Inca de la inceputul secolului al XX-lea s-au facut multe incercari de a explica depresia. In practica clinica, se pare ca explicatiile lui Freud se potrivesc la 80% din pacientii intalniti. Freud a identificat depresia ca pe o furie indreptata spre interior. In cadrul terapiei individuale sau de grup, pacientii sunt de obicei socati atunci cand terapeutul le prezinta aceasta observatie, deoarece ei sunt obisnuiti sa creada ca astfel de tulburari psihologice sunt ezoterice si complexe. De fapt, majoritatea pacientilor vor incerca sa isi vindece depresia cu ajutorul produselor chimice psihoactive, cum ar fi alcoolul sau orice medicamente pe care le pot obtine, considerand ca depresia este o problema cu radacini adanci pe care nu o pot rezolva prin propriile eforturi si intelegere.
In aceste zile in care se pune mare pret pe satisfactia imediata, majoritatea pacientilor sunt dezamagiti atunci cand medicamentele psihoactive nu inlatura imediat senzatia de depresie. Destul de interesant este faptul ca una din nemultumirile cel mai des formulate de pacientii deprimati este aceea ca medicamentul care li s-a prescris nu actioneaza suficient de repede. Repet, aceasta nemultumire nu este neobisnuita pentru o generatie de indivizi care asteapta sa scape de durere imediat. De fapt, pentru a avea eficacitate maxima, majoritatea medicamentelor antidepresive au nevoie de mai multe zile, adesea pana la zece zile sau trei saptamani. Sperantele desarte si realitatile terapiei medicamentoase nu fac decat sa sporeasca depresia pacientului.
Intr-o societate in cautare de satisfactii, o alta solutie – oficiala sau neoficiala – pentru depresie este hedonismul. Pacientilor li se sugereaza adesea sa isi cumpere ceva nou: o masina, o casa, o ambarcatiune. Alte solutii propuse ar fi: sa manance la restaurant, sa caute sa se distreze si sa isi sporeasca activitatea sexuala. Aceste tratamente, care sunt in concordanta cu tendinta omului modern de a considera numai solutiile pe termen scurt, sunt, in cele din urma, sortite esecului. Asemenea medicamentelor, ele trateaza numai anumite simptome, fara a se adresa cauzelor ascunse ale depresiei.
Consider ca este esential sa vedem de unde vine depresia si sa o tratam din punct de vedere etiologic, ceea ce inseamna sa aflam de unde vine si cum se manifesta si sa o legam de o cauza. Un exemplu clasic de depresie cauzata de furia indreptata spre interior este cazul unei fete de nouasprezece ani care a fost internata in spitalul unde lucrez si eu, intr-o stare extrem de grava, aproape catatonica. Trauma ei era rezultatul unui conflict brusc, neasteptat cu tatal sau si al respingerii ei de catre acesta. Timp de mai multe zile, pacienta nu a putut sa vorbeasca si nici chiar sa mearga. Am observat ca, in timp ce statea in scaunul cu rotile, ea avea privirea atintita spre piept. Cand am intrebat-o ce cauta de se uita acolo, jos, mi-a raspuns ca \”priveste ura\” (fata de tatal sau). Tratamentul ei, care a reusit, a constat in sprijinul acordat pentru a elimina aceasta furie \”de gheata\” si pentru a o face sa renunte la aceasta ura se rasfrangea si asupra ei.
Pentru acest tip de depresie, cel mai eficient tratament este cel in care distragem atentia pacientului de la caracterul depresiv al bolii, concentrandu-i-o asupra furiei pe care o simte. Aceasta furie trebuie analizata, inteleasa si exprimata intr-o forma adaptata (separata de ura de sine), controlata si, desigur, in cele din urma, eliminata. Este posibil ca eliminarea acestei furii sa presupuna o restructurare totala a vietii emotionale a pacientului, modificari ale mediului familial, modificari ale modului in care pacientul percepe relatiile interumane si altele asemanatoare. Aceasta terapie poate dura si poate presupune mai multe luni, chiar ani, de indrumare atenta. Ea ajunge totusi la radacinile sindromului depresiv, acordandu-le atentie mai mare decat tratarii sindromului.
