Visez că zbor, dar tot mai rar,
mi-e susul jos când mă rotesc,
sunt tot mai greu de pământesc
ca o sfârlează de arţar
închid pleoapa – în zadar,
aripile nu îmi mai cresc:
de-atâtea nopţi îmi amintesc
visul de-a zborul, tot mai rar
de la o vreme nici măcar
nu mi se pare nefiresc
că nu am pene de icar
peste livadă să plutesc
sau din florar în cireşar:
visul de-a zborul? tot mai rar…