Stropii cădeau explodând
Ca nişte ghiulele albe
Pe vârful pantofului.
Ce mai rămânea din ei?
Toată tristeţea cerului
Ploua odată cu lacrimile tale;
De parcă v-aţi fi înţeles!
Ei, nu toate probele
Se iau la sesiunea din iarnă!
Florile stăteau părăsite pe bancă.
Tristeţea lor îngheţată
Congela şi stropii ochilor tăi.
Vrabia zgribulită
Ţi s-a oprit pe braţ
Şi privea spre cer speriată.
Un uliu imaginar
Îi trimitea dispreţuitor
Mesaje doar de ea înţelese.
Nu ai mai plâns.
De mila ei?
Abia atunci ai observat buchetul.
L-ai ridicat şi m-ai privit.
Un zâmbet ce stătuse ascuns
Ţi s-a urcat timid pe faţă.
Înţeleaptă, ploaia s-a oprit.
Dan David, Los Angeles, mai-21-2006.