Continuare. Partea 1-a v. aici.
Pentru ortodocşi preotul este întotdeauna motivul de mândrie în comunitate. Este cel care îi adună la un loc în casa de rugăciune şi trebuie să fie alături de ei cu sufletul, nu doar cu trupul, în momente importante precum botezul, nunta, înmormântarea. Este părerea doctorului în teologie ortodoxă Romeo Cemârtan.
Romeo Cemârtan: „În această perioadă un exemplu pentru creştini, un exemplu pentru cetăţeni este un preot, un slujitor în biserică, menit de a fi lumina lumii şi sarea pământului, cum spune Sfânta Evanghelie. Şi rolul preotului rămâne de a fi conducător spiritual. Deja situaţia reală în parohii, situaţia reală în societate este că nu avem timp suficient nu numai pentru a analiza, dar şi a urma exemplul bun pe care îl arată un slujitor divin.
În al doilea rând, în atâta aglomeraţie de informaţii, evenimente, stresuri, frici, fobii care sunt în societate în privinţa viitorului nostru, se uită, cred, cel mai important lucru – comunicarea. De fapt un preot este slujitorul comunicării…”
Europa Liberă: Enoriaşii spun că în ultimul timp această goană după material se face tot mai prezentă, tot mai simţită, chiar şi feţele bisericeşti încearcă să-şi construiască case mai de lux, să aibă o maşină de lux. Şi atunci se pierde din credinţă sau se pierde încrederea în cel care propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu?
Romeo Cemârtan: „Sigur că a chivernisi, a gestiona lucrurile materiale nu este rău. Înainte rolul preotului, pe lângă cel spiritual, era şi cel de a îmbunătăţi viaţa, de a promova un progres în mediul rural. Preotul avea cele mai noi tehnologii de prelucrare a pământului, învăţa ţăranii cum se prelucrează după aceste tehnologii. Preotul poate era primul în sat care avea tehnică de prelucrare nouă, adusă din Occident ş.a.m.d. Şi sigur că aceasta nu este rău.
Când lucrurile se limitează la chestii materiale, când se uită de aspectul spiritual, când nu se mai simte o comunitate, iar preotul este ca un fel de patriarh în biserică, unde el uită de nevoile enoriaşilor, nu este conectat la problemele comunităţii, exact ca guvernarea noastră, atunci se creează două realităţi – viaţa preotului în biserică şi viaţa creştinilor în comunitate… Şi când nu este legătură strânsă între aceste două realităţi, atunci toţi pierd. Chiar şi preotul pierde prin aceea că enoriaşii nu sunt mulţumiţi de activitatea lui şi se nasc conflicte, se nasc probleme care apoi trebuie să se rezolve de comun acord.”
Europa Liberă: Mulţi dintre mireni spun că în ultimul timp biserica încearcă să devină un business. Pentru că se pun preţuri mari pentru înmormântări, cumătrii, cununii, cumpăratul lumânărilor, iconiţelor. Pe zi ce trece se majorează preţurile şi lumea un pic pierde încrederea în această instituţie.
Romeo Cemârtan: „Biserica nu a existat numai din jertfe. A existat din activităţi economice permise, care erau tradiţionale pentru biserică. Este vorba şi de a fabrica lumânări, este vorba şi de icoane, de producerea unor obiecte bisericeşti. Problema este mai spinoasă atunci când biserica acţionează ca un agent economic. Dar niciodată în biserică nu s-a taxat după un preţ, totdeauna a fost acest principiu – fiecare dă cât poate. Se cere o jertfă, dar ea trebuie să fie din suflet dată, nu o taxare.
Întotdeauna, chiar şi în Vechiul Testament aceste zeciuieli, taxe erau povară pentru popor. Aici şi psalmistul David afirmă: „Milă voiesc şi nu jertfă”. Şi Mântuitorul repetă această teză. În comunitate fiecare dă cât poate. Avem episodul din Evanghelie, când o văduvă dă un bănuţ şi Mântuitorul spune: „Din ceea ce nu are ea dă. Şi de aceea jertfa ei este cu mult mai mare decât a celor care dau din prinosul lor exagerat”. În cazul respectiv ierarhii bisericii ar trebui să reglementeze această situaţie pentru a aplana conflicte, pentru a aplana această nemulţumire. Ştiu mulţi preoţi care când sunt întrebaţi: „Cât, părinte, să plătesc pentru o slujbă sau pentru oricare obiect?”, indică o sumă ca orientare, dar nu spun că fix această sumă: „Cât puteţi. Dacă puteţi atâta e bine. Dacă nu, e la fel de bine”. Şi aceasta este creştineşte.”
