Imediat după discurs, preşedintele Obama a declarat că Netanyahu nu aduce nimic nou şi nu oferă nici o alternativă viabilă la situaţia în care Iranul continuă de capul lui, fără a discuta cu nimeni, cursa nucleară.
Personal mă aştept ca acest acord, pentru început, să nu aibă alt scop decât acela de a afla cu adevărat care este situaţia construirii unei bombe nucleare în Iran şi cam cât ar mai avea până la a obţine masa critică de uraniu îmbogăţit necesară.
În acest context, discursul lui Netanyahu se vede la Casă Albă că şi o reacţie exagerată, inutilă şi chiar periculoasă prin conotaţiile ei politice (pe care prim ministrul israelian a încercat să le demonteze încă de la începutul cuvântării).
Întrebarea-cheie este: „Cât de stabil este regimul de la Teheran?”
Dacă acest regim, în pofida sancţiunilor economice, este bine-mersi (se cunoaşte exemplul Coreei de Nord care a obţinut bomba nucleară pe spinarea unui popor chinuit) atunci într-adevăr este necesară o formă de comunicare cu el, pentru a şti ce se întâmplă de fapt, pentru a penetra cortina de beton care înconjoară programul secret nuclear iranian. Dacă regimul nu este prea stabil, atunci Netanyahu are dreptate, acordul ar trebui amânat sine die.
Însă tare mi-e teamă că de data asta negociatorii cu Iranul au motive serioase să continue. Un regim dictatorial nu moare de la sine ci se autoperpetuează. Unii dintre noi care avem şi fire de păr alb pe cap ştim exact despre ce vorbim dacă spunem asta, chiar dacă pe ici pe colo câte cineva îşi mai face iluzii că în 1989 în România a avut loc o revoluţie populară.
Însă cum este posibil să se stingă o dictatură islamică, dacă ea se bazează pe o jumătate natural organizată a populaţiei aplicând acele părţi ale Coranului care îi servesc Ego-ul celeilalte jumătăţi, minimalizată şi marginalizată? Mă refer la Bărbaţi versus Femei, desigur. Aşadar unica alternativă la negocieri este intervenţia în forţă – războiul. Eu sper că negocierile vor duce la un rezultat în urma căruia Iranul să deschidă o poartă către schimbare şi nu să se comporte ca o fiară rănită, atrăgând sânge şi pustiire în regiune, iar Israelul să rămână cu garda sus.
Una peste alta, Netanyahu a făcut bine adresându-se Congresului SUA iar evaluarea mea este că se produce un fenomen mult mai amplu, neexistând nici cea mai mică breşă în relaţiile americano-israeliene ori între Obama şi Netanyahu. Spun asta pentru că după discursul primului ministru israelian, preţul acordului pe care trebuie să-l semneze Iranul a crescut pentru Iran.
Nu am reușit să văd/ascult discursul, dar l-am urmărit integral pe cel de anul trecut de la ONU: Netanyahu este un politician desăvârșit, un exemplu rar în lumea de azi.
Cât despre cei care spuneți că își mai fac iluzia că în dec 1989 în România a fost o revoluție, nu cred că mai este cineva care să creadă ori să spere acest lucru. Toți știu că a fost un aranjament politic, nici nu cred că se putea altfel atunci. Nu am la dispoziție un sondaj de opinie pe tema asta, dar, în orice caz, niciun om lucid, normal nu poate crede că ar fi putut fi o revoluție în sensul de dicționar al cuvântului. A fost, ca și Maidanul kievean, o revoltă provocată, ulterior „procesată” în favoarea noii structuri de putere edificată de alte grupuri ale fostului PCR și alte structurilor sale.
Benjamin Netanyahu este Primul-Ministru este la inaltimea functiei si asteptarilor lumii. Multe tari nici nu pot visa sa aiba un asemenea politician.
El a vorbit ceea ce trebuia in momentul care trebuia si nu ar fi putut sa aiba alta pozitie decit sa urmareasca si sa sustina interesul statului Israel si al lumii democratice si libere.
A vorbi sau nu cu Presedintele Americii nu este important si nimic nu s-ar fi reflectat in „afara usilor inchise” (behind the closed doors).
Importat este ca a vorbit direct reprezentantilor poporului american care reflecta pluralitatea americana.
El a trimis un mesaj lumii libere si aliatilor:
– Nu uitati lectia istoriei, nu repetati greselile, fiti hotariti, altfel pericolul este global.
Am putea compara acest mesaj cu cel transmis de Generalul Mc. Arthur Camerei Deputatilor.
Daca acesta ar fi fost ascultat de Presedintele de atunci si de politicieni azi nu ar fi existat nici problema Korea de Nord si nici urma de Iran sau teroristi.
