Statul român continuă să amestece lucrurile, ca şi cum nu ar avea la bază laicitatea.
Jurnalişti cunoscuţi, scriitori, actori celebri din România au făcut numeroase clipuri video pentru a-i convinge pe părinţi să-şi înscrie copiii la ora de religie şi chiar mai mult pentru a-i face pe aceştia să se revolte împotriva deciziei Curţi Constituţionale de anul trecut, care a decis că această materie nu trebuie să mai fie obligatorie. Spoturile au fost transmise inclusiv la televiziunea publică, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului a încurajat difuzarea acestora. Există, în plus, o presiune incredibilă din partea şcolilor pentru a-i convinge pe părinţi să semneze formulare pentru aceste ore. Mulţi profesori de religie şi-au făcut la rândul lor lobby ameninţând copiii cu iadul. Nici Parlamentul nu s-a grăbit să refacă Legea Educaţiei, în sensul cerut de Curtea Constituţională.
Până acum, această lege prevedea că cei care nu optau pentru ora de religie ar fi trebuit să facă cereri în acest sens, numai că retragerea de la aceste cursuri era aproape imposibilă. Orele erau puse în mijlocul programului, iar şcolile nu puteau oferi nici materii alternative, nici supravegherea celor care refuzau religia, aşa că părinţii trebuiau să declare că îşi asumă supravegherea copiilor în intervalul respectiv.
Potrivit statisticilor se pare că 88 la sută dintre părinţi ar fi optat deja în favoarea orelor de religie. Mulţi, probabil, sub impactul propagandei impresionante a Bisericii Ortodoxe Române printr-o organizaţie constituită rapid, care a făcut o campanie extrem de dură, inclusiv prin spoturile video difuzate. Într-unul dintre ele o voce plăcută, decupată parcă din filmele documentare spune, în vreme ce înlocuieşte cu o icoană portretul lui Ceauşescu :“în urmă cu mai bine de 25 de ani, românii au luptat pentru libertate şi au învins”, iar acum “copii aceloraşi români sunt ameninţaţi de o democraţie prost înţeleasă”.
Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie a devenit brusc extrem de activă în şcoli, pe internet, la televiziuni, pe site-urile de ştiri, peste tot. O omniprezenţă susţinută din umbră cu toate mijloacele necesare de Biserica Ortodoxă Română, inclusiv prin televiziunea Trinitas, patronată de Biserică. Asociaţia este condusă de o cunoscută realizatoare radio (Liana Stanciu) şi are printre membri fondatori un consilier de la ministerul Educaţiei (Romeo Moşoiu).
Nu e nicio mirare că pentru clericii ortodocşi dreptul de a alege nu e bine văzut, dar este greu de înţeles implicarea unei părţi credibile a elitei culturale autohtone în această propagandă, de pildă a scriitoarei Ana Blandiana, una dintre vocile cele mai puternice în susţinerea democraţiei, imediat după căderea comunismului. Patriarhul Daniel a vorbit la Liturghia de duminică despre necesitatea orelor de religie, la fel au făcut şi preoţii, iar unele mănăstri au organizat concursuri cu premii pentru eseuri pe tema orei de religie. Liderii de opinie ponderaţi, cei care sunt de altă părere aproape că nu s-au auzit în presa de mare audienţă.
Dezbaterea a fost dezechilibrată, iar Biserica Ortodoxă şi-a dovedit din nou influenţa, în condiţiile în care aceste ore de religie sunt dedicate aproape în exclusivitate catehismului şi rugăciunilor aşa cum se practică de către ortodocşi. Celelalte culte sunt ponegrite în unele manuale de religie, iar copiilor care vin din familii care nu aparţin Bisericii Ortodoxe nu li se oferă cursuri similare.
Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea observă într-un articol că în actuala programă şcolară, disciplina „educaţie religioasă” apare din clasa pregătitoare până în clasa a douăsprezecea, adică 13 ani de studiu. Prin comparaţie psihologia se studiază 1 an, logica 1 an, filosofia 1 an, educaţia civică 1 an, economia 1 an.
Ce caută religia în şcoală este încă o întrebare căreia nu vor să-i găsească răspuns nici politicienii, nici tehnocraţii din ministerul de resort. Statul român continuă să amestece lucrurile, ca şi cum nu ar avea la bază laicitatea, lăsând tradiţia bizantină să-şi demonstreze persistenţa, iar Biserica Orotodoxă să aibă în continuare putere asupra deciziilor politice.
