ACUM.TV

Biserica este tinuta sa protejeze etica crestina de inspiratie evanghelica si patristica, nu sa legitimeze, fara discernamant, analizele sociologilor si revendicarile societatii civile, sau declaratiile si conventiile internationale cu privire la „Drepturile omului”. Codul civil prevede principii si norme cu caracter moral pe care statul le impune tuturor cetatenilor sai, indiferent de religie. Multe din aceste legi si regulamente, chiar daca nu sunt de inspiratie crestina, promoveaza valori comune tuturor religiilor, credinciosilor si filozofiilor. Biserica in solicitudinea ei spirituala si pastorala nu este intoleranta si abuziva, dar nu admite substituirea sau falsificarea Traditiei sale morale care urmareste sfintirea omului, adica dezlegarea acestuia din robia legalista, moralista si din aservirea cosmica, idolatra (cf. Gal. 4,3-10). De aceea nimeni nu trebuie sa se astepte ca Biserica sa faca o pledoarie deschisa pentru avort – eliminarea sarcinii („roada pantecelui”), pentru homosexualitate – distrugerea casatoriei parentale prin familie, mai precis a maternitatii femeii si a paternitatii barbatului, pentru eutanasie – sinucidere asistata medical, chiar daca aceste acte ar fi permise de catre legislatia statului.

Exista miscari, asociatii si grupuri care, in numele democratiei politice si a „Drepturilor omului\, reclama liberalizarea erotismului chiar in formele lui absurde si grotesti: prostitutia, pornografia, pedofilia, homosexualitatea. Alte miscari si asociatii cer depenalizarea homosexualitatii, a avortului, a consumului de stupefiante (autoritatile geneveze au pus la dispozitie un local pentru consumul de droguri pe cale intravenoasa), adica inlaturarea oricarei bariere contra unor „noi modele de viata”. Acestea n-ar fi transgresiuni morale „contra naturii”, de aceea represiunea lor ar trebui sa fie ridiculizata si chiar interzisa. Este important de stiut ca unele miscari de acest gen se folosesc de „teologia feminista”, care separa intentionat ceea ce Biblia uneste: sexualitatea de dragoste, feminitatea de maternitate, formarea copilului de mediul familial, autonomia persoanei de comunitate. Mai mult, exista secte care initiaza si practica sexualitatea libera intre membrii lor. Nocivitatea acestor secte care manipuleaza libertatea adeptilor prin coruptia minorilor, degradarea femeilor si desfiintarea familiilor, trebuie sa fie interzisa. De asemenea, autoritatile bisericesti trebuie sa vegheze sa nu se incurce elogiul maternitatii femeilor cu discursul despre curatirea mamei de „intinaciunea trupeasca pricinuita de nastere”.

In ceea ce priveste domeniul eticii conjugale si sexuale, preotii vor consulta intotdeauna corpul medical. In ultima vreme, acesta a demonstrat ca este capabil sa faca recomandari etice pertinente despre avort, homosexualitate si eutanasie. Medicii participa la dezbaterile despre intreruperea sarcinii in functie de statutul embrionului, despre protectia fatului in raport cu sanatatea femeii si dreptul ei de a decide in mod autonom, despre femeile insarcinate contra vointei lor (violul), despre realitatea suferintei si a mortii, despre identitatea fiintei umane. O intrebare permanenta pentru teologie: cand stiinta medicala este o institutie seculara, cand autoritatile penale dau verdicte radicale („fetusul nu e o persoana”), ce poate teologia oferi medicilor care iau decizii care privesc viata si moartea pacientilor lor? Impotriva moralei crestine sunt si cei care cred ca aceasta ar contine zone arhaice si ca teologia morala continua sa inspire mentalitati invechite privind sexualitatea, procreatia, familia sau ultima etapa a vietii. Crestinii ar fi victimele unor prejudecati conservatoare, fundamentaliste. Pentru acestia, liberalizarea moralei ar fi o maniera de a raspunde chestiunilor ridicate de femei, de tineri, de persoanele ce se afla la sfarsitul vietii, oferindu-le dreptul sa decida ei insisi pentru ei, nu societatea sau familia. Din nefericire, decizia in aceste cazuri apartine unor persoane care sunt indiferente sau n-au nici o convingere religioasa despre vocatia si destinul omului, despre „dincolo de moarte”.

