Într-o zi, s-a nimerit lîngă mine în autobuz un tip pe care îl cunoşteam din vedere. Pentru că aveam de făcut un drum lung, am considerat că e momentul să facem în sfîrşit cunoştinţă, iar el s-a recomandat
– Ponedelnikman…
– Nu te supără, dar eu încă nu am auzit de aşa un nume. Ce ar fi să ţi-l schimbi sau să-l scurtezi?
– De ce? s-a mirat el.
– Aşa, ca să-ţi simplifici viaţa şi situaţia. E preferabil să ai un nume mai scurt. Am să-ţi dau un exemplu. Pe când eram elev la primară, profesorul de trigonometrie şi gramatică ne-a pedepsit, pe mine şi pe prietenul meu, să ne scriem pînă a doua zi, de o sută de ori, fiecare, numele. Pentru mine a fost simplu, am scris Sor, că se poate şi aşa, dar pe amicul meu îl chema Blumenfeldenberg, ceea ce i-a luat două zile, nu şi-a îndeplinit norma şi a fost pedepsit din nou.
– Adevărul este că ai dreptate, a fost de acord Ponedelnikman. Încă în urmă cu patruzeci de ani, un frate al tatei şi-a rusificat numele. Adică Ponedelnik, numai atât, şi a făcut o frumoasă carieră de normator la fabrică de mezeluri din Irkuţk. În schimb, fiul lui, Leonid, s-a înscris la Institutul siberian de ştiinţe sub numele prescurtat de Nedelnik.
Am recunoscut că Nedelnik este, într-adevăr un nume acceptabil.
– Da, a spus Ponedelnikman, până într-atât că la un moment dat, nepotul asta a făcut o călătorie de studii în Bulgaria şi s-a întors de acolo cu idei foarte occidentale. A început să-şi semneze articolele Delnik, ceea ce s-a dovedit o stratagemă, pentru că după un an sau doi, a cerut oficial să-şi schimbe numele în Delnik.
– Vezi? am întărit eu ideea, exact ce spuneam. Scurt e preferabil!
– O clipă, m-a oprit Poledelnikman. După aia, la prima ocazie, aflându-se la o conferinţă pe tema mesteacănului furajer în Suedia, fără să spună la nimeni, nici familiei şi nici forurilor superioare, Leonid asta a cerut azil politic şi a rămas în Suedia sub numele de Elnik. Şi foarte curând după aceea, şi-a suedizat numele în Elnikson.
O vreme a domnit tăcerea şi ne-am uitat pe fereastră autobuzului la peisaj. După aia, vecinul meu a oftat şi mi-a spus:
– Da, dar nu a rămas în Suedia. Din trei motive. În primul rând, nu i-a convenit clima. În al doilea rând, nu i-a plăcut limba. Şi în al treilea rând nu i s-a acordat drept de lucru. Aşa că a plecat în Canada. N-au trecut nici şase luni şi am primit o scrisoare semnată L. Nickson. Îţi dai seama ce băiat deştept? L. Nickson este, de fapt, Elnickson. După care chiar şi-a schimbat numele în Nickson…
– Da, da, l-am încurajat eu. În America de Nord, inclusiv Canada, numele de Nickson este foarte răspândit. Cum ar fi Popescu în România, sau Ivanov în Rusia, sau Levy în Israel… Au avut chiar şi un preşedinte Nickson…
– Mi-ai luat vorba din gură, a zis Ponedelnickman. În Canada, nepotul meu a cunoscut o fată foarte bună, foarte bogată şi foarte de familie, care l-a plăcut foarte mult reciproc. În schimb, nu i-a plăcut numele lui, tocmai pentru că e banal şi comun. Şi i-a propus ca prin căsătorie, el să ia numele ei.
– Foarte bine, am acceptat eu. Şi cum îl cheamă acum?
– Voskreseinickman Leonid…