De aceea Primul Ministru Israelian a tinut un discurs istoric in moment de rascruce si a transmis mesajul:
-Nu va jucati cu viitorul copiilor nostri !
Stimate D-le Musat!
Presedintele actual al SUA si-a bagat in cap sa realizeze pace pe pamant. Intr’un fel a crezut ca are puteri biblice care in Genesis D-zeu vorbea dupa fiecare zi si lucrurile se infaptuiau. Din pacate presa e libera si cuvintele nu au un efect dumezeesc. Sa incep cu „celebrul” discurs din Egipt cand a prezis primavara araba.
N’a inteles atunci si nu intelege acum. Efectul discursurilor sale a fost si mai este zero. Prin „alianta” cu Iran el a inteles ca iranienii vor goni califatul din Irak si Siria si ii vor scoate castanele din foc fara prezenta trupelor americane care au parasit Irakul. Se pare acum ca sunt planuri ca trupele americane se vor reintoarce si in plus trupele iraniene nici nu se gandesc sa paraseaca Irakul care de facto va deveni vasala Iranului.
Vedem acum pe stralucitul ministru de Externe Kerry care face turul tarilor din golful Arabo-Persan ca sa-i linisteasca de frica iranienilor. Mai ales Saudi-Arabia care este unul din cei mari producatori de petrol care de fapt e mai aproape de pozitia Israelului in chestiunea armelor nucleare in golf.
Democratii americani din congres care nu au venit sa-l asculte pe Netanyahu vor pierde multe voturi a evreilor la alegerile presedentiale peste mai putin de 2 ani.
Bilantul „domniei” lui Obama nu va fi prea stralucit.
Discursul integral poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=magIuMBx3x0
A fost un discurs istoric, formulat şi prezentat magistral de către cel mai strălucit şi probabil cel din urmă orator al Israelului din vremurile recente – un adevărat reprezentant al poporului evreu, cu care Israelul se poate mândri şi pe care se poate baza în vremuri de restrişte. A pune inaintea supărarii trecătoare a lui Obama interesul propriei ţări şi însăşi supravieţuirea sa este datoria oricărui lider veritabil, de care Bibi s-a achitat cu brio.
Desigur că şi în Israel opiniile sunt împărţite, ceea ce e şi normal într-o democraţie vibrantă cum e aceea a Israelului, mai ales în această perioadă electorală. Însă până şi duşmanii premierului ar trebui să recunoască faptul (şi poate o vor şi face în cele din urmă) că demersul a fost legitim şi necesar. Am Yisrael Chai!
Dl. Charlie a scris:
„Democratii americani din congres care nu au venit sa-l asculte pe Netanyahu vor pierde multe voturi a evreilor la alegerile presedentiale peste mai putin de 2 ani.”
Dle Charlie, 2 ani, pina la alegerile presindentila in Statele Unite, sint echivalenti cu o viata de om. Totul se uita, politicienii din partidul democrat se vor indeparta de politica lui Obama, politicienii republicani vor ataca presidentia lui Obama si va fi un circ.
Electoratul uita de la mina la gura. Votul evreilor americani va fi todeauna pentru candidatii partidului democrat.
What if Obama were President in 1941?
Este un discurs superb, din toate punctele de vedere, nu neapărat mai bun decât cel ținut la ONU anul trecut. Sigur, au fost mai multe aplauze, deoarece audiența era alta. Netanyahu este un politician desăvârșit, asemenea oameni sunt azi așa de rari, că îi numeri pe degetele de la o singură mână.
În discursul lui se vede o anume neliniște, poate chiar o mare neliniște, altfel ce rost ar fi avut să țină acest discurs? Este un discurs prietenos, dar este un discurs avertisment: dragii mei, nu vă jucați cu lumea. Israelul este în imediata vecinătate a unui conflict care, în loc să se termine, cum speram toți, devine tot mai complicat. Situația din Siria nu numai că nu se termină, devine tot mai gravă; în Irak la fel; nordul Africii este în fierbere; Yemenul de asemenea. Nicio altă țară nu poate fi mai neliniștită de aceste evoluții decât Israelul, cu valorile sale culturale de excepție, cu istoria sa…
Discursul lui Netanyahu, tradus în limbaj vulgar, mie îmi sună cam așa: prieteni democrați, ați avut o politică externă periculoasă, fără perspectivă, fără analizarea atentă a unor posibile consecințe. Am venit aici, la voi acasă, pt a vă atenționa, cât încă mai e timp, să nu vă mai jucați de-a politica externă, situația e prea gravă ca să o mai faceți. Opriți-vă, gândiți, acționați.
