Mass-media acordă ore şi emisiuni latifundiare unei mizerii aşa-zise politice. Ţara în destabilizare, tinerii dornici să plece din ţară, pensionarii nu au îndeajuns să se bucure de puţinii ani de viaţă şi nimic nu justifică crezul luptătorilor din anii ’80.
Astăzi e ziua poetei Ana Blandiana. Datorită şi versurilor ei – flori plăpânde într-o primăvară târzie – lumea din România se bucură de privilegiile democratice.
Orice cărămidă dislocată din marele zid comunist i-a pricinuit căderea.
Impostorii că Vanghelie, Videanu, Udrea nu cred să fi cinstit vreodată măcar printr-un gest firesc să citească un vers din creaţia poeţilor Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu ş.a.
La Mulţi Ani poetei Ana Blandiana !
Transcriu câteva poeme întru sărbătorirea talentului şi curajului ei:
Când voi fi-mbatrânit destul
Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;
În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;
Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,
Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.
Asteapta sa vina octombrie
Aşteaptă să vină octombrie.
Aşteaptă să treacă
Tulburea fugă de moarte
Ascunsă în rut,
Neroada furie a creşterii
Şi coacerea oarbă.
Aşteaptă până creanga
Se leapădă de fructe
Şi fiara îşi uită
Puiul crescut.
Rămâi în cer
Până când ziua
Are curajul să se umilească,
Punându-se cu noaptea
Spate-n spate
Să vadă cine-i mai înalt
Şi noaptea gingaşă se-apleacă
Spre a părea
Egale şi surori.
Nu te-apropia
Până te cheamă
Sânge stângaci
Ca să cobori.
Tu vino numai când răsare
Înlăcrimatul soare de octombrie
Din oul văruit cu nouri,
Clocit în calde veşnicii,
Pândeşte cumpăna din care
Se lasă-n jos cuminte
Atunci
Poţi, chip de om purtând,
Să vii!
Despre egalitate
Nu sunt feministă, cum nu sunt rasistă, cum nu sunt naţionalistă, şi asta pentru că refuz să judec de-a valma largi categorii colective, pe care le ştiu eterogene, formate din indivizi infinit deosebiţi între ei. Pentru mine, fiecare ins este altceva – deosebit de toţi ceilalţi de acelaşi sex, sau de aceeaşi culoare, sau de aceeaşi limba – şi fiecare trebuie gândit separat. Am simţit nevoia acestei răspicate declaraţii de principii pentru a nu fi înţeleasă greşit şi totuşi pentru a-mi satisface imperioasa dorinţa de a transcrie câteva fraze care m-au amuzat enorm atunci când le-am descoperit. Este vorba de un scurt pasaj reprodus de Titus Livius dintr-un discurs ţinut în senatul roman de marele Cato, bărbatul inflexibil, conservatorul neînduplecat, apărătorul republicii şi al tradiţiilor vechii Rome.
Iată-l: „Aduceţi-va aminte de toate reglementările întocmite de străbunii noştri pentru a le supune pe femei bărbaţilor lor. Aşa înlănţuite cum sunt, tot vă este greu să le stăpâniţi. Ce s-ar întâmplă dacă le-aţi reda libertatea, dacă le-aţi îngădui să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi voi? Credeţi că le veţi mai putea fi atunci stăpâni? În ziua în care vor deveni egalele voastre, vă vor fi superioare.” (Titus Livius, XXXIV, 3). Şi când te gândeşti că Cicero îi reproşa lui Cato lipsa de humor!
Invaţa-mă să ard întunecat
Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.
Versuri de la: http://www.versuri.ro/
Despre Ana Blandiana
Cu nespusă bucurie o sărbătorim pe Ana Blandiana.
Mi-am amintit, în timpul scurtei corespondenţe pe care am avut-o cu dânsa pentru a obţine permisiunea reproducerii unor poeme în articolul lui Florin, de nimic altceva decât de… Teoria Complexităţii.
Potrivit acestei teorii, fenomene aflate în relaţii care ne scapă, sunt intim corelate. Este faimos exemplul folosit: „un fluture zboară de pe o floare pe alta în Himalaya şi un uragan se produce în Oklahoma”. Legătura? Fluture->Praf diafan de polen->Un cerb strănută->Avalanşă de zăpadă->Curent de aer->Modificare a unor curenţi atmosferici de înălţime -> Lanţ de efecte -> uragan în Oklahoma.
În 1988 poemul „Arpagic” al Anei Blandiana (vezi şi: http://www.digi24.ro/Ştiri/Digi24/Actualitate/Ştiri/A+Blandiana+despre+poezia+Arpagic+Cartea+a+dispărut+din+librării)avea să-mi schimbe viaţa definitiv. Mi-am spus atunci: iată o femeie curajoasă care luptă cu creionul împotriva unei încrengături dictatoriale infernale, iar noi stăm cu mâna în sân nefăcând nimic. A urmat asocierea în vederea tipăririi unui ziar împotriva regimului Ceauşescu şi… restul este istorie. Sunt azi unde sunt şi ceea ce sunt şi datorită Anei Blandiana.
Cred ca Ana Blandiana si alte personalitati distincte si eroi totodata merita mai multa pretuire din partea autoritatilor si a celor investiti sa o faca.
Poate dintr o datorie civica, morala fata de istorie vom continua sa publicam medalioane, pagini menite sa prezinte tinerilor episoadele de dinainte de 89.
Prima strofă,
Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
este uluitoare, colosală.
Generația mea nu a apucat acele vremuri și, poate, Ana Blandiana a intrat azi într-un con de umbră din cauza implicării sale în politica anilor ’90, mulți intelectuali români au trăit cu speranța unei Românii conduse de o generație de tip Solidaritatea ori Forumul Civic. Au eșuat, nu numai din cauză că erau naivi ori slabi, cum spun mulți, ci din alte motive, mult mai bine consolidate în tenebrele României post-Ceaușescu și chiar post-Iliescu.