– De obicei, brazii pleaca de la munte spre oras, nu invers…
– E un cadou pentru bunicul, explica serios baiatul, spre amuzamentul soferului burtos, care se straduia sa aseze cumva bradul strans in sfori groase, ca sa nu cada de pe portbagajul deja incarcat de geamantane.
– Si cine v-a adus pana aici?
-…
– Unchiu’ Tom, se baga in vorba fetita, ca sa castige timp, vazand ca fratele mai mare intarzie raspunsul.
– Ne-a lasat la intersectie ca sa ne ia tata, dar i s-a stricat masina… inventa baiatul o poveste, pe care soferul burtos, grabit sa ajunga pe lumina acasa cu pulpa de porc, cozonacii de la soacra, gaina transata indesata pe bucati in pungi de plastic, si damigenele cu vin galbior si rosu, nici n-o mai asculta.
– Hai, Dorulet, ca vine si Revelionu’! il zori nevasta…
– Urcati, mai copii, urcati, ii grabi soferul, facandu-le loc pe bancheta, impingand unele in altele un morman de pachete si sacose.
Se urcara in masina, cei doi copii inghesuindu-se rezemati de un televizor infasurat intr-o patura prafuita. Femeia de pe scaunul din fata era curioasa:
– Cati ani ai, papusica?
– Am unsprezece ani, doamna, minti fetita cu doi ani in plus…
– Si tu, baietel?
– Treispe, o imita fratele mai mare.
– Multi inainte, se baga in vorba soferul…
– Multumim frumos, ii raspunse baiatul.
– Mergeti la scoala? continua femeia interogatoriul.
– Da, doamna…
– Invatati bine?
– Da, doamna…
– Aveti note mari?
– Da, doamna…
– Va place matematica?
– Da, doamna…
– D’ de unde sunteti, asa, de loc?
– Da, doamna…
Nevasta soferului se pierdu cateva minute in blocaj de conversatie. Profitand de ocazie, copiii inchisera ochii, amandoi odata, ca sa scape de intrebari indiscrete.
– Sunt obositi, saracii… inghetati… daca nu-i lua nimeni? cugeta soferul, pornind radioul…
– Parinti tampiti… Ziceai ca iei si tu altu’, nu vezi in ce hal s-a rablagit? reprosa femeia butonand nervoasa aparatul antic…
– Unde or fi? Numai tu esti de vina, ti-am zis sa nu-i dai drumu’ lu’ Elvira…
– Ce vrei, draga, a vrut si ea liber pana diseara, ca si asa o sa-si petreaca Craciunul servind la masa… De unde sa-mi dea prin cap ca zevzecii astia mici o sa fuga cu bradu’?
– Da’ tu pe unde umblai?
– La salon, iubi, ca avem invitati si nu pot sa arat ca o cucuvea! Ai dat telefon la taxiuri?
– Am dat, draga, dar nimeni nu stie nimic… O sa anunt Politia si gata…
– Ca sa ne rada toti nenorocitii! Or fi luat de la o companie scumpa… Bosorogu’ ala de Grigore ce a vazut?
– A vazut si el un taxi… Atat mi-a zis, ca s-a mirat ce le-o fi venit sa plece asa, cu bradu’… Bine ca si-a amintit si atat, zi mersi ca stim ce-au facut!
– Prostu’ putea sa noteze numaru’, ca nu tusea!
– Da, da…
Satul de nervii nevestii, tatal celor doi fugari se instaleaza iar la telefon, cerand de la „Informatii” cate numere de telefon de firme de taxi i-ar putea da, ca sa sune la toate…
– Aici e bine! striga baiatul… Opriti, va rog…
– Ia uite, ma speriasi! Ziceam ca dormi, se mira femeia…
– Am dormit asa de bine… Sa stiti ca noi coboram aici…
– Unde, mai copii? Ca mai e pana unde incep casele…
– Pai bunicul are vila pe drumul de colo… Ati trecut de el…
Bombanind la adresa alora care stiu sa-si faca vilane, dar isi lasa copiii si nepotii sa umble aiurea, soferul burtos intoarse trecand peste linia continua, spre incantarea copiilor…
– Ce misto, lu’ tata ii e frica sa faca asta… se bucura fetita…
– Ia sa vezi ce curaj am eu sa raman fara carnet! Ia ziceti, intram pe drumu’ asta vai mama lui? intreba soferul burtos, cam nemultumit ca trebuie sa-si bage masina pe sleaurile inghetate.