Vom sublinia ca numai un procent redus de simptome depresive sunt rezultatul unor dezechilibre biochimice, inclinatii mentale si atitudini negative, disperare existentiala si abuz de medicamente.
As dori sa adaug observatiilor mele actuale o explicatie suplimentara pentru acei credinciosi care, in scrisorile lor catre mine, mi-au cerut informatii mai detaliate despre asa-numitele \”auto-tratamente\” sau \”tratamente la domiciliu\” care se fac in cazul anumitor tulburari psihice. As dori sa accentuez faptul ca astfel de tratamente nu sunt nici etice, nici profesionale si depasesc sfera preocuparilor mele profesionale. Fara indoiala ca unele persoane au presupus ca, in calitate de psiholog ortodox, cred ca ortodocsii ar trebui sa evite tratamentul psihiatric si psihologic, in general – un punct de vedere impartasit de multi ortodocsi – si ca voi prescrie tratamente alternative.
Asa cum arhiepiscopul Hrisostom a subliniat in numeroasele sale scrieri, Biserica Ortodoxa nu se alatura sub nici o forma celor care sustin ca stiintele psihologice nu au nici o valoare. Abordand sanatatea mentala a crestinilor ortodocsi, acesta, asemenea mie, si-a propus totdeauna sa prezinte aceste stiinte din perspectiva credinciosului, in incercarea de a reface legatura dintre problemele spirituale si cele psihologice, pe care psihologia seculara le ignora sau nu le accentueaza suficient de mult. Rolul acestei incercari este unul descriptiv, si nu prescriptiv. Acest aspect am dorit sa-l evidentiez foarte clar in tot ceea ce am scris despre ortodoxie si psihologie.
Acum cativa ani, am inceput sa scriu despre cauzele depresiei din punctul de vedere al psihologiei. Arhiepiscopul (pe atunci, arhimandritul) Hrisostom a completat scrierile mele cu cateva studii de-ale sale. Impreuna am ajuns la concluzia, in aceasta prima etapa de studiu a depresiei, ca majoritatea cazurilor de depresie pot fi descrise corect de conceptul freudian clasic al furiei indreptate spre interior. Si, asa cum arhiepiscopul a subliniat in unele din scrierile sale, nu este nevoie sa imbratisezi punctul de vedere freudian asupra omului pentru a recunoaste ca multe din observatiile sale clinice sunt competente si utile. Din punct de vedere statistic, totusi, aproximativ 20% din cazurile pe care le intalnim in practica clinica indica in mod clar alte cauze. Sa analizam acum cateva dintre aceste cauze alternative ale depresiei psihice.
O cauza foarte des intalnita este obiceiul dobandit de a privi numai aspectele negative ale vietii sau numai anumite ipostaze ale acesteia. Acesta este un obicei capatat fie printr-o abordare neadecvata a problemelor, fie prin imitare – chiar si copiii continua adesea tiparul de raspuns negativ al parintilor sau rudelor lor. In timpul embargoului pe petrol din anii ’70, un pacient a venit la clinica plangandu-se de modul in care el si tara sa erau exploatati de lacomia celorlalti. Pacientul a devenit atat de preocupat de ceea ce spunea incat a atins o stare depresiva de agitatie continua. Tratamentul nostru a pus accentul pe incercarea individului de a constientiza posibilele efecte pozitive ale embargoului, cum ar fi indepartarea consumului excesiv de petrol si conservarea acestuia, reducerea poluarii si a dependentei nationale de sursele de energie straine. A fost nevoie de o perioada mare de timp pentru a rezolva integral aceasta problema, dar modul in care el a inceput sa priveasca problema, cu un echilibru intre aspectele pozitive si cele negative, a condus la aplicarea generala a acestui echilibru la celelalte probleme.
