Camera Deputatilor, condusa de Bogdan Olteanu, a adoptat, la 11 decembrie 2007, in urma unor dezbateri care au indus in eroare o parte din parlamentari, o modificare a Legii nr.350/2006, legea tinerilor, prin care incearca din nou sa lase Grupul pentru Dialog Social si revista 22 fara sediul din Calea Victoriei 120.
Pe motiv ca doreste doar sa clarifice situatia celor doua Fundatii Nationale pentru Tineret, redenumind-o pe una dintre ele Consiliul National al Fundatiilor pentru Tineret (CNFT), deputatii, sub conducerea presedintelui Bogdan Olteanu, au modificat si articolul 14 al legii, introducand o alta sintagma „in posesia UTC”, pentru a stabili care imobile vor fi trecute la nou redenumitul CNFT. Astfel, lista imobilelor care vor face parte din patrimoniul CNFT include si imobilul din Calea Victoriei 120, care nu s-a aflat niciodata in proprietatea UTC.
Cladirea din Calea Victoriei 120 a fost transmisa, in 1981, din administrarea Muzeului satului si de arta populara in administrarea C.C.al UTC, fara plata, pe durata nedeterminata si a fost folosita de Nicusor Ceausescu si de anturajul sau.
Pe linga tentativa de a prelua sediul pe care GDS il are doar in administrare, Camera Deputatilor incearca sa improprietareasca cu o cladire de patrimoniu o asociatie a Fundatiilor Nationale si Judetene pentru Tineret implicate in multe scandaluri imobiliare prin care si-au instrainat sediile.
Grupul pentru Dialog Social