Mi-e teamă că mulți, prea mulți americani s-au uitat doar la aspectul exterior al discursului, desăvârșit din toate punctele de vedere. Nu știu, mie discursul lui Netanyahu mi s-a părut un avertisment într-o clipă de cumpănă. Cineva a spus că a fost un discurs istoric. Oh, Doamne, sper să nu fie așa, să nu fie așa în sensul unor evoluții și mai rele în zonă.
Do not gamble with the future of our children, a spus Netanyahu calm, dar în spatele acestui calm se ascunde o mare, foarte mare preocupare și o întrebare: sunteți, în sâfrșit, în stare să pricepeți că nu mai e de glumă?
Aşa cum este de imaginat, înainte de propune spre discutare acest subiect, am ascultat cu mare atenţie (unele pasaje de mai multe ori) discursul magistral al primului ministru israelian. Problema pe care mi-o pun însă este „valoarea adăugată” a mesajului său (aşa cum am scris şi în analiză şi nu mă mai repet).
Mă întreb în ce măsură negocierile ar putea continua dacă SUA ar cere schimbarea retoricii liderului suprem al Iranului, cel care vorbeşte în conturile lui Twitter şi Facebook despre eliminarea Israelului şi a Statelor Unite! Mă întreb cum sunt posibile negocieri sub asemenea auspicii?
@Ştefan
> Mă întreb în ce măsură negocierile ar putea continua dacă SUA ar cere schimbarea retoricii
> liderului suprem al Iranului, cel care vorbeşte … despre eliminarea Israelului şi a Statelor Unite!
> Mă întreb cum sunt posibile negocieri sub asemenea auspicii?
Adică crezi că stoparea acestei propagande trebuie să fie prealabilul oricăror negocieri? Sau că, dacă se cere aşa ceva, Iranul nu va mai negocia? Sau amândouă?
Dacă nu mă înşel, cu Iranul problema nucleară se tratează de zeci de ani, fără rezultate, deci lipsa tratativelor n-ar însemna sfârşitul lumii…
Bunul meu simt ar fi sa nu negociez cu cineva care, cand se ridica de la masa negocierilor, se duce la un balcon si ma injura si ma ameninta de acolo. Deci DA, schimbarea retoricii ar trebui sa fie prealabila negocierii. Cred ca daca s-ar cere asa ceva, Iranul si-ar da arama pe fata si lucrurile ar fi clare. In acest caz, Iranul ar trebui sa primeasca un ultimatum cu un termen mai scurt decat se evalueaza ca are nevoie pentru „breakthrough” (atingerea obiectivului de a avea destul material fisionabil pentru o prima bomba nucleara).
Dintre toate, lipsa tratativelor nedublata de nici o alta masura ar fi lucrul cel mai rau (am mai dat exemplul Coreei de Nord).
Dacă vrei să afli cum stă propaganda într-o țară, primul lucru pe care îl studiezi este felul cum se predă istoria și cum se predau științele umaniste, în general. Acolo vezi cum se inoculează ideologia și cum se pedepsesc, dacă se pedepsesc, cei care nu asimilează ce li se inoculează.
Atât timp cât, în țările arabe, se inoculează antisemitismul ca doctrină oficială, se indoluează ideea că arabii vor fi fericiți dacă se distruge Israelul etc. atunci e clar că orice discurs al unui politician dintr-o țară unde se inoculează asemenea doctrine care propune pacea și bla-bla este un discurs mincionos. Cum să crezi un asemenea discurs? Acest lucru l-a spus Netanyahu demult, într-un film făcut de televiziunea franceză pe când încă trăia Yasser Arafat. El l-a caracterizat pe Arafat drept mincinos (liar) și pe bună dreptate. A și explicat de ce: declară una posturilor TV străine, și alta alor lui. Păi cum să crezi că un asemenea politician luptă efectiv pt pace? Nu e clar că minte? Ba da. Atunci de ce i s-a dat premiul? Deoarece mulți poartă cu sine speranța că, făcând concesii, mai faci un pas spre pace. Complet eronat. A face concesii unui călău nu face decât să-l facă un călău și mai crud. E evident.
Acum însă Netanyahu a abordat teme mult mai grave, de fapt a abordat o singură temă, Iranul, considerând, și pe bună dreptate, că orice concesie, pe aceeași idee nefastă a concesiilor care ar duce spre pace, deși orice dovadă indică exact contrariul, este o politică eminamente greșită. De ce a spus asta? Deoarece SUA, pt a păstra un echilibru în lumea arabă și, din același motiv, și U.E., fac asemenea concesii cu speranța că acest lucru va aduce pacea. Nu o aduce. Boko Haram și proliferarea ideologiilor agresive, criminale arată clar că nu.
