Sfântul Grigorie de Nyssa, ca teolog mistic, nu a fost remarcat atât cât ar fi trebuit. Iar atunci când s-a vorbit despre mistica sa, de multe ori a fost situat în mod nedrept pe linia lui Filon şi a tradiţiei neoplatonice. De aceea, studiul de faţă are drept scop şi dezvoltarea unuia din aspectele teologiei sale spirituale, pentru demonstrarea faptului că poate fi, fără rezerve, denumit „părinte al teologiei mistice”.
Ceea ce este remarcabil la Sfântul Grigorie de Nyssa este faptul că el pune accentul, dincolo de ceea ce este în sine procesul de desăvârşire a omului, dincolo de etapele şi mecanismele lui de dezvoltare, pe însuşi elanul vieţii spirituale. Evidenţiază mai ales ceea ce pune în mişcare întregul proces al îndumnezeirii, impulsul sufletesc, dorinţa nemistuită, care determină sufletul să meargă mereu înainte, să exploreze fără încetare frumuseţile vieţii dumnezeieşti.
De aceea, Sfântul Grigorie, în toate scrierile sale, face o descriere a creşterii dorinţei în paralel cu cea a participării şi a reînnoirii constante pe care o trăieşte viaţa spirituală. În acest sens, un text revine mereu, ca un leitmotiv, în locurile în care Sf. Grigorie abordează această problematică: „… uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând (epekteinomai) către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3, 14).
(studiu premiat la Concursul de Patrologie “I. G. Coman” Bucureşti 2005 şi publicat in Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti, 2005)