Eclectismul
Cartea lui Pierre Leroux* pe această temă, apărută în 1839, mă preocupă de multă vreme, deoarece încă de acum 168 de ani se constatase că practica eclectismului nu este doar expresia unei absenţe de sistem filozofic, ci şi a unor tendinţe politice. După 1989, prăbuşirea sistemului sovietic, care se pretindea a fi clădit pe cea mai fermă doctrină comunistă, a fost urmată de o evoluţie anarhică pe multiple planuri şi eclectismul pare să capete forme noi, mai mult politice decât filozofice. Dar să ne reamintim precedentul.
P. Leroux susţine că în antichitate eclectismul filozofic alexandrin (Ammonius) a urmat sistemului platonic, iar eclectismul lui Cousin a venit după Hegel, fiind un dublu plagiat, o denumire falsă pentru o doctrină falsă (p.69). Noii eclectici parizieni au amestecat o doză de monarhism, o doză de aristocratism şi una de democratism, fără să înţeleagă că o contopire de elemente contrare nu se poate realiza decât într-o doctrină superioară.
Azi avem alte amestecuri : 1. Amestecurile politice au devenit mai complexe, mai greu de definit şi, în aproape toate cazurile doza de democratism pare să aibă pretenţii preponderente; 2. Doctrinar, se apelează mai puţin la filozofie (între marxism si heidegerism) şi mai mult la economie (între keynesism şi monetarism, între Fukuyama şi Huntington, mai pertinente fiind analizele lui Toffler), etica fiind lăsată mai mult în seama religiilor (islamismul fiind în ofensivă); 3. Structural, o fluctuaţie de populaţii dinspre sărăcie spre opulenţă, recompunere zonală şi conflicte etnice.
Dacă vechiul eclectism invoca trecutul pentru a susţine stabilitatea prezentului, noua sa manifestare nu mai este luată în seamă, stabilitatea sistemelor având garanţii internaţionale. Trăim într-o lume foarte dinamică (rapidă în zona americana şi mai lentă, totuşi concurenţială, în zonele europene); contradictorie (fărămiţare şi unitate, divergenţe până la conflicte sângeroase şi convergenţe flexibile, modernitate şi conservatorism, informaţie şi ignoranţă etc.); multiculturală (globalismul economic fiind susţinut de extensia dominantă a limbii engleze, de post-modernismul şocant şi marginalizarea tradiţiilor, dar şi de o interferenţă mai activă a valorilor afirmate şi recunoscute internaţional).
——————————————————
*Pierre Leroux Réfutation de l’Ėclectisme, Paris, 1839
Eclectismul românesc, ideologic, politic, economic, cultural, exprimă anarhia pretins democratică care de 18 ani ternează într-o nesfârşită tranziţie din care scapă cine poate, emigrând sau intrând în combinaţii mai mult sau mai puţin oneroase, altfel rămânând o componentă uniformă a unei evoluţii lente şi incontrolabile. Permanenta invectivare şi şubrezire a social-democraţiei, ofensiva liberalismului şi populismul centrismului ocupă permanent scena jocurilor politicianiste în care se implică adesea interese minoritare. Adesea se mai dezvăluie câte un ingredient extern rezultat din infiltraţii investiţionale sau din intervenţii diplomatice. Peste tot acest amalgam, socio-politic, tronează activitatea prezidenţială neobosită, mereu ingenioasă şi carismatică, ca un joc de artificii multicolore, înşelătoare. Încât alunecarea de la portocaliu spre verde bananier devine mereu mai îngrijorătoare.
Dat fiind că în Europa celor 27 eclectismul nu deranjează pe nimeni, vom continua să navigăm pe axa favorită, cu neînsemnate derivaţii.
15 dec. 2007
Alexandru Singer