– Nu, ca vrem sa nu se prinda bunicul, e surpriza!.. se opuse baiatul, rasufland usurat cand masina se opri chiar la bariera drumului forestier… Uitati…
– Mai copile, stai cuminte…
– Va rog frumos…
– Nu trebuie, mai baiete… Mai bine cumparati-va voi un cadou de Craciun…
– Va multumim…
– Aveti grija de brad, ca tare frumos e… Sa nu-l tarsaiti, ca se rup cracile…
– Nu, ca e aproape, ajungem imediat… va multumim…
– Sarbatori fericite, copii!
– Multumim la fel si dumneavoastra…
– Ce frumos ieee!
Fetita bate din palme, spre incantarea tatalui venit din frigul de afara.
– Cat ai dat, draga? il intreaba nevasta, admirandu-si tinuta lejera si eleganta in imensa oglinda de la intrare…
– Un milion, scumpa…
– La banii astia, putea sa fie mai mare…
– Ia uita-te mai bine si judeca, tu chiar nu vezi cat de bogat e?
– Asa, legat, ce vrei sa vad?
– Plus ca e simetric, plus ca mi l-a adus direct acasa si in banii astia a intrat si un suport nou, ca ala vechi nu-ti mai placea!
Tafnoasa, nevasta isi aprinde o tigara subtire, lunga de un metru, apoi se afunda plictisita in fotoliul imens din hol, in timp ce copiii se tot invart pe langa brad.
– Ce frumos miroase… se minuneaza baiatul.
– Normal, zice tatal, azi i-a taiat nea Tudorel, si i-a adus imediat… transport special pentru sefi…
– Putea sa taie si unul mai mare? intreba baiatul, scuturand o cracuta scapata din vedere la legat.
– Sigur ca putea, are lucratori, are si scule noi, scumpe… E dotat perfect…
-Si de ce n-a taiat unul mare?
– Deviezi si tu ca maica-ta? Asta ce are? Unde sa puem in casa unu’ mare?
– Tati, insista baiatul – de ce brazii de Craciun cresc mici si altii cresc asa mari ca in padure?
– Ce conversatie inteligenta, bombani mamica intre doua fumuri – vezi, draga, ca si copiii sunt de acord cu mine ca ai luat o piticanie?
– Ei, lasa, ca la vara gaurim tavanu’, si dupa aia cumperi tu un plop!
– Taaa-tii…
– Da, draguta tatii…
– Da’ cand l-a taiat, l-a durut?
– Ce sa-l doara, lemnu’? rade tatal cu pofta…
– Nu, scumpa, cum sa-l doara? El nu e ca noi… Bradutul se bucura, dragilor, cand vine la copii! lamureste mamica, indepartand o scama imaginara de pe manseta…
– Pai daca nu e ca noi, cum se bucura? se mira fetita…
– Se bucura, iubita, pentru ca el iubeste copiii si abia asteapta sa vina iarna si Mos Craciun cu daruri…
– Va dati si voi seama ca ajunge in centrul atentiei, devine cel mai important, cum sa nu-i placa, intervine tatal, plus ca sta si el la caldurica, nu dardaie afara in viscol…
– Dar lui ce-i aduce Mosu’?
– Globuri, beteala… Luminite, bomboane …
– Dar pe alea nu le cumpara oamenii mari? Eu intreb ce-i aduce Mosu’?!
– Mosu-i aduce bucuria ca e ales sa vina la copii… Si ia mai scutiti-ma…
– Hai, laasa, ca stim si noi ca Mosu’ sunt tata si mama… se alinta fetita
– Mie ce-mi luati? Poate o sa am si eu calculatorul meu! se baga in vorba baiatul.
– Mai copii, ati vazut voi cadouri sub brad neimpodobit?
– Asa e , asa e! se bucura fetita… Maaamii, cand il impodobim?
