Un interviu cu o tînără ziaristă ucraineană, Iulia Abiboc, în vizită la Chişinău.
Iulia Abiboc este o tânără jurnalistă din Ucraina. A participat la Chişinău la Conferinţa Internaţională „Construim punţi, depăşim bariere”. Recent părinţii ei, care locuiau în Donbas, s-au refugiat la Lvov, oraşul în care locuieşte jurnalista.
Iulia Abiboc: „Nu locuiesc acum în Doneţk. Părinţii mei locuiau acolo şi au plecat, au venit la mine în Lvov. Eu nu sunt refugiată, demult sunt plecată de acolo. Părinţii mei s-au refugiat în octombrie.”
Europa Liberă: Părinţii dumneavoastră cum vă explică de ce s-au refugiat şi ce s-a întâmplat acolo?
Iulia Abiboc: „În primul rând, în raionul în care stăteau ei au loc cel mai activ acţiuni militare şi acestea nu au încetat niciodată. În al doilea rând, statul ucrainean, din păcate, a suspendat toate plăţile sociale. Atunci când oamenii au început să nu mai aibă bani, ei s-au văzut siliţi să plece în teritoriile libere şi să îşi aştepte plăţile sociale acolo. Situaţia e foarte complicată pentru că oamenii trebuie să închirieze locuinţe şi nu au bani. Însă e greu să găseşti şi locuinţe cu chirie pentru că proprietarii nu prea vor să primească în gazdă refugiaţi. Părinţii nu au avut această problemă, ei au locuit la mine şi au aşteptat o lună până au primit plăţile de la stat.”
Europa Liberă: În opinia dumitale, care este cauza a ceea ce se întâmplă acolo?
Iulia Abiboc: „În primul rând, de vină este propaganda rusă straşnică, inimaginabilă. De la bun început nu a fost un conflict armat, a fost un război informaţional, pe care ruşii l-au câştigat înainte să introducă trupele. Oamenii erau deja prelucraţi forte puternic. Şi situaţia a continuat şi a continuat. Această confruntare exista încă atunci când în Ucraina era revoluţie, când se formase aşa-numitul Euromaidan şi atunci exista o grupare naţionalistă mică, foarte mică, dar puternică.
Mijloacele mass-media ruse au început să prezinte lucrurile ca şi cum în Ucraina fasciştii au luat puterea. Oamenii urmăreau foarte mult posturile ruse de televiziune, o tradiţie de pe timpurile sovietice, cred că ei aveau sentimentul că mai urmăresc televiziunea sovietică. Şi ei vedeau la aceste posturi că în Ucraina fasciştii au pus mâna pe putere, oamenii erau foarte revoltaţi, „noi, aici, lucrăm la uzine şi în mine”…
Aceasta era o propagandă sovietică, ei reprezentau clasa muncitoare şi se mândreau, „iar voi faceţi mitinguri şi trândăviţi etc.”. Acest val propagandistic negativ a fost foarte puternic. După care, când s-a schimbat puterea, Parlamentul ucrainean a făcut un pas foarte imprudent când a abrogat legea cu privire la limbile regionale care asigura posibilitatea de a comunica în rusă la nivel de stat. Legea de fapt nu a schimbat nimic, a fost un fetiş. Şi Parlamentul ucrainean când s-a întrunit în şedinţă a anulat această lege cu privire la limbile regionale, ceea ce a turnat apă la moara mijloacelor mass-media ruse, a fost lansat un val de propagandă că încep a le fi încălcate drepturile ucrainenilor.
Problema limbii întotdeauna a fost foarte sensibilă, mai ales Crimeea nu a acceptat şi a respins limba ucraineană. Propaganda întâi a început a lucra în Crimeea că „iată, au venit fasciştii şi au anulat legea cu privire la limbi, în curând vor veni să vă omoare aici etc.”. Frica era foarte mare şi aceasta i-a influenţat pe oameni. Aşa a fost situaţia în Crimeea.
