1,2,3 înregistrăm!, piesă într-un act de Georgiana Capuerde,
Georgiana Capuerde, culantă şi nepăsătoare, ne deschide nu doar un gemuleţ, ci uşa mare de sticlă după care se ascund manufacturierii şi fabricanţii de evenimente şocante, de visuri de o clipă, de celebrităţi efemere şi de acel senzaţional care constituie hrana spirituală a sute de mii de creiere lipite de ecrane via retine încă nedezlipite, emisfere cenuşii prin ale căror şănţuleţe emoţiile individuale se scurg cleioase peste sânii generoşi ai ştiristelor şi se preling apoi obosite şi inofensive în dantelele multicolore ale unor chiloţaşi provocatori. Jurnalistele doamnei Capuerde sunt rasate şi sclipesc de inteligenţa necesară domeniului, deşi uneori – dar arareori – cuvântează la fel de stângace şi gângav ca absolventele Universităţii de Jurnalistică din Târgul de Floci.
Nu există boală – nici măcar gripa agresivă – care să stopeze setea de breaking news a Irinei Andrei, jurnalistă cuplată temporar cu doctorul Titu Dumitrescu, stomatolog căutat de pensionarii bănoşi care vor dantură de actori, medic lipsit de imunitate când e vorba de fetiţe arătoase cum ar fi manechinul „cu nume de bucătărie”, Iulia Alivăncescu, cu care se giugiulise (şi fusese fotografiat, bineînţeles de o colegă a Irinei, Silvia) seara trecută la festivitatea de lansare a roboţelului superinteligent, Mr.Smart, omuleţ pe care japonezii îl dăruiseră în cinci exemplare savanţilor români pentru a deveni genial. În poza primită pe mobil, Irina, bulversată de ştirea că manechinul s-a despărţit de interlopul Căpşunică, zis Giorgio, nu-şi recunoaşte partenerul de dormitor (ziua pe lumină nu prea are ochi pentru el), după imaginea căruia se ascunde când sursele de ştiri sunt blocate de mici embolii informaţionale. Şi, prin relaţiile bune pe care jurnaliştii trebuie să le aibă în toate păturile sociale, Irina va face rost de un exemplar, ca să recupereze senzaţionalul lansării în propriul apartament şi sub îndrumarea iniţiatoare a specialistului IT, programatorul Ari.
Baza de date a lui Mr.Smart necesită completări, deoarece nu are informaţii despre cât de frumos înfloresc cireşii modificaţi genetic din Hiroshima, ci, graţie programatorului rămas în epoca de piatră a naţional-comunismului de tip pre-decembrist, este supraîncărcată cu stereotipii istorice, economice, geografice şi turistice declanşate la anumite sintagme receptate de senzorii săi acustici şi rostite papagaliceşte de difuzoarele sale stereo. Iată câteva mostre delicioase:
Ari: Fiţi atenţi, eu zic: În casa asta…
Mr.Smart: Drăguţă casă, drăguţi oameni. România este grânarul Europei.
Silvia: Ari, cine i-a băgat în cap ceva atât de imbecil? Pe vremea mea…
Mr.Smart: Pe vremea mea copiii aduceau castane la şcoală. România are locuitori mândri şi bogaţi, care se trag din daci.
Titu: Ferească! Vedeţi să nu-l tâmpiţi în România!
Mr.Smart: România a fost grânarul Europei, stă în înţelepciunea politicienilor şi a guvernanţilor să facă din nou din România o ţară exportatoare de produse agroalimentare, nu importatoare. Va fi un program special al Guvernului, prin care România va fi sprijinită să îşi fructifice acest avantaj major pe care îl are…
Ceea ce îl recomandă pe Mr.Smart este şi funcţia de cameră de luat vederi cu sonor, fără ca victimele să realizeze acest lucru şi, deci, anihilate în testimoniile lor, fie în faţa partenerilor, fie în materialele doveditoare ale celui care acuză, spionează, şantajează sau pur şi simplu se distrează pe seama naivilor. Roboţelul este un cal troian pe care jurnalistul setos de intimităţi scandaloase l-ar putea împrumuta celor dornici de a se distra după cum îi duce mintea, dar fără a şti că jucăria simpatică le iese din dormitor sau sufragerie(bucătăria nu este interesantă decât, poate, pentru stomatolog, ca să demonstreze că Irina nu este de loc gospodină)cu un stoc de date de loc măgulitoare.Din conversaţiile perechilor Irina-Titu şi Silvia-Ari deducem cu uşurinţă limitele intelectuale ale eroinelor:
Irina:… Ari, poate jucăria ta să ne ajute să găsim informaţii despre un tip care a ieşit cu o vedetă?
Ari: Ei, să nu exagerăm! Nu are baza poliţiei în cap. Are în memorie fotografii şi articole de ziar din 2000 încoace. Acum îi băgăm câteva cărţi de dragoste. Încă lucrăm la memorie, oricum e enormă, de 2 Tera.
Irina: Adică de două ori cât Pământul?
Ari: Nu, asta e o unitate de măsură: mega, giga, tera, peta, exa, zetta, yotta. Un tera byte are o mie de miliarde de unităţi elementare de informaţii.