– Maine, normal, puiule, aduce tati cativa baieti ca sa-l desfaca si sa-l aseze in suport, il facem elegant, avem invitati, o sa-i si cantam cu totii, facem karaoke, sa le luam fata la tarani cu plasma aia noua din State, o sa fie ex-ce-lent! Am cumparat si globuri noi…
– Cumperi in fiecare an, ii aminteste sotul…
– Normal, anul asta sunt la moda seturile multicolore sidefate, mi le-a comandat Monique la Paris, doar n-ai vrea sa pun vechiturile de anu’ trecut! P-alea i le trimit lu’ taticu’!
– Pai cand, ca nu mai e timp? Craciunu’ e maine seara!
– Cand o fi, le-o pune el, ca doar i le dau gratis…
– M-am intepat la mana… Pana unde mergem? intreba fetita, cam speriata de pustietate…
– Inca putin, sa-i gasim un loc… Da-i drumul, il duc eu singur, spuse baiatul, tarand cu greu bradul prin urmele de masina vechi de cel putin o zi.
– Mi-e frica…
– Asa-s fetele…
– Hai, ajunge… am obosit… nu vezi ca nu e nimeni pe aici?
– Bine, dar daca vin si-l gasesc? Hai mai departe… Inca un pic…
– Nu vine nimeni… N-o sa-l gaseasca, mergem de o ora…
– Mergem de un sfert de ora…
– Ca zici tu…
– Bine, bine…
Baiatul se opri, apoi se opinti si incepu sa traga bradul in padure, cat putu sa inainteze prin zapada care aici ajungea si pana la genunchi… Dupa cateva minute se opri ostenit, isi trase rasuflarea si isi dadu seama ca mai departe nu poate merge. Scoase din buzunarul hainei groase o foarfeca pregatita de acasa si incepu sa taie sforile cu care erau legate ramurile. Inotand prin zapada, fetita incerca sa-l ajute.
– Poate gasim niste pietre, zise el, stai sa aduc de la rau…
– Ai grija, poate cazi in apa…
– Si ma scoti tu?
– Stai, nu pleca singur!
– De ce?
– Vin cu tine!
– Fricoaso!
Raspunsul fu o palma peste spate, dar il facu doar sa rada.
– Sigur va las aici? Parca ziceati altceva…
– Mi-a dat taticu’ SMS…
– Da, trebuie sa vina tati sa ne ia, ca e la sucursala sa ia profitu’…
-Da’ ce firma are taticu’ vostru?
– Face calculatoare…
Taxiul opreste, iar baiatul plateste, lasand si bacsis, ca la carte. Soferul le da jos bradul, rezemandu-l de un stalp.
– E in regula, copii? mai intreaba, inainte de a pleca…
– Da, uite acum ma suna mami pe vibratie… Daa, mami, e perfect…
Baiatul tine telefonul la ureche, pana se indeparteaza masina.
– De ce ai vrut sa ne lase aici? intreaba surioara.
– Am socotit banii…
– Nu mai ai deloc?
– Mai am ceva, da’ putin…
– Si de aici ce facem?
– Facem cu mana, cum face mama cand ramane fara benzina… si cand coboram, dam cat avem…
– Si daca e unu’ varza, care face gat?
– Poate nu face, ca suntem copii…
– Bine ca nu e frig…
– Mergem pe jos?
– Ai uitat ca pe aici vin curse din ora in ora?
– Il suni pe bunicul?
– O sa pornesc telefonu’ dupa ce ne urcam…
– Da’ tu de unde stiai drumu’ ala prin padure?
– Am venit asta-vara o data… Nu tii minte? a facut bunicu’ micii aia multi… Cand si-a scrantit mama glezna ca a vrut sa treaca apa si a alunecat…
– Aici a fost?
– Da, mai, da…
Baiatul face bulgari si da la tinta intr-un panou. Fetita rade cand nu nimereste, adica rade tot timpul.
– Ce bun esti…
– Poate faci baie uite acu’!
– Auzi…
– Zii…
– O sa ne certe…
– Iti pare rau?
– Mie nu… Saracutu bradut…
– Nici mie… Ce faci? Nu plange… Hai, nu mai plange… Am facut ce trebuia… Poate sa se supere cine vrea… Hai, nu mai plange… Uite, vine cursa…
– Dar cum v-ati permis sa luati doi copii in masina? … De unde-i cunoasteti dumneavoastra?… Ce comenzi?… Ce scoala? Da’ de cand ?… Bine, da, bine… Si asta-i o scuza ca sa-i lasati in sosea?… Cum adica, sa-i ia tac-su?… Eu sunt tac-su!… Ce calculatoare? … Ei, lasa ca-ti pun eu pielea pe bat!… Te reclam de nu te vezi! … Vorbesc cum vreau eu! … Cretin batut in cap!