Trebuie remarcat faptul ca printre numeroasele pacate mentionate de Parintii Sfintii Bisericii ca fiind contraproductive in viata spirituala se numara pacatul negativitatii. Parintii ne cheama permanent sa acordam atentie marilor pericole care pandesc omenirea, care, asa cum ne spune Antonie cel Mare, este plina de capcanele Necuratului. In acelasi timp, ei ne spun ca nu trebuie sa subestimam niciodata fortele pozitive si folositoare care exista.
Din nou, viata Sfantului Antonie cel Mare ne ofera dovada acestei lectii. Ni se spune ca orice armata de demoni indreptata impotriva noastra paleste in fata cetelor de ingeri care ne ajuta in viata duhovniceasca. Acest echilibru al punctelor de vedere spirituale reprezinta tocmai ceea ce incearca sa obtina un bun terapeut, atunci cand trateaza depresia cauzata de un negativism excesiv.
O alta cauza importanta a depresiei pe care o regasim in cazurile clinice este cea a sacrificiului de sine excesiv. Aceasta se poate vedea, de exemplu, la multi parinti care isi dedica tot timpul si toate resursele copiilor sau gospodariei, neglijandu-si in totalitate propriile nevoi si dorinte. Se intalneste mai ales la mame, femeile ajungand ca, de teama cheltuielilor necesare consultatiilor, sa isi ignore complet sanatatea, intr-o asemenea masura incat se ajunge la rezultate tragice.
Odata, sotia unui miner a venit la cabinetul nostru cu o depresie cauzata de o astfel de situatie. Ea obisnuia sa economiseasca cativa dolari la fiecare salariu pentru a-si cumpara o bluza noua. Dar, de fiecare data cand avea banii necesari, se intampla ca unul din copiii sai sa vina acasa cu o haina rupta sau cu pantofii stricati. Ea era perfect constienta ca frecventa unor astfel de evenimente indica neglijenta copiilor fata de lucrurile personale, pentru care nu aveau nici un fel de respect.
Atitudinea copiilor a impins-o pe mama la depresie. De fapt, ea acceptase preconstient ideea contemporana ca trebuie sa ofere copiilor tot sprijinul ei material si sa raspunda tuturor capriciilor acestora, chiar daca acest lucru insemna \”sa isi ia de la gura\” pentru a le inlocui hainele rupte cu nepasare, in loc sa le ceara copiilor sa isi coasa hainele sau sa astepte pana la salariul urmator. Femeia avea nevoie de tratament, iar acesta a dat roade.
Desigur ca noi i-am cerut sa le insufle copiilor respectul pentru lucrurile materiale, in mod destul de ironic, una din consecintele cele mai grave ale materialismului il constituie distrugerea lucrurilor.
Unii ajung sa creada ca orice poate fi inlocuit, de unde si lipsa de respect fata de obiectele materiale. Femeia nu trebuia sa inlocuiasca lucrurile copiilor cu \”banii ei din pusculita\”. In acelasi timp, pe masura ce femeia a inceput sa practice acest tip de control, ea a descoperit o forma noua a sacrificiului de sine, mai eficienta si mai moderata, si anume aceea atitudine echilibrata de a nu fi indeplinit copiilor lor orice moft si orice capriciu.
Si despre cel de-al doilea tip de depresie vorbesc Sfintii Parinti, care au atras atentia asupra faptului ca o viata caracterizata printr-un sacrificiu de sine excesiv, fie ca este vorba de o nevointa nechibzuita, fie de dedicarea intregului timp activitatilor de asistenta sociala, provoaca deziluzii spirituale care au efecte negative profunde. Exista intr-adevar oameni altruisti care pot trai intru totul pentru altii, la fel cum exista si asceti de o rezistenta uimitoare. Dar acesti oameni sunt dotati spiritual. Faptele lor nu sunt ale noastre. Cel care intreprinde astfel de eforturi din incapatanare va cadea prada depresiei si bolilor psihice. O viata care si-a gasit echilibrul intre grija atenta fata de transformarea eului si actele de iubire fata de semeni, totul intr-un context moderat, este chiar viata echilibrata pe care o recomanda Parintii ortodocsi.
