ACUM.TV

 
Datoria Greciei este rezultatul unor excese ale conducătorilor, asociaţilor acestora din exterior şi a structurilor politice nedemocratice subordonate partidelor şi altor interese.

Mitul promovat de fostul partid de guvernămînt prin Th. Pangalos care afirma în parlament „împreună am mîncat!…”, a se citi bani, este o manevră propagandistică menită să învinovăţească întregul popor pentru a se simţi vinovat şi să plătească datoria şi că să se justifice încheierea unor acorduri de împrumut noi cu dobîndă mare.

Structurile nedemocratice din Grecia au ramificaţii în toate straturile societăţii şi încep prin organizaţiile para-politice ale partidelor, asociaţii de tineret menite să organizeze demonstraţii şi chiar curăţări ale teritoriului de concurenţi şi se extind în viaţa economică şi alte activităţi.

Fiecare partid avea structurile de forţă gata să iasă în stradă pentru confruntare cu grupările rivale şi să pregătească alegeri.

Aceste organizaţii din teritoriu au creat o reţea de influenţă şi legături economice de sus şi pînă la nivel cel mai de jos cînd nici un loc de muncă sau nici un mic contract nu se adjudeca decît pe baza locului şi influenţei în aceste structuri altfel respectabile.

Deasupra acestor structuri stă partidul şi comitetul executiv sau delegaţia permanentă care, pe baza centralismului democratic, se supuneau preşedintelui partidului.

Fostul preşedinte şi prim ministru Konstantinos Karamanlis revenit din exil în anul 1974 după căderea dictaturii a pus bazele sistemului politic cu alegeri şi partide şi a creat şi partidul lui Noua Democraţie care a avut la baza sloganul „Cine se îndepărtează de partid va fi mîncat de lupi”.

Aceasta a fost practică ulterioară în toate partidele inclusiv în partidul comunist KKE – nicio părere diferită de cea a preşedintelui partidului nu este permisă. Astfel KKE a pierdut foarte mulţi membri, bătuţi chiar în şedinţe de către gardienii secretarului general.

Absolut toţi politicienii care au plecat dintr-un partid şi au deschis afacerea lor, adică un partid, au eşuat şi au trebuit să se întoarcă în partidul din care provin.

Începînd din anul 1995 preşedintele partidului socialist PASOK a început să schimbe orientarea partidului care a devenit fanatic pro-european şi liberal în practică.

Economistul Simitis Kostantinos a încercat toate reţetele oferite de „contabilitatea nouă” şi generatoare de cifre umflate pentru a aduce Grecia la parametrii ceruţi de Europa.

Prin impozite mari şi artificii contabile, Simitis a produs o criză mare în anul 1998 în care statul se afla la marginea prăpastiei, dar în timp, cu ajutorul băncilor, s-au obţinut bani şi economia a continuat în linia liberală.

De la an la an veniturile statului păreau să crească din bani importaţi prin împrumuturi din ce în ce mai multe şi cu dobînzi mai mici şi cifrele economice au fost cosmetizate pentru ca inflaţia să scadă.

Afacerile au înflorit pe hîrtie nu în practică, oamenii şi-au vîndut din bunuri pentru a cumpără acţiuni care creşteau peste noapte.

Balonul a explodat şi oamenii au rămas fără bani, în schimb firme mari au stris fonduri pentru a cumpără mărfuri din exterior pe care le-au importat.

Absolut toate guvernele de după 1974 au efectuat împrumuturi mari din exterior şi au distrus industria internă, iar golul de produse a fost umplut de firme importatoare care obţineau marfă pe credit mic şi astfel comerţul a funcţionat în parte.

Guvernul Simitis a creat după 1999 mitul economiei prospere care îndeplineşte condiţiile de intrare în zona euro. Oamenii şi-au văzut veniturile scăzând, dar au continuat să trăiască din împrumuturi oferite de bănci cu capital importat.

În realitate economia nu producea nimic. Oligarhii au obţinut comenzi de stat care s-a împrumutat pentru a construi autostrăzi la preţuri enorme sau să organizeze olimpiada din anul 2004.

Mitul economiei prospere a Greciei a ieşit şi în exterior, firmele au primit împrumuturi pentru a se reloca în Balcani, pentru a cumpără firme acolo şi a efectua investiţii.

Puţin înainte de începerea olimpiadei, Primul Ministru L. Simitis a demisionat. Un fior a cuprins cercurile economice care aveau informaţii în legătură cu o eminentă catastrofă dacă se va continua în acelaşi mod.

Noul guvern Kostas Karamanlis al partidului conservator Noua Democraţie nu a făcut altceva decît guvernul precedent şi anume să se împrumute.

Capitalul împrumutat a ajutat industria germană şi firmele occidentale care au vîndut în perioada dificilă a anilor 1998 şi au crescut comenzile pentru aceste firme de al an la an şi asftfel împrumuturile garantate de statul german şi alte împrumuturi din bani din Europa au susţinut industria şi economia vestică.

Numai că de la an la an dobînzile creşteau şi împrumuturile deveneau ameninţare pentru bugetul Greciei.

