Particularitatea acestei demonstraţii constă în aceea că este făcută într-o cameră de vid enormă din Cleveland, Ohio, de dimensiuni caracteristice de ordinul a zece metri, aparţinând agenţiei spaţiale NASA.
La presiune normală, incinta conţine circa 23 de tone de aer, dar când este vidată, rămân doar vreo 2 grame. La nevoie, incinta poate fi refrigerată până la -160 grade Celsius. Vezi:
http://www.grc.nasa.gov/WWW/Facilities/ext/spf/index.html#
https://en.wikipedia.org/wiki/Space_Power_Facility
https://facilities.grc.nasa.gov/spf/capabilities.html
Splendidă demonstraţie!
Probabil şi foarte scumpă, cānd mă gândesc la un vas cu asemenea dimensiuni, calculat să rezistze la o presiune exterioară de 1 kg/cm patr.!!
Un singur perete lateral, cu aprox. 300 de metri pătraţi suprafaţă, trebuie să ţină o preiune exterioară pe el, de ordinul a 3.000 de tone!!
Azi este foarte simplu să faci această experienţă – la cca 20 km. înălţime, direct în stratosferă!
@Sfartz Pincu
> Splendidă demonstraţie! Probabil şi foarte scumpă, cānd mă gândesc la un vas cu asemenea dimensiuni…
Desigur 🙂 vasul n-a fost construit special pentru această demonstraţie, este o instalaţie pe care NASA o foloseşte în mod curent pentru testarea dispozitivelor legate de programul său spaţial. Se vede că o pune la dispoziţie (închiriază?) şi unor privaţi care au nevoie de camere vidate, de exemplu BBC-ului pentru acest documentar.
> Azi este foarte simplu să faci această experienţă – la cca 20 km. înălţime, direct în stratosferă!
Să fi optat BBC-ul pentru o soluţie mai complicată şi deci mai costisitoare? 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=kOIj7AgonHM
Cum sa te speli in conditii de imponderabilitate!
@ Alex. Leibovici
Soluţia cu experienţa în vid făcută în stratosferă este mult mai ieftină decât amorsarea vidului într-un vas, cam de 40.000 de metri cubi!
Era suficient să se dea un ciubuc de vreo 5.000 $ pilotului unui F-35 (Lightning) ca acesta să pună obiectele într-un compartiment de rachetuţā sau bombă, şi să le dea drumul de la 20 km. înălţime, şi apoi (sunt două solutii pentru a face fotografii, pentru poziţia obiectelor după să zicem 2 km. de cădere), fie să se oprească puţin (acest avion dispune de aterizare verticală, şi poate face acest lucru!!) ca să facă fotografiile, sau să facă o filmare cu sistemul electronic retrovizor cu care este acest avion înzestrat!!
@Sfartz Pincu
Vă rog să ţineţi cont că la 20.000 de metri presiunea atmosferică este încă de 45 mm Hg. Asta are numeroase consecinţe – la care vă las să vă gândiţi – şi care anihilează toată ideea cu experienţa stratosferică.
PS. Şi chiar dacă n-ar fi circumstanţa de mai sus, tot n-aţi arătat că ideea dv. ar fi mai ieftină. Sau că respectivele fotografii/filme – chinuite – ar fi convingătoare, comparabile cu clipul de mai sus. Şi mai este ideea stranie ca BBC să ofere un ciubuc unui pilot al unui avion militar…
Dar esenţialul sunt consecinţele celor 45 mm Hg: asupra sincronicităţii căderii, existenţa turbulenţelor…
@Sfartz Pincu
Corecţie: Plafonul operaţional al lui F-35 este nu 20.000 ci 17.000 metri, iar acolo presiunea atmosferică este şi mai mare – 70 mmHg.
Interesant, ce fel de pompe sunt utilizate pentru a pompa un volum atat de mare?
@Alexandru Grosu
Numai cu pompe volumice. Pentru spaţii mari de vidat sunt folosite pompele cu inel de lichid cu tensiune superficială mare, sau pompele cu şurub. Pentru volume rezonabile, mai mici, şi cu nevoia de vid mai avansat – pompele cu palete extensibile (cu rotor excentric), sau pompele cu pistoane.
Eu am obţinut un vid rezidual de 2mm. col.Hg, cu o pompă creată de mine, din 4 etaje de ejectoare cu aburi, după fiecare treaptă urmând condensarea în răcitoare, după ultima treaptă condensator cu sola la minus 25 grade Celsius.
Se poate utiliza şi altă metodă, bazată pe înlocuirea aerului dintro incinta cu un gaz uṣor de condensat prin răcirea peretilor, fără nicio pompă.
Oricum sugestia Domnului Leibovici că ar fi mai ieftin procedeul folosit la NASA, nu stă în picioare, orice procedeu de vidare este mai scump decât operaţia inversă – ridicarea presiunii!!!
PS. Succesul obţinut de mine (la Onesti) în tehnica vidului a fost posibil datorită unei invenţii, înregistrată ca Brevet cu nr. 1180474 cu autor unic ( de dată această!) – subsemnatul – si cu titlul „Ejector-eductor”, OSIM – România.
@ Alex. Leibovici
Este la fel de greu de înţeles ironia, ca şi emiterea ei! Cu „şperţul” pentru un pilot american am glumit, cu posibilitatea efectuării unei experienţe similare cu a BBC-ului direct în stratosferă nu am glumit.
Un avion ridicat la o înălţime oarecare, fie 17 km. (Va sigur că ce scrie în caietele de sarcini pentru F-35 este mult diminuat faţă de posibilitatile reale, în extremis), fie 20km, poate lansa o rachetuţa umplută cu pene şi cu bile metalice care, lansată din acel avion pe verticală, să se ridice la 30 de km.- în partea superioară a stratosferei, unde presiunea este de doar 0,01 din presiunea de la nivelul solului,sau şi mai sigur, până la 60 km. în Mezosferă, unde presiunea atmosferică reziduală este de 0,0001 din presiunea de la nivelul marii!! Observarea şi masuratorile necesare,pentru corecţiile necesare,datorită variaţiei acceleraţiei pe înălţime (vezi formulele lui Maxwell), se pot face fie din avion, fie cu ajutorul unui satelit.
Felicitari, domnule Sfartz. Ma refer la lucrarile Dvs in directia elaborarii tehnicii cu vid.
In viata mea profesionala am utilizat instalatii cu vid inaintat, utilizate pentru depunerea diferitor metale (Al, Cu, Ag, Ti, Pd) pentru a crea asa numitele contacte ohmice cu dispozitivele semiconductoare, cat si pentru formarea structurilor Schottky.
Se utilizau doua trepte de pompare: 1) crearea vidului preliminar cu ajutorul pompelor mecanice (cu ulei sau fara). 2) Crearea vidului inaintat (pompe difusionale cu lichid, pompe turbo-moleculare, pompe criogenice, pompe pe efect de getter (sa zicem prin metoda de evaporate a Ti prin sublimare). De obicei vidul necesar era de 10-4mmHg, erau procese foarte curate. Metalul era evaporat dintr-un creuzet rotitor de BN, prin intermediul incalzirii materialului evaporat cu un fascicol puternic de electroni – asa numitul „tun electronic”.
Imi amintesc de o istorie hazlie, cand a trebuit sa evaporez ceva Si amorf pe o suprafata se safir tehnic. Ca sursa de Si am luat o tableta de Si purificat. Cand fascicolul de electroni a incalzit tableta de Si (in conditii de vid inaintat) am obtinut o „eruptie vulcanica” in camera instalatiei. Priveam cu mirare in „iluminator” cum sar scantei si indicatoarele aratau o scadere drastica a vidului. Pe urma am inteles ca bucata cristalizata de Si avea inauntru „o pestera” plina cu gaz, si cand a fost topit Si, gazul a iesit brusc direct in vid. Azi, cand imi amintesc acest epizod, ma gandesc ca am avut bafta sa produc „o explozie in vid inaintat”. 🙂
@ Alexandru Grosu
Nu se puteau obţine interfetele metal-semiconductor în mediu neutru, de exemplu în camere cu argon? Sau prin cufundare în baie de metal topit?
Siliciul metalic se preteaza şi la tragere în folii extrem de subtiri cu care se puteau „placa” semicocnductorii. Este un domeniu interesant cel în care aţi lucrat şi necesită cunostiinte profunde de metalurgie. Pentru evitarea surprizelor cu incluziuni nedorite, în metalul de acoperire ar fi fost indicată utilizarea siliciului-pulbere obţinut prin electroeroziune!
Aveam nevoie de un strat de vreo 900 nanometri de Si amorf, care sa nu contina hidrogen.
Sa obtii un asa strat este nemaipomenit de simplu prin metoda de CVD (Chemical Vapor Deposition), dar in acest caz siliciul contine mult hidrogen, ceea ce este un efect pozitiv pentru pasivarea defectelor stratului depus. Insa eu aveam nevoie de altceva si nu doream prezenta hidrogenului in experiment.
Cufundarea in baie de metal topit necesita temperaturi, si desigur datorita temperaturilor, pe suprafata semiconductorului apar straturi de oxid parasitare, care impiedica formarea unui contact ohmic cu o rezistenta electrica joasa, deci avem pierderi electrice enorme. Doar 3 nanometri de oxid de Si, plasate intre Metal si Semiconductor, pot schimba total proprietatile structurii. Si apoi, prezenta jonctiunilor p-n submicronice nu permit operarea structurilor la temperaturi ridicate.
In privinta metalizarii prin mediul de argon, exista asemenea metode care se folosesc pe larg in industria semiconductoarele: asa numita metoda de pulverizare a „ţintei” metalice brin bombardamentul tintei cu gaz ionizat (Ar). Desigur ca ionii de Ar pot sa loveasca si structura, si atunci apar alte efecte.
O metoda foarte buna este metoda electrochimica – galvanica. Insa apar o multime de probleme legate de reproductibilitate si mai ales de adeziune. Contactele ieftine degradeaza repede.
@Sfartz Pincu
Ca urmare a uneia din observaţiile mele – cum că la 20 km densitatea aerului este încă cam măricică, mai completaţi varianta dv. stratosferică după cum urmează:
> Un avion ridicat la o înălţime oarecare… poate lansa o rachetuţa umplută cu pene şi cu bile metalice…
> să se ridice la 30 de km…. sau, şi mai sigur, până la 60 km…
Da, domnule Sfartz, În afară de F-35 mai avem nevoie şi de o „rachetuţă”, ce mai contează dacă este pentru încă 10 km., sau încă 40 km… 🙂
Dar… v-aţi asigurat deja că:
– armata are în dotare asemenea „rachetuţe”,
– că pot fi umplute cu pene şi puf 😉
– că penele şi bila vor putea fi expulzate din rachetuţă în mod ordonat (sau va trebui după aia alergăm şi să le adunăm?)?
– că există posibilitatea tehnică şi că are cineva voie apriori să agaţe o asemenea „rachetuţă” de un F-35?
Dacă nu are în dotate, trebuie finanţată, proiectată, construită, testată. Şi ataşarea de avion? Şi testarea în zbor şi omologarea ansamblului avion-rachetuţă? Pentru autorizaţie din partea armatei, BBC-ul va trebui să însărcineze un birou de proiectări care să întocmească un dosar – probabil mai greu decât rachetuţa 🙂 – şi pe care să-l supună spre examinare şi aprobare pe masa unui mare general de aviaţie.
Cât va costa asta în plus faţă de cei $5.000 iniţiali (scoşi şi ei din burtă)? Deja pare că proiectul dv. stratosferic să atingă costuri… stratosferice!
Şi mai rămân atâtea de gândit până la capăt!! De exemplu „observarea şi măsurătorile”, care le preconizaţi a se face fie din acelaşi F-35 (sau altul?), fie dintr-un… satelit.
Avion: nu uitaţi că „rachetuţa” n-are traiectorie respectată la milimetru, aşa că penele, care sunt acuma la 10-40 km de avion, trebuiesc găsite şi urmărite pe cer de aparatele de pe avion (aparate speciale? cât ar costa?). Apoi avionul trebuie să fie relativ staţionar, iar propulsoarele pentru decolare/aterizare verticală NU sunt făcute pentru manevre la 20km înălţime.
Observare din Satelit: No problem! Un ciubuc (la figurat, desigur) de câteva sute de mii de dolari, şi treaba-i aranjată 🙂 Numai că… sateliţii sunt nu la câţiva zeci de km de penele noastre, ci la câteva zeci de mii de km. Trebuiesc echipaţi cu sisteme optice de urmărire ultra-performante – probabil tehnoligie unică, încă inexistentă. Costul nu mai este stratosferic, ci astronomic.
Iar eu nu cred că BBC şi-a putut permite să plătească mai mult de câteva mii de dolari pentru un clip de mai puţin de 5 minute. Şi pentru aceşti bani are o demonstraţie simplă şi clară.