Disperarea existentiala este o cauza a depresiei, pe care colegii nostri din stiintele psihologice nu ar accepta-o imediat. Si nici nu o vom gasi mentionata ca o categorie clinica in manualul de diagnoze psihiatrice. Poate ca formularea este prea filosofica pentru nosologia clinica. Totusi, aceasta reprezinta o cauza reala a depresiei, astfel ca ea trebuie studiata cu atentie.
Analizam depresia cauzata de disperarea existentiala la doua grupe de varsta. In primul rand, este vorba despre oamenii foarte inteligenti pana in 20 sau 25 de ani care au fost crescuti fara o credinta religioasa sau au fost invatati sa respinga astfel de credinte. Ei par cei mai expusi disperarii existentiale. In al doilea rand, este vorba despre indivizii trecuti cu putin de varsta mijlocie care au inceput sa se confrunte cu o fireasca slabire fizica, astfel ca ei nu mai sunt capabili sa tina pasul cu distractiile vietii moderne.
De obicei, membrii grupurilor de adolescenti sunt capabili sa vada dincolo de fatada societatii moderne si de lucrurile lipsite de semnificatie ale acesteia. Dar ei nu sunt ancorati intr-un sistem de credinte care sa ofere existentei lor un sens fundamental, si pot cadea cu usurinta prada unor depresii greu de tratat. Atunci cand descriu ceea ce simt, ei se concentreaza asupra unor cuvinte precum \”disperare\”, \”lipsa de semnificatie\”, \”uitare\” \”nihilism\” sau \”singuratate in univers\”. in general, este inutil sa ii incurajam pe acesti indivizi sa se implice mai mult in activitatile firesti ale varstei lor. In fata unui astfel de sfat, ei adesea isi acuza terapeutul ca adopta atitudinea parinteasca sau amenintatoare a celor care cred in: \”lasa ca o sa cresti tu si o sa vezi\”.
Adolescentii pot fi ajutati sa invinga aceasta disperare daca li se ofera ceva de care sa se poata atasa. Pentru aceasta, trebuie, in primul rand, sa ii ajutam sa se detaseze de \”caile stiintifice\” moderne (care sunt adesea un surogat spiritual pentru acesti tineri), dominate de cinism, materialism si indoiala. Ei trebuie sa isi deplaseze centrul atentiei de la empirismul naiv pentru care \”ceea ce nu se poate masura nu exista\” la perceptia transcendentala a universului.
Si grupul de pacienti mai in varsta prezinta sentimente asemanatoare de disperare, dar, in acest caz, apar si nemultumirile legate de o viata \”irosita\” sau pe care, acum, cand o vad in perspectiva, ar fi dorit sa o traiasca altfel. Asemenea pacientilor mai tineri, si acestia pot fi ajutati prin elaborarea unei filosofii de viata mai cuprinzatoare. Dar si acesti pacienti au nevoie de ajutor pentru a-si invinge o anumita paralizie care ii impiedica sa isi modifice viata, conceptie care isi are radacinile in credinta ca \”este prea tarziu sa mai schimbi ceva\”.
Destul de interesant, in cazul acestui tip de depresie, pacientii mai in varsta par sa aiba un avantaj fata de cei mai tineri in obtinerea unui rezultat pozitiv. Adesea tinerii au deja formate niste tipare logice care nu lasa sa treaca alte puncte de vedere. Ei fie isi lasa \”mintea\” sa urmeze cursul terapiei, fie devin atat de nerabdatori sa obtina o solutie imediata la disperarea lor, incat se autodistrug daca nu intrevad o vindecare apropiata. Pacientii mai in varsta par mai toleranti fata de timpul necesar gasirii unor solutii de durata, mai ales daca li se atrage atentia ca \”nu s-au imbolnavit peste noapte\”, astfel ca \”nu se pot vindeca peste noapte\”.
Ceea ce ar trebui sa le fie foarte clar crestinilor este faptul ca disperarea existentiala reprezinta exact acea stare in care ne regasim atunci cand suntem privati de intelegerea naturii lui Dumnezeu. Un Dumnezeu copilaresc, antropomorf, nu poate satisface dorinta spirituala a unui om cu gandire inteligenta. Religia sociala, care are rolul de a sprijini si de a consolida relatiile sociale simple, cedeaza in cele din urma in fata ipocriziei, superficialitatii si caracterului nepotrivit al multor relatii sociale.
