PRECIZARE
I URMA CU CATEVA ZILE ,AVAND O DEFECTIUNE LA COMPUTER, AM APELAT LA BIANCA MARCOVICI SA VA TRIMITA IN NUMELE MEU MATERIALUL DESPRE CARTEA EI NOUA DE POEZIE, IMPACTUL VIRTUAL.
ACCENTUEZ CA MATERIALUL CARE V-A PARVENIT IMI APARTINE, EL FIIND TRIMIS DE BIANCA LA RUGAMINTEA MEA.
VA MULTUMESC
ANDREI FISCHOF
IMPACTUL BIANCĂI MARCOVICI CU VIRTUALUL – GÂNDURI NOTATE PE MANŞETA CĂMĂŞII
Andrei Fischof
Se pare ca a avut dreptate cel care susţinea că nu se poate face critică literară de către cineva care scrie acelaşi gen de literatură ca şi \”criticatul\”. Adică un poet nu poate face, sau nu e cazul să facă cronică unui volum de poezii scris de un confrate, şi aşa mai departe. Nu pentru că nu ar fi obiectiv (acest lucru este mai degrabă o chestiune de fire), sau pentru că ar invidia autorul pentru vreo metaforă neaşteptată, ci pentru ca, citind poemele, criticul-poet nu se poate abţine faţă de el însuşi să nu se întrebe cum ar fi scris el poemul respectiv.
Aşa şi cu noul volum al poetei şi concetătenei mele, Bianca Marcovici apărut de curănd într-o editie personală, cu titlul IMPACTUL VIRTUALULUI. Poeta trăieşte de fapt în trei medii, concomitent, cu sau fară a fi constientă de schimbarea raporturilor între acestea, odată cu înţelepciunea rezultată din experienţa de viată: muzica , iubirea deplină si necondiţionată si Israelul ca existentă în sine. Aceste trei cercuri se întretaie, atât in viaţa cotidiană cât şi în poeme, chiar dacă titlul unora este luat dintr-unul din medii iar conţinutul accentuează altul, ca în poemul SIMFONIA SPANIOLĂ DE LALO, în care, de la început suntem în faţa unui adevar de necontestat
rezultat dintrr-o viată trăită intens: \”ţi s-a spus ca Viclenia in 5 părti / nu mai poate sa-si închisă / cuvintele într-un seif / deja / codul seifului e ştiut de toată lumea.\” Iar apoi: \”viclenia cu spatele gol / într-un dans spaniol cifrat /…/ pantoful cu toc da de un vierme / care trebuie strivit, ezită / şi eu ezit\”
Cele trei cercuri se intretaie deci, născând un sector de cerc comun, în care sunt prezente toate cele trei medii. Acolo e urma impactului virtualului în fiinţa noastra, in modul nostru de a gândi şi acţiona. Ca si al poetei. O regasim pe Bianca Marcovici in atat de cunosuta voce neaşteptată, izbindu-ne în primul vers al poeziei VULCANUL: \” sfărşitul lumii e un basm pentru copii\” ca şi cum ne-ar readuce la proportiile reale ale dramelor existenţiale.
Nu în ou salasuieşte izvorul vieţii, spune poeta, ci în ce s-a întamplat înaintea lui, dragostea totală, adâncă, pregatitoare şi sfâşietoare totodată în legîturile noastre , caci; \”cât de greu se clădesc lucrurile în relaţiile atât de înselatoare …/ prevăd şi aştept mereu să nu mi se întâmple ceea ce presimt în ochii tăi atât de deschişi\” (CE ARUNCI PE FEREASTRA, (pagina 11).
Intretăierea cercurilor, impactul, doare, ca o vânătaie după o lovitură, dar nu renunţăm la niciunul din ele, nici la viaţa în această ţară caldă, nici la iubirea – iubire plină şi deplină, nici la muzica devenita încă din copilăria ieşeană lumea în sine a poetei. Iată o auto-disecţie a curajului de a fi mai presus de orice, cum spunea Marele Will, sincer cu tine însuţi:
\” niciodată nu mă pregătesc pentru tine / spontan îţi redau cum sunt cum / uneori nu vreau să fiu, / capăt forma ta nemăsurată / închid ochii şi-ţi scriu/ pianul meu sună la unison , clapele/ urmaresc literele latine, cele ebraice se sting/ capăt forma ta când mă
cuprinzi / e normal să-mi repet că inspiraţia mea/ curge din izvorul pămantului roscat.\” (SEMNE PESTE TIMP,pag. 14).
Poemul în cinci rânduri care dă titlul volumului vine ca un supliment interior, un fel de CODA : \” ne-am legat la ochi ,/ ne-am astupat urechile. / ramanem legati / asa cum lumea ne leaga/lumea virtuală\” (IMPACTUL VIRTUAL,pagina 15).
Mentionez cea mai scurta poezie (neobişnuit act al Biancai Marcovici), a carei lipsa de deznodământ se simte precum focul din craterul vulcanului nestins: \”cineva îmi cunoaste sufletul / altcineva trupul…\” (CINEVA, pagina 33).
Am lăsat la sfârşit prefaţa autoarei, venind în întâmpinarea celui prea sigur de el , precum praştia lui David în faţa lui Goliat: \” MĂNUŞI POTRIVITE\”, în care ,aparent fară legatură cu atmosfera volumului, ne reaminteşte rolul mănuşii, ca parte a îmbrăcăminţii, ori ca scut împotriva frigului, ori, şi aici e legatura cu volumul insusi, ca \”mănusă nepotrivită a poliţistului pe post de dirijare a circulaţiei cuvântului, cand el, cuvântul, vine de la sine, prin inspiraţie\”….De unde vine puterea de a termina o cursa, probabil de la interior, alergând spre interior.\”
Aş adăuga, tocmai pentru valoarea poemelor din acest volum, că un plus de atenţie la recorectarea textului computerizat ar fi fost de dorit .
Şi iată cum, scriind aceste gănduri, observ că mănşeta cămăşii s-a umplut cu notiţe luate citind volumul şi recitind câteva din poeme , aşa că o păstrez, ofrandă cuvântului , sângele poemelor de oricând.
Este aceasta o carte net mai coaptă şi mai emoţionantă decât cele anterioare, chiar şi mai recente.