Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul XV, întemeiată de Ştefan cel Mare, în faţa vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortăreţe genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareş, care a reconstruit zidurile în piatră.
La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul Domnesc adeveresc adeverind biruinţa lui Ştefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Ţării Româneşti Moldova se aflau Toader şi Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia şi Dragoş, pârcalabii de Neamţ, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco şi Alexa, pârcălabii de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca.
La 14 septembrie 1499, Ştefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de Lituania Alexandru, unde ca şi-n documentul precedent este menţionat pan Coste, staroste de Soroca.
Câteva izvoare istorice menţionează ridicarea unor cetăţi pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se aşează pârcălabi şi mari căpitani de Hotin, Soroca, Orhei, Tighina şi Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca a fost înălţată o cetate din lemn şi pământ, a unei palănci sau poate chiar posade în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă menţiune documentară la 12 iulie 1499 prin primul ei pârcălab Coste.
Datorită reliefului geologic pe care îl străbate, Nistrul prezintă până la vărsarea sa maluri abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puţine, acestea fiind şi singurele porţi de intrare a cetelor de tătari cu scopuri de jaf şi distrugere a aşezărilor moldovene. Dacă vadurile de la Hotin şi Tighina erau apărate de garnizoanele cetăţilor cu acelaşi nume, în schimb cel de la Soroca era fără protecţie. Abia în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, vadul şi aşezarea încep să fie apărate prin construirea aici a unei fortificaţii de lemn, înconjurată cu valuri de pământ, care avea să existe şi pe vremea lui Bogdan cel Orb.
În timpul domniei lui Petru Rareş, pe resturile vechii cetăţi se construieşte o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează şi astăzi într-o stare excepţională. Cetatea Sorocii este unică printre cetăţile medievale moldoveneşti prin sistemul arhitectonic de construcţie. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare şi un turn de acces de plan rectangular.
După ridicarea puternicei fortificaţii, oraşul Soroca începe să crească în importanţă având o funcţie administrativă şi comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a reţelei urbane moldoveneşti şi în special a comerţului de tranzit, după pierderea cetăţilor din sudul Moldovei.
Cetatea şi ţinutul Soroca, a cărei personalitate istorică şi geografică apare deja definitiv fixată la sfârşitul secolului XV ar rezulta din necesitatea organizării:
* unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porţiunea Naslavcea – Vadu Raşcu;
* unei circulaţii comerciale aflate sub protecţia Cetăţii Soroca;
* unei vieţi economice a ţinutului Soroca din a cărei activitate economică îşi avea existenţa populaţia ţinutului.
La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie nişte mori pe Nistru, aşezate faţă în faţă cu „castrum nostrum Sorocianum… contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgâni, document care confirmă existenţa, cât şi rostul Cetăţii Soroca.