Intalnirea cu Dumnezeul transcendent si intelegerea Lui, Care reprezinta insasi integritatea si autenticitatea eului uman, Care exista dincolo de orice fiinta, a Carui existenta se afla dincolo de orice afirmatie intelectuala, Care exista si Care nu exista, in totalitatea transcendentei Lui, iata realitatea vietii. Atunci cand aceasta realitate nu exista, apare disperarea existentiala. Lipsa comuniunii cu Dumnezeul Care salasluieste in fiinta umana, pe care universul nu il poate cuprinde, El, Cel incomensurabil, s-a aflat la originea omenirii, sfidand nasterea si moartea, duce la acea disperare care sfasie insasi textura sufletului.
Intr-adevar, cum s-ar putea invata rabdarea, smerenia si nepatimirea de la o societate care cere satisfacerea imediata a placerilor, dezvoltarea eului (ca sa folosim un eufemism pentru mandrie) si proslavirea celor mai inspaimantatoare patimi? Iar daca, asa cum drept ne invata Parintii, virtuti precum rabdarea, smerenia si nepatimirea reprezinta insasi esenta sufletului uman, cum altfel s-ar putea simti o fiinta umana daca nu ca capriciu existential intr-o lume care rupe in mod sistematic legatura dintre chipul lui Dumnezeu din om si dezvoltarea sa \”naturala\” in umbra acelui chip? Si cum sa nu cada prada disperarii? Intr-adevar, afirmatiile unora dintre noi care sustinem ca viata ortodoxa traditionala duce nu numai la integritate spirituala, dar si fizica si mentala, desi sunt considerate de unii hiperbolice, sunt sustinute de disperarea intalnita in societatea contemporana. Nu am exagerat prea mult puterea ortodoxiei, daca ne gandim ca am redus din puterea distructiva a unei societati private de valorile si practicile ortodoxiei.
Odata revizuite cauzele psihologice (functionale) ale depresiei, am dori sa facem cateva comentarii asupra tipului de depresie care pare sa aiba o etiologie biologica. Arn dori sa mai revedem acum si cateva tratamente medicale si psihoterapeutice pentru aceasta afectiune.
Boala depresiva maniacala pare uneori sa fie de natura genetica, desi exista cazuri izolate in care tulburarea se produce in conditiile in care alti membri ai familiei sau genitori nu prezinta nici un simptom. Cauzele specifice ale bolii sunt inca necunoscute, desi, asa cum am remarcat, se pare ca exista o legatura biologica. Boala este cel mai adesea observata de clinicieni la pacientii adulti, iar simptomele cel mai des evocate se refera la perioade lungi de depresie (care dureaza uneori saptamani sau luni), urmate de perioade de comportament \”hiper\” maniac, in care pacientul este incapabil sa se relaxeze.
In timpul fazei depresive, pacientul poate avea dorinte de sinucidere, poate dormi mult, manifestand un interes scazut pentru mancare sau alte activitati normale. Adesea este vorba despre un dezinteres fata de familie, serviciu, pasiuni sau alte preocupari ocazionale. Pe de alta parte, in timpul perioadei maniacale, pacientul incearca sentimente de mare euforie si de multumire exagerata. Pacientii descriu senzatia de \”zbor inalt\”, iar comportamentul lor este adesea perceput de ceilalti ca fiind exagerat, zgomotos, dominant sau chiar tampit. Iata cum se descrie un pacient in timpul unei faze maniacale: \”Motorul meu este ambalat la maxim, iar uneori nu pot sa il opresc\”. Aceasta ezitare de a iesi din starea euforica este asemenea unui viciu, iar cel care sufera de aceasta afectiune recunoaste ca odata ce corpul incepe \”sa se consume\” in activitati curente, se instaleaza depresia. Insomnia si chiar iluzia grandorii pot aparea la pacientul maniac.
