ACUM.TV

 
© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.

Bucureştiul este un oraş care nu şi-a pus încă trecutul în valoare. Ne atrage atenţia asupra acestui fapt Liliana Nicolae, jurnalistă la Radio România, în frumosul ei articol din Dilema Veche “Ghid de orientare urbană – cum descoperim Bucureştiul?”, apărut recent şi în traducere italiană în revista Internazionale. “Sînt oraşe europene unde turiştilor li se propun tururi tematice. Într-un astfel de tur, la Londra, de exemplu, poţi să mergi pe urmele lui Jack Spintecătorul. La Paris – un tur al muzeelor de artă. Altul – al bisericilor, al caselor memoriale ş.a.m.d.”

E într-adevăr păcat că nu ştim să “ne cântăm” capitala. Bucureştiul nu este Londra sau Paris, dar are multe clădiri frumoase şi nu e lipsit de parfum şi istorie. Şi istoria trebuie cântată, captată, marcată, căci altfel e uitată, amestecată, sau pierdută … Sigur sunt mulţi factori care trebuiesc puşi în mişcare pentru a îndeplini o astfel de punere în valoare a capitalei noastre. Si iată că Ion Lazu reuşeşte sa facă un prim pas în această direcţie cu proiectul instalării plăcilor memoriale ale scriitorilor, aprobat şi finanţat de Uniunea Scriitorilor, dar la care Ion Lazu “s-a înhămat” de buna voie. „M-a impresionat această importanţă care se dă scriitorilor în alte părţi şi am zis: de ce nu şi în Bucureşti?“ În trei ani, graţie efortului lui, au fost puse 160 de plăci pentru 209 scriitori, proiect suspendat din lipsa de fonduri a Uniunii dar care, el, speră că se va putea continua curând.

Geolog ca pregătire profesională, Ion Lazu a luat Bucureştiul la cercetare … rămânând în domeniul specialităţii lui: pietrele. Dar de data asta în loc să analizeze şi să descopere pietrele le-a creat şi le-a amplasat. O geologie făcută pe invers şi mult mai creativă. Iar pentru Bucureşti extrem de importantă.

Ion a trebuit mai întâi să facă o cercetare în Arhiva Academiei, căci Uniunea Scriitorilor îşi pierduse arhiva şi apoi cercetarea “pe teren” (consultând cărţi de telefon, întrebând prieteni, scriitori, locuitori din zona unde bănuia că locuise un scriitor, pentru a determina locul unde urma să fie pusă placa, unde a trăit scriitorul respectiv). Sigur, nu uşor de descoperit, şi dacă îi consideri pe scriitori ca cei ce pun pietrele culturii şi unui timp, Ion aici era în mediul lui de cercetare geologică. Apoi obţinerea consimţământului proprietarilor clădirilor de a monta placa pe casa respectivă. După anevoiasa fază de cercetare a urmat perioada “muncii de lămurire” a celor care locuiesc acum în acele case şi care au dreptul sa spună că nu vor să se monteze o placă memorială pe casa lor. Şi acest lucru s-a întîmplat nu de puţine ori. Nici că poţi să înţelegi de ce cineva nu şi-ar dori marcată casa în care locuieşte cu o placă ce anunţă că cineva cunoscut a trăit acolo. Dar psihologia omenească e cum e, şi unii văd în viitor, înţeleg mai profund importanţa locurilor, a rămânerii lor in istorie, iar alţii au dorinţele lor, bazate pe logica sau simţirile lor, şi se împotrivesc. Deci uite încă un alt aspect al luptei lui Ion cu “pietrele”, unele mai moi, altele roci rebele. Pietrele umane sunt mişcătoare şi … dacă persoana nu vrea placa, că i se pare că va avea repercusiuni negative, trebuie să încerci s-o lămureşti, să rogi Uniunea să-i scrie o scrisoare asigurând-o că Uniunea va prelua orice cheltuieli viitoare dacă vor surveni. Şi iată că lămurirea proprietarilor caselor e mai anevoioasă decât analiza structurii geologice a pietrelor. Pietrele au multe forme, unele chiar foarte frumoase (vezi cartea lui Ionu “Trovanţii”) şi oamenii la fel … În fine, când a găsit casa unde a locuit scriitorul, a obţinut aprobarea proprietarului clădirii … lui Ion i-au mai rămas încă nişte trepte de urcat. Spus la propriu căci uneori Ion a trebuit să se ducă cu muncitorii să monteze plăcile, şi asta îi cerea uneori chiar urcatul pe o scară … Şi sigur, după ce le pui, le dai drumul pietrelor/plăcilor … în soarta lor: la a rămâne pe vecie spre a educa şi spre a completa aspectul turistic al capitalei, la a fi şterse de timpuri şi intemperii, sau la a fi umplute de grafiti sau chiar scoase de proprietarii care “s-au răzgândit.”