Tatal suparat inchide convorbirea, rastindu-se la nevasta:
– Asa-i duci tu la scoala? Chemi cea mai scumpa companie si-i urci in masina fara sa mergi tu cu ei?
– Si ce legatura are? Ce, le-am chemat eu taxi sa plece creanga cu bradu’? Si comand la ce companie vreau, ca nu merg eu cu taxiurile alea pentru peizani…
– Are toate legaturile, ce nu pricepi? Tu i-ai invatat asa! Zilnic la scoala cu taxiul, ca boierii!
– Da, si care ti-e problema? Ce, s-au pierdut pe drum? Si lasa, ca in general ma urc in masina si merg cu ei!
– Cum mergi cu ei? Au ajuns sa-i cunoasca si soferii de pe taxi de-n general ce-i duci tu la scoala! Si a propos, daca tot dai zilnic comenzi la firma cea mai scumpa, de ce ma lasi sa sun ca prostu’ la toate firmele? De ce nu spui de la inceput si ma lasi sa intreb de nebun la alea cu tarif normal?
– Da’ de ce ar fi trebuit sa sune neaparat la astia cu care pleaca in fiecare zi? Puteau sa sune si la altii, luati de pe internet!
– Poate li se intampla ceva! Fii atenta ce spun: astia s-au dus la taica-tu sa-i duca bradu’!
– Da’ de ce la taticu’?
– Da’ judeca si tu… Ia gandeste, unde i-a lasat dobitocu’ ala care o sa am eu grija sa-l dea afara? Astia n-au avut bani de tot drumu’, te-ai prins? Or fi ramas in drum sa faca cu mana! Numai taticutu’ tau e de vina cu natura lui! Numai la el s-au dus cu bradu’!
– Pai de ce la el?!
– Nu stiu, sa-l puna-n glastra, habar n-am! Lasa naibii telefonu’ ala, ca suni din masina! Poate-si misca scheletu si iese inaintea lor!
– Vorbeste frumos de taticu’!
– Ca si am de cine! Si-o fi luat pensia aia de trei lei? Poate il cheama ca nu le ajung banii luati de acasa, sa nu dea peste niste escrocii din aia care te jupoaie fara remuscari… Auzi, sa plece o suta de kilometri cu taxiul!
– Alo, bunicule… Saru’ mana… Da, eu sunt… De unde stii?… Erau suparati? … Rau? … Suntem cu cursa… Pai n-aveam bani sa ajungem cu taxiul, am vazut cat costa si i-am zis sa opreasca… Aproape, mai avem vreo trei statii… Vii sa ne iei?… Nu-l mai avem… Iti povestim noi… Lasa, ca-ti povestim… Saru’ mana…
– Ce zice, vine?
– Vine…
– Uite cascada… Ce frumos e pe aici! Ce mare e padurea…
– E mare padurea…
– Or fi animale?
– Or fi…
– Unde coboram?
– La statuie, si stam pana vine bunicul …
Bunicul se imbraca in graba. Pana jos in sosea e de mers, pe jos, vara, o jumatate de ceas. Pleaca grabit, gata- gata sa alunece pe strada in panta. Ce-or fi facut copiii cu bradul? L-or fi lasat pe drum, poate era prea greu? Hai repede, repede… Uf, ca mult mai e! …
– Asa, copii… Lasati banii, luati-va voi ceva bun…
– Va multumim… Craciun fericit…
– Sa fiti sanatosi, copii…
Soferul inchise usile si porni autobuzul batran, printre ultimii mohicani pe patru roti ai vechilor curse IRTA.
Ce cald si placut fusese inauntru! Si ce bine, pe scaunele vechi, roase, cu petice in cinci culori, dar inca moi, primitoare… Singuri pe trotuar, baiatul si fetita se simteau, in sfarsit, usurati. De acum, mai era putin si venea bunicul….
– Hai repede, cica vine in zece minute…
– Chiar vine?
– Da, mi-a zis doamna de la telefon…
– Pai cum ti-a zis, asa, ca vrei tu?