Disciplina morala nu se poate realiza fara un spatiu familial, eclezial si social. Familia este un alt „pamant bun” in care se cultiva semintele Evangheliei, fiind celula in care se asigura continuitatea vietii.

Grija pastorala pentru familie este capitala. In primul rand prin consolidarea „unirii nuntii”, a integritatii comuniunii dintre soti. Avortul, divortul – distructiv pentru educatia copiilor -, concubinajul se practica adeseori sub presiunea sotului. In al doilea rand, au aparut situatii noi care necesita asistenta sociala particulara: familii monoparentale, mame singure cu copii din parinti biologici diferiti, tineri obligati sa paraseasca satele, femei victime ale violentei conjugale, fara adapost, care muncesc in afara de camin, copii lipsiti de invatamant, educatie si sanatate, victime ale incestului si pedofiliei. Fidelitatea si coresponsabilitatea sotilor sunt indispensabile intr-o familie crestina. Iar cand parintii au esuat, trebuie sa intervina institutiile medicale si statul care apara de drept cauza copiilor, mamelor si familiilor.

Parohia este chemata sa fie un „pamant bun”, un loc viabil (un „oikos”) prin excelenta, deoarece solidaritatea si comuniunea care domnesc aici isi au sursa in Sfanta impartasanie. Toti crestinii, barbati si femei, tineri si batrani, toti se hranesc din aceeasi paine euharistica si beau din acelasi potir. Fiecare crestin botezat are dreptul sa primeasca la Liturghie Sfintele Daruri. Cum aducerea darurilor la altar si rugaciunea de multumire sunt colective („Noi pe Tine Te laudam, noi pe Tine Te binecuvantam, noi Tie iti multumim”), cum preotul exercita preotia sa in numele lui Hristos si in numele comunitatii care aduce lauda de multumire, impartasania frecventa cu Sfintele Daruri face parte din disciplina fiecarui crestin in calitate de madular al Trupului lui Hristos.

Exista multe alte slujbe si ierurgii care contribuie la comuniunea parohiala, model pentru spiritualitatea familiala. De pilda, „frangerea painii” (Litia care se face in mijlocul bisericii) ce aminteste de inmultirea painilor pentru multimea infometata adunata in pustie sa asculte pe Iisus predicand Vestea cea Buna: toti vor avea din nou viata, si viata din abundenta.

„Nu cauta la pacatele noastre, ci ia seama la credinta multa a Bisericii”. Acest dicton al teologiei sacramentale ortodoxe poate fi invocat in favoarea revizuirii canoanelor de penitenta prevazute pentru pacatele amintite mai sus. Interzicerea de a se cumineca cu „painea vietii” pentru o perioada lunga (zece ani pentru avort), este greu de suportat, mai ales de catre femeile fara familie sau victime ale violentei. Acolo unde pacatosul realizeaza ca omul nu traieste numai cu sex, bani si violenta, acolo incepe „dimineata pocaintei”. „Iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara. Iar voia Celui ce M-a trimis aceasta este: sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat, ci sa-l inviez in ziua de apoi” (Ioan 6, 37, 39). Pedepsele prevazute de canon (in cazurile amintite de Molitfelnic) par totusi excesive in raport cu conditiile de saracie economica in care traiesc majoritatea femeilor din regiunile ortodoxe ale Europei.

Biserica pastreaza un dialog permanent cu societatea unde apara prioritatile morale si sociale ale credinciosilor ei. Ea nu face politica celor puternici si bogati, ci sta de partea celor saraci si celor exclusi (femeile), de partea acelor institutii economice si umanitare care promoveaza binele comun. Ea asculta si mangaie strigarea, plangerea, suspinarea si rugaciunile celor umiliti, ale batranilor si tinerilor, ale mamelor si pruncilor lor, striga la „urechea imparatului” si face cereri staruitoare: „Nu pierde cu foamea si cu setea poporul Tau si animalele”.