Eu, în locul dv., înainte de a propune varianta stratosferică, aş fi procedat oarecum invers:
1. m-aş fi gândit întâi ce anume trebuie să se vadă în filmuleţ ca spectatorii să înţeleagă rapid demonstraţia
2. la ce înălţime în atmosferă pot realiza aşa ceva
3. ce instrumentə/dispozitive (speciale) am nevoie
4. cum ajung acolo – cu pana şi bila şi instrumentele de observaţie necesare
5. etc.
şi aş fi abandonat toată ideea deja după pct. 1, cel mult 2.
Şi chiar mai devreme, având în buzunar o ofertă de la NASA, cu rabat pentru programe educative 🙂
Deci… haideţi d-le Sfartz să renunţăm la stratosferă şi să coborâm pe Pământ! 🙂
„Deci… haideţi d-le Sfartz să renunţăm la stratosferă şi să coborâm pe Pământ! :-)”
Dar rusii nu s-au temut de „stratosfera” ca domnul Leibovici. Inca pe timpul lui Stalin rusii zburau prin stratosfera la … circ!
Flight to the Stratosphere from The Movie Circus (Tsirk,Цирк) USSR 1936
https://www.youtube.com/watch?v=1aBlL5TIUq8
Domnule Leibovici, poate proiectul rusesc este mai ieftin?
@Alexandru Grosu
> rusii zburau prin stratosfera la … circ!
🙂
> Domnule Leibovici, poate proiectul rusesc este mai ieftin?
Întrebaţi-l pe domnul Sfartz, dânsul era cu proiectele alternative mai ieftine… 🙂
@ Alex. Grosu
Am văzut filmul acesta acum 70 de ani !
@ Alex. Leibovici
Nu puteţi convinge pe nimeni că experienţa făcută în incinta aceia uriaşă a costat doar câteva mii de dollari ! O experienţă de acest gen se putea face întrun tub banal din plastic transparent, cu un volum de doar câţiva metri cubi, şi nu într-un spaţiu de cca 20.000 de metri cubi, unde poate încăpea şi o rachetă Saturn.
La stratosferă tot nu renunţ, dar pentru plăcerea Dvs. o să renunţ la F-35, şi facem experienţa cu ajutorul unui balon umplut cu hidrogen care poate urca până la 40 de km.! Ieftin de tot !
Dar sunt convins că o să găsiţi contraargumente şi pentru balon, şi pentru oricare altă soluţie alternativă decât cea pe care aţi îmbrăţişat-o Dvs.!!
Cu balonul, cu balonul, cu balonul. Este mai romaneste. Ca in piesa lui Vasile Alecsandri „Chirita in balon”:
Chirița, Chirița, Bârzoaie,
Se urcă, se urcă-n balon!
Chirița-i leoaie,
Hailaifă, model de bonton.
Vivat! bravo mii de ori,
Chirița se duce-n nori!
Ea, din mândră baroneasă.
Vrea s-ajungă baloneasă!
🙂 🙂 🙂
Domnilor Leibovici si Sfartz,
Daca vorbim despre „stratosfera” si dorim sa alegem un proiect, va pot propune renumita piesa teatrala a lui Edmond Rostand. Ma refer la „Cyrano de Bergerac „. Acolo veti gasi cel putin 6 metode de a ateriza pe Luna. De fapt, poetul Cyrano, cel cu nasul lung( nu este Pinocchio ci un gentilom talentat, sa nu fie incurcat cu „Burgezul gentilom al lui Moliere)incepe a propune si metoda a saptea, dar din lipsa de timp, nu insista asupra ei. In orice caz, metodele sunt destul de originale. Trecand spre Luna, putem sa efectuam si experimentele cu stratosfera. E original? Ce ziceti?
@Alexandru Grosu
> E original? Ce ziceti?
Nu este nevoie să comentaţi numai de dragul de a comenta 🙁
Bine, nu voi comenta deloc. Vad ca va irita faptul ca comentez. Va credeti cel mai destept, dar realitatea spune ca nu sunteti. Un fel de floare brosteasca, nimic mai mult.
Nu-mi voi cere iertare pentru aceste cuvinte. Am vazut cu lux de amanunte, Leibovici, ca sunteti un ipocrit. Din cei, care fac cu ochiul, ca sa nu faca un efort de a gandi. Un praz verde, monsieur. Sunteti ce sunteti,nu degeaba toti au fugit de pepaginile acestei reviste.
Inca nu ati publicat comentarul, dar deja ati aratat ca nu va place. IPOCRIT!!!
> Vad ca va irita faptul ca comentez.
Dv. răstălmăciţi cum doriţi şi trageţi concluziile care vă convin; văd că vă place să vă daţi martir.
Martir??? ha-ha-ha
Pe pagina acum.tv? Unde exista doar probleme evreiesti? Si cei de „pe alaturi” sunt doar „plesuvca”?
Unica concluzie pe care o trag este ca domnul Leibovici este un individ razbunator, un tip, care nu iarta ca cineva are parere proprie, care nu coincide cu cea a lui Leibovici. In cazul acestui comentar cu Cyrano, care a fost o gluma, m-a atacat, doar pentru faptul ca NU are un simt al umorului, pentru ca ma uraste personal, pentru ca se socoate „stapan” sa decida cine si ce poate spune. E o Mare Rusine!!!
@Sfartz Pincu
> Nu puteţi convinge pe nimeni că experienţa făcută în incinta aceia uriaşă a costat doar câteva mii de dollari
Domnule Sfartz, eu nu trebuie să conving pe nimeni de nimic! Discuţia noastră a pornit de la afirmaţia dumneavoastră
>>> Soluţia cu experienţa în vid făcută în stratosferă este mult mai ieftină decât amorsarea
>>> vidului într-un vas, cam de 40.000 de metri cubi!
deci dumneavoastră trebuie să convingeţi cititorii (pe mine, în speţă, că altcineva nu s-a interesat) că aşa este. Trebuie (trebuia) să descrieţi soluţia dv. suficient de amănunţit ca să puteţi evalua costurile şi apoi s-o comparaţi cu cât o fi plătit BBC-ul.
Cine caută, găseşte: eu am găsit la cât budgetează BBC o oră de documentar şi vă pot spune că preţul pe minut este între 1.500 şi 2.000 de lire sterline. Oricum, nu este treaba mea să caut date pentru afirmaţii pe care le faceţi dv. Dacă doriţi, puteţi face invers: să întrebaţi la NASA de chiriile pentru acea instalaţie. Sau să întrebaţi la BBC cât au plătit ei.
> pentru plăcerea Dvs. o să renunţ la F-35…
Vaai, domnule Sfartz, deşi vine Crăciunul, eu nu pot să accept un cadou atât de generos – nu merit!!! 😉
Nu, nu, vă rog, eu nu doresc să renunţaţi, continuaţi-vă ideea şi arătaţi că-i mai ieftină („mult mai ieftină”) ca varianta la NASA 🙂
> facem experienţa cu ajutorul unui balon umplut cu hidrogen care poate urca până la 40 de km.! Ieftin de tot !
OK, dacă insistaţi, putem să lăsăm baltă varianta F-35A şi să facem un nou start, unul mai înţelept, care ţine cont de învăţămintele trase până acum.
Da, un balon d-ăsta de mare altitudine nu este scump, poate 1.000$ (depinde şi de ce greutate adiţională trebuie să poarte), dar dacă trimiteţi numai balonul, n-aţi realizat încă nimic. Aparatura ne omoară! Trebuie să fie automată. Probabil unicate. Nu va putea fi reutilizată pentru că balonul se pierde. În atmosferă sunt curenţi de aer foarte puternici. Temperaturi scăzute. Turbulenţe la acea înălţime? Nu ştiu… Presiunea la 40 km este de ordinul 1 mmHg; este de 1 milion de ori mai mult ca la NASA, dar probabil nu mai contează. Principalul este: ce instrumente sunt necesare pentru ca filmuleţul care va rezulta să fie tot aşa de clar şi simplu de înţeles ca cel de la BBC. Cum ajung imaginile pe pământ? Cât ar costa toate astea?
Astea au fost aşa, câteva gânduri rapide…
> sunt convins că o să găsiţi contraargumente şi pentru balon, şi pentru oricare altă soluţie alternati
> vă decât cea pe care aţi îmbrăţişat-o Dvs.!!
Contraargumente? Nu, cele de mai sus sunt circumstanţe, poate dificultăţi, de care ar trebui, poate, ţinut cont. Dar nu trebuie eu să ţin cont, eu sunt doar spectator…
Vorba multa, saracia omului!
In epoca moderna ne ridicam cu ajutorul unui biplan alimentat de curent electric la o inaltime de 20 km fara probleme. Pe aripi se instaleaza panouri cu celule fotovoltaice de o eficienta mare, care alimenteaza ziua motoarele si incarca acumulatoarele chimice. Noaptea, acumulatoarele incarcate mentin zborul.
E aproape o statiune in spatiul alaturat cosmosului. Domnule Leibovici, de ce nu va place Edmond Rostand? Din cauza ca aveti un suflet uscat si total lipsit de poezie?
Ar prezenta un interes deosebit, macar pentru fizicieni, sa se demonstreze si un gen de reciproca: „In vid, toate corpurile se ridica la fel”, adica intr-un camp cu acceleratie gravitationala constanta, este necesara aceiasi forta pentru invingerea gravitatiei!
Eu afirm, ca NU – fiecare corp necesita forta ascensionala diferita!! 🙂
Stimate, domnule Sfartz,
Nu am sa va raspund la intrebarea Dvs. In primul rand cartea de capatai „Zanimatel’naya fizica” scisa de domnul Perelmann a ramas in casa parintilor de la Chisinau. In randul al doilea, nici Dvs nu ati raspuns la intrebarea mea despre cele 6 metode ale lui Cyrano de Bergerac de a ajunge pe Luna.
In privinta stimatului domn Leibovici, imi repet intrebarea: Din care cauza nu-l iubiti pe Edmond Rostand? Chiar nicio struna a sufletului nu vibreaza cand cititi acest dramaturg? Apropo, el a murit in 1918, pe semne ca parintii domnului Sfartz erau deja nascuti, nu vorbim de Arhimede sau regele David.
@Sfartz Pincu
> Ar prezenta un interes … sa se demonstreze [că] intr-un camp cu acceleratie gravitationala constanta,
> este necesara aceiasi forta pentru invingerea gravitatiei!
Aceeaşi forţă indiferent de corp? Nu, asta nu se poate demonstra – pentru că nu este adevărat.
> Eu afirm, ca NU – fiecare corp necesita forta ascensionala diferita!!
Şi nu sunteţi singurul ! 🙂 Într-adevăr, în câmp gravitaţional, pentru a menţine un corp la aceeaşi înălţime, fiecare corp necesită o forţă „ascensională” diferită, si anume proporţională cu masa acelui corp.
Tocmai din acest motiv prima afirmaţie (ipoteză) nu poate fi adevărată.
@Alex. Leibovici
V-am prins! Intenţionat nu am specificat la punerea problemei forţei ascensionale condiţia maselor egale!
Pentru că, chiar si la mase egale, corpurile diferite necesită forţe ascensionale DIFERITE !!Ceea ce face o diferenţa, în mărimea şi orientarea diferita a forţei ascensionale, sunt următoarele caracteristici!
1. Modul de distribuire a masei întrun corp dat (omogenitatea).
2. Momentele de inerţie centrale (dealungul axelor principale ale elipsoidului de inertie!)
3. Forţele de coeziune structurală.
Este suficient ? Nu, nici pe departe! Din experienţa câştigată la lansările cosmice
a rezultat că la variaţia cât de micā a acceleraţiei de mişcare intervin şi derivatele acesteia, adică acceleraţii de ordin superior!
@ Alex. Grosu
M-aţi lăsat fără replică cu afirmaţia că fac parte din aceiaşi tabăra a celor care taie comentariile Dvs. !! Este o afirmaţie fără conţinut, de genul acţiunii negândite, exprimabilă prin sintagma: „A da cu barda!!”.
În primul rând, nu am absolut nicio legătură cu activitatea redacţională. Sunt ca şi Dvs. un cititor oarecare a revistei „Acum”, şi cu un pic mai mult curaj, pentru a participa activ şi la discuţii.
În al doilea rând, ia uitaţi-va Domnia Voastră pe la începuturile intervenţiilor mele, să vedeţi de cate ori am fost ameninţat nu numai cu ştergerea unor comentarii, dar chiar cu încadrarea automată a comentariilor mele în rubrica „spam”!!!
Când sunt de acord cu nişte afirmaţii, de ce să intervin, aşa cum mă admonestaţi că „nu” v-am răspuns la cele „şase metode” de a ajunge pe luna, ale lui Rostand ?
Am impresia că sunteţi foarte, foarte tânăr, din moment ce faceţi afirmaţii înainte de a le analiza!
Nu a existat link pe care l-aţi indicat în comentarii, pe care să nu-l deschid, şi Va mulţumesc pentru această sursă excelentă de informare, pentru că sunt lucruri şi oameni de care nu ştiam!!