Irina: Prea greu pentru psihicul meu. Uite cum voi bărbaţii noştri o luaţi razna. Eu înţeleg ca într-o relaţie trainică, de viitor, să fie o egalitate de informaţii, nu unul să ştie o mulţime de chestii şi altul nimic. Uneori, când îi deschid cărţile lui Titu aici de faţă printre noi, mă cutremur. O mulţime de cuvinte pe care nici nu le pot citi.
Silvia: Mie îmi spui? Când începe Ari să vorbească la telefon în termenii lui, zici că stau cu un extraterestru în casă. Fată, noi suntem pământene adevărate, pe noi poate conta ţara!
Irina: Reale, palpabile…”
Cât de reală şi palpabilă este lumea yellow press-ului autohton şi cum trebuie prezentată ea în ziar sau pe ecran aflăm de la Silvia când va fi anunţată de o sinucidere:
“S-a sinucis cu somnifere? Ce ghinion! De ce nu şi-a tras cu pistolul in cap? Era mai bine dacă se împuşca în cap, era mai spectaculos, cu sânge pe pereţi, aşa, cu somnifere e curat. Nu mai facem noi ştiri cu din ăştia care se omoară frumos. Frate, când te sinucizi, fă-o şi tu grandios, să mai dai o pâine şi altora, lasă bilete, scrie-i amantei, dezbracă-te, să iasă ceva scandal, aruncă-te pe o maşină. Tâmpitul ăsta s-a omorât frumos, de parcă mie asta îmi place”.
Irina îşi condamnă prietena şi colega de la TV, pentru că este cinică, ea nefiind mai prejos, dar în paranoia ei de ziaristă veche(la vârsta de 30, zice ea) propriul Eu devine infailibil.
Rănit în orgoliul său de mascul stăpân pe ce vor muşchii săi (în fond, însă, vulnerabil, teatral, cu limbaj tipic sferei în care este învârtit), deci şi pe celebra purtătoare de veşminte la modă, Căpşunică dă buzna în apartamentul Irinei, pentru a afla cine a fost tipul care a îndrăznit să-i pipăie proprietatea în văzul lumii (a fost fotografiat, nu?). Tipul nu este atât de agitat pentru că manechinul ieşise cu alt bărbat, cât fiindcă îl făcuse de ruşine pe el, afişându-se cu unul mai prejos, pe care o să-l taie „bucăţi, pentru a trece mai uşor prin maşina de tocat”. Irina promite că nu va publica poza până nu rezolvă el cazul, dar nici n-a ieşit Giorgio bine pe uşă, că jurnalista îşi uită jurământul şi redactează ştirea:
“Cunoscutul fotomodel Iulia Alivăncescu s-a despărţit de temutul om de afaceri Giorgio Interlopu, pe numele adevărat Fănel Căpşunică, anchetat penal pentru instigare la omor în cazul Duduia roz. Surse apropiate cuplului ne-au confirmat această despărţire, iar proba a fost oferită chiar de Iulia, prezentă la lansarea robotului japonez Mr.Smart, alături de noul ei prieten, un prosper om de afaceri între două vârste. Cei doi s-au sărutat îndelung la adăpost de ochii curioşilor. Ziarul nostru a surprins într-un moment de tandreţe noul cuplu, care trăieşte o frumoasă şi discretă poveste de dragoste, şi vă prezintă în exclusivitate fotografia”.
Un portret al Irinei îl face şi Iulia, atunci când doctorul încearcă să o convingă să spună că întâlnirea lor din seara precedentă a fost o întâmplare, despre care zice: „Imbecila aia tunsă cu ciobul e prietena ta? Şleampăta aia? Vai de mine, mi-e milă rău de tot. E o nemernică patentată, o ştiu. Păcat de viitorul tău, ai mare grijă, ţine-o departe că toată lumea o ştie, inclusiv Giorgio care a fost cuplat cu jumătate din ziariste…”
Irina află de la televizor (ăştia-s mai iuţi decât ziarul!) că Iulia a fost agresată acasă de un bărbat şi că este internată la urgenţă. Reportera Mirela Donose foloseşte limbajul şi tactica specifice Antenelor când anunţă că „locatarii blocului sunt absolut îngroziţi de această veste şi comentează de azi dimineaţă cele întâmplate… Iuliei care era o fată manierată, îşi plătea întreţinerea la timp şi era o foarte mare iubitoare de câini”. Martoră este o cucoană cu insomnie cronică, suferind şi de cataractă care a văzut ceea ce vrea reportera să fi văzut: un bărbat înalt, manierat, cu barbă…”
Ce vreţi mai mult?
În lipsa Irinei, plecată la redacţie în ciuda stării gripale, apartamentul îi este călcat – ia ghiciţi – de Giorgio şi prietenul său tolomac mintal, Frăţiorul, care vor să se folosească de Mr.Smart pentru a înscena un alibi pentru noaptea când manechina a fost agresată. Sunt aici câteva secvenţe notabile şi lămuritoare pentru micimea indivizilor certaţi cu legea, dar înălţaţi pe piedestale mult prea înalte de mediile în cauză. Îi salvează roboţelul: la auzul ameninţării lui Giorgio te pocnesc adresată Frăţiorului, Mr.Smart îşi turuie input-ul: Dacă o pocneşti, se cheamă maltratarea soţiei. Dacă te pocneşte ea, e autoapărare. Dacă-i ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină. Dacă te roagă ea, îţi face o favoare. Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară, eşti pervers. Dacă nu, eşti homo.