Europa Liberă: Unii observă că Moldova ajunge să fie o ţară cu foarte multe locaşuri sfinte. Biserici, mănăstiri se construiesc, se reconstruiesc, sunt destul de multe. Dar Moldova e şi ţara cu cea mai mare corupţie. Feţele bisericeşti ar trebui să fie mai active şi mai vocale împotriva corupţiei? Este şi o poruncă: să nu furi.
Romeo Cemârtan: „Da, este. În primul rând, noi după perioada comunistă avem nevoie de aceste locaşuri sfinte, avem nevoie credincioşii să poată să aleagă unde să meargă. Pentru că nu putem monopoliza credinţa şi un preot să fie monopolist la o slujbă sau la o biserică. Dacă omul simte că nu are trăire spirituală în biserica respectivă, el trebuie să caute altă biserică şi alt duhovnic… Din acest punct de vedere e bine să fie multe biserici.
Apare altă problemă – calitatea slujitorului şi comunitatea pentru că biserica în primul rând este comunitate, acolo unde se predică şi acolo unde este o trăire creştină, acolo oamenii vin… Biserica este anume adunarea de oameni întru trăire, întru credinţă, întru dragoste. Şi sigur că acolo unde este această trăire este o comunitate, o lucrare între oameni şi lucrare cu duhul sfânt. Corupţia este altceva decât această lucrare. Pentru că ce înseamnă corupţie? Este un egoism, unde fiecare trage la turta sa. A fost făcut un experiment într-o şcoală, la o clasă, pentru a le arăta copiilor ce înseamnă a trăi din dăruire şi ce înseamnă a trăi din furt. Fiecare avea câte un creion şi profesorul i-a rugat să împartă creionul cu vecinul şi fiecare a transmis creionul, dar în acelaşi timp a şi primit de la vecin, deci, toţi au rămas cu creioane, dar s-a produs comunicarea, o legătură între elevi. A doua poruncă a fost să încerce cât mai rapid să fure creioane de la vecini şi cei mai ageri copii au reuşit să fure două-trei, iar alţii au rămas fără creioane.
Aceasta este situaţia: poţi trăi din furt, din corupţie, dar poţi să trăieşti din dăruire. Nu degeaba în popor se spune: dă şi ţi se va da înzecit, însutit. În cazul respectiv preotul este primul care ar trebui să educe în biserică la creştini simţul responsabilităţii, corectitudinii şi al dăruirii. Chiar dacă tu eşti momentan în pierdere, să ştii că în cadrul comunităţii vei câştiga oricând.”
Europa Liberă: Îmi amintesc cum Papa Francisc a atacat puternic mafia, ce e drept, mafia italiană, transmiţând public şefilor mafioţi că vor sfârşi în iad, dacă nu se căiesc şi nu renunţă la stilul de viaţă. Pare a fi valabil pentru orice societate ceea ce a spus.
Romeo Cemârtan: „Aş adăuga că mesajul lui a fost şi către guvernanţii lumii pentru a stopa sărăcia, pentru a stopa acest sistem care îmbogăţeşte pe unii şi sărăceşte pe alţii.”
Europa Liberă: Dar acest stil de viaţă nu aduce fericire.
Romeo Cemârtan: „De fapt fericirea nu depinde de starea materială. Starea materială este, cum spunea şi Mântuitorul: „Nu adunaţi comorile acolo unde sunt furturi şi acolo unde molia le mănâncă şi rugina le distruge, ci în ceruri”. Se referea la viaţa interioară, chiar oameni de ştiinţă au constatat, au făcut studii comparative şi au observat că nu banii, nu starea socială şi nici diferite mâncăruri îl aduc pe om la starea de fericire, ci amintirile frumoase, experienţele pe care le are călătorind în lume şi întâlnindu-se cu alţi oameni. De fapt fericirea stă în comunicare şi în comuniune.”
Europa Liberă: Şi atunci de unde această sete de putere şi de bani?