Casa în care a locuit Marin Sorescu

Lansare la târgul Gaudeamus, Bucureşti, 22 XI 2012: Emil Lungeanu, Mircea Coloșenco, Simona Cioculescu, Ion Lazu şi Radu Voinescu

Era în firea lucrurilor ca Ion Lazu să se pornească cu entuziasm în acest proiect. El care, scriitor la rândul lui, romancier, eseist, poet, ţine din 2011, un blog despre cei din lumea literară (http://ilazu.blogspot.com/p/d espre-ion-lazu.html), un “blog de scriitor, urmărind consemnarea evenimentelor din viaţa literară-culturală, inserând cronici ale unor cărţi citite de curând, cu câteva rubrici permanente: scriitorul zilei; poezia zilei; evocări, fragmente de jurnal; fotografii de autor, corespondenţă cu prietenii scriitori şi cu vizitatori ai blogului”, mulţi, circa 200 pe zi. Ion Lazu a ţesut răbdător covorul scriitorilor pe care i-a prezentat, despre care a scris, în blogul lui şi prin diferite părţi răzleţe ale Internetului; a creat un tot care i s-a publicat recent în cele trei volume ale ‘Calendarului Scriitorilor”. Numărul scriitorilor care l-au preocupat pe Ion Lazu este extrem de mare: 420 pentru Scriitorul Zilei (aleşi cu greu din cei 5-10 menţionaţi în Calendarul lui Nicolae Oprea) , câteva zeci cărora Ion le-a publicat poezii şi fragmente, şi cei 220 de scriitori cărora le-a pus plăci memoriale. In lumea scriitorilor lui Ion Lazu se mai află mulţi care nu mai sunt printre noi, dar şi nume de scriitori din strictă contemporaneitate, din Bucureşti, din ale părţi ale ţării, “din Basarabia, din diaspora…din trupele de asalt milenarist, din grupări fratricide”.

Ion Lazu, Ilinca Dumitrescu, Titus Vâjeu, Lidia Lazu Lansare la TVH, Memoria creatorului, invitații Ilincăi Dumitrescu

Cartea lui Ion Lazu “Odiseea Plăcilor Memoriale” (Editura Biblioteca Bucurestilor, Bucuresti, 2012. ISBN 978-606-8337-37-1; care se poate citi si sub formă de e-book) … cu un pios editorial al lui Nicolae Manolescu, a rezultat din jurnalul de campanie ori, mai bine zis, de bord, dacă intrăm, şi trebuie să intrăm, în logica aventurii autorului pentru montarea plăcilor, ca şi în cea a titlului cărţii. Aceasta este un roman de început de veac XXI în Bucureşti, un roman sui generis al capitalei de ieri şi de azi, dar şi al istoriei şi vieţii literare de ieri şi de azi. Bedros Horasangian spune despre “Odiseea Plăcilor Memoriale” (in articolul din Contemporanul, 2013) că este o carte extrem de interesantă, deosebită; “Un fals jurnal şi un metaroman deopotrivă, în cel mai pur stil mirceahoriasimionesc, un text complex, aparent calat doar pe o idee generoasă, o carte cu multe niveluri de abordare dacă ar fi să o sucim pe multiplele ei faţete.” Carte care “merită să fie parcursă şi în alt registru decît cel melancolic-amintirist. O bună carte de proză-proză de luat în considerare de azi înainte. Nu doar de către cei care citesc doar de plăcere.”

Într-o epocă şi o societate în care sunt atât de multe păreri contradictorii despre cine de partea cui a fost politic, decizia lui Ion Lazu de a nu face nici o deosebire între scriitori … şi a pune plăci tuturor scriitorilor plecaţi de pe lumea asta care au locuit în capitală, este o decizie măreaţă şi foarte înţeleaptă … Lasă-i pe cei ce trec prin faţa caselor să-şi aducă aminte ce vor, să înţeleagă şi concludă ce vor, să se uite la pietre cum se uită trecătorul de pe o vale cu pietre… frumoase, urâte, dar toate cu o semnificaţie… Privitorul va alege …

