– În ziua de astăzi, afirmă doamna Oiterman, nu mai poţi avea încredere în nimeni, nici măcar în persoanele cele mai apropiate!
– Asta chiar aşa este, confirmă Leopold sub privirile aprobatoare ale nevestei sale. Să luăm de exemplu ultimele lovituri de stat, sau revoluţiile de palat din Africa sau din America de sud. Preşedintele e plecat pentru câteva zile, se duce omul la o cură de tratament, sau să semneze nişte acorduri bilaterale şi pe cine lasă responsabil acasă? Pe cel mai bun prieten, omul lui de încredere, pe cel pe care el l-a ridicat din nimic şi l-a făcut ce este… Buuun! Şi cine îl răstoarnă şi-l da afară, sau nu-l mai lasă să între înapoi? Sigur că da, cel mai bun prieten! Halal!
– Eu personal, intervine doamna Oiterman, nu mai am încredere nici…
– Stimată doamna, o întrerupe elegant Boris Israelovici Glazpapier, dar asta nu e nici o noutate… Capitalismul, cu legea concurenţei şi libera iniţiativa, a descoperit de mult această. Fără milă, fără scrupule, fără nimic… O să va relatez cazul, petrecut mai de mult, a doi cumnaţi, ce vreţi mai mult, care aveau în tovărăşie o mică afacere, o făbricuţă destul de prosperă şi pe care s-au gândit s-o lărgească. Şi atunci se decid să retragă tot capitalul lichid şi unul din ei să plece la Viena, aşa era pe atunci, să contracteze nişte utilaje…Şi tipul pleacă cu numerarul, cu bijuteriile, cu acţiunile, cu tot… Şi când o să vină înapoi, o să va spun. Au trecut de atunci peste cincizeci de ani!
– Da, oftează madam Oiterman, de fapt…
– De fapt, nu numai în afaceri e aşa, spune trist domnul Ghezuntertoit. O să va povestesc o mică întâmplare, nu are importantă nici cui i s-a întâmplat, nici când s-a consumat… Un tânăr era logodit cu o faţă de familie bună, frumoasă şi cu pian, dintr-o localitate învecinată, cum ar fi Dorohoiul de Botoşani, să zicem. Nu mai era mult până la nuntă, când logodnicul i-a făcut cunoştinţă domnişoarei cu cel mai bun prieten al lui, un profesor de matematică. Cum, necum, asta a răsturnat ecuaţia, logodna s-a desfăcut şi în schimb, nu-i greu de ghicit… A vorbit tot oraşul. Înţelegeţi acum de ce nu există nici un premiu Nobel pentru matematică? Pentru ceva asemănător..!
– Tipul cel puţin a luat-o, constată doamna Oiterman. Eu vreau..
– Exact, intervine Simon Seinerovici, cei mai mulţi fură nevestele fără măcar să le ia. Le lasă acolo, la cel mai bun prieten, că ăla să-i cumpere rochiile şi să aibă parte de reproşurile conjugale. Soţul s-o vadă cu bigudiurile şi amicul cu bigu-bigu-rile. Şi va rog să mă credeţi, greşeşte cine crede că trebuşoara asta are vreo legătură cu capitalismul sau socialismul, cu democraţia sau dictatură, cu America de Sud sau cu Honolulu…
– Domnilor, reuşeşte în sfârşit să pună lucrurile la punct doamna Oiterman, dar toate astea sunt fleacuri, cine nu a auzit de ele, pe cine mai miră în ziua de astăzi? Eu vroiam să va relatez despre cea mai mare greşeală pe care poate s-o facă o femeie. Mi s-a întâmplat chiar mie şi pot să strig „cine va face ca mine, ca mine să păţească”.
Ştiam că domnul Oiterman e plecat în Argentina pentru o comandă de piei de vită, dar nu ne închipuiam ce se întâmplase.
– I-am recomandat-o pe Mazal lui Rozica, să le facă curăţenie o dată pe săptămâna şi acuma nu mai vrea să vină la mine. Că-i plăteşte spor de literatură!
– Ai, ai, ai, suspinăm noi uşuraţi. Va să zică totul e în regulă…
– N-am să i-o iert toată viaţă! scrâşneşte doamna Oiterman şi bea cu înghiţituri mici un pahar cu suc de portocale.