În Doneţk, din păcate, a fost o provocare foarte puternică, când Crimeea fusese cotropită deja şi trupele ruse stăteau la hotar cu Ucraina. A început a acţiona o grupare care exista demult în Doneţk, însă nimeni nu-i acorda nicio atenţie, aşa-numita republică Doneţk. Ei au început a ocupa clădirile administrative în Doneţk, nimeni nu a luat în serios acţiunile lor, erau vreo sută de oameni, noi îi consideram nişte clovni. Şi eu, şi foarte multă lume am rugat ca bărbaţii din Doneţk care vroiau să meargă să lupte cu aceşti oameni să nu facă acest lucru.
Noi înţelegeam perfect că, dacă se vărsa sânge, Rusia ar fi introdus trupe, iar Ucraina nu era pregătită de război. Noi nu aveam armată, noi nu aveam batalionul de voluntari care există acum. Noi am fost împinşi într-o capcană. Da, atunci sânge nu s-a vărsat, nu au fost ciocniri, însă aceiaşi oameni care au pus mâna pe clădirile administrative au început să pună mâna pe arsenalurile de armament, lor li s-au alăturat voluntarii ruşi şi astfel a pornit valul când nu se mai putea face nimic.”
Europa Liberă: Iulia, cum credeţi, acest conflict a dat şi un răspuns la întrebarea dacă Ucraina va merge mai departe cu Uniunea Europeană sau cu Uniunea Vamală?
Iulia Abiboc: „Da, conflictul a dat un răspuns. Ucraina înţelege că altă cale decât europeană pur şi simplu nu există. Putin avea un rating foarte mare, de aproape 50% în Ucraina înainte de conflict. Oamenii îl respectau ca pe un lider puternic, iar Rusia se dezvolta ca o ţară destul de bogată, deşi toţi înţelegeau că bogăţia ei se reducea doar la petrol şi gaz. Însă Putin era respectat în Ucraina ca un lider puternic, orice s-ar spune. După acest conflict, desigur, toţi înţeleg că nimic comun noi nu vom mai putea avea vreodată cu Rusia. Desigur, în aceste condiţii, noi ne tragem mai mult spre Occident. Chiar şi numărul adepţilor NATO în Ucraina a ajuns la 51% de procente, niciodată numărul acestora nu a fost aşa de mare.”
Europa Liberă: Cum credeţi că ar trebui să fie relaţiile dintre Ucraina şi Rusia?
Iulia Abiboc: „Este o întrebare bună. Noi nu suntem ţară prietenă cu Rusia, însă la noi totodată se renunţă la proiectul de extragere a gazului de şist, ceea ce trebuia să ne asigure o independenţă. Noi continuăm să cumpărăm gaz de la Rusia, am început să cumpărăm cărbune de la ei, nu de la Australia care ne e prietenă, dar anume de la Rusia. Nouă nu ne sunt clare aceste jocuri.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie relaţiile dintre Kiev şi Moscova?
Iulia Abiboc: „Noi trebuie să avem probabil relaţii comerciale, dar nu suntem popoare înfrăţite, nu trebuie să ni se bage pe gât această prietenie, nu trebuie să ni se bage pe gât lumea rusă. Noi suntem ţări diferite. Trebuie să avem relaţii cu Rusia asemănătoare celor cu Belarus, cu Moldova, cu Ungaria, celor cu orice ţară. Trebuie să avem relaţii de vecinătate, doar atât. Niciun fel de istorie comună, noi suntem două ţări totalmente diferite. Noi niciodată nu ne-am pregătit pentru nicio agresiune, Ucraina totdeauna a fost o ţară paşnică, totdeauna ne-am văzut de chestiunile noastre, noi nu ne-am aşteptat la asemenea invadatori.”
Europa Liberă: Cum să se ajungă la pace în regiune?
Iulia Abiboc: „Acum principalul e ca în Donbas să se înceteze a se mai împuşca, însă, văzându-i pe liderii care dirijează procesele ce au loc în Donbas, îţi dai seama că situaţia e complicată acolo, nu e clar cine dirijează aceste procese. În al doilea rând, trebuie să ne apărăm acum hotarele ca să nu se extindă acţiunile armate, să nu ajungă acestea chiar şi în Transnistria, ei vor să ocupe această fâşie din sud-estul Ucrainei şi asemenea declaraţii se fac în permanenţă. Ce este pacea pentru această regiune? Este pacea pentru Europa şi pentru Moldova. Pentru aceasta trebuie apărat hotarul ruso-ucrainean, oriunde s-ar afla.”