O observatie despre glosarul „medical” insuficient definit din punct de vedere etic. De pilda, corelatia bolii, suferintei, mortii cu puterile raului si cu pedeapsa lui Dumnezeu. Dar boala nu este un semn al parasirii sau absentei harului dumnezeiesc prin care „tot sufletul viaza”, nici o condamnare a lui Dumnezeu. Dupa cum nici sanatatea fizica nu este o preconditie a mantuirii. A concepe suferinta ca semn al maniei lui Dumnezeu inseamna a destabiliza pe cel ce sufera, spun medicii. Patul suferintei nu e patul deznadejdii, caci acolo pacientul, devenit penitent, asteapta vindecarea, liberarea ca ceva pozitiv. Vindecarea este tocmai un esec al puterilor raului care se impotrivesc vointei lui Dumnezeu ca toti sa se tamaduiasca, prin Iisus Hristos, „doctorul sufletelor si al trupurilor”. Vindecarea este un dar si un simbol al imparatiei lui Dumnezeu. De aceea canonul de pocainta nu este nici reparare materiala a pacatelor savarsite, nici o condamnare, ci o poarta de iesire din infidelitatea fata de „Datatorul de viata”.

Expresiile si definitiile (a defini inseamna a pune cuvinte pe credinte si experiente) improprii duc la neintelegeri. „A trecut in nefiinta” exprima convingerea celor ce n-au o intelegere religioasa despre „dincolo de moarte”. Exista un hotar intre Dumnezeu si creatia Sa, deoarece aceasta a fost trasa din nefiinta la fiinta. Dar omul cazand in abisul pacatului, Iisus Hristos rastignit si inviat l-a tras din nou din nefiinta la fiinta. Moartea fizica nu inseamna deci disparitia in neant, in nefiinta, ci trecerea (paste) de la viata de aici la viata in care crestinul si-a pus nadejdea, o instrainare de lumea aceasta spre imparatia lui Dumnezeu cea nesfarsita.

„Cu cat publicitatea este mai mare cu atat populatia devine mai toleranta” s-a spus dupa festivalul Gay Pride din Sion, Elvetia, din iulie 2001. Intr-adevar, mediatizarea are un rol capital in propagarea avortului, prostitutiei, pedofiliei, violentei rasiale, homosexualitatii. Aceasta face abuz de dreptul femeii de a intrerupe procesul vietii din diverse motive: „eroare de conceptie”, lipsa de mijloace de existenta. O mare amploare a luat turismul sexual, care are ca scop exploatarea sexuala a copiilor, sau prostitutia tinerelor sarace. Prostituatele de cele mai multe ori transporta stupefiante si sufera violente fizice si psihice periculoase. Exista campanii publicitare axate pe comunitatea gay, sau turism specific destinat clientelei homosexuale – prospera in termeni socio-economici, restaurante si discoteci pentru lesbiene. Tinerii sunt invitati sa participe la „rave party”, care s-a dovedit a fi o vasta piata libera de droguri si stupefiante, care ataca integritatea lor fizica si sanatatea mintala.

Un ultim cuvant despre rolul statului in apararea cauzei si drepturilor copiilor, mamelor si familiilor. Desigur, parintii au raspundere directa pentru familia lor. Dar neglijenta si esecul lor nu anuleaza obligatia statului sa protejeze sanatatea mamelor (pensii alimentare) si educatia copiilor. Foarte multe familii fara copii recurg la adoptie. Statul, maternitatea, pot interveni pe langa femeile tentate sa avorteze pentru a le propune alternativa familiilor adoptive pentru copilul lor.

Acest articol a fost publicat luni, 31 decembrie 2007 la rubrica Perspective spirituale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.