@Sfartz Pincu
> V-am prins! Intenţionat nu am specificat … condiţia maselor egale!
Ca la grădiniţă 🙂
Acuma vă rog să spuneţi care dintre afirmaţiile mele nu este exactă, şi de ce; vă rog s-o citaţi, ca s-o avem în faţă.
@ Alex.Leibovici
Raspunsul Dvs. era corect, dar insuficient!
Era de asteptat (ca la gradinita!) un raspuns automat, legat de forte egale, raspuns care (ca la universitate!) era doar o prima conditie „necesara” dar nici pe departe si „suficienta”!! 🙂
@Sfartz Pincu
> V-am prins! Intenţionat nu am specificat…
Dar ce rău v-am făcut? De ce simţiţi nevoia să mă „prindeţi”?
Dar vă rog totuşi să spuneţi care dintre afirmaţiile mele nu este exactă, şi de ce; vă rog s-o citaţi, ca s-o avem în faţă.
@ Alex. Leibovici
Prea interpretaţi „la modul personal” aceasta frazā-„V-am prins”, care nu are nicio legatura (in context!) cu vreo faptā negativā. Este o expresie uzuala intr-o discuţie, eu o folosesc oridecāteori cred ca este de corectat, de complectat o afirmaţie a oponentului !!
@Sfartz Pincu
> Prea interpretaţi “la modul personal” aceasta frazā-“V-am prins”…
M-a indus în eroare (?) continuarea: „Intenţionat nu am specificat […] condiţia maselor egale!”
Dar să trecem mai departe. Puteţi să mai dezvăluiţi ce alte circumstanţe nu aţi specificat? Vă rog să notaţi că aţi întrebat de forţa necesară pentru a menţine corpul nemişcat în cîmp gravitaţional, nimic altceva, inclusiv nici unde trebuie aplicată.
Privind la factorii despre care spuneţi că trebuiesc luaţi în consideraţie – cum sunt distribuite masele, etc. – probabil vă gândiţi la problemele de stabilitate care apar de exemplu când vreţi să menţineţi poziţia (verticală, de ex.) a unei nave/rachete, unde forţele care contracarează cea de greutate sunt aplicate sub centrul de greutate.
Da, ele trebuies ajustate foarte fin pentru ca rezultanta să treacă prin centrul de greutate, dar în sumă sunt în orice caz egale şi opuse forţei de greutate care este m*g şi nu depind de distribuţia masei. Mai precis, când are loc ajustarea, situaţia nu mai este statică, este dinamică, motoarele trebuie să lucreze asimetric pentru a corecta abaterea de la verticală (pentru a crea un moment, în esenţă). Dar dacă centrul de greutate rămâne strict pe loc, forţa totală tot m*g este (momentul nu contribuie la forţa totală).
Nu m-am ocupat de situaţia în care centrul de greutate se schimbă pentru că repartiţia maselor se schimbă – combustibil eliminat, butoaele cu apă potabilă care s-au desprins, 😉 etc.
Cum ghicitoarea 🙂 dv. se referea la forţa necesară pentru a menţine corpul – centrul său de greutate – la o înălţime dată, răspunsul meu era corect. Dar mi-a făcut plăcere să mă gândesc – pentru prima dată mai serios – la problemele legate de stabilitate…
Gândind la modul „static”, ca pe timpul lui Newton, da – aveţi dreptate ! Dar în acest raţionament sunt prea multe condiţii de carae nu s-a ţinut cont până în perioada mecanicii „dinamice” lagrangiene, care o să „vadă” mişcarea corpurilor, nu numai că o succesiune de poziţii de echilibru,iar mai tarziu, când a apărut şi mecanica corpurilor cu masă variabilă, şi… „mecanică nelineara”, lucrurile s-au complicat!!
Domeniul, astăzi considerat foarte îngust, al aplicării mecanicii lui Newton redus la corpuri omogene şi rigide, este deja istorie. Pentru simplul motiv că asemenea corpuri nu există, nimic nu este absolut omogen şi absolut rigid. Se mai poate azi pune semnul egal pentru mişcarea în multiplele câmpuri de forţe, fie şi numai câmpuri de acceleraţii de origine mai complexă decât cea gravitaţională ?
Azi, în mecanică, se operează mai mult cu semnul „mai mare”, cu noţiuni de „aproximativ egal”, cu statistica neomogenitatii şi cu noţiuni de stare elastico-plasticā, în locul „rigidităţii”.
Înseşi tema acestor discuţii, căderea în vid, nu mai poate fi tratată ca o problema valabilă în mod absolut, din moment ce o pernă cu pene se pune cu semnul egal faţă de un bloc din oţel ! Variaţia acceleratiei gravitaţionale dealungul traiectoriei de cădere introduce acceleraţii de ordin superior, şi care în final perturbă, fie si cât de puţin, semnul de egal la căderea în vid!! Şi unde este influenţa rotaţiei pământului în timpul căderii corpurilor? Ce te faci cu forţele care rezultă dintr-o acceleratie generatā de produsul vitezei unghiulare a pământului cu viteza de cădere, şi care generează alte forţe decât cele gravitaţionale? Neglijarea acestor forţe a dus la multe ratări de lansări cosmice !!
Da, domnule Sfartz, viaţa este complicată, sunt multe lucruri de care trebuie ţinut cont în anumite situaţii (iar în altele – nu), dar există speranţă ;-), pentru că vechiul şi bunul a=F/m rămâne steaua călăuzitoare care sus răsare ca o taină mare 😉 Restul sunt reformulări ale acestuia (lagrangeană, a mediilor continue, etc.) sau aplicaţii la situaţii concrete, inclusiv neinerţialitatea sistemului de referinţă Pământ.
> Variaţia acceleratiei gravitaţionale dealungul traiectoriei de cădere introduce acceleraţii de ordin
> superior, şi care în final perturbă, fie si cât de puţin, semnul de egal la căderea în vid!!
Dacă vreţi să spuneţi prin asta că în legătura între poziţie şi forţe intră derivate ale poziţiei de ordin superior lui 2, vă înşelaţi.
Este grea meseria de inginer fizician, deoarece trebuie să ştie ce chestii pot influenţa sistemul de care se ocupă dar să ţină cont de ele doar pe măsura necesităţilor, nici mai puţin, dar nici mai mult, şi aici se poate înşela. Dar există „invarianţi” globali exacţi, sau ecuaţii care îi leagă, care nu depind de detalii. Eu asta am folosit – dincolo de copaci (detalii) am văzut pădurea (comportarea globală). Dv. v-aţi concentrat asupra copacilor, ceea ce este bine şi chiar foarte instructiv, dar nu întotdeauna necesar.
Nu mă înşel deloc când afirm că între poziţie şi forţă pot interveni şi derivatele superioare lui 2 a „poziţiei”! Exact pe dos-faţă de afrmatia Dvs.!
Ce determina, de exemplu, ca poziţia unui automobil în curbă să nu corespundă cu forţa centrifugă strict calculabilă, conform cu afirmaţia Dvs. privind relaţia forţă/poziţie?
Nimic nu-i mai linear-dependent decât „forta-săgeata” unui arc, adica pozitia ca o funcţie de forţa ce-l comprimă (sau îl întinde)!!! Şi cu toate acestea în curbă,arcul rămâne un timp,în altă poziţie decât cea care ar trebui să corespundă forţei corespondente, conform formulei: c=K.F,(c-cursa,în cm.K-caracteristică arcului,în cm/kg,F-forţa în kg.forţă); Cauza este clară-accelertatia de ordin superior !!
Prin masurarea timpului de „trenare”, intro anume pozitie a arcului, rezulta dimensiunea m/sec. la puterea a 3-a ! Acelasi tip de fenomen a fost observat si la miscarea rachetelor pe traiectorii – in sensul contrar rotatiei pamantului. Nu dispun de date concrete despre alte aplicatii in care intervin acceleratiile de ordin superior,dar am avut prilejul sa citesc o scrisoare a Academiei de Stiinte a URSS, prin care se afirma existenta pozitiei unor rachete, ca functii de ordin superior lui 2.
@Alex Leibovici
… Dovada, dragã Domnule Leibovici, cã Domnul Sfartz face parte din generatia Pãrintilor Domniei voastre – cu dragoste (predilectie) pentru amãnunt, tipicã la aceastã vîrstã (liebe zum detaille), precum dascãlul, care, indrãgostit de disciplina sa, doreste sã expunã cît mai inteligibil ceea ce „predicã” 🙂
Iar Domnia voastrã trebuie sã apartineti generatiei de absolventi, incepînd cu 1982; prima gen de ingineri fizicieni. Stimmt?
Primul an de studiu de „Inginerie fizicã”, al Universitãtii de fizicã, a fost 1977, cu durata de 5 ani 🙂
Domnul Sfartz a trãit si resimtit cel de-al doilea Rãzboi mondial., iar Studiul se ingemãneazã teribil cu experienta pe plan profesional. De aceea si in „duelul” Domniilor voastre, am resimtit permanent diferenta de „metodã” de expunere si exprimare a problemei comentate 🙂
Dar, dragi Domni – toti trei! -, ati format, cu acest subiect, un „triplet” de milioane :))) TOTI TREI!
FELICITÃRI SINCERE, pe toate planurile : competentã, stãruintã 😉 si umor :))
Eu de 24 de ani nu am mai avut parte de amuzament copios – bucurii, da, copii; printre strãini, vigilenta estompeaza momentele de veselie. Dar la acest „duel” al Domniilor voastre toti norii negrii ale acestei zile de Duminicã, 21 Decembrie 2014, care mi-au amãrit rãu de tot sufletul meu inrãdacinat in „Rîm-ul” strãmosesc, au fost spulberati de calitãtile de care dati dovadã.
Vã multumesc cu recunostintã! !! Am rîs, cum nu am mai rîs de poate, zeci de ani, asa copios, fascinatã fiind tot o data si indeosebi(!), de calitãtile de care vorbeam, mai sus. Asa, DA!
PEEP, pentru cititori 😉
Ni se mai descretesc mintile, si asa destul de incruntate, cînd ne gindim cã asa numitele „calitãti” ale nemtilor si „nemtilor” de care se tot impãuneazã campania electoralã la români la aceastã „alegere”, nu este DECÎT UN MIT! !!
Cind trãiesti cu ei de 30 de ani, umãr la umãr, si mai esti si un bun psiholog – menschenkenner -, iar aceste atribute nu le gãsesti, weit und breit… , stau si mã gindesc eu, asa, in sinea mea, care a avut ideea sã-l IMPOVÃREZE pe bietul revisor scolar Johannis (deci nu profesor!!, de zi cu zi, la catedrã), punîndu-i in cîrcã un asemenea MIT ce nu poate sã-l care…?!!
Si daca el, Klaus Iohannis, „se” reprezintã ca un MIT, luînd, tatsächlich in serios, povara acestuia asuprã-si, atunci cum o sã-si mai asume si o Românie INTREAGA. .?!?!?!. . .
Mitul este o temelie de NISIP, PE ACEASTÃ TEMELIE asezarãm noi, astãzi, România????, dragii mei domni…
Sinteti cu totii minti LUMINATE, oare ne putem da un rãspuns la aceasta intrebare? Este o dilemã!!
Pentru mine, sowiso!!
Cu toata simpatia,
Gabriela
P.S.:
Sigur cã da… ”In vid, toate corpurile cad lafel!”
… sã fie acest postulat un rãspuns si la dilema enuntatã mai sus??…
@Sfartz Pincu
Dacă vă înţeleg corect, daţi două exemple despre care spuneţi că [1] ecuaţia de mişcare (legătura între poziţie şi forţe) nu este de ordinul 2 în raport cu timpul: mişcarea circulară (în paragraful 2) şi mişcarea armonică (în paragrafele 3 şi 4). Am înţeles corect ?
Sau cele două exemple sunt [2] exemple de mişcare în care poziţia, x(t) (respectiv x(t), y(t)) poate avea şi derivate nenule de ordin superior lui 2 ? Adică în care derivatele în timp de ordin 3, şi/sau 4, etc. ale coordonatelor pot fi nenule?
P.S. : dacă doriţi să analizaţi mai amănunţit unul din exemple, vă rog să-l luaţi pe cel cu forţa elastică, căci cel cu mişcarea circulară ar putea să ducă la alte discuţii
P.P.S. : aş mai îndrăzni să vă rog să explicaţi lucrurile cât mai simplu
@Gabriela Munteanu
> Iar Domnia voastrã trebuie sã apartineti generatiei de absolventi, incepînd cu 1982; prima gen de
> ingineri fizicieni. Stimmt?
Völlig falsch.
> Dar, dragi Domni – toti trei! -, ati format, cu acest subiect, un “triplet” de milioane :))) TOTI TREI!
Cine-i al treilea?
> Am rîs, cum nu am mai rîs de poate, zeci de ani…
Aţi râs ???? Ce (cine) v-a făcut să râdeţi ?
