Poezia sub impactul virtualului, sau virtualul sub impactul poeziei
prof.LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI, Ierusalim
Recent am răsfoit un volum de poezii nou, cel de-al 23-lea volum al ei. Volumul este intitulat”Impactul virtualului” şi, în afară de poezii, include cîteva prezentări asupra autoarei, precum şi Bio-Bibliografia acesteia. Trebuie să menţionăm că titlul volumului nu este întîmplător.
Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care foloseşte Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-şi publica şi difuza poeziile. În mod paralel, ea continuă să publice şi volume de versuri pe hîrtie, după sistemul tradiţional.Faptul că poeta este şi ingineră, avînd cunoştinţe, îşi pune amprenta asupra sistemului ei de lucru şi difuzare a operei ei literare. Ea înţelege că virtualul impune un impact asupra poeziei, are o influenţă asupra acesteia Ne-am gîndit să-i parafrazăm ideea, gîndindu-ne că este vorba despre o influenţă dublă, reciprocă, virtualul asupra poeziei, dar şi poezia asupra virtualului. Cel puţin, bine ar fi să fie aşa, reuniunea între poezie, dar şi tehnologie în epoca noastră, realizîndu-se o poezie tehnologică şi o tehnologie cu aspecte poetice-
Bianca Marcovici scrie poezii pe teme iudaice, alături de lirica ei personală. Odată i-am scris un mesaj prin Internet, citindu-l pe Mihai Eminescu.” Bi (l)anca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire/”. Mi-am amintit de o poveste simpatică şi plină de extaz a poetei cu privire la romanul ei cu” Kotel Ha- Maaravi” (Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii) din Ierusalim. Probabil că identitatea ei se reuneşte cu acest zid, cu iubirea pentru el. La care adaugă dragostea fizică şi psihologică, autoarea manifestîndu-se ca o femeie îndrăzneaţă, care depăşeşte normele sociale. Bianca Marcovici ” Levana” locuieşte la Haifa, oraşul la care se referă în poeziile ei adeseori. Este Haifa cea frumoasă de pe malul mării şi de pe Muntele Carmel, dar şi Haifa problematică, cu oamenii cu probleme, poluarea, victima celui de-al doilea război din Liban.
Trăieşte, munceşte (lucrează ca ingineră la Societatea de Electricitate), îşi are familia, iubeşte sau suferă decepţii în dragoste, îşi creşte nepoţii deşi se compară ca o femeie tînără.
Haifa care capăta o notă specială, un aspect deosebit în poezia ei ” Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate/ bineînţeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa/ jos, undeva în prăpastie/ pădurile sunt arse… arse. De după ultimul incendiu/ nu ştiu dacă a fost pus focul dar,/ tare greu se mai reface pădurea! (Muntele Carmel) La care poeta adaugă visul ei de a renaşte „din cenuşă”, precum şi filosofia ei ” dacă n-ar fi omu’ să ardă să sufoce, să se dea în spectacol, să/ urască, să distrugă, cred că/ pădurea ar reveni la viaţă mult mai repede”
Bianca Marcovici vede şi simte pericolul ecologic pentru Haifa ei dragă ” chimicalele ne întoxică, facem cură de otrăvuri zi şi noapte- deschizi fereastra spre Golful Mediteranian/ se furişează gazul toxic-” ( Haine avertizoare). Cîtă dreptate are poeta să spună acest lucru cu mînie, dar şi cu expresii literare! Ne putem gândi că afirmaţia ei este valabilă oriunde şi oricum în epoca noastră… Deci, Bianca Marcovici este nu numai poetă ingineră, ci şi poetă ecologistă. Mînia ei nu are margini atunci cînd afirmă că, „la noi se moare iute, prea iute”. Totuşi, apare şi gîndirea ei asupra inevitabilei scurgeri a timpului, reflectată asupra propriei ei vieţi, după ce se autocompară cu o orhidee.” Caut mereu ce nu pot să văd/ simt orhideea plăpîndă-albul ei…-azi s-a mai uscat o petală”. Bianca Marcovici trăieşte pe un ” pod Haifa-Iaşi”, desigur virtual. Frica ei este de ” Yiddishe mamme”. Dar dragostea ei pentru peisajele şi oraşele israelienie se reflectă cel mai profund, mai puternic faţă de Ierusalim. Ea are chiar o viziune a Ierusalimului şi a Zidului Plângerii.” Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitate atît/ de aproape, dispre aroganţa spirituală,/ apare grădina noastră în lumină feerică,- revelaţia/ Zidul Plângerii” ( Noaptea la Ierusalim). Vorbind despre Cetatea lui David, poeta merge pînă la identificare acordîndu-i o măreţie de simbol, reunind-o cu dragostea ei umană, spiritulă dar fizică sexuală. Vorbind despre ea însăşi, Bianca afirmă: Vibrez ca o harpă din Cetate lui David/ hrănindu-mă cu adieri de vînt şi cuvinte..// dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cer de foc- un Maghen David lumineză în noapte ca o făclie”(Mă ia cu frig)
Poeziile din volumul „Impactul virtualului” au şi alte teme. Comparaţia între dragostea fizică şi iubirea spirituală.(” cineva îmi cunoaşte sufletu- altcineva trupul…”), apropierea de familia fratelui, aflat în Franţa; dragostea de oraşele Paris, Roma, Barcelona, de istoria lor, de monumentele lor. Poeziile Biancăi Marcovici sunt scrise în formă modernistă, de vers alb… Cu excepţia cazului unor substantive cu totul speciale, primul cuvînt al fiecărui vers este scrisă cu literă mică. Se poate afirma că Bianca Marcovici este o poetă modernistă. Ea citează numele lui Gherasim Luca şi cel a lui Sesto Pals, probabil pentru a arăta cine sunt maiştrii ei, poeţi surealişti de care a fost influenţată.Ea citează şi alţi scriitori români şi israelieni, a căror lectură îi este preferată. ” Adam Simantov/ Cărtărescu sau Amos Oz/ Ana Blandiana, cu repetiţia cuvîntului poem/ la fiecare pas, sau I. Schechter…/ Brateş, Fischof, Mirodan cu al său dcţionar”.
Limbajul Biancăi Marcovici este bogat, reunind cuvinte vechi şi noi. Este un limbaj în care sînt prezente tehnologia reunită cu istoria, şoapte de dragoste romantice reunite cu vulgaritatea şi mînia, expresii arhaice alături de neologisme. Limbajul ei îmbogăţeşte româna contemporană (vreau să sper că poeziile ei sînt cicite şi în România). Este metoda începută de Argezi, de a crea noi frumuseţi din bube, mucegaiuri şi noroi. Poezia Biancăi Marcovici poate fi evental comparată cu cea a altei poete din generaţia noastră, evreică din Tîrgu-Mureş, Marha Iszak. Aceste două poete ale generaţiei noastre au ceva comun între ele prin stil, limbaj, mod de expresie, curaj, protest social şi filozofia a vieţii. Nu ştim dacă ele se
cunosc personal dar parcă aparţin aceluiaşi gen literar.
Pentru a încheia acest articol modest, preferăm să ne referim din nou la ” impactul virtualului”, aşa cum îl vede Bianca Marcovici într-o poezie cu acelaşi titlu:
„Ne-am legat la ochi, / ne-am astupat urechile/ rămînem legaţi/ aşa cum lumea ne leagă/ lumea virtuală.”
Rubrica:MĂRTURII IUDAICE”
Pag.28-29
EXPRESS MAGAZIN”-TEL AVIV
Nr.7, 8 iunie 2008