Am tot fost interpelat pe contul meu de Facebook, cât şi în mod direct, nevirtual, în legătură cu părerea mea despre clasarea Dosarului Flota şi, pe cale de consecinţă, despre ieşirea din cauză a fostului preşedinte Traian Băsescu, despre ofensiva istorică a DNA îndreptată împotriva corupţiei la nivel de vârf, despre arestări, anchete şi sentinţe. Ce cred, aşadar…?
În ceea ce priveşte calitatea actului juridic, seriozitatea şi profesionalismul anchetelor penale, justeţea sentinţelor sau cuantumul acestora – în sens pur tehnic, răspunsul meu este cât se poate de clar: nu cred nimic! În nici un sens. Nici pro, nici contra. Căci, atât timp cât nu am citit dosarul şi nu l-am instrumentat (!) şi nici măcar o anchetă jurnalistică nu am făcut pe această tema, este de-a dreptul imbecil să emit vreo părere. Am citit, însă, în ultimele 16 luni, o puzderie de păreri cu pretenţii de cunoaştere a tehnicii juridice, cu vocaţie (?) profesională în domeniul juridic, păreri pro şi contra emise din postura unui vădit deficit de informaţie şi înţelegere a spetelor. Păreri care mai de care mai virulente, care mai de care mai partizane şi mai viscerale, care mai de care mai vădit interesate în manipularea opiniei publice.
Eu constat doar poziţia instanţelor de judecată şi a DNA. Acelaşi DNA care i-a arestat pe Cocoş, pe Mircea Băsescu, pe Dan Voiculescu, pe Sorin Ovidiu Vântu, pe Pinalti, pe Codruţ Seres, pe Adriean Videanu, pe George Copos, pe fraţii Becali şi pe mulţi, mulţi alţii. Şi care, mai nou, a pus-o sub control judiciar pe Elena Udrea! Şi, care mai are „pe ţeavă” alte câteva zeci de arestări din întreg spectrul politic. Şi care, conform afirmaţiilor dnei Kovesi, are în lucru peste… 5.000 de dosare! Ceea ce este, finalmente, de-a dreptul incredibil, salutar şi atât de purificator!
Exersez, probabil, un imbecilism decent (?) care mă face să nu folosesc un dublu standard în comunicare: atunci când îmi convine, cred şi aprob, iar când nu îmi convine, nu cred şi dezaprob… Fac această precizare pentru a-i lămuri pe cei care sunt de-a dreptul revoltaţi că nu susţin un punct de vedere sau altul în speţe de tip “dosarul Flota”. Nu o fac deoarece poziţia jurnalistică într-o atare speţă – ca şi în orice altă speţă de gen – nu poate fi credibil exprimată în afara cunoaşterii speţei în amănunt. Dacă ignorăm regulile minimale ale eticii jurnalistice, nu ne rămâne decât să ne retragem în zona pur speculativă a demersului media, ce incumbă de prea multe ori agende personale şi perdele de fum. Nimic mai periculos pentru climatul în care mass-media românească îşi poartă zdrenţuita şi decredibilizata cruce…
Pe cale de consecinţă, pot doar să sper că, atât în cazurile în care DNA a dispus începerea urmării penale, cât şi în cazurile în care a dispus neînceperea urmăririi penale, procurorii şi-au făcut datoria cu profesionalism. Părerismul găunos referitor la chestiuni atât de tehnice – cum este instrumentarea unui dosar penal şi, în special, a unui dosar penal ce vizează corupţia la nivel înalt – devine o chestiune de prost gust, un exerciţiu analitic (???) tributar unui deplorabil minimalism jurnalistic, intelectual şi etic. Asta ca să nu mai vorbim de absenţa păguboasă a bunei credinţe…! În rest, mai constat doar că feisbuk-ul – şi nu numai – suportă orice…
În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, domnia sa este doar un fost Preşedinte al României! La fel ca Iliescu şi Constantinescu. Nişte “foşti”… Dacă vreun tribunal îl va trimite la închisoare sau nu pe vajnicul fost marinar sau pe “ultimul pe lista, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu” este o chestiune pe care vreau să o cantonez doar în zona dorinţei naive, dar necesare, de a avea încredere în actul de justiţie al anului de graţie 2015 şi în procurorii români. Aici mă raliez fără echivoc poziţiei lui Robert Turcescu care afirmă, în chiar seară autodeconspirării sale, că trebuie să lăsăm Justiţia să îşi facă treaba, fără să transformăm totul într-un grotesc şi periculos exerciţiu media (în treacăt fie spus, l-am criticat vehement pe Robert Turcescu, după aflarea veştii referitoare la calitatea de ofiţer acoperit, într-un comentariu postat pe wall-ul meu în chiar ziua dezvăluirilor…!).
După 25 de ani de tăcere vinovată şi înfricoşată, de constatări neputincioase şi de frustrări legitime, România este, în sfârşit, martora unei ofensive excepţionale a actualului (!) DNA, împotriva establishmentului politico-economic transpartinic, care a transformat ţara într-o feuda, aflată de un sfert de secol la cheremul fostului FSN (care este prezent de 25 de ani la vârful politicii autohtone prin diverse coagulări partinice de aceeaşi sorginte atitudinală şi vocaţie nedemocratică!).Iată că, în sfârşit, ceva se întâmplă! Zeci de potentaţi, din tot spectrul politic sunt anchetaţi, arestaţi şi condamnaţi. Se întâmplă acel ceva ce poate reda România cetăţenilor ei. Ceva ce poate, finalmente, să transforme România din ţară în care nici o minciună şi nici o ticăloşie nu sunt suficient de mari şi de abjecte pentru a fi amendate, în ţară în care clasa politică îşi asumă responsabilitatea actelor sale şi lucrează în folosul public, al cetăţeanului şi nu în folosul unui grup politico-economic mafiot, sub domnia legii.
