ACUM.TV

 
Boris Israelovici Glazpapier îşi suflă nasul într-o batistă enormă, sovietică, şi mi se plânge:
– Am o rudă în Canada. Nu mă întreba exact cum mi-e rudă, că nu ştiu. Un om foarte cumsecade, ceva mai în vârstă, are un restaurant chinezesc la Montreal. Restaurantul se numeşte Fay-Bysh. De ce? Foarte simplu, pentru că pe el îl cheamă Faibiş. Într-o zi, cam acum un an, primesc de la unchiul Faibiş o sută de dolari. O sută de dolari sunt ceva, nu? Oricând şi oriunde, fie criza cât de rea, o sută de dolari rămân o sută de dolari. Ce să-ţi spun, ne-am bucurat grozav…
– Înţeleg foarte bine, îl asigur. O sută de dolari sunt…
– Exact! Şi atunci îmi spune Liuba, nevastă-mea: „De luni de zile nu mi-am cumpărat o pereche de pantofi ca lumea, ce-ar fi să profităm de ocazie şi să mă încalţ şi eu mai modern?”.
Ce puteam să-i spun? Aveam o sută de dolari la care nici nu m-am aşteptat, aşa că i-am dat pe nişte pantofi italieneşti. Nu trec două zile şi vede nevastă-mea la un magazin un serviciu de cristal. „Nici nu ştii, îmi zice, de când îmi doresc eu aşa un serviciu de cristal, că madam Brodiciche are tot aşa unul şi-mi scoate sufletul de câte ori mă duc la ea, în fiecare zi”. Spun eu, nu e mai bine să nu te duci la ea, decât să aruncăm banii pe sticlăria asta care e bună numai s-o ştergi de praf? Pe scurt, ca să nu mai lungim, am adus eu argumente foarte sănătoase şi, până la urmă, am cumpărat serviciul. Dar nu m-am amărât prea tare, vorba aia, dacă nu primeam o sută de dolari şi primeam cadou un serviciu de cristal, ce era?
– Calul de dar…
– Exact, cu toate că darul a mers pe pantofi… Numai că peste vreo două săptămâni, îmi spune Liuba că are o idee. Chiar în clipa în care mi-a spus că are o idee, am simţit aşa un junghi uşor în stânga, dar nu am vrut s-o sperii. „Tot am primit o sută de dolari la care nu ne-am aşteptat, zice ea, ce-ar fi să-mi cumpăr o haină de piele modernă?”.
– Înţeleg foarte bine… Şi aţi cumpărat haina de piele.
– Exact! Dar să ştii că nu m-am omorât. Ce era dacă nu primeam cadou o sută de dolari? Ce era dacă primeam un pachet cu o haină de piele din Canada? Nu mă bucuram? Mă bucuram, noi să fim sănătoşi, alţii au necazuri mai mari…
– Ferească Dumnezeu!
– Da, dar nu m-a ferit, pentru că după o pauză de, hai să spunem o lună, ce crezi că-mi zice Liuba? „Ai văzut ce lănţişor cu diamante are madam Gurnişt? Ea îşi poate permite şi noi nu? Vreau şi eu aşa ceva”.
Mamă dragă, i-am spus, ce rost are să cumperi la fel cu ea?
– Bun argument,
– Te cred. Chiar şi Liuba mi-a dat dreptate. Ai dreptate, mi-a spus, noi o să cumpărăm ceva mult mai grozav. Tot am primit o sută de dolari pe daiboj, o s-o înnebunim pe madam Gurnişt!… Aşa că am cumpărat un pandantiv exclusiv. De atunci am rămas cu un sughiţ care mă apucă la serviciu. Şi ca să mă liniştesc îmi spun: ce era dacă nu primeam cadou o sută de dolari? Divorţam? Nu divorţam, cine are putere să divorţeze? Şi când mă gândesc aşa, sughiţul mă lasă… Acuma, hai să-ţi spun sfârşitul. Ieri am primit încă o sută de dolari. Am o mare rugăminte la matale. Eu îi schimb in şekeli, ţi-i dau matale şi, când o să fim împreună cu Liuba, eu cică te rog să-mi împrumuţi nişte bani, mata îmi plasezi suma şi gata!
– Şi la ce o să ajute?
– Cum la ce? Să ştie Liuba că am datorii până şi la unul ca dumneata, îşi mai poate permite s-o facă pe cucoana?

Acest articol a fost publicat duminică, 21 decembrie 2014 la rubrica Umor.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.