Nu l-am auzit pe Netanyahu pronunțând măcar o dată numele Rusiei? Am ascultat foarte atent și cred că așa este. De ce oare? I-a fost frică? Nu cred. Atunci? Ori sugerează că în spatele Iranului se află Rusia [?], ori că relația cu Rusia este acum secundară, fiind mult mai importante alte chestiuni. Dv. ce credeți? De ce Bibi nu a menționat Rusia în discursul său? O ignoră? Nu cred, nu și-ar permite. O minimalizează? Nici asta nu cred, numai politicienii superficiali minimalizează rolul Rusiei (iar unii au pățit-o pentru asta).
@Ştefan
> Dintre toate, lipsa tratativelor nedublata de nici o alta masura ar fi lucrul cel mai rau
Netanyahu preconiza, în cazul eşecului tratativelor (după ce tratativele vor eşua, ele vor lipsi), măsura sporirii sancţiunilor.
De altfel, Obama a evaluat şansele ajungerii la un acord la fifty/fifty şi nu lăsa impresia că un eşec l-ar percepe ca pe o catastrofă.
De altfel, chiar şi dacă convorbirile actuale vor eşua tot aşa ca şi cele anterioare, Iranul rămâne semnatar al Tratatului de Neproliferare şi are, ca atare, obligaţia să se supună controlului Agenţiei de la Viena care trebuie să se asigure că Iranul nu s-a angajat pe calea creării armelor nucleare. Desigur că Iranul trişează şi nu lasă ca această Agenţie să stabilească faptele de pe teren.
Nu există nicio garanţie că, în cazul unui acord, Iranul nu va trişa, căci „comunitatea internaţională” n-are niciun mijloc s-o forţeze să respecte Tratatul de neproliferare.
Puţini sunt cei care cred că, angajându-se în actualele tratative, Iranul doreşte sincer să renunţe la planurile sale de înarmare nucleară contra ridicării sancţiunilor. Iranul nici nu pretinde aşa ceva, iar partenerii occidentali de negocieri nici nu îndrăznesc să-i ceară aşa ceva. Obiectivul Iranului este slăbirea sancţiunilor în schimbul unor promisiuni de încetinire temporară a programului său nuclear; Iranul respinge orice măsuri care să permită verificarea strictă a îndeplinirii acestor promisiuni.
Pe de altă parte, occidentalii nici nu vor să amplifice sancţiunile – din evidente motive economice; unul din motivele pentru care negociază este că vor să slăbească sancţiunile.
Apreciez in continuare ca discursul lui Netanyahu ar trebui sa creasca pretul pe care trebuie sa-l plateasca Iranul in aceste negocieri. Acelasi discurs poate reprezenta inclusiv o scuza viabila pentru SUA de a intoarce foaia – realizandu-se (prin mijloace mai clare si mai usor masurabile decat un discurs, oricat ar fi el de bun) ca se merge pe o pista gresita cu regimul de la Teheran.
Daca l-ar intreba cineva pe Stefan Maier cum sa se deruleze aceste negocieri in continuare, acesta ar spune: NUMAI cu schimbarea retoricii astfel incat cea interna sa semene cu cea externa. Altfel, ultimatum – avand in vedere ca aici nu se joaca niste pusti pe maidan care-si zgarie genunchii ci in joc este civilizatia umana, a carei prima victima planificata de catre un regim inconstient si criminal ar fi Israelul. Aceleasi reguli care guverneaza Primul Amendament la Constitutia SUA ar trebui aplicat si in relatiile internationale.
Am retinut din discurs o cerere implicita de schimbare a retoricii dar nu si conditionarea pasilor urmatori de aceasta schimbare sau lipsa ei. Poate aici ar fi trebuit ca Netanyahu sa fie mai clar? In fine, nu-l intreaba nimeni pe subsemnatul, dar sper sa nu fiu singurul care gandeste asa.
Dupa cum am mai scris candva, Obama a descoperit o metoda noua de a invinge tirania barbara a islamo-fascistilor fara soldati americani cu ajutorul pretios al marei vecine dela Rasarit, in cazul de fata Iranul.
„Fortele” irakiene cu ajutorul Iranului vor recuceri teritoriul Irakian, orasul Mosul, Nordul Siriei etc. America va culege roadele victoriei. Singura problema este ca Irak intra adanc in sfera de influenta iraniana si de facto devine vasala Iranului. Tentaculele iraniene se intind in toate directile pana la marea mediterana si in Sud in taricelele Katar, Bahrein, Yemen si eventual Saudi Arabia.
Oare asa a intrevazut visatorul Obama Primavara Araba? Cred ca trebuie sa ai o doza imensa de optimism politic ca sa va realiza visul or mai curand esti un dilitante cu orbul gainilor!