– Pai ma cunoaste, nu stii ca mama are mereu treaba si ma pune sa sun eu singur?
– N-are nici o treaba, sta la oglinda…
– Mai bine asa, ca stiu sa procedez!
– Ce bun esti! Crezi ca eu nu stiu sa sun? Vrei sa comand un taxi?
– Da, esti tare, stiu! Hai, ajuta-ma, ca e greu…
– Dar crezi ca e legat bine?
– Daca a tinut sa-l aduca tata acasa, o tine si la noi…
– Poate se desface pe drum…
– Atunci am pus-o!
– Tu stii sigur unde e locu’ ala?
– Stiu, nu ma bate la cap…
– Ai grija cum vorbesti…
– Aoleu, cheile…
– Pai incuiem?
– Normal…
– Tie nu ti-e frica?
– Nu mi-e…
– Nu te cred…
– Mergem dupa aia la bunicu’, ramanem la el si maine o sa vorbeasca el cu mami si tati cand o sa vina sa ne ia…
– Si daca n-o sa vrea sa vina sa ne ia acasa?
– Ne aduce bunicu’ cu trenu’…
– O sa ne dea mami palme in cap…Tati o sa tipe la tine…
– Si o sa ne treaca… Hai, sa nu stea taxiul in strada, sa nu ne vada cineva…
– Ai bani?
– Ce am gasit prin casa… Ce mai aveam eu…
– Uite, si eu mai aveam… Ia-i tu… E scump?
– O fi…
– Pe cine trimite?
– Parca pe nea Titel…
– E de treaba… Da’ o sa ne creada?
– Nimeni nu ne ia bani…
– Sunt buni oamenii… Poate asa sunt toti de Craciun…
– Poate unii sunt asa mereu…
– Sa mergem la bunicul?
– Am vorbit ca vine el…
– Ii iesim in drum…
– Pai stiu eu pe unde coboara?
– Pai suna si intreaba!
– Mai bine stam sa-l asteptam… Poate vin mami si tati… Bunicul a spus ca tati a vorbit cu soferul de taxi si a plecat de mult…
– De mult? Da’ cum s-a prins ca noi venim aici?
– iIte ca s-a prins… Deja o fi aproape. ..
– Pai o sa ne ia acasa…
– Stiu, dar ce vrei sa fac?
– Ziceai ca o sa ramanem la bunicul…
– Pai asa am vrut, dar n-am stiut ca o sa vina asa repede dupa noi…
– Poate nu-i lasa bunicul sa ne ia acasa…
– Stiu eu?… Om vedea…
– Si stam aici in strada?
– Hai la pizzerie, mai am de doua placintele…
– D-alea marfa?
– Da, d-alea… Si bem amandoi o apa plata…
– Poate are ceai…
– Gata, hai!
– Alo… Da!… Taticu’, tu esti?… Da’ de ce nu m-au sunat pe mine?… Ce lectie? Ia termina! … Ce ti-au zis?… Taticu’, pai atunci sa iesi in sosea, sa-i vezi cand vin!… Da’ ce-au zis, unde sunt?… Noi mai avem putin… Pai nu ti-am zis de atunci ca am vorbit cu soferu’ care i-a luat de acasa?… Da, un bou batut in cap, i-a lasat in drum… Or fi facut cu mana, or fi aruncat bradu’ si or fi luat cursa, habar n-am, de ce nu stii tu, ca pe tine te-au sunat? … Stiu si eu ca de acolo nu e cursa directa, or fi luat mai multe… Ii iau eu la intrebari cand pun mana pe ei… Las’ ca stiu eu sa-i cresc… Normal ca ne grabim… Nu, nu ramanem, ne intoarcem repede acasa, avem invitati… Am chemat-o urgent pe Elvira sa pazeasca casa, sa primeasca musafirii, sa aiba grija de ei pana ne intoarcem… Ce-mi pasa, ca de aia o platesc!… Ne-au dat planurile peste cap, zevzecii, i-a apucat ecologia!… Numai tu le bagi in cap… Lasa ca stiu si singura unde si cum am crescut!… Bine, hai, nu mai sta!… Stai si tu cu ei in strada, du-i la un fast-food, platim noi cand ajungem, doar pazaste-i sa nu plece iar ca nu stiu ce au in cap!… Du-te odata! … Bine. pa!