Liliana Nicolae sugerează „că n-ar strica organizarea unor trasee pe la casele unde au trăit marii scriitori în Bucureşti. Dacă nu pentru turişti, măcar pentru elevi. Iar la fiecare casă – povestea scriitorului respectiv.” Hai să începem cu un tur al locurilor unde a trăit la Bucureşti Eminescu, căci sunt vreo 8 astfel de case. Poate primăria Bucureştiului se inspiră din sugestiile implicite ale lui Ion Lazu şi explicite ale Lilianei Nicolae şi, după modelul altor oraşe ca Londra, Parisul sau Praga să pună pe roate un program de vizitări tematice. Aşa Bucureştiul va atrage mai mulţi turişti, din ţară şi de peste hotare, care vor învăţa lucruri mai interesante despre oraşul nostru decât faptul că s-a construit un palat mai mare decât clădirea Pentagonlui, Casa Poporului (“Vărsaiul” românesc, şi nu e o greşeală de ortografie în nume!) şi că poţi mânca papanaşi delicioşi în restaurantul în formă de biserică (Carul cu Bere). Şcolile vor avea moduri agreabile şi accesibile de a-şi educa elevii, care cu siguranţă, făcând parte din generaţia nouă, nu ştiu mai nimic despre scriitorii noştri, despre trecutul Bucureştiului. Şi poate face chiar Ion Lazu primul pas în această direcţie de acţiune turistică, scriind şi publicând o sau câteva broşuri cu tururi pe la casele scriitorilor, cu câte un text apropriat plăcilor respective. Sau poate, spre a duce această cunoaştere a veacurilor de istorie şi culturală într-o zi se va lua iniţiativa de a încrusta în caldarâm în faţa fiecărei plăci memoriale, cu caractere vizibile aurite, un text reprezentativ, memorabil din opera scriitorului care a locuit cândva acolo, un poem, un fragment de proză, o reflecţie, etc., aşa cum ne spune Constantin Coroiu că s-a făcut la Madrid, în Spania pe strada veche, pietruită – Calle de las Huertas de langă muzeul Prado.

Deci, ce a făcut Ion Lazu prin proiectul plăcilor memoriale? A ales un subiect drag pasiunilor lui: pietrele şi lumea literară; şi-a adus contribuţia la necesara neuitare a trecutului – prin ţinerea vie a prezenţei scriitorilor care au trăit în Bucureşti; a tras “el însuşi” la “jugul” îndeplinirii proiectului pe care şi l-a propus; a venit implicit cu o idee de îmbunătăţire a prezentării capitalei prin tururi edificatoare turiştilor din ţară, de peste hotare dar şi a educării tineretului sau, de ce să nu recunoaştem, chiar locuitorilor capitalei mai puţini adânciţi în ale literaturii. Iar cu cartea-jurnal despre experienţa montării plăcilor Ion Lazu a închis cercul, dându-ne astfel ocazia să ne bucurăm şi de pietre şi de Odiseea lor…

Cartea “Odiseea Plăcilor Memoriale” dă parfum pietrelor/plăcilor … mişcătoarelor suflete moarte ale scriitorilor români care au locuit în Bucureşti, iar proiectul plăcilor memoriale îndeplinit de Ion Lazu confirmă zicala “Omul sfinţeşte locul”.

Referinţe:

Nicolae, Liliana, Ghid de orientare urbană – cum descoperim Bucureştiul?, Dilema veche, nr. 489, 27 iunie-3 iulie 2013 (v. aici)

Nicolae, Liliana, Scrittori sulla strada, articol preluat din revista Dilema Veche, Internazionale Nr. 1072 (10/16 ottobre 2014), p. 83

Coroiu, Constantin, O lume de mişcătoare suflete moarte, CULTURA, Fundaţia Culturală Română, secţiunea Cultura literară Nr. 414 din 21-Matie-2013 (v. aici)

Ryan Scott, A Literary Tour of Prague; Expats.cz takes a look at the haunts and homes of writers, both Czech and foreign, here in Prague (v. aici)

Lazu, Ion, Consemnări, poezii, eseuri, blog de scriitor (v. aici)

Lazu, Ion, Odiseea plăcilor memoriale, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012, ISBN 978-606-8337-37-1

Şi sub formă e-book, proiect online finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (v. aici)

Nicolae Manolescu, cuvânt înainte la Odiseea plăcilor memoriale, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012. ISBN 978-606-8337-37-1

Bedros Horasangian, Istoria Literaturii române prin plăci memoriale, Contemporanul, 2013 (v. aici)

Lazu, Ion, Calendarul scriitorilor români, vol. I, II, III, ed. TipoMoldova, Iasi, 2014. ISBN 978-606-676-536-7

Lazu, Ion, În loc de Prefaţă, Calendarul scriitorilor români, Reţeaua Literară, Septembrie 25, 2014 (v. aici)

Lazu, Ion, Editura Sport Pietrele – Trovanţii (v. aici)

Acest articol a fost publicat marți, 3 februarie 2015 la rubrica Cultura.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.