> … Johannis…
Aveţi o problemă cu el? Îl cunoaşteţi personal?
@Alexandru Leibovici
🙂
a) … hab mir so gedacht… Also?
b) pãi… domnul Alexandru nr. 2, din aceastã rundã, domnul Grosu; l-ati si uitat 😉
c) … mã mai intrebati :))
d) Rãspuns: Nu, este altã generatie, dar Profilul imi este suficient, ca sã va pot rãspunde la prima întrebare – cu privire la acesta – : Definitiv, DA, România! Iar daca doriti sã ma intrebati „de ce?”, vã voi rãspunde cu dragã inimã si toatã sinceritatea. Rãmîne doar sã mã intrebati.
p.s. Varianta a 2-a la. Rãspuns identic: DA! E insurat 😉 , la fiecare aparitie in fata camerelor d.
@Gabriela Munteanu
> Domnia voastrã trebuie sã apartineti generatiei de absolventi, incepînd cu 1982; prima gen de ingineri fizicieni.
Absolvit 1969, fizică teoretică, Uni. Bucuresti.
> domnul Grosu; l-ati si uitat
N-a participat la discuţia propriu-zisă
> … Johannis… profilul…
Ce problemă aveţi cu el, cu profilul, şi de ce?
@ Gabriela Munteanu
Simpatică analiza Dvs. – şi surprinzător de competentă! (Nu de altceva, dar nu oricine poate evolua în planuri diferite, din care unele nici măcar nu se intersectează!!).
Diferenţa de viziuni de la o generaţie la alta este strict în legătură cu nivelul de dezvoltare al Omenirii pe toate planurile (ştiinţific, tehnologic, politic, social, cultural, etc). Un exemplu de „conflict” între generaţii, îl am acasă la mine, în confruntările tehnico-ştiinţifice permanente chiar cu fiul meu – absolvent în fizică nucleară şi… programaror de calculator!! Confruntări, din care se pare că avem amândoi de câştigat.
Şi slavă Domnului că asta este realitatea! Dacă te uiţi la nişte ţānci care abia ştiu să vorbească corect limba maternā,dar sunt docţi în tehnica cimputerelor, vezi pe viu, şi lângă ţine, PROGRESUL în dinamică să evolutivă!!
Acum despre un neamţ. Unde sunt mulţi, cum este cazul în Germania, prevalează punctul Dvs. de vedere! Unde sunt puţini, cum este cazul acum în România, un neamţ este o figura net detaşată în raport cu mentalităţile fanarioto-dâmboviţene locale! Şi ştiţi proverbul acela: „Mai bine fruntea cozii, decât coadă frunţii”.
Nu Iohannis ca persoană poate intra în discuţie, ci speranţele noastre ale celor care ne-am săturat de atâta balcanism că poate se va schimba ceva, aşa cum a fost în realitate schimbarea surprinzător de activă şi benefică din România când au fost aduşi monarhi-nemţi!
@ Alex. Leibovici
Da, aveţi dreptate, este vorba de existenţa derivatelor de ordin superior, evident-nenule, care confirmă existenţa, atât în planul strict matematic, dar care, treptat, îşi fac loc şi în plan fizic-real, pe măsură aprofundării teoriilor matematico-mecanice din spaţiul mecanicii nelineare, si as indrazni sa sugerez ca si din planul matematicii numerelor complexe.
În principiu, eu mă bazez pe faptul că oricare reprezentare din domeniul matematicii pure are, trebuie să aibe, şi un corespondent oarecare in natură. Nu cred că pot exista concepţii ale creierului uman care să nu aibe şi un corespondent real !
Cunoscuţii profesori de mecanică ruşi, cum ar fi Somov şi Artobolevskii, au lucrat pe plan matematic la aceste derivate de ordin superior şi nenule, dar contribuţia esenţială în acest domeniu a avut-o profesorul romān Dimitrie Mangeron, care a definitivat teoria acceleraţiilor de ordin superior.
Am avut norocul, în calitate de student preferat al acestui eminent savant de origine română, să port discuţii pe aceastā tema cu Domnia Sa, cu ocazia negării de catre mine a unor ecuaţii de conhoide scrise greşit de prof. Zatulovskii (a fost lucrarea mea de diplomă), ocazie cu care Mangeron mi-a dat să citesc lucrarea să fundamentală pentru care a primit scrisoare de mulţumire din partea Academiei de Ştiinţe a URSS.
Dacă aveţi curiozitatea să vedeţi de unde se trag şi încotro duc acceleratiile de ordin superior lui 2, citiţi lucraea: „Obobščenje formul Somova ob uskorenijah različnyh porjadkov, Doklady Akad. Nauk SSSR, 10, nr. 4, 1955, 705-706” – autor – D. Mangeron (nu o sa scap okazia sa ma mandresc cu faptul ca la mecanica teoretica ,aveam note de „foarte bine-cu distinctie” si oferta de a deveni asistentul Domniei sale!)
Momentan nu se cunosc multe aplicaţii practice ale acestor accelaratii de ordin superior, în principiu ele trebuie să se manifeste la oricare evoluţie nelineara, eu am dat din propria mea interpretare exemplul – cu arcul în curbe, la fel de bine s-ar putea lua în consideraţie şi un pendul cu mişcare nelineara, sau orice aplicaţie din mecanică nelineara a lui Kauderer.
@Alexandru Leibovici
Eu am fost doar „beneficiarul” acestei captivante runde. . . Bunã ziua!
Asadar…, cu puncte pe puncte, vã rãspund:
a. 🙂 . . .es hätte sein können. . . 🙂 S-ar putea deduce din comentariile Dvs. si poate, am fi avut cunostinte comune…
b. pãi, domnul Grosu, Alexandru 2, al „intrecerii” la inãltime; si la propriu, si la figurat.
c. mã mai intrebati cine? Faceti ca mine, si veti vedea :)) Cititi dintr-o datã comentariile, in intregime!
d. Cît despre Iohannis..,
> s-a intîmplat sã fie personajul Zilei -21 Decembrie-, determinantul principal, care mi-a influentat negativ, starea de spirit.
In acest context, mi-am propus sã imi fac un bine, deconectîndu-mã cu articole si comentarii, ale „acum.tv”.
Asa am ajuns si la acest interesant filmulet, a cãrei teme, Domniile voastre, ati disputat-o atît de „bunt”, adicã, in imagini vii. Aceastã dezbatere m-a transportat” ca prin farmec, de la cota „sub 0” geografic, la care mã gãseam spiritual, pe traiectoria unui satelit -de fapt, starea mea normalã de spirit, care imi permite din fericire, sã vãd lumea in ansamblul ei-, imaginîndu-mi deja, cum ar fi arãtat practic, un studiu al stãrii fulgilor transportati cu „rachetuta” -cum a numit-o atît de drãgut, Domnul Sfartz-.
Für die Steigerung bunei dispozitii, pîna la un amuzament copios, meritul vã apartine, dragã Domnule Leibovici, in intregime, cu sau fãrã intentie 😉
>>Si nu am rezistat ispitei, de a nu vã destãinui efectul benefic al acesteia.
Referitor la întrebãrile, pe care mi le adresati, cu privire la personajul nostru principal, al zilei, vã voi rãspunde în ordine inversã, de la dreapta la stînga:
2. -NU!
Apartine generatiel mai tinere.
1. DA!
Deoarece iubesc copiii in mod exceptional si cu toatã responsabilitatea, atit pe ai mei, cit si pe cei ai patriei mele -cu aceeasi tãrie!-, precum iubesc si toti copii acestei lumi! Acesta este un motiv, de a avea dubii, cu privire la responsabilitatea acestui personaj, in discutie(!), creindu-mi adevãrate si intemeiate probleme -dupã cum bine, Domnia voastrã, ati definit-o.
*un rãspuns glumet, dar cu iz satiric, tot la aceastã intrebare si tot afirmativ, ar fi:
DA! E insurat 😉 de fiecare datã, in fata camerei -de luat vederi-, isi pune in prim plan >mîna stîngã< pe care poartã verigheta de cununie. . . sau se joaca cu aceasta , precum un monach cu mãtãniile. Domniei voastre, vã inspirã, cu sigurantã, aceeasi… Sugestie(!).
Vã declarati multumit, cu rãspunsurile mele? Eu voi urmãri cu interes si consideratie, si de acum inainte, articole si comentariile lor, ale paginii "acum.tv"
Salutãri dragi,
Tuturor ce vor fi citit aceste rînduri!
GM
P.S. V-ati pus cumva intrebarea, dupã alegerile din ziua de 16 Noiembrie 2014, cum de in toate orasele Europei DE VEST, in preajma centrelor de votare, multimi de oameni care atrageau atentia opiniei publice si mai ales fortelor de ordine.., strigînd si admonestînd din toti rãrunchii, nu au mai ajuns sã isi dea votul, rãmînînd. pe dinafarã. . . ?!?. . . Sã fi fost ACESTIA , toti posesori de cetãtenie Românã. . .??!?. . .
Intrebarea mea este retoricã. Adevãrul iese la suprafatã, ca smîntina, atunci cind esti perseverent, si bati bine laptele.
Eu nu mai am cetãtenia românã, dar, vorbind Româneste, m-as fi putut si eu strecura. . . -cu sau fãrã voie, prin acea multime. Nu credeti 😉 Si vorba lui George Topîrceanu. . . în „Cîti ca voi”, vin siu si zic : „Cîti ca mine. . , cîti ca tine. . , cîti ca ei”!!!. . .
Iar cetãtenia Românã, o voi relua, neîntîrziat! Evenimentele actuale m-au convins de aceastã necesitate
Aceeasi, cu stimã!.
@Gabriela Munteanu
N-am înţeles ce problemă aveţi cu Johannis. Puteţi mai concis şi mai clar?
Nu sub formă „Domniei voastre, vã inspirã, cu sigurantã, aceeasi [impresie]”; mai bine relataţi impresia dv. !
P.S. : După cum aţi observat poate, eu sunt mai mult cu exprimarea precisă, mai puţin cu cea poetică 🙂
@Sfartz Pincu
Dragă domnule Sfartz, să ne concentrăm !!
Ca să mă lămuresc ce anume afirmaţi, v-am pus o întrebare de genul: credeţi aia sau credeţi ailaltă?
Dv. însă îmi răspundeţi: „Da, aveţi dreptate, este vorba de existenţa derivatelor de ordin superior…”. Cum să înţeleg răspunsul ăsta? Cu ce am dreptate, din moment ce eu n-am afirmat nimic, ci am întrebat doar în care din cele două variante credeţi dv.?!
În plus nici precizarea că „este vorba de existenţa derivatelor de ordin superior” nu mă ajută, căci în ambele variante este vorba de derivate de ordin superior. Şi nici detaliile ulterioare nu mă ajută.
Vă rog să alegeţi !
Pentru claritate, în comentariul la care răspundeţi – acesta – am marcat cu [1] şi [2] cele două variante.
Să repet totuşi problema (sub altă formă):
Afirmaţi că în ecuaţia
m*a=F (Newton)
mai trebuie adăugat în partea stângă un termen cu derivata acceleraţiei. Aici „a” este acceleraţia, adică a doua derivată a poziţiei x(t) în raport cu timpul.
Şi justificaţi necesitatea acestui nou termen pentru că altfel, ziceţi dv., obţinem rezultate evident false pentru (de exemplu) mişcarea în curbă şi cea sub acţiunea unui resort. Falsitatea ar consta, ziceţi dv., în faptul că derivatele lui x(t) superioare celei de-a 2-a ar fi nule fără acel termen. Ori în realitate ele de fapt nu sunt nule!
Eu sunt de acord cu dv. că, de fapt, în mişcarea oscilatorie (cea cu resort) şi în cea circulară (chiar uniformă), derivatele superioare ale coordonatelor nu sunt nule. Dar eu nu văd de ce, pentru ca soluţia x(t) să aibă derivate superioare nenule, este nevoie să „îmbunătăţim” ecuaţia Newton, să adăugăm ceva în partea sângă!
Eu cred că, rezolvând ecuaţia Newton tradiţională pentru asemenea cazuri, putem obţine nişte x(t) ale căror derivate superioare nu sunt toate nule. Mai cred că cu ecuaţia Newton tradiţională se pot trata şi nelinearităţi – că tot aţi pomenit de mecanica nelineară…
Dv. ce credeţi despre afirmaţiile mele?
@ Alex. Leibovici
Mecanica clasică nu ia în consideraţie cerinţele teoriilor moderne, legate de starea statică, elastico-plastică a corpurilor şi de teoria oscilaţiilor nelineare.