Ca tratament chimic pentru depresie maniaca se utilizeaza la scara larga carbonatul de litiu. Psihofarmacologii presupun ca acest medicament inlocuieste un element care lipseste din biochimia creierului, desi nu exista date precise despre o astfel de interventie.
Una dintre problemele interventiilor chimice, atat in cazul acestei tulburari, cat si in cazul altor afectiuni psihologice, o constituie faptul ca medicamentele antidepresive au efecte secundare. Prima generatie de medicamente antidepresive (asa-numitii inhibitori MAP) nu pot fi luati odata cu alimentele fermentate, inclusiv branzeturile. Trigliceridele, care reprezinta familia de medicamente cel mai des folosita in prezent pentru tulburarile depresive, pot provoca oboseala, somnolenta excesiva, tulburari de mictiune si afectiuni cutanate. Dischinezia tardiva, caracterizata adesea prin miscari frecvente ale limbii, specifice, de lingere sau prin miscari circulare de frecare a degetelor, poate fi cauzata de folosirea indelungata a acestei familii de medicamente. Si organele vitale pot fi afectate de utilizarea indelungata a carbonatului de litiu, care necesita supravegherea regulata a nivelului acestuia in sange.
Desi medicamentele pe care le-am prezentat dau adesea rezultate foarte bune, fara a produce totdeauna efecte secundare, este evident ca, in cazul in care se produc efecte secundare, acestea pot fi foarte neplacute.
Terapia cu socuri electrice este uneori utilizata ca ultima alternativa in cazurile grave de depresie maniaca. Majoritatea psihologilor si psihiatrilor isi manifesta rezerva fata de aceasta metoda de tratament, care poate sa duca la pierderea ,ernporara a memoriei si la complicatii mult mai grave.
Doua sunt domeniile de consiliere aplicate pacientului crestin. in primul rand, deoarece depresia maniaca pare sa fie de natura organica, si nu pur psihologica, interventia chimica este uneori necesara, mai ales in cazurile grave. Numai ca cel care ia medicamente trebuie sa consulte medicul, care va prescrie medicamentele la intervale regulate de timp. Efectele secundare ale acestor medicamente trebuie tinute sub observatie atenta.
In al doilea rand, exista terapii mai conservatoare pentru depresia maniaca. In toate situatiile, dar mai ales in cazurile grave, in care sinuciderea pare sa fie o amenintare reala, tratamentele psihoterapeutice sunt oarecum folositoare. Pacientul poate fi incurajat sa constientizeze oscilatiile de comportament si sa incerce sa le tina, intr-o oarecare masura, sub control. In plus, se pare ca gravitatea depresiilor succesive depinde foarte mult de presiunea la care este supus corpul de catre perioadele maniacale care le precede. Astfel, un pacient poate fi deprins sa aiba un comportament moderat in timpul unor astfel de perioade, reducand gravitatea atacurilor depresive care urmeaza. Prin eforturile pacientului se poate restabili un anumit simt al echilibrului.
In Biserica Ortodoxa, noi propovaduim invatatura ca sanatatea psihica si mentala se afla in echilibru cu sanatatea spirituala. In plus, aceste trei elemente interactioneaza in mod foarte armonios. Chiar daca o boala, cum este depresia maniacala, are radacini biologice, activitatea mintii si exercitiul spiritual pot readuce la viata fortele curative ale corpului insusi. Chiar si in cazul interventiei chimice, o atitudine corespunzatoare si o dispozitie spirituala corecta pot reface echilibrul chimic din creier, pe care agentii artificiali nu il restabilesc decat in mod superficial. Rugaciunea, participarea la sfanta Liturghie si impartasirea frecventa pot da mintii si sufletului acea putere care sa actioneze direct asupra corpului omenesc. in plus, citirea literaturii spirituale poate reda speranta si atitudinea pozitiva fata de lume, care lipsesc maniacului depresiv in timpul crizelor de depresie. O viata spirituala disciplinata si sobra poate si ea sa mai tempereze exagerarea pacientului in timpul fazelor maniacale de oscilatie comportamentala.
