Viaductul Caracău este un viaduct de cale ferată pe linia Miercurea Ciuc – Ghimeş, dat în folosinţă la 18 octombrie 1897.
În timpul ostilităţilor din Primul Război Mondial, grinda centrală a fost complet distrusă (1916).
Armatele austro-ungare au reuşit în anul următor să monteze o grindă dreaptă, dar susţinută la o treime din deschidere de o palee metalică de peste 40 m înălţime. Această soluţie, cu titlu de provizorat, a ramas în exploatare 27 de ani.
A trebuit să vină Al Doilea Război Mondial şi în 1944 trupele germane l-au distrus complet. Odată cu încheierea razboiului viaţa economică a ţării începe să îşi revină şi astfel se reia legatura peste munţi. Din decembrie 1944 şi până în 12 februarie 1945 constructorii români au realizat un viaduct provizoriu, complet din lemn (3.600 metri cubi). Performanţa unică în istoria construcţiilor feroviare.
În paralel s-a început construcţia la un nou viaduct, şi în 14 septembrie 1946 s-a dat în funcţiune. Noua construcţie a viaductului fiind cel mai mare pod de cale ferată executat din beton armat din România. Lungimea totală a viaductului este de 264 m, bolta are deschidera de 100 m, iar săgeata este de 37 m. Lătimea bolţii este de 6.50 m la cheie şi de 10 m la naştere. Secţiunea bolţii este casetată, având înălţimea de 2.5 m la cheie şi de 4.8 m la naşteri.