Concepţia clasică newtoniană, oglindită în mecanică corpului rigid şi omogen prin relaţia lineară dintre forţă şi deformaţie, reprezintă un caz particular al stărilor de tensiuni în corpurile reale, şi care relaţie s-a obţinut printro dublă “linearizare” a două fenomene care în realitate sunt nelineare! Aceste linearizari sunt:
1. Linearizarea geometrică, conform cu legea deformatiilor mici, date de formula lui Hooke, si prin care se neglijează produsele dintre derivatele parţiale ale componentelor vectoriale u, v, w ale vectorului deplasării si a deformatiilor paralele cu axele sistemului de coordonate x, y, z;
Conform legii lui Hooke, noi raportăm deformaţiile supraftelor unui corp la forma nedeformată a corpurilor, în timp ce ar fi normal ca aceste deformaţii să fie raportate la forma deformată a unui corp neomogen!
2.Linearizarea fizică, care stă la baza legii lineare a lui Hooke, are la bazā ipoteza unei relaţii între efortul unitar „mediu” al unui corp deformat ṣi deformarea specifică sub acesată solicitare, ceeace este corect doar dacă un corp este absolut omogen şi absolut elastic!
În realitate starea de deformare la un element infinit mic dintr-un corp este o funcţie tensorială nelineara, care introduce şi alte forţe funcţie de coordonatele relative ale sistemuli de referinţă, determinabile doar prin derivatele de ordin superior.
Aş putea să prezint tensorul acestor deformaţii sub forma matematică a unui determinant care să cuprindă tensiunile normale şi tangenţiale pe direcţiile x, y, z dar şi pe planele de referinţă xy, xz, yz, din care vor rezulta derivatele parţiale, reprezentând solicitări de ordin superior lui 2, dar mă tem că nu este aici locul pentru analize matematice mai adâncite!!
Domnul Sfartz Pincu are niste idei de-a dreptul ciudate privind mecanica newtoniana, si nu e prima data cand le exprima. A mai facut candva aceast gen de afirmatii intr-o discutie mai veche cu mine pe alte teme dar atunci nu am vrut sa ii raspund fiindca deviam de la subiectul principal.
Dansul sugereaza cumva ca F=ma nu se aplica in cazul dinamicii corpurilor nerigide/deformabile „o pernă cu pene se pune cu semnul egal faţă de un bloc din oţel”… Apoi muta discutia la „mecanica non-lineara”, desi ecuatii nonlineare pot apare atat in cazul dinamicii copurilor rigide cat si a celor deformabile, exemplul fiind chiar cel cu pendulul simplu (sau solid-rigid) si cel al oscilatiilor unei rachte in zbor (un exemplu de corp deformabil, ce poate fi modelat ca un corp elastic), sau al traiectoriei unei rachete (deci un solid rigid, sau punct material) in camp gravitational neomogen.
Tot ce pot sa inteleg (sa presupun) din ce spune e ca vorbeste de fapt de linearizarea termenilor non-lineari ce (uneori, deseori) apar in ecuatiile dinamicii acestor sisteme. Linearizare ce se face pentru a le putea rezolva exact (sau numeric). Uneori e suficient doar de ordinul intai (in seria Taylor) – adica doar „viteza”, alteori e insa necesar (pentru a descrie fenomenul observabil) sa se includa si termenii de ordin doi „acceleratia”, etc… dar o astfel de exprimare („viteza”, „acceleratia”) e metaforica, ecuatia respectiva a caror termeni nelineari se linearizeaza (pentru o putea rezolva aproximativ) e chiar ecuatia F=ma (scrisa in coordonate ‘fictive’ – Lagrange).
Nu se poate pune problema ca sistem mecanic – de orice tip- sa nu fie guvernat de legea dinamicii a lui Newton F=ma. Mecanica newtoniana e un sistem axiomatic, orice deviatie observabila de la F=ma se considera automat ca se datoreaza unei forte neincluse (din greseala/neatentie, sau necunoscuta pana in acel moment) initial in ecutia miscarii. Chiar si cazul relativist nu inseamna decat ca se adauga un factor de corectie pentru masa variabila cu viteza.
In cazul corpurilor deformabile sau sistemelor complexe, aplicarea lui F=ma rezulta in sisteme de ecuatii foarte complicate, ce nu se pot rezolva, si atunci se recurge la modelari, simplificari (sisteme de puncte materiale, ansambluri de corpuri rigide, medii continue, etc.) ce rezulta in ecuatii rezolvabile, sau se recurge la solutii numerice – aparitia computerelor e revolutionat mecanica non-lineara.
Dar TOATE acest ecuatii nu sunt altceva decat F=ma aplicat sistemului respectiv.
@Sfartz Pincu
Bun, domnule Sfartz, văd că tot nu doriţi să răspundeţi la întrebările mele concrete. Bănuiesc că este pentru că, fiind totuşi un bun fizician, v-aţi dat seama că faceţi câteva confuzii:
– credeţi că acceleraţiile de ordin superior nu pot fi nenule dacă ecuaţia Newton nu este modificată cu acceleraţii de ordin superior alături de m*a.
– în plus, mai credeţi că m*a=F (eventual generalizată pentru mediile continue) nu poate trata corect situaţiile când F depinde de x, fie doar linear, fie la puteri superioare.
Singurul lucru adevărat din ce spuneţi este că aproximaţia dependenţei lineare a lui F de x nu este întotdeauna suficientă, dar acesta este un lucru binecunoscut de peste un secol şi nu face ca ec. însăşi a lui Newton să fie insuficientă.
Dar nu este grav, nu suntem niciunul atotştiutori, nici nu suntem mereu în stare de maximă concentrare. Dar nu este practic să persistăm, nu ne facem rău decât nouă înşine…
P.S. : în mod excepţional 😉 sunt de acord – în esenţă – cu observaţiile d-lui Ion Ionescu
@Ion Ionescu
Nu am contestat valabilitatea legilor newtoniene şi lagrangiene pentru mecanica solidelor, ci doar, aşa cum foarte bine aţi punctat ideia cu care sunt de acord, că treptat, în rezolvarea problemelor la care apar aspecte noi, ecuaţiile clasice legate de lucrul mecanic „exterior”, pentru mişcarea corpurilor considerate rigide şi absolut elastice, trebuie adăogaţi şi factori suplimentari, neglijaţi în analizele clasice – de până nu de mult, când au apărut teoriile corpurilor elastico-plastice, care au impus şi luarea în consideraţie a lucrului mecanic necesar deformării corpurilor sub acţiunea forţelor de orice natură, şi care fără îndoială că si ele se încadrează în legile generale ale lui Newton.
În activitatea mea practică, de proiectant şi de responsabil cu siguranţa în exploatare a utilajelor supuse normelor ISCIR, unde în prima instanţā te foloseşti de legile generale binecunoscute, legate de eforturile unitare de toate tipurile (în calculele de rezistenţă se acordă o atenţie mai mică stărilor genralizate de deformaatii, considerate întotdeauna proporţionale-linearizate!), determinate de solicitările principale, au intervenit şi cazuri când la determinarea cauzelor şi efectelor unor explozii au apărut neconcordanţe în aplicarea sistemului linearizat pentru situaţiile unde elesticitatea s-a terminat (fie din cauza marimii fortelor, fie din cauza vitezei de aplicare a acelor forte), şi deformaţiile vizibil de natură plastică, care alterau calculul de bilanţ al energiei cunoscute, dezvoltate intro explozie.
Şi, în mod particular, fiind niţel vitezoman, la luarea curbelor cu automobilul, m-am lovit, de „trenarea” în timp a funcţionarii arcurilor şi amortizoarelor corespunzătoare roţilor din spre exteriorul curbei parcurse! De aici am ajuns la studierea mecanicii nelineare şi a teoriile deformatiilor elastico-plastice, precum şi la determinarea lucrului mecanic suplimentar generat în situaţii anormale – pentru mecanică clasică! Din acele situaţii s-a născut prudenţa, dar şi viziunea mai amplă asupra corpurilor considerate absolut rigide şi absolut elastice.
Şi totuşi, încă am îndoieli în privinţa simplităţii relaţiei F=m.a, tratată independent de momentele de inerţie ale corpurilor total neomogene, cum este de exemplu o pernă umplută cu pene! Sper să nu se supere cineva că-mi permit aceste îndoieli.
@ Alex. Leibovici
Explicaţia mea pentru „trenaraea” arcurilor la suprasolicitări, este legată de schimbarea bruscă a proprietatulor mecanice ale oţelurilor de arc, adică are loc o schimbare anizotropă structurală specifică oţelurilor neaustenitice, ceea ce conduce la modificarea rapidă şi de scurtă durata a modulului de elasticitate, schimbare care se reflectă în modificarea unghiului liniei de proporţionalitate, cf. legii lui Hooke (de fapt a tangentei unghiului din graficul efort unitar/deformare specificā, si care determinā comportamentul de “trenare” a arcului de la autovehicole,in curbele stranse)
@Sfartz Pincu
„Şi totuşi, încă am îndoieli în privinţa simplităţii relaţiei F=m.a, tratată independent de momentele de inerţie ale corpurilor total neomogene, cum este de exemplu o pernă umplută cu pene! Sper să nu se supere cineva că-mi permit aceste îndoieli”
Nu cred ca se supara cineva, e mai degraba surpriza, mai ales venind de la cineva cu educatie stiintifica-tehnica avansata ca dvs. Am incercat sa-mi explic la ce anume v-ati fi putut referi dar inteleg ca e vorba de ceva fundamental. Am „simtit” asta dar parca tot nu-mi venea sa cred ca sustineti asa ceva. Iar faptul ca ati adus in discutie „non-linearitatea” unor anume sisteme a creat si mai multa confuzie fiindca fenomenul e tratabil in contextul newtonian F=ma. Chiar il presupune apriori ca adevarat, e chiar ecuatia F=ma (scrisa in forma specifica sistemului) ce e non-lineara, iar comportamentul sistemului nu poate fi totdeauna descris satisfacator (adica asa cum se observa) prin aproximari-lineare.
Ce sa zic. V-am atras deja atentia ca mecanica newtoniana e „axiomatica”, adica practic nefalsificabila. Vedeti dvs. : fie se misca rectiliniu uniform in absenta fortelor fie, daca totusi nu se misca asa, inseamana ca ati uitat sa considerati o forta, sau (mai emotionat) tocmai ati descoperit o noua forta a naturii a carei lege o deduceti exact din deviatiile miscarii x(t) de la miscarea rectilinie uniforma, si o veti face via chiar F=ma=md/dt(dx/dt).
Adica sunteti intr-un „cerc empistemologic”. Teoria newtoniana e in asa fel construita incat nu poate fi demonstrata empiric ca fiind falsa. Doar dumneavoastra puteti fi : fie neatent la vreo forta (cunoscuta, vreo frecare undeva sa zicem, dar pe care ati uitat sa o introduceti in ecuatie) fie tocmai ati devenit un mare descoperitor a unei noi forte in fizica.Forta ce astfel, ad hoc „descoperita”, explica anomalia, si readuce fizicianului fericirea newtoniana.
Ajungem astfel la punctul de vedere sustinut de Poincare (si de Mach intr-o buna masura) conform caruia teoriile stiintifice sunt „conventii”, sunt scheme create de noi pentru a organiza util si eficient masa de informatii empirice pe care o adunam (prin observatie) despre realitate. Sunt „suficiente” dar nu sunt nici una neaparat necesare, pot fi (si sunt periodic) inlocuite de altele si mai bune, mai utile, mai capabile sa integreze informatia tot mai bogata si diversa pe care o acumulam.
In acest sens (Poincare, Mach) sunt gata sa va sustin ca „F=ma e falsa, sau cel putin nu e aplicabila la cazurile neomogene”… Dar pentru asta trebuie sa veniti dvs. cu exemple care : fie nu sunt explicabile in cadrul newtonian, fie sunt explicabile dar sunt explicabile foarte greu, chinuit, si pot fi mult mai simplu, mai elegant/mai util/mai usor explicabile intr-o noua schema/teorie alternativa pe care ati creat-o dvs.
Degeaba l-aţi scos de la naftalină pe Mach, cel făcut praf în „Materialism şi empiriocriticism”-ul lui Lanin!
Până una-alta, Lenin s-a scufundat de tot in neant, cu tot cu criticismul sāu, iar metoda de gândire a lui Mach este folosită de toată lumea ştiinţifică care, în fapt, aplică logica lui Mach, cu ipotezele de genul „la un moment dat” sau „intro poziţie, momentan fixă !”
La urma urmei, cei care gândesc ca Dvs. pot dormi liniştit, pentru că, bazându-se pe axiome, nu mai au niciun fel de probleme. Se mai găsesc însă şi alţii (tâmpiţi – ca mine – de exemplu!), care contesta tot ce le intră în vizor, îşi pun întrebări neîncadrabile în „axiome”, dar care formează coloana celor cu şanse mai mari de a descoperi „ceva”, suportând cu stoicism chiar cu încăpăţânare, eticheta de „visători în pustie”. Fie!
Că legile mecanicii clasice sunt valabile întrun domeniu destul de limitat, este indiscutabil, şi punctul Dvs . de vedere, clar exprimat în rândurile de mai sus-stă în picioare!
