvicultură, dar aici în calitate de persoană particulară. Aş vrea pentru început să vă recit o poezie.
— Huo! Nu! Huo!
— Să fim bine înţeleşi. Am fost invitat aici împreună cu colegii mei de către conducerea partidului. Dacă nu-mi daţi voie să vorbesc, părăsim sala.
S-a făcut linişte.
— Poezia pe care vreau s-o recit e intitulată „Gândurile sunt libere”. A fost scrisă de marele poet german Schiller şi nu ştiu dacă a fost deja tradusă în româneşte:
„Gândurile sunt libere,
Cine le poate ghici?
Ele zboară ca umbrele nopţii
Nici un om nu le poate şti,
Nici un vânător nu le poate ucide,
Pentru că gândurile sunt libere,
Eu gândesc ce vreau şi ce îmi place,
Dar în linişte şi cu bunăcuviinţă.
Gândurile, aspiraţiile mele
Nu le poate influenţa nimeni
Pentru că gândurile sunt libere.”
Când am terminat de recitat poezia cei din sală au aplaudat. Nu mai huiduiau.
— Pentru că aici s-a discutat foarte mult despre trecutul P.N.Ţ. aş vrea să-mi spun şi eu părerea. Bunicul meu a fost membru P.N.Ţ. şi a făcut câteva luni de închisoare pentru simplul motiv că a fost primar în perioada interbelică, atunci când în sat nu exista nici un comunist. Este adevărat că membrii P.N.Ţ. au fost persecutaţi de comunişti şi că P.N.Ţ. a jucat un rol important în istoria României. Dar după părerea mea în istoria P.N.Ţ. au existat şi greşeli, greşeli care trebuiesc semnalate.
O greşeală a fost politica naţionalistă dusă în anii ’30. Marea greşeală a fost însă participarea P.N.Ţ. la insurecţia de la 23 august. Trebuie să recunoaştem că duşmanii noştri în al doilea război mondial au fost ruşii, nu nemţii! Nu trebuia să trădăm!
În fine‚ vreau să mă refer la noua denumire a partidului: P.N.Ţ.-C.D. (Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin şi Democrat). Consider că două din cuvintele ce formează această denumire se exclud reciproc: naţional şi creştin!
Vă mulţumesc.
Nu am fost huiduit, dar cei din sală nu păreau entuziasmaţi de discursul meu. Câţiva au aplaudat.
Preşedintele filialei s-a referit la cele spuse de mine:
— Îi mulţumim domnului student, dar precizăm că părerile domniei sale nu reprezintă punctul de vedere al partidului…
Totuşi, nici unul din cei prezenţi nu a încercat să polemizeze pe marginea obiecţiilor ridicate de mine.
Am aflat mai târziu că unii dintre cei prezenţi în sală m-au etichetat drept extremist. Mă tot întreb: de ce?
După ce şedinţa s-a terminat, participanţii s-au deplasat spontan — organizat spre primărie unde au scandat lozinci împotriva conducerii statului. Eu am plecat la cămin.
În ziua aceea, 28 ianuarie, opoziţia formată în primul rând din P.N.Ţ. şi P.N.L. a organizat mitinguri de protest împotriva Puterii în mai multe oraşe din ţară. Manifestaţia cea mai amplă s-a desfăşurat la Bucureşti, manifestanţii acuzând F.S.N.-ul şi pe domnul Iliescu de faptul că au acaparat puterea.
Simpatizanţii F.S.N. au răspuns cu o contra manifestaţie. A doua zi, în 29 ianuarie, mii de muncitori de la întreprinderile bucureştene i-au vânat pe membrii partidelor istorice şi au devastat sediile acestora. Televiziunea a prezentat partinic faptele, fiind evident că simpatizează cu F.S.N.
În acea zi m-am gândit pentru prima dată, să părăsesc ţara.