Europa Liberă: În virtutea situaţiei din Ucraina, conflictul transnistrean acum este văzut altfel?
Iulia Abiboc: „Da, totalmente altfel. Încă un an în urmă, când am fost în Moldova, şi am comunicat cu jurnaliştii de aici, cu cei din regiunea transnistreană, eu credeam că aceasta este o problemă atât de îndepărtată de noi, că la noi aşa ceva nu poate exista. Acum înţelegem că poate. Şi noi vom veni să lucrăm aici pentru că vrem să vedem care e situaţia la dumneavoastră. Eu, ca ziarist, voi scrie mult ca oamenii să înţeleagă ce îi aşteaptă în viitor. ”
Europa Liberă: Aţi mers în regiunea transnistreană?
Iulia Abiboc: „Nu, deocamdată doar în Moldova. Am mers recent în Cipru şi am văzut că şi conflictul de acolo e asemănător.”
Europa Liberă: Ce informaţii cunoaşteţi despre problema transnistreană?
Iulia Abiboc: „Ştiu că problema la dumneavoastră a început exact ca la noi. Şi aici a fost luată decizia ca limba moldovenească să fie de stat. Eu cred că la fel, sub influenţa propagandei ruse, regiunea se trăgea spre Rusia, şi observ că se separă anume regiunile industrial dezvoltate. Şi regiunea transnistreană a decis că va fi republică independentă, că are nişte valori comune cu lumea rusă şi că vrea să trăiască cu aceste valori.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, tinerii, vedeţi altfel soluţionarea problemelor pe care le provoacă separatismul?
Iulia Abiboc: „Din păcate, acum nu văd nicio soluţie. Noi nu totdeauna putem urmări logica acestor evenimente, acolo nu există coerenţă, decide un lider sau o grupare de lideri sau se iau decizii la nivel foarte înalt de către polittenologi sau de către politicieni foarte sus-puşi. Noi vedem doar consecinţele.”
Europa Liberă: Aveţi rude rămase în zona de conflict?
Iulia Abiboc: „Părinţii au plecat de acolo, dar a rămas fratele. Cu părere de rău, eu nu comunic cu fratele, pentru că tocmai trăieşte cu această propagandă. Din păcate, el refuză mijloacele ucrainene de informare, ascultă doar sursele ruse, televiziunea rusă. Şi pentru mine este dificil să dialoghez cu el. Eu înţeleg că aceşti oameni nu mai au logică. Cu ei nu mai poţi comunica logic, doar emoţional, cu emoţiile impuse de partea cealaltă că aceştia sunt „satrapi, au venit să ne omoare”. Din păcate, pensionarii sunt influenţaţi de această propagandă, ei vor să trăiască în Uniunea Sovietică şi au decis că aşa-numita republică populară Doneţk pentru ei va fi o altă Uniune Sovietică sau ei vroiau să se alipească la Rusia pentru că o vedeau ca pe succesoarea Uniunii Sovietice. Sunt la fel influenţaţi şi oamenii tineri care nu au reuşit să facă ceva în viaţă, deseori fără studii.”
Europa Liberă: Înţeleg că dumneata şi fratele aveţi viziuni diferite asupra situaţiei din Ucraina?
Iulia Abiboc: „Da, însă acestea coincid cu cele ale părinţilor, deşi ei sunt muncitori simpli. Fratele însă s-a aflat în alt mediu şi a fost influenţat de acel mediu.”
Europa Liberă: Şi acum nu comunicaţi cu fratele?
Iulia Abiboc: „Părinţii comunică, iar eu nu. Încerc, dar el începe să ţipe la mine că „tu susţii Ucraina, iar armata ucraineană îi omoară pe părinţii tăi”. Ce pot eu să-i explic acestui om? Nu ştiu ce să-i spun. Dacă omul a decis să locuiască în republica populară Doneţk, iar eu am decis să locuiesc în Ucraina, cred că între noi nu pot fi niciun fel de relaţii, noi deja locuim în ţări diferite.”
