Surpriza lui Valentin Leahu este el însuşi, cu puterea sa discursivă în viaţă, şi în scris. Un suflet neobosit, mereu în mişcare, în rostire, precum liceanul nonconformist, sătul de profesorii plictisitori îşi duce existenţa în burgul încărcat de ziduri rotunde, şi de poezie, fără să-i pese că verva sa sudică, gălăgioasă sparge molcomul serii la mesele unde nu se întâmplă nimic.
Apariţia lui Valentin Leahu în Sibiu aduce o direcţie nouă în presa scrisă prin contribuţiile sale, şi prin punerea în circulaţie a revistei Cenaclul de la Păltiniş (prim coordonator).
Aş spune că Valentin este ultimul spirit boem în viaţă şi sfidează normele lumeşti, şi-ar vinde ultima seară pentru o noapte cu prietenii la han.
Nu e de mirare că unui profil pribeag poezia îi devine parte existenţială. Dacă în cazul multor poeţi poezia e un alter ego, un refugiu şi un portret diferit, versurile lui Valentin Leahu sunt forme şi carte de identitate a vocii sale.
Câştigul poeziei sale rezidă într-o suită de strigăte-lamente spuse cu voce tare, asemenea unui cavaler neînfricat, în declaraţii de dragoste-ode într-un ton holderlinian, dar şi unul grav colat pe muzica din Pink Floyd.
Valentin Leahu se impune târziu în poezie, în raport cu ceilalţi confraţi de generaţie.
Am citit poemele sale şi-l revăd imediat aproape de mine, îi aud vocea şi tresar la limpezimea stilui său de parcă aş umblă printre cristaluri frumos sunătoare.
Volumul său Cu sufletul seară (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014) se impune printr-un spirit de iluminări în continuă retorică, asemenea poeziei antice latine.
Stilul poetic nu se încarcă în metafore, în încifrări, în clişee imagiste.
Abordarea folosirii persoanei a II-a singular multiplică registrul confesional, intrarea în galeria strigătelor sale, reconsiderate în ţinută expresionistă.
Într-o expresie germană aş spune: Hier kommt Leahu !
Să lăsăm versurile sale să-şi deruleze vocea şi să-i zicem bun venit în paginile revistei noastre:
Redespărţire
Niciodată n-ai vrut să recunoşti
că m-ai iubit cel mai mult
atunci când erai supărată pe mine
îţi călcai în picioare bluza de principii
pentru un neica mine
n-ai vrut să recunoşti
nici măcar
că eu am fost veriga lipsa
din tine
a, lipsea ceva:
n-ai vrut să recunoşti iubito
că n-ai fost supărată pe mine
Timbru demisec
Să-ţi spun iubito cum expediezi un suflet
sufletul meu de exemplu:
îl ţii la naftalină vieţii tale
preţ de câteva secunde lumină,
apoi îl îmbălsămezi cu lacrimile lăsate
într-un pocal de căutare
adaugi un pic de venin
din fostele tale plăceri
şi îl bagi într-un plic lipit cu nepăsare
timbrul nu-l mai pui iubito
sufletu-mi e timbrat din oficiu
cu neuitare
Discuţii
De ce a fost nevoie să mă arunci ca pe un zar
peste trupul tău adeseori presărat cu uitare
de ce mi-ai spus că nu există dor şi nevinovăţie
că nu există întâmplare
că noi doi trebuia să ne întâlnim pe vremuri,
în parcul carol
apoi să ne plimbam cu o barcă
să mergem la o bere cu guler
şi să te conduc acasă cu o trăsură de ocazie
ca să-mi oferi cheia sufletului tău
pentru un timp singuratec
iar apoi mi-ai spus că e târziu,
şi-n prima noapte nu se cade
şi de ce totuşi eu te-am luat atunci pe braţe
şi te-am dus până sus la mansardă
unde locuiai tu cu un simplu pat de cazarmă
ştii într-o zi mă gândeam la tine
dacă acelaşi zar
este aruncat
de fiecare dată
cum frunzele
de toamnă
Alergie la viaţă
Nici măcar nu mi-ai spus că
aveai bateriile la încărcat
m-ai păcălit
ca de atâtea ori şi-n copilărie
că m-ai prins la baba oarba
sau leapşa pe ouate
mi-ai pângărit tinereţea
cu o a treia cizma în fund
apoi mai târziu
m-ai adus prin cişmigiul
atât de neplin vreodată
de neocomunism
chiar atunci când fanfara
încă mai cânta
marşuri uitate
mi-ai întinat zilele cu alcool prost
din care dădeam afară
numai aere de boem
şi-ntr-un atât de târziu
te-ai trezit că ţi-e lene
să-mi aduci un pahar cu apă
mi-ai umplut anii cu tristeţe
şi mi-ai răvăşit iubirile
printre mii de stele
mai ţii minte
nici măcar nu mi-ai zis că exişti
nici măcar nu mi-e scârbă de tine viaţă
Fără titlu
Ştii iubito eu mi-am renegat tatăl
inima lui bătea în aceiaşi timpi
ai motorului pe care-l purta
în buzunarul fiecărei zile
odată a vrut să mă bată
şi mama l-a lăsat lângă ventriculul
în care picurase deja benzină
ştii iubito
eu niciodată nu-mi voi bate copilul
nici măcar de dragul tău
nu vreau să-mi aud vorbe
Valentin Leahu
Valentin Leahu şi Florin Predescu la o seară de poezie şi muzică la Cercul Militar din Sibiu, 2014
Corecte aprecieri la debutul poetic al lui Valentin Leahu, „Cu sufletul seară”, dar Florine, n-ai citat din „cuvintele de întâmpinare” ale volumului.