mi-e dor de voi oameni
remarkabil
imi tai venele si din ele curg litere cubane
stiu ca sunt in voi for ever
si chiar dupa moartea mea
mult inca dupa ea si chiar secole
veti avea frisoane cubane
cu multe havane in lacrimi
dupa un prieten disparut
si ai sa plangi ca nu i-ai sarutat buzel
si nici starea de imbratisare intre doua berze albe
intre orele de nonsens in care iti cercetezi trecutul
iar eu imi privesc cutele in oglinda negativa
viatza
e un absurd insuportabil de placut
gandesc absentza mea volatila
fara sa stiu daca m-ai iubit vreodata
si daca nu
paguba in ciuperci
ca si regii Frantzei
care erau tristi
bastarzii..
AG
„Iubeste-ma cu moartea-n ochi !
Iubeste-ma cu ochii-n moarte!
S-aude vremea naruind
din vesnicia ei o parte,
s-aude-n goluri înghetând
samânta stelelor departe.
Iubeste-ma cu moartea-n ochi !
Iubeste-ma cu ochii-n moarte !”
Poate ca a avut nenorocul sa te întâlneasca pentru ca stradania ei de a-ti face pe plac a fost zadarnica…Poate ca a crezut ca a întâlnit un prieten drag si totul nu a fost decât un surogat…
Dat tu, tu, esti un cinic, un mare cinic…
Vrei sa stii cum va fi dupa, acum când ai devenit oxigenul zilelor ei ? Poti trai fara oxigen ? Va fi cuplata sa respire artificial. Dar nu va mai fi nimic ca înainte…Ar fi prea trist sa descriem acum imaginea în cuvinte.
O întrebare care o urmareste si nu îi va gasi singura raspuns : de ce ai îndepartat-o întotdeauna brutal ?
„Visând, întrezarim prin doruri –
latente-n pulberi aurii
paduri ce ar putea sa fie
si niciodata nu vor fi.”