Dar că aceste axiome sunt general valabile pentru tot ce oferă natura – reprezintă tot o teorie de contestat. Legile similitudinii, de orice natură ar fi ele – geometrică, energetică, biologică, etc. – nu se pot aplica automat la microcosmos, de exemplu, sau la sistemul binar cu interdependenţe încă necunoscute, cum este de exemplu sistemul material înconjurător – în cuplu cu materia întunecată.
Este ami înţelept să laşi loc şi pentru fantezii, şi fantezişti, cum au fost secole dearāndul cei care voiau sā creeze un perpeetum-mobile, decât să te înţepeneşti în nişte concepte „axiomatice” care te obligă să baţi pasul pe loc!!!
Şi aşa, ca să mă amestec în treaba, puteţi demonstra că legea lui Newton, F=m.a, se aplică şi unui foton, în alternanţa sa de la masă la undă ?
Domnia Voastră aveţi dreptate în cele expuse, şi sunt în acord cu cele expuse; unde nu suntem de aceiaşi părere este că o analiză a unui fenomen se poate face doar din perspectiva unei singure axiome şi nu intro viziune globală, atotcuprinzătoare!!
@Moderatorii lui Acum.tv
Comentarii ad hominem, ca cele ale d-lui Alexandru Grosu, ar trebui lăsate sa cadă liber în vid. Exemple de asemenea comentarii:
> Bine, nu voi comenta deloc. Vad ca va irita faptul ca comentez. Va credeti cel mai destept, dar realitatea spune ca nu sunteti. Un fel de floare brosteasca, nimic mai mult.
> Am vazut cu lux de amanunte, Leibovici, ca sunteti un ipocrit. Din cei, care fac cu ochiul, ca sa nu faca un efort de a gandi. Un praz verde, monsieur. Sunteti ce sunteti,nu degeaba toti au fugit de pepaginile acestei reviste.
> Pe pagina acum.tv? Unde exista doar probleme evreiesti?
> Unica concluzie pe care o trag este ca domnul Leibovici este un individ razbunator, un tip, care nu iarta ca cineva are parere proprie, care nu coincide cu cea a lui Leibovici.
@Victor Manta
> Comentarii ad hominem, ca cele ale d-lui Alexandru Grosu, ar trebui lăsate sa cadă liber în vid.
🙂
Dl. Grosu le-a trimis spre publicare, deci le-am publicat, dar văd că s-a supărat şi mai tare, căci n-am mai auzit de dânsul…
@Sfartz Pincu
@Alexandru Grosu
Am dat de caracteristicile pompelor de vid folosite la instalaţia de vid din experimentul descris în clipul video:
https://facilities.grc.nasa.gov/spf/capabilities.html
Test Chamber
100-ft diameter by 122-ft.-tall test area
Designed for external pressure of 2.5 psig
Designed for internal pressure of 5.0 psig
Chamber floor designed for a load of 300 tons
Two 50 ft by 50 ft entrances, 180° apart
Personnel entry door measuring 8- by 8-ft
20-ton vacuum compatible polar crane at top of chamber
Chamber penetrations for power, data acquisition, and high-pressure liquids and gases
Concrete chamber enclosure, 6 to 8 ft thickness
Vacuum Pumping System
Five 2200 liters/s turbopumps
Sixteen 48 in diameter LN2-baffled electrically heated, oil diffusion pumps (pumping speed – 700,000 liters/s)
Ten 48 in diameter cryopumps with vacuum isolation gate valves (pumping speed – 600,000 liters/s)
Pumpdown Times:
Atmospheric pressure to 20 torr: 2 hrs
20 torr to 10-3torr: 4 hrs
10-3 torr to 10-6 torr: 2-6 hrs
Construcţia camerei de vid:
The Aluminum Test Chamber is a vacuum-tight aluminum plate vessel that is 100 feet (30 m) in diameter and 122 feet (37 m) high. Designed for an external pressure of 2.5 psi (17 kPa) and internal pressure of 5 psi (34 kPa), the chamber is constructed of Type 5083 aluminum which is a clad on the interior surface with a 1⁄8 in (3.2 mm) thick type 3003 aluminum for corrosion resistance. This material was selected because of its low neutron absorption cross-section. The floor plate and vertical shell are 1 inch (25 mm) (total) thick, while the dome shell is 1 3⁄8 in (35 mm). Welded circumferentially to the exterior surface is aluminum structural T-section members that are 3 feet (0.9 m) deep and 2 feet (0.6 m) wide. The doors of the test chamber are 50 by 50 feet (15 by 15 m) in size and have double door seals to prevent leakage. The chamber floor was designed for a load of 300 tons.
Размеры SPF составляют более 30 метров в диаметре и 40 метров – в высоту. По своему устройству SPF представляет собой огромный алюминиевый контейнер, заключённый в бетонный купол. Алюминиевый контейнер состоит из плотных рядов пластин из алюминиевого сплава Type 5083, подогнанных друг к другу таким образом, чтобы не пропускать воздух.
🙂 🙂 🙂
@Alexandru Grosu
> 🙂 🙂 🙂
Adică?
Adica, metodele lui Cyrano de Bergerac nu au fost inca anulate. Doar peste o saptamana ma voi ocupa de „vidul inaintat” utilizat pentru fabricarea rezistorilor electrici . Incep activitatea de pe 16 ianuarie, la firma Vishay Electronic. Pana atunci, voi trai cu ideele lui Edmond Rostand, desi am o experienta bogata cu masinile de vid Leybold si Balzers.
Stimate domnule Leibovici. Nu am fost inteles, cand l-am citat pe Edmond Rostand, desi acest autor este iubit de mai mult de 100 de ani. Incerc (fara sa leg tema de masinile de vid) sa-l citez pe scriitorul Garin-Mihailovski. Este vorba de „Copilaria lui Tioma”, un film, unde realitatea este aratata prin prizma de vedere a unui simplu copil. Imi place acest film, in paralel cu viata din Imperiul Rus a aristocratilor rusi, apare si viata evreilor, lipsiti de drepturi, dar… ramanand veseli, interesanti, activi.
https://www.youtube.com/watch?v=KoJNQ6Zf86g Ep.!
https://www.youtube.com/watch?v=UjN84OH1B64 Ep.2
@Alexandru Grosu
Deci cei trei zâmbărici erau legate de un subiect de acu doi ani. Nu cred că aveam cum să ghicesc, dar acuma este clar.
Eu am adresat comentariul meu lung de mai sus atât dv. cât şi d-lui Pincu deoarece aţi discutat cu dânsul tehnicile de vid, iar eu am găsit între timp amănunte despre producerea vidului în camera de vid de la NASA utilizată în documentarul BBC.
Superba prezentarea si articolul.
Sunt un modest of. de radiolocatie militara dar… Concluzii pana aici: Atatia oameni destepti in tara asta (din comentarii) si suntem condusi de o mana de prosti????
Suntem departe de a cunoaste fizica universului. Unde este G=m*a? Din ce vad, diferentele la caderea a doua corpuri cu mase diferite stau in ce? Ca in experiment nu a disparut decat frecarea cu aerul?
@Virgiliu Trifu
> Atatia oameni destepti in tara asta (din comentarii) si suntem condusi de o mana de prosti????
Un om care este deştept în fizică sau literatură nu este neapărat deştept în politică, sau economie, sau drept: poate să fie chiar o catastrofă! Astea sunt talente foarte diferite ! În plus, unii din comentatori nici nu mai locuiesc în România.
> Suntem departe de a cunoaste fizica universului.
De fapt se cunoaşte foarte mult. La ce vă gândiţi ca lucruri necunoscute?
> Unde este G=m*a?
Nu ştiu dacă am înţeles… Întrebaţi unde în univers este valabilă formula asta?
Este valabilă aproape peste tot în Univers dacă mărimile G, m şi a le înţelegem astfel:
● m este masa corpului atras gravitaţional,
a este intensitatea câmpului gravitaţional acolo unde se află m● G (sau o notăm mai bine cu F: F=m*a) este forţa gravitațională exercitată asupra lui m. Ea este egală cu m înmulţit cu intensitatea câmpului gravitaţional acolo unde se află corpul.
Este perfectul analog al cazului electrostatic, când F=q*E> Din ce vad, diferentele la caderea a doua corpuri cu mase diferite stau in ce? Ca in experiment nu a disparut decat frecarea cu aerul?
Diferenţele la cădere între bilă şi pene vin tocmai din frecarea cu aerul. Când frecarea există, deci înainte ca incinta să fi fost vidată, frecarea penelor cu aerul este mult mai mare ca frecarea bilei (raportate la greutăţile lor respective). De aceea penele cad mult mai încet.
Cănd nu există frecare cu aerul, adică cu incinta vidată, penele şi bila cad cu aceeaşi acceleraţie, adică exact la fel. Şi asta chiar dacă au mase foarte diferite.
Dacă mai aveţi nelămuriri, întrebaţi; aici oamenii sunt binevoitori şi bucuroşi să ajute.
————–
Am şters două afirmaţii complect stupide (1 aug. 2018, 08:15 GMT)
@Alex. Leibovici
Domnul Trifu are dreptate ! Nimic nu e conform în mod absolut, chiar având în vedere absolutul formulei lui Newton: F=m.a !
Nicăieri în univers nu există un câmp gravitațional absolut constant și o masă absolut constantă, deci nici Forțele rezultate nu sunt constante !
Perturbarea forței gravitaționale într-un punct dat este determinată de faptul că universul este în continuă expansiune!
Acum referitor la ce a spus, de mult bun simț, Domnul Trifu: „Atâția… deștepți, și suntem conduși de proști !”
Are absolută dreptate ! Și Dvs. greșiți, confundând INTELIGENȚA cu ÎNDEMÂNAREA !
Și Domnul Trifu asta a avut în vedere !
Românii deștepți își savurează propria inteligență printr-o NEIMPLICARE în problemele sociale, murdare” pentru ei, și în felul acesta prin nepăsare și neimplicare, crează un VID social-politic, ocupat imediat și cu mare plăcere de oamenii cu un nivel mai scăzut de educație (nu și de inteligență mai mică, pentru că oameni deștepți sunt peste tot!), dar cu ambiții de afirmare, îmbogățire, exercitare a puterii asupra altora, si doar in folosul lor.
Neimplicarea păturii intelectuale în politică este cauza decăderii României de după 1989 ! Sunt multe de spus și de analizat în acest sens.
O să reiau un exemplu – deja folosit de mine, cu 3 personaje: subsemnatul, inginer bun la „toate” (calificarea aparține altora) Săndulache, prim-secretar PCR pe municipiu, și Tănase, prim secretar PCR pe județul Bacău.
Lucram în chimia oneșteană, dar eram solicitat de „organe” la apariția de probleme tehnice grave și în alte domenii.
Eram în mașină cu Săndulache, după rezolvarea unei crize la Termocentrală Borzești, și la întrebarea (mai „neconformă” pentru un prim-secretar): ” De ce crezi, Domnu Sfartz, că nu prea merge socialismul ăsta al nostru ?”, i-am răspuns: „Pentru că nu există cointeresare!”. După o pauză de gândire dânsul mi-a spus: „Da, ai dreptate !”, iar mai târziu, când am coborât din mașină, a adăugat: „Trebuia să fii Dumneata în locul meu !!”.
Era un om politic plin de bun simț, dar supus cerințelor vremii.
În schimb, Tănase – chiar un prost de la natură, în criza apei potabile din Bacău a tras cu creionul o linie între sursa Oneștiului de apă de la Valea Uzului și Bacău, răstindu-se la mine cu un „Ce știi TU?” – când i-am propus o sursă logică de apă din lacul Pângărați, apa care ar fi venit prin cădere spre Bacău, fără stație de pompare care să urce apă spre Bacău. Si fara sa afecteze toata Valea Trotusului cu o criza de apa!
Zilele acestea s-a dovedit încă odată că am avut atunci dreptate ! Toate tele viziunile noastre au prezentat criza de apă din Bacău, care de două săptămâni nu mai are pic de apa potabila, cetățenii cară cu găleata apă de la mașinile de pompieri !
Stația de pompare este colmatată, conducta de 35 de km. este crăpată în mai multe locuri. Iată consecințele unui politician prost, un exemplu care se repetă și în zilele noastre la scară națională!
Este momentul ca „intelighenția” românească să se trezească și să ACȚIONEZE !
@Sfartz Pincu
În comentariul meu de mai sus datat 31-7-2018 la 15:19 am şters două afirmaţii de-ale mele complet stupide (1 aug. 2018, 08:15 GMT). Scuze.
Influenţează asta prin ceva partea din comentariul dv. referitoare la F=m*a? Sau o menţineţi aşa cum este?
@ Alex. Leibovici
Catusi de putin !!
In afirmatia mea independenta ca nimic nu e absolut m-am bazat pe faptul ca oricare forta (greutate) este variabila din cauza unei gravitatii variabile, determinate cel putin de expansiunea Universului si pe faptul ca oricare masurare are un anume grad de eroare.
