Conferinţa pentru Securitate de la München s-a desfăşurat într-o atmosfera înspăimântătoare de neîncredere şi acuze reciproce între Moscova, pe de o parte şi SUA şi UE, pe de alta. O tulburătoare mostră de îngheţare a cooperării dintre Rusia şi Occident, cooperare care a debutat acum 25 de ani. Sfârşitul idilei pare înfiorător de aproape, dacă este să luăm în considerare atmosfera şi replicile dure de la München. Iar deznodământul dramatic al acestei idile de un sfert de veac poartă un singur nume: războiul ruso-ucrainean! Un război care se poate regionaliza şi, apoi, mondializa extrem de rapid.
În ciuda eforturilor Franţei şi Germaniei, este din ce în ce mai clar că politica geostrategică post-Reagan (doctrina Bush) nu mai este acceptată de Putin. Serghei Lavrov a acuzat Vestul de blocarea dialogului cu Moscova nu numai în chestiunea ucraineană dar şi în ceea ce priveşte celelalte paliere de cooperare bilaterală, construite din 1990 încoace, reiterând poziţia exprimată de Vladimir Putin mai deunăzi, prin care acesta respingea actuala ordine mondială unipolară. O atare abordare, care excede cadrului chestiunii ukrainene, cochetează flagrant cu revenirea la status quo-ul de dinainte de căderea zidului Berlinului.
Dar cel mai neplăcut aspect al relaţiei dintre Rusia şi Occident, cu efecte extrem de dure pe relaţia cu Uniunea Europeană, poate deveni cel legat de… reacţia Germaniei faţă de inflexibilitatea Kremlinului! Cancelarul german a fost, până acum, catalizatorul eforturilor diplomatice de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei, Angela Merkel opunându-se categoric, alături de preşedintele Hollande, unor eventuale transferuri de armament letal dinspre Washington spre Kiev. În condiţiile unui viitor eventual refuz al Moscovei faţă de planul de pace propus de Germania şi Franţa, Berlinul ar putea să fie nevoit să schimbe tonalitatea, presat de NATO şi Washington.
În cazul în care Putin pierde, în acest mod, principalul partener european de dialog strategic, un război devastator şi total, în proximitatea graniţei de est a României, este greu de presupus că se mai poate evita! Retragerea de la discuţii a Berlinului va lasă mână liberă Washingtonului să pună în aplicare planul de asistenţă militară oferit preşedintelui Poroşenko, plan faţă de care preşedintele Obama este, deocamdată, reticent. Spun “deocamdată”, deoarece presiunea republicanilor, dar şi a unei importante părţi a congresmenilor democraţi este din ce în ce mai mare, în condiţiile în care chiar preşedintele Ucrainei cere în mod public ajutor militar din partea Occidentului.
Angela Merkel consideră, aşadar, că o atare variantă de lucru nu va face decât să agraveze situaţia actuală, poziţie pe care o va reitera, probabil, şi în cadrul dialogului cu preşedintele Obama luni la Washington, cu ocazia vizitei oficiale pe care liderul german o va efectua la Casă Albă. Întrebarea care se pune este, însă, următoarea: nu cumva tocmai această indecizie europeană de a oferi ajutor militar Kiev-ului îi conferă lui Vladimir Puţin şi mai multe argumente în sprijinul politicii sale de agresiune împotriva Ucrainei? Căci, aşa cum spunea şi Richard Burt, fost ambasador american la Berlin, “sugerând o escaladare militară americană, am putea să îl punem pe Putin în postura de a fi mult mai dispus la găsirea unei soluţii diplomatice (a conflictului – n.n.)”.
În ceea ce mă priveşte, aşa cum am scris şi într-o analiză publicată în primele zile ale declanşării conflictului, impotenţa Europei nu face decât să consolideze poziţia Kremlinului şi să alimenteze sfidarea acestuia la adresa oricăror încercări de soluţionare paşnică a diferendului. Scriam atunci : “În acest context, se pune întrebarea: la ce ne putem aştepta în următoarele zile? La nimic bun, în ceea ce mă priveşte. O atitudine schizofrenică a Occidentului nu poate decât să îl încurajeze pe Vladimir Putin în continuarea aventurii sale ucrainene, iar pericolul escaladării conflictului şi răspândirii acestuia devine aproape palpabil în lipsa unei demonstraţii de unitate a ţărilor democratice”. Ceea ce se şi întâmplă în acest moment…
Este evident pentru orice analist că Moscova nu poate susţine un război de uzură, de durată, în Ucraina, în condiţiile în care NATO, UE şi SUA intervin logistic şi financiar – Rusia având de înfruntat şi opoziţia marii majorităţi a populaţiei ucrainene. Ca să nu mai vorbim de opoziţia opiniei publice ruse! Este, însă, la fel de evident că Vladimir Putin mizează copios, în acest ping-pong diplomatico-militar, pe anxietăţile unei Europe care nu a uitat ororile Primului şi celui de Al Doilea Război Mondial.
Dar, din câte îmi imaginez, nici Rusia nu a uitat…!
Este infiorator ca daca se fac cateva miscari gresite, un adevarat razboi inre Est si Vest va izbucni.
Eu continuu sa cred ca Putin incearca sa traga de elasticul relatilor dar nu chiar vrea razboi. Pana acum a castigat mai mult prin amenintari. Totusi razboaie izbucnesc cateodata cand nu te astepti. Sper ca sunt gresit!