Romeo Cemârtan: „Putem să punem un diagnostic – situaţia de sărăcire sufletească şi atunci începem să o acoperim cu cea materială… Omul dacă nu este harnic spiritual, el devine harnic material. Cu adevărat spiritual să te zideşti este mult mai complicat şi mai greu decât material… Şi ai nevoie de nişte principii, trebuie să suferi, trebuie să te schimbi, ceea ce este mult mai complicat. Mai uşor este să schimbi oamenii din jur, situaţia din jur şi atunci devii ca un fel de tiran pentru cei din jur. Orice oligarh este de fapt un tiran care impune voinţa şi interesele personale celorlalţi oameni.”
Europa Liberă: Vă întrebam şi nu am mai ajuns să răspundeţi dacă vrem preotul să fie model. Şi la el se observă această goană după avere, vrând să aibă şi maşini de lux, şi case de lux, şi aur, şi argint, şi de toate.
Romeo Cemârtan: „Şi guvernanţii noştri ar trebuie să fie ca noi. De ce guvernanţii noştri nu se gândesc la noi, ci se gândesc la bunăstarea lor şi asupresc oamenii? Răspunsul este unul şi pentru guvernanţi, şi pentru preoţi – ei sunt din rândul nostru… Ei sunt ca noi şi problema e că a lipsit educaţia de a fi creştin adevărat… În perioada comunistă trebuia să fim fideli partidului, unui stat. Şi de fapt comunitatea creştină a fost înlocuită cu statul sovietic, iar atunci când statul s-a destrămat, fiecare a devenit patriarh în statul său… Noi nu avem o ţară comunitară, avem o ţară de clanuri, de oligarhi, de cumetri, dar nu avem simţul creştin de comuniune cu Dumnezeu…”
Europa Liberă: Se observă uneori că din ce în ce mai puţini oameni trec pragul bisericii, în special cei tineri, care nu au fost educaţi în spirit creştin. Cine îi îndrumă pe calea cea dreaptă pe cei care reprezintă generaţiile noi?
Romeo Cemârtan: „E o întrebare destul de actuală şi stringentă pentru tânăra generaţie. Şi aş face comparaţie între biserică şi mass-media, pentru că şi una, şi alta slujeşte cuvântului. Dacă un tânăr nu este în biserică, îl găsim sigur folosindu-se de mass-media…”
Europa Liberă: …în faţa televizorului, internetului…
Romeo Cemârtan: „Da. Golul acesta el îl umple cu noile tehnologii care, pe de o parte, sunt bune, pentru că informează, dar pe de altă parte, anume setea de informaţie arată că omul nu este împlinit spiritual. El priveşte, ascultă, încearcă să cunoască, să citească mai multe, dar nu se satură, cum spunea şi Mântuitorul: „Vor bea, dar nu se vor sătura de apa respectivă, pentru că e o deşertăciune”.
Orice informaţie are un sens şi un conţinut, dar fără dragoste această informaţie este ca şi cum goală. Astfel de informaţie pur şi simplu îţi dă aparenţă că te hrăneşte, dar nu te satură, nu are la baza ei nişte repere care şi te formează, nu numai te informează. Pur şi simplu este o bulimie de informare care mai mult dezorientează tânărul şi de aici avem explicaţia de extremism, tot mai mulţi tineri sunt atraşi de idei extremiste, cele islamice sau cele legate de credinţe ezoterice ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Războiul religiilor ar putea să se declanşeze?
Romeo Cemârtan: „Unii gânditori profunzi, care analizează spre care tărâmuri merge civilizaţia noastră admit că aşa ceva poate fi. Nu aş spune că ar fi război între creştinism şi islam, aş spune altfel, ar fi un război între credinţă şi lipsă de credinţă, între bine şi lipsa binelui… Pentru că toţi caută binele, numai că unii sunt atraşi de binele iluzoriu, fals. Şi căderea lumii a început de la căderea cuvântului – minciuna… De aceea, şi preotul este acela care conduce spre adevăr şi trebuie să combată nu numai corupţia, dar şi orice minciună.
În orice formă omul trebuie să ştie şi să înveţe să spună adevărul, să recunoască când a greşit şi să ştie care este modalitatea de a repara minciuna spusă cândva. La noi aceasta este o problemă: lipsa acută de demnitari şi chiar de oameni simpli care sunt pregătiţi de a-şi asuma responsabilitatea recunoaşterii minciunii şi a neadevărului…”
Europa Liberă: Cine este cel care trebuie să ofere primul exemplu de curăţenie sufletească şi trupească?
Romeo Cemârtan: „Sigur că preotul, slujitorul bisericesc care are această menire dată de sus, de Mântuitor.”
Valentina Ursu, 11.04.2015
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.