Sabina Fati, 06.03.2015
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Nu știu ce a făcut exact Ana Blandiana, nu am urmărit, dar îl cred pe autor. Îi răspund eu: deoarece mulți „intelectuali” români, supraevaluați după părerea mea, sunt aceiași lamentabili slujbași ai traiului slinos.
Există un clieșu bine răspândit în România, că „că bine” să te dai credincios, că altfel ești considerat comunist. Agresiunea ortodoxiei în ultimii 25 de ani este binecunoscută, s-a opus agresiv restituirii bisericilor greco-catolice, pe motivul că nu mai sunt mulți g.-c. în zonă (ca și cum ar fi putut fi după 1948). B.O. a fost un aliat, șantajat, e drept, umilit, al PCR și al Securității, au turnat cu tonele, prostii și banalități adesea. A fost, altfel spus, o biserică de stat în adevăratul sens al cuvântului.
Orice român de bun simț se va întreba cum este posibil ca 55 % dintre români să voteze un etnic german ca președinte, caz absolut uluitor, și, în același timp, să creadă că BOR apără românitatea.
La urma urmelor, nici faptul că BOR a învins iar nu e cel mai important lucru, ci faptul că, concret, în școli, cei care predau religia, sunt lamentabili, tot felul de complexați și de complexate, submediocri, nerealizați mental și practic, considerând că, dacă îți faci semnul crucii și repeți, imebecilizant, că românii sunt ortodocși de două mii de ani, te-ai absolvit de păcate.
Nici nu s-a cultivat faptul că orele astea ar putea fi importante dacă li s-ar preda copiilor elemente de istorie a religiilor, de toleranță, de istorie a culturilor și civilizațiilor etc. Deci dacă ar fi niște ore importante. Dar nu, acolo se face prozelitism ortodox prin niște profesori imbecili, complexați și ratați. Excepțiile sunt rare.
Rețineți că România este condusă tot de aceleași structuri neo-comuniste, neo-securiste. Nu vă faceți iluzii că, dacă avem un președinte, în sfârșit, decent, totul este OK. Nu, nu e așa.
> Nu ştiu ce a făcut exact Ana Blandiana, nu am urmărit…
Autoarea articolului furnizează un link la un clip în care A.B. îşi expune părerea cu privirea la religia în şcoală.
Autoarea o fi dat linkul, numai că nu am timp să citesc toate prostiile emise de semidocți ori de sfertodocți, chiar dacă unele nume au o anume sonoritate.
Cred ca se exagereaza!
BOR este o institutie puternica. Cu multe mijloace. Nu doar materiale. Si cu multi aliati in aparatul de stat. Nu in ultimul rand, ea poate apela la santaj emotional. Iar unii – este adevarat – cred ca daca se declara ortodocsi pe fata, scapa de etichete neplacute: comunist, tradator etc.
Era firesc sa vedem acest rezultat, mai ales in mijlocul anului scolar.
Dar e de remarcat faptul ca CCR a pus lucrurile in ordine din pucnt de vedere juridic. Face religie numai cine vrea si depune cerere in acest sens. (Ma rog, parintii.)
Si e de remarcat faptul ca nimeni nu a indraznit sa nege ora de catehizare din scoli, cand e vorba de ora de religie… Catehizarea (libera, in fapt) trebuie facuta doar in cursurile organizate de biserici, in timpul liber al copiilor. Aici e prima problema… Si cea mai importanta.
In rest, lucrurile vor evolua natural, in functie de puterea de influenta a diferitelor centre de putere din societate. Se va vedea in timp.
E bine de stiut – totusi – ca ateistii nu se prea casatoresc, nu prea fac progenituri. Asa sunt indemnati. Daca analizati cantitativ membrii societatii, veti vedea ca cei care au copii si ii trimit la scoala, sunt din masa credinciosilor. Atunci, de unde vreti retragerea copiilor de la astfel de ore? (Femeile emancipate nu se prea casatoresc si nu prea fac copii, gay nu au cum sa aiba copii si legea nu le permite – in Romania – sa adopte, ateistii nu se inghesuie la maternitati. Cine sa depuna cererile alea, care cer retragerea copiilor de la orele de religie? Parintii credinciosi – macar formal -? Nu e cam ilogic sa cereti asa ceva?)