– Asa… si mai departe?
– Mai departe, am asteptat cursa…
– Dar voi v-ati gandit, mai copii, ca poate azi nu circula?
– Pai de ce sa nu circule?
– E Craciun, mai copii… Mare noroc ati avut…
Bunicul stia si el ca parintii ii vor lua acasa in seara asta. Dar mai avea vreo jumatate de ora ca sa stea cu ei. Le cumpara cate o ciocolata calda, sa se mai incalzeasca in sala inghetata… Apoi isi suna ginerele, sa-l linisteasca…
– Mai avem putin, ii luam de la pizzeria aia infecta…
– Ei, lasa, ca acolo ma duceai la cofetarie sa ne giugiulim!
– Pai arata mai bine atunci…
– Si tu la fel…
– Lasa vrajeala, chiar arata bine cand era cofetarie… De ce or fi schimbat-o?
– Daaa, de bine ce arata, tu-mi luai ecler din ala cu crema de ziceai ca e branza… Si se hlizeau betivii adunati pe bordura cu halbele in brate…
– Pai, cofetarie, pizzerie, tot bere cu merdenele…
– Ce mai zicea taticu’?
– Sa nu-i certam…
– Daa, ca vrea el!
– E Craciun, draga…
– Tu-ti dai seama ca vin invitatii si noi n-avem brad? Ca astia l-au pierdut? Ori li l-o fi luat vreun betiv, poate i-a si batut! De ce nu-l mai au?
– Mai bine sun-o pe Elvira sa-l cheme si pe barbata-su’ si sa asambleze amandoi bradu’ ala de plastic! Zi-i ca-i platim!
– Pai de aia a costat milionu’, ca sa-i platim si pe astia la ora de manopera!
– Mai, daca nu apucam sa chemam atatia oameni, stateam si fara brad impodobit, dar ce vrei? Ne dam si noi cu ecologia!
– Vezi sa nu te creada! Cat crezi tu ca le ia sa afle cum ne-au fugit odraslele cu bradu’ si l-au mai si pierdut pe drum…
– Poate l-au vandut…
– L-or fi dat cu o suta, doua de mii… ca banii cresc in pom…
– Si unde l-ai dus, mai copile?
– Ce va pasa? Acolo, in padure!
– Padurea-i mare…
– Tocmai de aia, ca-i padurea mare si n-o sa-l gasiti voi, da? E acolo, am sapat in zapada, l-am infipt cat am putut, l-am legat cu sfoara de niste brazi mai mari si l-am proptit cu pietre. Si sa stii ca sta mai bine ca in suportul vostru ala clatinatu’!
– Mai copile, tu crezi ca daca l-ai infipt in zapada, o sa si prinda radacini de-acu’? Nu se poate intampla asta, tu pricepi?
– Dar ce crezi, ca daca suntem mici, suntem si prosti batuti in cap? se ratoi fetita.
– Normal ca nu prinde radacina! intari baiatul, sigur pe el.
– Si atunci de ce…? se mira cu jumatate de glas mama, dardaind de frig.
– Lasa, draga, ca se prind tarziu, dar tot fac pe desteptii, trase concluzia tatal grabit.
-Tot nu pricepeti, nu? se otari baiatul.
– Habar n-aveti de nimic… se amesteca fetita in vorba…
Iar baiatul se simti dator sa le explice:
– Cat sunt eu de mare si cat esti tu, tati?
– Poftim?
– Cat e bradutul nostru si cam cat sunt brazii din padure? Uita-te si judeca…
– Nu fii obraznic!
– O data las’ ca merge… Uitati-va si voi! E asa de greu de priceput? Bradutul nostru e un copil, voi chiar nu va dati seama? Un copil, ca noi…
– Mai mic ca noi… zise fetita…
– E un copil le fel ca noi, da? Un copil pe cate cineva l-a omorat cu toporul si vi l-a vandut voua cu un milion de lei! Ati cumparat cu un milion de lei un copil omorat cu toporul, pricepeti asta?! Si noi l-am adus inapoi, da?! L-am adus cat era inca verde, poate n-a murit de tot… L-am dus in padure si l-am asezat in picioare, asa cum stau brazii!