Chiar daca pare ilogic sa afirmam ca mintea si sufletul pot afecta trupul, putem remarca ca stiinta moderna incepe sa inteleaga ca asa stau lucrurile, in plus, este posibil ca bolile care sunt de natura biologica si care afecteaza procesele psihologice ale indivizilor sa fie rezultatul unei probleme trupesti sau sufletesti.
Lipsa credintei, impreuna cu o gandire ancorata in materialism si cu viziunea seculara a omului (ca sa nu mai spunem nimic despre tolerarea excesiva a patimilor) pot tulbura relatiile homeostatice sau de echilibru dintre trup, minte si suflet. Astfel, mintea si sufletul, care functioneaza ca un tot armonios, vor avea de suferit, dar si trupul poate suferi. La randul sau, tulburarea psihologica rezultata perpetueaza starea de dezechilibru general a individului, instalandu-se maladia scapata de sub control.
Asadar, este cat se poate de logic sa afirmam, asa cum au facut-o Parintii Bisericii, ca sanatatea se reface odata cu restabilirea echilibrului. Aceasta se poate obtine prin interventie chimica, prin corectarea slabiciunilor din procesul de gandire, dar cel mai eficient prin refacerea perceptiei spirituale, care reprezinta mecanismul de control al acelui echilibru.
Stiinta ortodoxa a spiritualitatii, stiinta fizica a rnedicinei si stiinta mentala a psihologiei nu sunt incompatibile, ci lucreaza mana in mana. Niciunde nu este mai evident acest lucru decat in tratarea depresiei, o boala spirituala, medicala si psihologica.
dr. Thomas Brecht
Sunt uimitoare statisticile referitoare la numarul de americani care sufera de vreo forma de depresie, fie ca este vorba de o forma usoara sau de una grava. Ca preot, ma confrunt in mod constant cu crestini care se plang de depresie cronica. De fapt, o treime din scrisorile care imi sunt adresate abordeaza aceasta problema.
Asa cum a aratat dr. Brecht, majoritatea cazurilor clinice de depresie pornesc de la o ura prost directionata. Psihologii, in mod corect, trateaza aceasta ura din punctul de vedere al modului in care aceasta influenteaza fiinta umana, adica al efectelor negative pe care ura indreptata asupra sinelui le are asupra vietii psihologice a individului. Ceea ce este drept.
Exista, desigur, si o alta dimensiune a depresiei pe care psihologii nu o recunosc sau, daca o recunosc, au tendinta de a o trata ca pe un efect secundar, chiar lipsit de importanta. Aceasta este dimensiunea spirituala.
Omul este un organism complex. Psihologicul si spiritualul interactioneaza totdeauna. Astfel, atunci cand ura autodirectionata provoaca un rau asupra psihicului, acesta are un efect paralizant asupra facultatii spirituale a omului si asupra sufletului acestuia. De aceea indivizii deprimati vorbesc in permanenta despre ura puternica fata de Dumnezeu.
Deoarece sufletul este patruns de harul dumnezeiesc, este firesc ca ura fata de sine sa duca la ura fata de Dumnezeu sau fata de lucrurile spirituale. Iata un aspect important al acestei boli care nu poate fi ignorat, deoarece ura indreptata catre ceea ce este spiritual, chiar daca nu atrage pedeapsa sau \”razbunare\”, duce in mod sigur la departarea de sensibilitatea dragostei de Dumnezeu, care incearca continuu sa aline bietul suflet tulburat. Acolo unde predomina ura si negativismul, aceasta dragoste nu poate lucra.
Indiferent de cazul de depresie, as sfatui terapeutul competent si pacientul sensibil sa ia cunostinta de aceasta dimensiune spirituala a depresiei. Daca putem vedea, verifica si indeparta aceasta ura de Dumnezeu si de lucrurile duhovnicesti, avem deschis drumul catre pacient, pentru a-l ajuta sa se confrunte cu si sa respinga ura psihologica de sine care il paralizeaza. A vorbi despre aceasta necesitate nu este o exagerare. Faptul ca ea este ignorata de psihologia atee reprezinta, intr-adevar, o tragedie.
www.crestinortodox.ro