Dialogurile ce urmează parcă ar fi luate dintr-un film cu Stan şi Bran, Frăţiorul fiind slăbănogul, cel care l-a dus de atâtea ori în culmea disperării pe Gras. Înscenarea alibiului dă greş şi Giorgio deschide televizorul taman când reportera Donose îşi chestionează martorii care îşi inventează mărturiile doar pentru a se etala pe sine şi nevoile personale. Fochistul Ion Ion, de exemplu, după o lungă prezentare a propriilor probleme medicale încheie: “…şi atunci am văzut un bărbat ieşind furios din bloc“. Bărbatul , în opinia sa, era furios, fiindcă scuipase pe jos…”
Revenind acasă cu Silvia şi Ari, Irina nu este nici ea supărată că doctorul a înşelat-o, ci fiindcă a „făcut-o tocmai cu ea”, Iulia. Dar când Ari constată că s-a lucrat la robot (Giorgio şi Frăţiorul), Irina este panicată, relaţia ei cu Căpşunică fiind desecretizată. Ari îşi ia maşinăria şi, ameninţând cu poliţia (de, deontologia) pleacă, lăsând jurnalistele cu beleaua pe cap şi generând verdictul Silviei: „Am terminat-o cu Ari. L-am şters de pe listă.” În esenţă, angajatele tabloidelor şi amicii lor temporari, se bălăcesc în aceeaşi mocirlă morală ca eroinele şi eroii creaţi şi caricaturizaţi de ei ad hoc pentru orele de maximă audienţă.
În final, cele două prietene, acum şi colege, rezumă: fiecare e cu ce şi-a dorit mai mult; ele cu slujba, stomatologul cu Iulia. Dar, Giorgiana Capuerde, nu ar fi ea, dacă nu ar pune cireaşa pe tort: telefonul din birou le anunţă pe cele două că undeva cineva vrea să-şi dea foc. Silvia o trimite pe Irina (botezul focului), sinucigaşul este Căpşunică, martorul a fost plătit de postul lor de televiziune, Mirela Donose vorbeşte de un atac terorist, iar Irina ajunge la spital cu mâinile arse şi citeşte pe mobil un anunţ de ultimă oră:
„Jurnalista Irina Andrei ne-a declarat că a avut două relaţii în acelaşi timp şi nu înţelege de ce se miră lumea. Ea ne-a ameninţat că va da în judecată pe oricine îi va scrie adevărata vârstă. Prietenii săi ne-au povestit că vârsta ei este subiect tabu şi că la fiecare aniversare pune pe tort un număr mai mic de lumânări…”
Irina se împacă cu Titu, Iulia cu Giorgio, iar, într-o ultimă intervenţie, o clientă a reporterei Mirela Donose le trezeşte la realitatea pe fabricanţii de ştiri senzaţionale:
„Doamnă, eu vă apreciez pe dumneavoastră, sunteţi chiar foarte drăguţă în realitate, că vă ştiam numai de la televizor… şi e bine că vreţi să spuneţi la oameni adevărul. Aţi ajuns exact la persoana unde trebuie. Sunt gaze în tot blocul pentru că distribuitorul nu mai pune miros, înţelegeţi? Nu mai are bani de miros şi din cauza asta nu ştii dacă respiri gaz sau aer. E o problemă care trebuie să îngrijoreze pe români, nu numai pe blocul nostru care nu este unul de sinucigaşi. Nu Căpşună, nu Iulia, nu ziarista, nu robotul. A fost pur şi simplu un accident. Din blocul nostru a ţâşnit gazul, uitaţi-vă să vedeţi cum e blocul, e distrus 90%, zici că ne-a lovit meteoritul. Gazul, doamnă, gazul, asta e esenţa. Restul e cancanuri. Dar bine că se iubesc toţi, şi dentistul cu ziarista, şi doamna manechin cu domnul Căpşună, să le dea Domnul sănătate şi să ne cheme şi pe noi la nuntă. Dar să ne repare blocul înainte. Uite, doamna ziaristă, ce poate să-ţi facă gazul! Distruge familii, doamnă, pentru că a rămas fără miros. Nenorocitul!“
Cele şapte scene ale piesei 1,2,3 înregistrăm se bucură de un montaj cinematografic inteligent, nu abrupt, care vrea să-i păstreze fiecăreia un statut de minimă independenţă prin personajele centrale, aşa cum îl are fiecare alergător pe pistă între primirea şi predarea ştafetei. Sunt convins că un regizor de comedie va scoate în relief esenţa mesajului capuerdian care nu trebuie să coincidă cu a subsemnatului: ridendo castigat mores.
Nu ştiu dacă România este suficient de matură pentru a lua râsul în serios…