Nu vă mai întoarceţi!
La mine oricum, nu veţi găsi nimic.
Clavecinele mint.
Amintirile au fost vândute
Până la ultima;
Încă din vremurile acelea grele.
Silabele s-au împrăştiat
De la primul conflict.
Nu se mai înţelege nimic.
Strunele voastre
Continuă să clipească tăcute
Ca nişte pleoape
De sub care lacrimile au secat.
Continui să scriu sunete false
În dicţionarul tăcerii.
„Hei, filozofule!
Citeşte-ne tu, destinul;
Cu al şaptelea simţ.
Sunetele acelea vechi
Nu le mai putem desluşi.
Pietrele pe care au fost încrustate
S-au tocit
Sub degetele care le-au pipăit.
Din Cer au coborât armoniile
Simfoniei a noua.
Unii, fericiţi, chiar le-au auzit!
Dan David, Los Angeles, mai 13-2006.