Desigur, procurorii şi judecătorii noştri ne sunt, încă, datori cu adevărurile legate de evenimentele şi de morţii din decembrie ’89 şi cu cele referitoare de mineriade, care poartă o încărcătură istorică, emoţională şi politică uriaşă. Mult mai mare şi mai apăsătoare decât cea legată de corupţia generalizată, atacată frontal în aceşti ultimi doi ani de către DNA! Dar mă mulţumesc, deocamdată, cu această demonstraţie de bună credinţă şi profesionalism a celor care lupta împotriva corupţiei generalizate…!
Am, aşadar, nevoie să cred în procurori, în procurorii militari, în DNA şi în Justiţie! Am nevoie să cred că România se îndreaptă, iată, către o asanare morală binemeritată. De aceea am să mă supun, temporar, unui exerciţiu de încredere. Încredere! Cum dreptul la exprimare este liber şi nici o fracţiune de secundă nu îmi trece prin cap vreo tentaţie constrângătoare, alta decât cea liber consimţită, îmi confer deplină liberate de a nu avea păreri găunoase şi prejudecăţi viscerale în legătură cu speţe, dosare, anchete pe care nu le-am studiat şi despre care ştiu (?) doar… păreri. Îmi voi permite, eventual, să scriu vreo analiză referitoare la efectele psiho-afective, politice sau sociale pe care una sau altă dintre deciziile vreunui Parchet sau ale DNA sau ale vreunei instanţe le-ar putea produce.
Am nevoie să cred, deoarece sunt absolut convins de beneficiile existenţei unui sistem judiciar independent, pus în slujba domniei legii (the rule of law). Căci, doar în acest caz putem discuta de o dezvoltare organică a capitalismului şi, pe cale de consecinţă, de bunăstare în termenii definiţi, nu întâmplător, de Uniunea Europeană prin Tratatul de la Roma. Numai în acest context societatea se poate baza pe un climat de predictibilitate, pe un nivel scăzut de incertitudine şi pe un set neechivoc de matrice comportamentale uşor de înţeles şi uşor de urmat care să producă plusvaloare în toate aspectele vieţii. Aşa cum arătam şi cu altă ocazie, expresia pragmatică a domniei legii în realitatea cotidiană a bunăstării cetăţeanului este aceea că ea diminuează dramatic riscurile capitalismului „de cumetrie”, descătuşează iniţiativa individuală şi creativitatea antreprenorială, având la baza tocmai un climat de predictibilitate şi încredere în sistemul social, politic şi economic. De aceea repet: am să mă supun temporar unui necesar exerciţiu de încredere!
Domnule Daniel Uncu felicitări pentru acest articol pentru care fie politrucii noştri, fie organele în drept ar fi plătit o sumă mare de bani pentru a nu fi scris acest articol.
Oare aceste mii de dosare s-au întocmit pe baza (auto)denunţurilor inculpaţilor şi toate instituţiile abilitate au tăcut până azi tăinuind aceste fapte comise?
Nu cumva protagoniştii faptelor comise politrucii noştri cei de toate zilele fac parte din reţeaua de ofiţeri acoperiţi şi azi se dau în gât unul pe celălalt?
Oare sunt aceaşi oameni cu funcţii înalte care au închis Dosarele de Crime ale Revoluţiei, sau noi suntem proştii care trebuie să-i votăm de fiecare dată?
Dacă se anchetau toate Crimele Revoluţiei şi acei vinovaţi răspundeau în faţa legii astăzi nu mai asistam la circul arestărilor pe bandă rulantă la fel ca apariţia diplomelor şi doctoratelor cumpărate la kilogram de către incompetenţii infiltraţi în instituţiile statului iar elitele emigrează.
Ceea ce se întâmplă în România este cumplit, îngrozitor… poate nu vă dați seama: Oameni care au condus țara asta de 25 de ani, care au avut efectiv puterea de decizie, care de-a lungul anilor au virat sume imense de bani (de ordinul zecilor de miliarde de dolari/euro într-un sfert de secol) în propriile buzunare, oameni care nu s-au remarcat prin absolut nimic, cu IQ sub medie și cu tupeu și impertinență mult peste medie, dominați de o nesimțire cosmică, oameni care au fost convinși că li se cuvine totul, oameni care îmbrăcau în haine foarte scumpe cînd salariaților li se tăia 25% din salarii și, tot atunci, se afișau în mașini nu scumpe, ci extrem de scumpe, în timp ce justificau sacrificiile, oameni extem de mediatizați, deși nu au ce spune… ei bine, acești oameni sunt acum plimbați în cătușe prin fața camerelor de luat vederi.
Dv. vi se par normale toate aceste cumplite scene? păi istoria furată de acești nemernici cum o recuperăm? cum vindecăm tupeul lor imens, fără limite.
Aceșia sunt oameni nevindecabili, uitați-vă la interviurile lui Adrian Năstase, a cărui aroganță a revenit, să zic așa, la normal, la pletora de indivizi cu comportament incalificabil, care au avut acest comportament TOT TIMPUL în ultimul sfert de secol, tot timpul au fost impertinenți, tupeiști, fără valoare, fără orizont, fără istorie… de ce abia acum scăpăm de ei și de ce în acest mod?