– Pai daca tot ati inteles ca nu prinde radacini, ce v-a trebuit tot teatrul asta? Ca sa va faceti de rasul lumii ca umblati aiurea pe drumuri?!
– Trebuia sa-l ducem in padure!
– Si de ce, ma rog? se infipse in vorba mama, nervoasa…
– Ia zii, domnule, de ce? se rasti si tatal…
– Ca sa moara acasa, tati… raspunse fetita cu jumatate de voce, cantarind parca fiecare cuvant…
– Da… ca sa moara acasa… intari baiatul, cu o liniste care asternu tacerea…
– Ce nu pricepi? Au fugit cu bradu’ de Craciun!… Cum unde? La tine!… Uite, asa credem noi!… Nu pricepi ca au fugit fara sa spuna?… Sa-ti aduca bradu’ ala subnutrit, ca barbata-miu arunca banii pe fereastra!… Pai nu stiu, da’ asa crede el! Si eu!… Sa ti-l dea tie, ca tu le bagi in cap ocrotirea naturii! Vezi ca-ti aduc globuri!… Dupa ce ca-s gratis, ce nu-ti convine?… Las’ ca am cui le vinde! .. Noi plecam spre tine, ca n-aveau unde sa duca uriesenia! … Plus ca soferu’ ala inconstient i-a abandonat… Daca afli ceva, spune-ne!… Normal ca te sun si eu!… Da’ de ce nu iesi in sosea, poate apar si nu stiu unde sa coboare! … Cum cat sa stai in frig?… Cat e nevoie, ca n-ai sute de nepoti! … Las’ ca te incalzesti cu o bere la fast-food! … Ti-o platesc eu cand ajung!
Cu grija, baiatul isi ajuta surioara sa urce in masina si se urca si el, inchizand portiera. Zgribuliti unul in celalalt, incepura sa se incalzeasca… Abia acum isi dadeau seama cat de inghetati erau…
– Sa nu-i certati, sopti intr-un tarziu bunicul…
– Poate ai dreptate, taticu… sunt mai destepti ca noi…
– Hai, daca nu vreti sa ramaneti, macar grabiti-va… Mergeti cu bine…
– Nu-i mai certam, bine ca i-am gasit, mai spuse tatal inainte de a-si lua la revedere.
Bunicul isi imbratisa fata si ginerele, apoi se duse sa-si sarute nepotii. Pleca, linistit acum, urcand atent pe stradutele inghetate, spre casa, in timp ce masina se grabea si ea, caci vantul se intetea rasucind fuioare de omat, ziua se stingea si drumul era lung…
In seara de Craciun, masina gonea pe soseaua libera ca niciodata. Muntii, padurea, se indepartau cu fiecare clipa, ramanand undeva in alta lume. Localitatile apareau, se derulau ca intr-un film, curgand spre inapoi ca si cum masina ar fi inghetat in loc, lasand un intreg univers fluid sa se prelinga pe langa ea.
In fiecare casa, copii si parinti, soti, logodnici, prieteni, socri, cumetri, nasi si fini, veri, unchi, matusi, frati si surori, gravitau in jurul bradutilor incarcati de globuri, beculete, dulciuri, beteala, cartonase colorate, varfuri aurii, stelute stralucitoare… Sarbatoreau, palavrageau, isi turnau vin, suc, tuica, sampanie ori apa chioara, desfaceau pachete mai mari sau mai mici, cu daruri mai bogate sau mai sarace, se bucurau, sarbatoreau, se sarutau, cantau, glumeau, se imbratisau, sarbatoreau, se asezau la masa imbelsugata sau nu prea, dupa buget, se fotografiau la nasfarsit impreuna si cu vedeta zilei, Bradul de Craciun, plamadindu-si, cu sufletul senin, amintiri de neuitat…
Tacuti, mama, tata si cei doi copii, alunecau spre acasa si parca nici nu vedeau luminitele caselor in sarbatoare, luna palida printre nori, ninsoarea cu fulgi mari, leganati de adieri…
In linistea noptii, bradutul se misca usor in bataia vantului imblanzit de nesfarsirea codrilor… Leganandu-se alene, ramurile grele ale brazilor inalti parca pana la stele, lasau sa cada fire fine de nea amestecate cu ninsoarea deasa din cer… Lacrimi de zapada pentru copilul de sub cetini…
Noaptea in care mor brazii…