Problema orelor de religie în școli este cunoscută de ani de zile și a fost reluate în ultimele zile:
1. problema celor care predau materia, mult prea adesea niște complexați mai degrabă mitomani decât credincioși;
2. problema conținutului acestor manuale, cum reiese și din reportajele din ultimele zile, dar au analizat, fie și superficial, tragi-comicul din aceste manuale.
Aici este, de fapt, problema și nu atât dacă să se facă sau nu religie în școli. Într-un stat modern, democratic și bazat pe principiile liberale ale contractului dintre individ și stat, răspunsul este clar: confesiunea fiecăruia este intimă și inefabilă, ea nu devine și nu poate deveni subiect de treatru ieftin mediatic.
@Johnny Walsh
> … problema… nu [este] atât dacă să se facă sau nu religie în şcoli
Problema orelor de religie în şcolile de stat este în primul rând dacă ele trebuie să existe. Abia după asta, şi numai dacă răspunsul ar fi afirmativ, se pune problema calităţii conţinutului şi a cadrelor didactice.
Şcoala există pentru a învăţa copilul cum să gândească de sine stătător, şi anume bazat pe fapte şi logică, pe raţiune. Pe de altă parte, religia este bazată pe credinţă, adică pe însuşirea oarbă a unor concluzii gata făcute, care nu sunt sprijinite pe fapte şi logică, şi care, mai rău, contravin faptelor şi logicii.
Predarea religei cu apriori-urile sale subminează de la început capacitatea raţională, în special dacă este predată de la vârstele cele mai mici. În orice caz, statul n-ar trebui s-o facă.
Dacă părinţii vor, este dreptul lor, aşa cum este şi dreptul bisericilor şi a altor organisme private interesate să ofere acest serviciu doritorilor – părinţilor şi tinerilor majori.
Iar dacă statul totuşi oferă educaţie religioasă şi doreşte sincer ca aceasta să fie cu adevărat (şi nu doar formal) opţională, trebuie – ca minim – să se asigure că lipsesc presiunile de tot felul.
Iată însă ce scrie un părinte:
„Am semnat pentru ca fiul meu, din clasa zero, să meargă la ora de religie. De ce? Mărturisesc: din teamă. Mă tem ca nu cumva, în atmosfera deja creată, copilul să fie ostracizat sau marginalizat, din motive pe care eu le pot înţelege, el, însă, nu. Un copil de şase ani nu va înţelege niciodată de ce el trebuie să fie izolat, de ce trebuie să fie trimis în ultima bancă sau, mai rău, pe hol, în timp ce colegii săi stau în bănci…”
Minorul devine astfel victimă a alegerii pe care statul îi obligă pe părinţi să facă. Deci adevărata opţionalitate este în acest caz o iluzie. Este adevărat: presiunea socială va exista şi în cazul oricăror alte aranjamente, de exemplu şcoli duminicale pe lângă biserici. Dar de ce să genereze statul asemenea situaţii, şi încă la scară masivă?
Adăugat: sunt deci întrutotul de acord cu dl. Munteanu în această privinţă. Nu şi neapărat cu afirmaţia dânsului „ateistii nu se prea casatoresc”.
@Johnny Walsh
Continuare…
> Într-un stat modern… răspunsul este clar: confesiunea fiecăruia este intimă şi inefabilă, ea
> nu devine şi nu poate deveni subiect de treatru ieftin mediatic.
Într-un stat modern, religia şi statul sunt complet separate. Statul nu încurajează, nu descurajează şi nu intermediază între cetăţeni şi credinţele religioase cu instituţiile lor.
Statul modern se ţine departe de orice fel de ideologie, de orice fel de filozofie; convingerile fiecăruia sunt intime şi indicibile, ele nu trebuie să devină preocupări ale statului.
Iar cei care au trăit în România şi înainte de 1990 au simţit pe pielea lor atitudinea contrarie şi ar fi putut să înţeleagă ce dăunătoare este.
Cu adevărat, în România n-a avut loc o revoluţie, adică o schimbare de regim cauzată de conştientizarea defectelor regimului anterior, ci o lovitură de stat. O lovitură de stat, adică o schimbare de regim prea radicală, pentru care oamenii nu erau pregătiţi şi n-au dorit-o în toată radicalitatea ei. Singurele defecte de care eram conştienţi era că „nu se găseşte” – nu se găseşte carne, lapte, etc. De aceea şi spun mulţi că „era mai bine înainte”…