Există un mit politic al Ialtei conform căruia, în februarie 1945, ar fi avut loc o mare trădare a Estului de către Vest. Spun că este un mit politic pentru că se întemeiază mai mult pe percepţii discutabile şi mai puţin pe evidenţe documentare incontestabile. În fapt, în acel moment, Armata Roşie se afla de-acum în România şi Polonia, mişcările comuniste din aceste ţări erau angajate într-o luptă acerbă pentru capturarea puterii. În Bulgaria, regimul dictatorial organizase de-acum represiuni sângeroase. Mitologia antifascistă era din plin utilizată pentru delegitimarea partidelor democratice. În conversaţiile de la Moscova cu Milovan Djilas, Stalin spusese clar că acel război nu era unul obişnuit, mai exact, că oricine ajunge primul cu armata sa într-o ţară va impune acolo un regim politic care să-i fie favorabil. În Iugoslavia, independent de Ialta, Tito era de-acum la putere, în fapt fără o intervenţie sovietică decisivă.
Occidentul era de-acum predispus la concesii, dovadă acordul procentelor, din 1944, dintre Stalin şi Churchill, ale cărui urmări pentru România şi Grecia au durat vreme de decenii, cu consecinţele ştiute. La fel, pentru Polonia şi Ungaria. Dar e bine să reamintim că pentru Churchill, şi cu atât mai puţin pentru Roosevelt, ostil însăşi ideii de „sfere de influenţă”, acel acord nu însemna acceptarea unei sovietizări, deci satelizări totale, a statelor implicate. Se putea imagina într-o Europă eliberată şi o strategie de tipul numit mai târziu „finlandizare”. Dar buna credinţă vestică se întâlnea cu nemărginitul cinism stalinist. Avem acum o întreagă literatură care explorează metodele utilizate de Stalin şi oamenii săi pentru ceea ce au numit „cucerirea puterii”. Să amintesc aici cărţile recente ale unor Robert Gellately şi Anne Applebaum.
Comuniştii au cultivat ceea ce istoricul Alfred Rieber a numit „iluzia democraţiei populare”. Unii poate au crezut în „căile originale spre socialism”, de pildă Władysław Gomułka, în Polonia, şi Lucreţiu Pătrăşcanu în România. Dar nu acesta era scopul lui Stalin, ci întemeierea unor regimuri care să reproducă fidel modelul sovietic. Toate stenogramele convorbirilor dintre tiranul de la Kremlin şi cei care aveau să devină micii Stalini din Europa de Est şi Centrală (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mátyás Rákosi, Klement Gottwald, Bołeslaw Bierut) dovedesc că era vorba de o viziune cât se poate de articulată, de un plan sistematic, deci nu de improvizaţii şi răspunsuri grăbite la presupuse „provocări vestice”.
Partidele democratice din Europa de Est au înţeles limitele spaţiului de manevră vestic, erau conştiente de superioritatea militară sovietică în regiune. Dacă citim declaraţiile unui Iuliu Maniu din acea perioadă, scrierile politice ale unor Mihail Fărcăşanu şi N. Carandino, vedem că nu era câtuşi de puţin un mister ce doresc sovieticii şi cum vor acţiona agenţii lor. Dar, în datele concrete de atunci, prietenii democraţiei au încercat să salveze ceea ce mai putea fi salvat, adică micile oaze de pluralism.
Ialta a fost ultima conferinţă la vârf la care au participat cei doi mari din Vest (FDR si Churchill). A urmat Potsdamul, apoi Războiul Rece în toată amploarea sa, crescând ca intensitate de la o zi la alta. Promisiunile sovietice la Ialta s-au dovedit minciuni absolute. Pe 6 martie 1945, la Bucureşti, prin dictat sovietic, era impus guvernul de largă concentrare colaboraţionistă condus de „tovarăşul de drum” Petru Groza. Teroarea roşie era exercitată de-acum făţiş, cenzura funcţiona draconic. Se alcătuiau liste negre. Ziarul „Scînteia” declanşa campaniile urii împotriva partidelor istorice. Nu erau cruţaţi nici liderii social-democraţi care refuzau să îngenuncheze, în primul rând Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca şi Ion Flueraş. Regele Mihai a încercat la rândul său să se opună samavolniciei comuniste, iar acţiunile sale merită respectul nostru.
În concluzie, putem spune că la Ialta s-a vădit că pentru Stalin compromisul înseamnă cu totul altceva decât pentru politicienii democratici. Scopul său nu era un aranjament convenabil ambelor părţi, ci triumful total prin colonizarea teritoriilor pe care reuşise să le controleze militar. Tot aşa cum, peste ani, pentru Brejnev, Gierek şi Ceauşescu, politica numită de „destindere” era de fapt o oportunitate de a submina ideologic Occidentul. Este ceea ce probează istoricul polonez Paweł Machcewicz, profesor in cadrul Institutului de Studii Politice de la Varşovia si directorul Muzeului celui de-al II-lea Război Mondial care va fi inaugurat in decembrie 2015 la Gdansk, în cartea sa despre războiul Poloniei comuniste împotriva postului de radio Europa Liberă, apărută zilele acestea la Stanford University Press în colaborare cu Woodrow Wilson Center Press.