Chiar daca masuram niste forte aparent egale, exista niste micro-micro-micro diferente !!
@Pincu Sfartz
> In afirmatia mea independenta ca nimic nu e absolut m-am bazat pe faptul ca (…) oricare masurare are un anume grad de eroare”.
Din aceasta rezultă oare că dacă măsuraţi un obiect care are, să zicem, lungimea de 1 metru, această lungime se schimbă în funcţie de precizia aparatului cu care îl măsuraţi? Adică obiectul poate avea, tot de exemplu, şi 0,999 m (1 mm în minus), dar şi 1,002 m (2 mm în plus), în funcţie de precizia aparatului de măsură respectiv?
Se presupune că nimic atceva nu se schimbă pe parcursul măsurătorilor.
Linkuri pentru cei interesaţi în istoria tumultoasă a metrului etalon românesc şi în etalonul de lungime actual.
@Sfartz Pincu
> … formula lui Newton: F=m.a !
>
> Nicăieri în univers nu există un câmp gravitațional absolut constant și o masă absolut constantă, deci nici Forțele rezultate nu sunt constante !
> oricare forta (greutate) este variabila din cauza unei gravitatii variabile, determinate cel putin de expansiunea Universului si pe faptul ca oricare masurare are un anume grad de eroare.
1. În formula F=m*a, cele trei mărimi nu sunt mărimi măsurate ci mărimile reale; folosind mărimi măsurate pentru F, m şi a, vom avea egalitate doar întâmplător.
Deci nu avem de ce să vorbim acum de erori de măsură.
2. Legea F=m*a (eu prefer s-o scriu sub forma a=F/m) este perfect adevărată şi pentru forţe (de exemplu gravitaţionale) variabile în timp (şi în spaţiu). Atunci, dacă F este forţa în momentul t, atunci acceleraţia pe care o va avea corpul punctiform de masă m la acel moment t este
a(t)=F(t)/m
Dacă masa m este şi ea variabilă, nu este grav, formula devine doar un pic mai complicată.
3. Rolul expansiunii Universului: nu cred că are vreun rol, dar dacă are, influenţa sa asupra forţei gravitaţionale este cu muuuulte ordine de mărime mai mică decât variaţia datorată faptului că corpul se apropie sau depărtează de alte corpuri – Pământ, Lună, obiectele din jur, Soarele planetele, stelele, galaxiile, etc.
@ Alexandru
Se uită că expansiunea Universului are caracter accelerat !
Deci accelerare peste accelerație, nu va da o accelerație normală, ci va genera o accelerație de ordin superior, care la rândul ei va genera forțe suplimentare (nu sunt convins nici eu dacă se supun legii lui Newton, adică dacă sunt forţe !)
La vremea lui, nici Newton nu avea habar de accelerațiile de ordin superior (Sunt o descoperire matematica a Prof. Mangeron Dimitrie, Politehnica Iasi).
După mine, judecând doar prin prisma omogenității dimensionale, o accelerație gravitațională care are dimensiunea-m/sec*2, accelerația următoare, fiind o derivată de ordinul unu a accelerației Newtoniene (în raport cu timpul!), ar avea dimensiuneα:
m/sec*3
care înmulțită cu masa – numai o forță newtoniană – nu va mai rezulta !
Reamintesc ca derivată unei funcții de tipul: x**n este n.x**(n-1) (x la puterea n-derivat este n înmulțit cu x la puterea n-1).
@Sfartz Pincu
> La vremea lui, nici Newton nu avea habar de accelerațiile de ordin superior
Vă înşelaţi. Deja Kepler, şi chiar Galilei, erau perfect conştienşi că acceleraţia poate să nu fie constantă. De exemplμ: mişcarea pe orbite eliptice este cu acceleraţie variabilă în timp (chiar ca mărime)
> accelerațiile de ordin superior (Sunt o descoperire matematica a Prof. Mangeron Dimitrie, Politehnica Iasi).
Eu nu vă contrazic că prof. D. Mangeron a descoperit ceva legat de accelerații, dar sigur nu este faptul că există acceleraţii de ordin superior – adică că acceleraţia poate să nu fie constantă în timp. Ca exemplu binecunoscut de sute de ani, luaţi mişcarea oscilatorie cea mai simplă, adică mişcarea armonică: x(t) = A*sin(w*t). Derivatele lui x(t) de ordin oricât de superior sunt fie cu sin(w*t), fie cu cos(w*t), deci nu sunt mereu nule.
Altădată aţi vorbit despre un pic altceva: că pentru probleme reale întâlnite în viaţa de toate zilele, a=F/m trebuie corectată cu un termen care conţine derivata lui a:
a + k*da/dt = F/m
Încercaţi să o rezolvaţi şi vedeţi ce dependenţe de timp obţineţi pentru a(t), apoi v(t) şi apoi x(t). Apoi încercaţi să explicaţi rezultatul.
Şi vă rog să vă spuneţi părerea despre TOATE afirmaţiile pe care le fac, inclusiv despre cele 3 din comentariul meu anterior, ca să vedem unde suntem de acord şi unde nu. Altfel nu avansăm şi atunci eu mă opresc.
@ Alexandru
Dvs. Va inselati !
Faceti o CONFUZIE intre Variatia unui parametru in cazul de fata a acceleratiei, cu derivata sa – care este cu TOTUL ALT PARAMETRU !!
De exemplu marimile spatiu, viteza, acceleratie – variaza de la o valoare la alta.
In particular, viteza planetelor de pe orbite eliptice, este variabila.
Am explicat in comentariul precedent, ca acceleratia de ordinul doi se masoara in m/sec3 (metri pe secunda la puterea a treia !), iar acceleratia de ordinul unu, cea ca si cea gravitationala, se masoara in metri pe secunda la patrat.
Este o marime noua-acceleratie de ordinul doi, derivata acceleratiei, asa cum Viteza este o marime diferita de spatiul parcurs, adica este derivata spatiului, si asa cum acceleratia este o marime diferita fata de viteza,fiind derivata vitezei !
Academia Sovietica a recunoscut in anul 1957 ecuatiile lui Mangeron, care au fost de folos la lansarea rachetelor intercontinentalemsi a celor care au lansat Sputnicii !
Am vazut cu ochii mei (cu ochiul meu !) scrisoarea de multumire catre prof. Mangeron !
@Sfartz Pincu
Vă rugasem să scrieţi exact opinia, pentru toate afirmaţiile pe care le-am făcut, inclusiv pentru cele din răspunsurile mele anterioare, ca să vedem unde suntem de acord şi unde nu, pentru că altfel nu avansăm şi că altfel eu mă opresc.
Dar mai fac o încercare.
V-am asigurat că Newton ştia de acceleraţii de ordin superior, adică de faptul că există în natură mişcări care nu sunt doar uniform accelerate; ştia din viaţa de toate zilele şi din astronomie.
Dv. îmi replicaţi că mă înşel deoarece fac „o CONFUZIE intre Variatia unui parametru in cazul de fata a acceleratiei, cu derivata sa – care este cu TOTUL ALT PARAMETRU !!”.
Nu fac nicio confuzie! Bănuiesc că vorbiţi de variaţia ẟf(t) unei mărimi, variaţie folosită în calcului variaţional şi deci în mecanica lagrangeană etc. Este o variaţie virtuală care NU trebuie să satisfacă ec. de mişcare ci doar să fie compatibilă cu eventualele legături. Da, această variaţie este într-adevăr cu totul altceva decât derivata în timp.
Numai că noi nu am vorbit de asemenea variaţii ci de derivate în raport cu timpul!!
Variaţiile le-aţi introdus în discuţie fără să explicaţi motivul ! Da, Mangeron s-a ocupat de forme alternative ale ec. lui Lagrange, şi a folosit şi el, pentru a le deduce, calculul variaţional, dar de aici nu rezultă că „accelerațiile de ordin superior … sunt o descoperire matematica a Prof. Mangeron Dimitrie, Politehnica Iasi”. Este cert că NU pentru „desoperirea” acceleraţiilor de ordin superior a primit Prof. Mangeron acea scrisoare de mulţumire.
Deci vă rog să vă exprimaţi opinia în toate cele discutate, inclusiv acum o zi-două: la ce renunţaţi, ce menţineţi, etc.
PS: vă asigur că nu este nevoie să-mi explicaţi mie cum este cu derivatele de ordine superioare şi dimensiunile lor, deoarece eu nu m-am oprit cu studiul la clasa a 7-a…
PPS: v-aţi gândit la ec. lui Newton corectată cu sugestia dv. — a + k*da/dt = F/m — ? Puteţi lua pentru început F=0, adică cazul mişcării libere
I-ați flatat pe cei cu „7 clase”-că erau aproape de calculul infinezimal !
Ca să faci „de adevăratelea matematică superioară” nu sunt suficiente, nici liceul și nici măcar o facultate tehnică, și nici chiar facultatea de matematică „pură” de la o Universitate !
Este nevoie de pasiune, de dorința de a pătrunde tainele încă neștiute ale naturii, de a căuta rădăcinile unor fenomene inexplicabile
Din nou ați simplificat tema discuției – „accelerații de ordin superior” – reducand-o la forțe Newtoniene prin ecuația a+k.da/dt=F/m !!
În această ecuație, dacă mărimea „k” are dimensiunea de timp, nu obțineți decât tot o accelerație newtoniană, și compromiteți noțiunea de accelerație de ordin superior ! (deocamdată discutăm doar de accelerația de ordinul doi !).
Este necesar să fac precizarea că ecuațiile lui Mangeron nu reprezintă descoperirea accelerațiilor de ordin superior, știute, dar neînțelese până la apariția lansărilor spațiale (a rachetelor V1 și V2-în primul rând).
Mangeron a scris, a determinat ecuațiile pentru „locurile geometrice ale accelerațiilor de ordin superior !!”. Ecuații care au reflectat niste fenomene, neștiute de nimeni, inclusiv de către Mangeron-un teoretician „pur”.
Nu am de gând să încarc creierele cititorilor cu ecuații savante, aparent inutile, dar pot să indic, din punctul meu de vedere, câteva fenomene în care cel puțin a doua accelerație superioară, cea cu dimensiunea în m/secunda la a treia, se manifestă FIZIC (produce efecte).”
– deraparea unui vehicol
– rămânerea pe loc (trenarea) unui arc în domeniul său elastic de funcționare
– rezonantă corpurilor pseudo-rigide
– Domeniul elastico-plastic, de exemplu la granița între elasticitate și începerea „curgerii” plastice=pe curba lui Hook.
– devierea traectoriei rachetelor, de la cea teoretică, sub influența variațională a masei în mișcare și a rezistenței la înaintare,
– aritmiile cardiace (!)
Dintre colaboratorii de la ACUM, cred că Domnii Burghelea și Petrineanu, ar avea ceva de spus despre fenomenele nelineare, pe care le-au studiat, și de care s-au lovit în mod practic in cadrul specializarii lor.
@Sfartz Pincu
Eu mă opresc aici – aşa cum v-am spus dinainte
——-
Numai un detaliu: până în clasa 7 de pe vremea mea se învaţă despre acceleraţie, dar în toate exemplele ea era constantă. Nu se învăţa elevul că acceleraţia poate fi şi ea variabilă în timp. Iar eu am spus că am depăşit stadiul ăsta şi NU este nevoie să-mi explicaţi cum este cu acceleraţile de ordin superior.
Dar nu v-am spus D-voastra!. Nici nu v-am nominalizat in tilul comentariului. Am vrut sa afle si cititorii,ca valorile,marimile considerate ca fiind bine definite-variaza,ca tot ce e natural ! Natura este in continua miscare,evolutie sau involutie-pentru natura nu exista rau sau bun !
pps.Este bine sa nu spui nimic,cand nu intelegi ceva !
@Pincu Sfartz (4-8-2018 la 20:39)
Constat că discuţia dv. cu Alexandru s-a încheiat, drept care îmi permit să vă amintesc că nu mi-aţi răspuns la două întrebări, legate de cele afirmate de dv.:
P.S.: „In afirmatia mea independenta ca nimic nu e absolut m-am bazat pe faptul ca (…) oricare masurare are un anume grad de eroare”.
Întrebările mele, dependente de afirmaţia dv., erau:
1. Din aceasta rezultă oare că dacă măsuraţi un obiect care are, să zicem, lungimea de 1 metru, această lungime se schimbă în funcţie de precizia aparatului cu care îl măsuraţi?
2. Adică obiectul poate avea, tot de exemplu, şi 0,999 m (1 mm în minus), dar şi 1,002 m (2 mm în plus), în funcţie de precizia aparatului de măsură respectiv? Se presupune că nimic atceva nu se schimbă pe parcursul măsurătorilor.
Pentru ca să nu vă lăsaţi influenţat de „tentaţia pedagogică”, vă asigur că în nici un caz nu este nevoie să-mi reamintiţi şi mie lucruri de genul: „(…) derivată unei funcții de tipul: x**n este n.x**(n-1) (x la puterea n-derivat este n înmulțit cu x la puterea n-1)”.