Europa Liberă: Este dureros?
Iulia Abiboc: „Nu, pentru că ne-am aşteptat la aceasta, deşi am fost uimită. E dureros însă tot ce se întâmplă acolo, oamenii au rămas neajutoraţi. Sunt foarte mulţi pro-ucraineni, dar ei sunt nevoiţi să tacă. Foarte mulţi au fost maltrataţi în subsoluri, mulţi au fost omorâţi cu sălbăticie, mulţi sunt disperaţi, însă tac pentru că situaţia este îngrozitoare. Pentru aceşti oameni mă doare sufletul, pentru bătrânii care nu au ce mânca acolo, indiferent de opţiunile lor. Pentru asta da, mă doare sufletul.”
Europa Liberă: Ce credeţi că va fi mai departe?
Iulia Abiboc: „Mă tem să vorbesc despre aceasta cu părinţii pentru că înţeleg: conflictul nu se va termina într-un an sau doi. Dacă acolo ar fi existat un lider şi această republică, indiferent de statutul ei, ar fi început să existe ca un pseudo-stat, cel puţin, s-ar fi terminat războiul. Şi dacă aceşti oameni nu ar fi înaintat pretenţii asupra altor teritorii… Eu însă înţeleg că expansiunea va continua pentru că regiunea este distrusă totalmente, economie nu mai există acolo, pentru a ţine cumva populaţia mobilizată; iar în al doilea rând pentru a căuta undeva bani, ei vor încerca să îşi extindă această aşa-numită republică. Războiul va continua mult timp.”
Valentina Ursu, 17.12.2014
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Un conflict provocat evident de Kremlin şi văzut din interior – sub imperiul suferinţei mulţimilor înşelate, induse intenţionat în eroare!!
Se conturează clar un agresor – şi o victima. Şi se contureaza şi mai clar că victima nu este suficient ajutată, iar „ajutorul” dat de lumea euro-americană seamănă mai mult cu o izolare a victimei şi o încurajare a agresorului care, în loc să fie pus la colţ, este stârnit în furia sa cu masuri paleative – de genul „nu vă mai dăm”, etc.
Dacă se ia ca exemplu de comparaţie istoria relativ recentā a agresiunii nazismului asupra Europei, constatăm că lecţia nu a fost învăţată aproape deloč. În locul analizelor savante şi a lamentărilor motivate de ideea falsă, că în felul acesta vom evita un conflict major, ar trebui luat „taurul de coarne” – imediat.
Asta înseamnă acceptarea rapidă a Ucrainei ca membru cu drepturi depline în NATO şi, tot imediat, plasate trupele NATO la toate graniţele Ucrainei, cu pericol potenţial si imediat de invazie rusească!!!
Şi dacă Putin în nebunia lui, care se dezvoltă rapid, nu va înţelege că nu i se va permite extinderea agresiunii şi va vrea război, război să fie, dar să se termine cu milogeala politică în faţă lipsei de comportament civilizat şi lipsei de respect faţă de legile coexistenţei paşnice, de care dā dovadā Rusia.
Tergiversarea luării unei asemenea măsuri (intervenţia preventivă a NATO în acest conflict) va avea consecinţe mult mai grave pe măsură ce trece timpul, timp în care Rusia îşi va consolida poziţiile deja cucerite şi care vor deveni definitiv câştigate de ei.
Foarte interesant interviul prezentat. Intamplarea face ca si eu am vizitat Lvov-ul si cunosc zona aceasta. Lvov este occidental, zona catolica ca religie si viziune vestica ca si conceptie de viata.
In ceea ce priveste razboiul cu rusii neo-nazisti, fanatici, este clar ca ei sunt adevaratii fascisti la Moscova si Donbass, nu Kievul. Deoarece Putin a luat-o razna si a inceput sa recunoasca statul terorist Hamas independent si sa faca lobby pentru asta si la alte tari.