Spre a relua titlul unei remarcabile cărţi de Ágnes Heller si Ferenc Fehér, istoria Europei de Est intre 1945 si 1989 a fost un drum plin de obstacole, de iluzii si deziluzii, de avânturi eroice si represiuni brutale, de la Ialta la glasnost. Sau, cu cuvintele lui François Mitterrand, tot ce ne scoate din sistemul Ialta, este benefic (Tout ce qui permettra de sortir de Ialta sera bon).
Vladimir Tismăneanu, 04.02.2015
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Sa nu uitam ca Grecia n’a fost inclusa in sfera de influntare comunista a URSS-ului, dar URSS-ul a incercat cu forta s’o ataseze dupa razboiu.
Aminti-va despre Generalul Markos cel comunist care a dus lupte crancene pentru a elibera Grecia din sfera Vestului. El este cel care a rapit sute de copii greci si i-a trimes sa primeasca „educatie” in lagarul(!!!) comunist. Si Romania a primit o cota de copii greci.
@Charlie
Mulţumesc că ne reamintiţi aceste fapte. Să reamintesc şi eu câteva amănunte. Referitor la transmutarea copiilor în timpul Războiului Civil din Grecia de pe teritoriile dominate de comunişti (1948-49) se citează următoarele cifre:
– în România: 5.132 copii
– în Cehoslovacia: 4.148 copii
– în Polonia: 3.590 copii
– în Ungaria: 2.859 copii
– în Bulgaria: 672 copii
Amănunte: v. aici şi aici
În legătură cu mitul Ialtei se poate re-citi articolul Operaţiunea „Inimaginabilă” din care se vede că occidentul nici nu era capabil militariceşte, în 1945, să se opună cuceririlor URSS la vest de graniţele sale din 1939 prin instaurarea regimurilor comuniste.
Sunt interesante şi comentariile la acel articol.
Mai am un scurt comentariu relativ la cei care continua din rea vointa si ignoranta sa acuze regele Mihai cand l-a „detronat” pe Ion C. Antonescu si prin aceasta a tradat tara.
Antonescu, ca om de „onoare”, i-a promis lui Hitler ca se va lupta contra URSS-lui pana la capat. Prin aceasta si-a semnat auto-condamnarea.
Fara tagada de a gresi nu este vorba de o tradare ci de un acord, pe romaneste targ intre negustori.
Intrucit nu ii cunosteam personal si am fost atrasi de sirenele si casandrele false ale propagandei din timpul razboiului rece, am crezut ca vestul este ceva mai civilizat decit estul care adusese atitea crime.
Realitatea istorica de pina acum a aratat ca cele doua parti sunt simetrice, si odata inchisa cartea de istorie, cele doua interese se spurapun ca o hidra cum multe capete asupra lumii, si cele doua parti se identifica.
Ca rezultat azi traim victoria Americii in razbopiul rece in urma careia cea mai puternica economie este condusa de partidul comunist chinez care poate sa construiasca o economie precum a Romaniei in 4 luni.
Daca in anul 2003 Uniunea Europeana producea 30% din produsul modial si dupa aceea a incorporat Europa de est, productia a scazut treptat pina la 23% din produsul mondial in anul 2013.
Se vorbeste despre orarecari pretentii rusesti in Balcani, expuse la Minsk si care ar putea sa dea alti coeficienti Rusiei.
@Nicolae Musat
> am crezut ca vestul este ceva mai civilizat decit estul
Şi nu este? La ce vă referiţi?
> Realitatea istorica de pina acum a aratat ca cele doua parti sunt simetrice … cele doua interese se
> suprapun ca o hidra cum multe capete asupra lumii, si cele doua parti se identifica.
Oare?
Etc.
Richard Burton a jucat intr-un film in care isi pune intrebari asupra metodeleor folosite de profesionistii celor doua forte din dreapta si stinga zidului Berlinului si emite parerea similara cu cea de mai sus si care poate ar fi o indoiala, dar a fost cuprinsa in film tocmai ca sa incerce o apropiere intre parti pentru convorbiri ceea ce s-a intimpat, si in multe directii au cazut de acord si pina in ziua de azi implementeaza cele comvenite.
Occidentul este civilizat intrucit asa se defineste.
La fel de civilazati sunt chinezi sau unele triburi aborigene.
Practic civilizatia nu se masoara ci se simte.
Nu inteleg cum s’a nascut mitul tradarii.Romania nu era intr’o pozitie de a influenta termenii acordului. Roosvelt era batran si bolnav si Stalin i-a dus de nas pe toti desi Churchill a inteles perfect cu cine are de a face. Antonescu, ca om de onoare, i-a promis lui Hitler ca va fi cu el pana la sfarsit. Si intr’adevar s’a opus vehement armistitiului cand erau Russii (barbarii) la Iasi. Orice alta teorie e inventata de legionari, fascisti si alte lepre.
@Nicolae Musat
Nu am înţeles răspunsul dv. Puteţi fi mai explicit?