Că să se efectueze comenzile de stat s-au pus în mişcare mecanisme de influenţare a clasei politice şi începînd cu 1990 toate partidele şi toţi politicienii au aprobat comenzi din ce în ce mai mari.

S-au dat bani numiţi „mize” care se distribuiau partidului, politicienilor şi structurilor din teritoriu pentru a susţine clientela politică.

Începînd cu anul 2008 bugetul a dat semnele problemelor grave şi politicienii au continuat încă un an şi jumătate să nu facă nimic dar au continuat împrumuturi cu dobânzi mari.

Încet firmele greceşti din Balcani au fost preluate de germani la preţuri mai mici decît investiţiile efectuate de firmele greceşti care au primit împrumuturi de la stat din bani împrumutaţi de la germani.

În fapt a fost o afacere proastă din care statul grec a rămas cu datorii. Absolut tot ce a întreprins guvernul grec a fost un eşec. Abia în toamna anului 2009 guvernul a anunţat alegeri datorită unor probleme care nu au fost divulgate.

Noul guvern socialist al lui G. Papandreu a anunţat ”bani există” şi a continuat aceeaşi politică. Au urmat convorbiri de lungă durata cu ţările UE din zona euro şi abia după 10 luni a fost efectuat un mecanism de ajutorare a ţărilor în criză, ceea ce anterior nu exista.

În tot acest timp guvernul grec a cheltuit peste măsură pentru a servi clientela politică. Abia în anul 2010 guvernul grec a anunţat că intenţionează să facă apel la ajutorul noului mecanism de ajutorare din UE.

Pentru a anunţa această „victorie”, primul ministrul G. Papandreu a mers pe insula Megersti, denumită şi Kastelorizo, care este cea mai îndepărtată faţă de Atena, din arhipelagul Dodecanez, la sud-est de Rodos. Filmarea a avut loc în golful în care se află oraşul, pe fondul marii şi al caselor tradiţionale şi a munţilor.

În aceeaşi zi un post TV a efectuat o transmisie dintr-o cafenea din insulă, în care un om în vîrstă sublinia că insulele sunt abandonate şi că era mai bine pe timpul stăpînirii turceşti.

Insulele din centrul şi estul Marii Egee au trecut în etape sub stăpînirea statului grec după 1912 şi 1922 şi pînă în anul 1950. În timpul stăpînirii turceşti insulele erau prospere şi efectuau comerţ şi erau mult mai populate ca acum cînd sunt părăsite şi numai bătrîni şi puţin alţi oameni mai trăiesc acolo în mod continuu.

De atunci mecanismul triplu FMI, Banca Europeană şi EuroGroup al ţărilor din zona euro a pompat bani în Grecia prin diferite tratate numite Memorandum, care au fost ratificate de parlamnetul elen. Prin acestea se schimba structura datoriei care în parte era împinsă la o dată de expirare ulterioară prin noi împrumuturi, de această dată sub incidenţa dreptului britanic, ceea ce asigura pe creditori că vor putea recupera banii datoraţi sau vor putea să execute statul elen.

Programul de ajutorarea al Greciei numit Memorandum a crescut datoria Greciei după 5 ani de la aplicare de la 120% la 180% din PIB şi aparent nu ar fi dat rezultate ci mai mult a făcut rău păturilor defavorizate căzute în sărăcie cruntă şi sub limita supravieţuirii. Au fost înregistrate sinucideri şi economia a scăzut cu 30%, dar ţările din zona euro consideră că aceasta trebuie continuat.

Cel mai frecvent apare întrebarea: „Este datoria Greciei viabilă?” astfel încît să se poată plăti împrumutul în totalitate, sau pentru moment împrumutul poate fi onorat
încă prin artificii să se plătească pentru o perioada.

În realitate împrumutul de 350 miliarde plus alte sume ascunse care nu sunt comunicate oficial, dar se estimează la peste 275 miliarde, este improbabil să poată fi rambursat ţinînd seama că este pe o perioada lungă de timp în care multe se pot întîmpla şi că dacă se mai intră în perioadă de criză şi creşte inflaţia, atunci dobînzile explodează.

De aceea nimeni nu poate da o soluţie credibilă ci o predicţie pe termen scurt. În ce măsură valorile greceşti precum bunuri executate de creditori ar putea să aibă valoare şi ar putea să fie vîndute, nu se ştie.

Cînd o ţară se prăbuşeşte, se prăbuşesc şi valorile imobilelor sau a firmelor din acea ţară. De aceea obiectivul creditorilor a fost să restructureze împrumuturile să le asigure cît mai mult prin incidenţa dreptului britanic şi acum încearcă o ajustare în mai multe domenii pentru că să poată obţine bani şi eventual valori precum aur etc. în viitori 8 ani.

Accidente se pot întîmpla şi mai devreme dar sunt mai probabile odată cu trecerea timpului.

Poate că acest moment este propice pentru integrarea europeană şi că în 10 ani vom vedea o unitate politică, fapt care ar putea să schimbe condiţiile şi atunci să apară alte posibilităţi.

Pînă atunci Grecia urmează marşul lung spre catastrofa totală.

Nicolae Muşat 16-2-2015

Acest articol a fost publicat luni, 16 februarie 2015 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.