BrainstormingDin când în când, stau şi mestec cu linguriţa într-un pahar cu apă-să fac furtuni.
Mirela s-a spânzurat în ziua în care tatăl ei a fost ridicat de la institutul unde lucra. Cele două evenimente n-au nici o legătură, afară de faptul că cei doi erau rude.
Mirela se îndrăgostise de un băiat din clasă, iar el, a refuzat să iasă cu ea. Simplu, clar. Mirela a decis că viaţa nu merită trăită.
Cu tatăl ei Nicky, situaţia era mai delicată.
Lucra de câţiva ani buni la institut, avusese noroc şi nişte pile, aşa că ajunsese să aibă un loc călduţ. Institutul era într-o casă veche pe lângă Cişmigiu iar el era într-un birou cu două desenatoare.
Fiind un băiat destul de drăguţ, mereu amabil cu doamnele, reuşise să-şi impună un program ideal. Dimineaţa făcea cafeluţa la toată lumea, pâna pe la zece se bea cafeaua, apoi îşi făcea plimbarea obişnuită pe bulevard, intra la un film, lua prânzul pe unde apuca şi se întrorcea la birou cu fursecuri pentru doamne, mai făcea un rând de cafele şi trăgea, până la sfârşitul programului, un somn pe planşetă.
Apoi pleca acasă.
Cum nevastă-sa lucra la un CAP, mânca ce gătise soacră-sa în cursul zilei, mai trăgea un somn pe canapea, încercând să-l citească pe Cenini, aşteptând-o să vină.
Când apărea, o lăsa să manânce, să se schimbe, apoi, ca francezii, plecau la teatru, la dans, la restaurant, sau la film. Îi plăcea să se simtă francez, deşi nu reuşise niciodată să înveţe mare lucru in franceză.
Mirela, în timpul ăsta stătea la bunica din partea lui, că era mai aproape de şcoală.
Dormea în pat cu mătuşa ei, contabilă la o cooperativă. În fiecare seara, mătuşa se ducea la dans, se gătea, avea nişte pantofi superbi, o groază de pantofi…
Lăsa lumina aprinsă până se întorcea, dar Mirela nu se supăra, era fascinată de idea de a merge la dans. De câteva ori a încasat-o pentru că scâlciase câţiva pantofi.
În ziua când s-a spânzurat, Mirela locuia cu ai ei la bloc.
Se mutaseră când se construiseră blocurile noi pe Colentina într-un apartament cu trei camere confort sporit şi parcă-l apucaseră pe Dumnezeu de picior.
Mirela adora să fie singură dimineaţa acasă, putea să doarmă cât voia.
Cu toate astea, se ducea la şcoală destul de regulat, şi, cum părinţii o lăsau în pace dacă lua note bune, se străduia să le facă voia.
În ziua când s-a spânzurat, Mirela nu-şi făcuse lecţiile la nimic.
Într-una din zile, Nicky, plimbându-se pe bulevard, s-a oprit să se uite la nişte chinezării în vitrină, cumpără doi peştişori de argint smălţuit pentru soţie, şi, când să se îndrepte spre Capşa, se lovi nas în nas cu un fost coleg de liceu.
Era un tip parvenit, de origină sănătoasă, ajuns ceva şef pe undeva, după cum auzise – Nelu.
Hei, Nicky, ce plăcere, hai să bem o bere!
Nicky nu era un băutor grozav. Se făcea foarte repede.
După câteva pahare, Nelu îi devenise ca un frate. Şi ca unui frate, îi spuse repede de cocoşei.
„Când e să se aleagă prafu” zic, şi mestec în paharul meu cu apă.