Știu că fiecare inginer știe să deriveze, sau măcar(și este normal), să știe ce și unde să caute. Dar sunt și cititori cu formație umanistă, cărora le este adresată precizarea mai sus menționată, așa că nu trebuie să se simtă ofuscat nimeni, nici cei ce știu, nici cei care nu știu.
Am precizat derivata respectivă doar pentru a sublinia că apare o altă unitate de măsura, pentru un alt gen de variabilă. Punct.
Cine crede că nu mai are de învățat de la oricine știe ceva în plus este un încrezut. Eu învăț, am invăţat cu plăcere de la oricine, și Vă asigur că am învățat foarte multe de la meseriașii fără studii academice !
Mi-ați dat ocazia unei amintiri, generate de un lăcătuș de categoria a 7-a, Barbu Vasile (țin minte numele tuturor celor cu care am lucrat mai îndeaproape, la 86 de ani am voie să mai și uit !). Ei bine, o echipă de specialiști aduși de la un Institut de Cercetare de la București se chinuiau de 3 zile, înzestrați cu oscilometre si oscilografe moderne, să afle locul și cauza unor vibrații anormale la un turboagregat frigorific de 3000 de kw.
Vine Barbu de acasă cu o farfurioară pentru dulceață. o pune pe rând în zona celor 6 lagăre principale si 6 axiale, o umple încet încet cu apă chioară, până când apa face un menisc pronunțat la margine – din cauza tensiunii superficiale ! Imaginea suprafeței lichide variază în funcție de freqventa, direcția și intensitatea vibrațiilor. Fără greș, Barbu a indicat locul unui lagăr axial defect !
Punctele Dvs., 1. și 2. cu întrebările naive ale Domniei Voastre, bune de pus unui elev din a 7-a (tot a pomenit Alexandru de acel elev!), au un răspuns simplu: „oricare măsurătoare are erori fie sistemice din cauza aparatului de măsură și a condițiilor de măsurare, fie erori de citire subiective-ale operatorului-erori de paralaxă, de aproximare în intervalul diviziunilor, etc.
Lungimea unui obiect este constanta în aceleași condiții de măsurare ! O modificare de temperatură conduce la o lungire sau scurtare.
Dar întrebările Dvs. nu au legătură cu tema discuției mele cu Alexandru.
În cazul că nu ați înțeles despre ce e vorba, adresați-vă lui Alexandru, care are o răbdare de fier si este profesor, inclusiv cu mine, căruia îi place și șicanarea din dorința de a vedea dacă oponentul știe ceva în plus! Cer scuze!!
@Sfartz Pincu
1. Întrebările lui Victor aveau legătură cu ce afirmaţi, se încadrau perfect în temă
2. După cum am anunţat deja, eu m-am retras, nu mai doresc să continui cu dv. această aşa zisă discuţie.
Ce element sta la baza „asa zisei” discutii incepute de fapt de Dvs. ? Am gresit eu ceva in punctul meu de vedere, sau vi se pare Dvs. un subiect greu de inghitit?
Nu ma asteptam la Dvs.-o tratare superficiala ca a lui Victor Manta, intr-o tema serioasa, frumoasa si reala !
Ma obligati sa nu mai discutam ceva de teama lui „asa zisei”-atitudini a Dvs. in fata unui subiect mai complicat.
@Sfartz Pincu
> Dar sunt și cititori cu formație umanistă, cărora le este adresată precizarea mai sus menționată, …
Dv. v-aţi adresat lui Alexandru, cu privire la nivelul de cunoştinţe al căruia ar fi trebuit să fiţi edificat de multă vreme.
> Cine crede că nu mai are de învățat de la oricine știe ceva în plus este un încrezut.
Banal, d-le „profesor”.
> Vine Barbu de acasă (…)
Au existat şi există mulţi oameni inventivi şi inteligenţi, din fericire.
> Punctele Dvs., 1. și 2. cu întrebările naive ale Domniei Voastre, bune de pus unui elev din a 7-a (…)
Aţi făcut o afirmaţie greşită:
iar întrebările mele simple erau cele adecvate pentru a elucida lucrurile, dovadă că chiar am reuşit.
Dv. aţi răspuns, după ce am insistat, că:
Răspunsul complet relevant în condiţiile discuţiei ar fi fost: Lungimea unui obiect nu depinde de precizia instrumentelor de măsurare a lungimilor.
Ideea poate fi generalizată cu uşurinţă la alte mărimi fizice.
> În cazul că nu ați înțeles despre ce e vorba, adresați-vă lui Alexandru (…)
Cum aţi greşit (din nou), nu este câtuşi de puţin cazul să vă arătaţi şi arogant. Legat de Alexandru, nu v-aţi arătat capabil să susţineţi o discuţie cu el, ci doar să ridicaţi praful, evitând-o.
P.S.
Am recitit comentariile Domnilor Alex.Leibovici si Victor Manta si am ajuns la concluzia ca ambii nu au inteles faptul ca o acceleratie de ordin superior nu este o variatie a acceleratiei newtoniene, ci un parametru complect diferit fata de oricare tip de acceleratie, cunoscuta si predata in cursul de mecanica teoretica, si se prezinta prin fenomene inca putin studiate. I’m sorry – pentru dumnealor.!!
@Sfartz Pincu
> Am recitit comentariile Domnilor Alex.Leibovici si Victor Manta si am ajuns la concluzia ca ambii nu au inteles faptul ca o acceleratie (…).
Aţi recitit, dar nu văd folosul. Eu nu m-am referit la nici un fel de acceleraţii, ci la afirmaţia dv. greşită legată de influenţa preciziei aparatelor de măsură asupra mărimilor măsurate.
> I’m sorry – pentru dumnealor.!!
Eu nu sunt „sorry” pentru dv.
Un exemplu de deturnare perversă a unui subiect întro discuție, făcut de Domnul Manta!!
Dumnealui pleacă de la o afirmație de a mea:
„> În afirmația mea independentă că nimic nu e absolut m-am bazat pe faptul că (…) oricare măsurare are un anume grad de eroare”.
Subliniez subiectul: ORICARE MĂSURARE ARE UN ANUME GRAD DE EROARE
iar Domnul Manta „îmi pune în gură” fraza LUI:
„…1. Din această rezultă oare că dacă măsuraţi un obiect care are, să zicem, lungimea de 1 metru, această lungime se schimbă în funcţie de precizia aparatului cu care îl măsuraţi? ”
– Eu spun:NICIO MĂSURARE NU POATE FI EXACTĂ
-Dumnealui conchide că: Lungimea se modifică prin MĂSURARE !-și STRECOARĂ această afirmație ca fiind A NEA.
Bun de propagandist Domnul Manta Victor.
Stă după colț,ascultă un zvon, și vine la masa unde eu cu Domnul Alex. Leibovici,discutăm un subiect tehnic complex, pe care la nivelul Dumnealui de cunoștiințe nu -l poate digera !! „Bravos națiune” !!
@Pincu Sfartz
> Un exemplu de deturnare perversă a unui subiect întro discuție, făcut de Domnul Manta!! Bun de propagandist Domnul Manta Victor.
Combate tare dl. Sfartz! Să vedem cu ce argumente „tehnic complexe”:
„Deturnarea perversă” se potriveşte ca nuca în perete, ceea ce rezultă din cele ce urmează. Pe de o parte dl. Sfartz se citează pe el însuşi: „În afirmația mea independentă că nimic nu e absolut m-am bazat pe faptul că (…) oricare măsurare are un anume grad de eroare”, iar pe de altă parte afirmă acum, ca şi cum ar fi acelaşi lucru, că: „NICIO MĂSURARE NU POATE FI EXACTĂ”. Prima afirmaţie este greşită, ceea ce am arătat înainte, iar a doua este o banalitate.
> Stă (eu – vm) după colț,ascultă un zvon, și vine la masa unde eu cu Domnul Alex. Leibovici,discutăm un subiect tehnic complex, pe care la nivelul Dumnealui de cunoștiințe nu -l poate digera !!
Subiectul discutat de dânsul cu Alexandru, nefiind „tehnic complex” decât pentru dl. Sfartz, l-am lăsat pe Alexandru să-şi continue liniştit discuţia. Păcat că nu a fost posibil să o ducă la bun sfârşit din cauza devierilor de la subiect datorate d-lui Sfartz.
Eu am abordat în paralel un alt subiect menţionat de dl. Sfartz, pe care Alexandu l-a lăsat să treacă, fiind concentrat pe altceva din discuţie. Apoi mi-am aşteptat politicos rândul, amintindu-i d-lui Sfartz: „Constat că discuţia dv. cu Alexandru s-a încheiat, drept care îmi permit să vă amintesc că nu mi-aţi răspuns la două întrebări, legate de cele afirmate de dv.”. Şi mi-a răspuns până la urmă…
Dl. Sfartz nu se poate însă linişti, deoarece am observat o greşeală în spusele sale şi l-am îndemnat să o recunoască, folosind exemple numerice foarte simple care nu-i lăsau loc să evadeze spre filosofarea şi fantazarea obişnuită. Consecinţa a fost că a recunoscut-o cumva, dar i-a rămas de-a curmezişul.
O greșeală -este in pregătirea tehnică a unor comentatori,care declară că „problemele din mecanica nelineară, initiate si intrerupte brusc de Alexandru-cu un „nu avem ce discuta!”-„Nu ar fi complexe !!”.Și se băgă în discuții,din care nu înțeleg decât , o vânătoare de greșeli de interpretare, cum a fost ipoteza că eu aș putea presupune,sau că afirm chiar că mărimile măsurate se „schimbă” în funcție de modul de măsurare!
Aici este perversiunnea bagatului :că musca-n lapte”!
Măsurarea, unitățile de măsură și omogenitatea dimensională a formulelor-sunt baza ingineriei. Și vreau să cred că am fost,încă mai pot fi un bun inginer.
„Nu vindem -pe datorie”-„Nu acordam credit!”-spun si scriu comentatorii vanatori de greseli, fara sa vada „stalpul din ochii proprii” !!
Cine nu intelege diferenta dintre scris si vorbit-nu poate fi un bun comentator.Numarati-Va Domnule Manta, totalul de bife negative-trageti o concluzie,(pe care demult trebuia s-o trageti-si ati fentat-o permanent prin „absenta nemotivatâ”), si apoi,vom discuta daca vreti si puteti, o problema despre ecuatiile vibratiilor polivalenta.
@Sfartz Pincu
> Alexandru [a zis] „nu avem ce discuta!”
Nu am zis asta! Am zis – de mai multe ori – că eu mă retrag din discuţie dacă nu răspundeţi la întrebările mele. Şi am explicat că altfel nu avansăm cu discuţia. Văzând că nu răspundeţi şi că în schimb introduceţi subiecte străine de discuţie – inclusiv că nu sunt suficient de instruit ca să înţeleg lucrurile superioare despre care vorbiţi – am zis pas.
Iar dv. aţi interpretat că aş fi zis „nu avem ce discuta”, în sensul că EU v-aş fi declarat inferior în cunoştinţe!
@Sfartz Pincu
> O greșeală -este in pregătirea tehnică a unor comentatori, (…).
O greşeală este să vorbeşti despre ceva la care nu te pricepi şi/sau care nu te interesează. În afară de pregătirea tehnică mai există, de altfel, şi alte pregătiri relevante.
> Și se băgă în discuții,din care nu înțeleg decât , o vânătoare de greșeli de interpretare, cum a fost ipoteza că eu aș putea presupune,sau că afirm chiar că mărimile măsurate se „schimbă” în funcție de modul de măsurare!
Nu aţi fi singurul care crede în asemenea lucruri, de aceea v-am şi întrebat. De altfel, nu este vorba, în cazul dv., despre „modul de măsurare”, ci despre influenţa asupra unei mărimi precum lungimea a preciziilor diferitelor aparate de măsurare a lungimilor. Precizez acest lucru nu din pedanterie, ci pentru ca să ne menţinem în cadrul celor afirmate de dv.
> Aici este perversiunnea bagatului :că musca-n lapte”!
Aici este perversiunea nebăgatului de seamă a nivelului celor cu care vorbiţi, deoarece prioritatea pentru dv. este să spuneţi şi nu să ascultaţi cu atenţie, răspunzând la întrebările care vi se pun. Acest lucru vi se întâmplă (prea) des cu Alexandru.
Dacă aţi reciti controversele noastre din trecut pe teme de măsurări (unităţi de măsură de masă şi greutate, sau o invenţie discutabilă de-a dv., chiar dacă medaliată), aţi observa că aveţi un interlocutor valabil. Nu întâmplător toată viaţa, într-un fel sau altul, într-un loc sau altul, activitatea mea a fost legată tocmai de diferite măsurări, aparate de măsură, automatizări, prelucrări (automate) de rezultate de măsurători, etc. Şi nu degeaba am fost bine remunerat în străinătate, ci pentru cunoştinţele şi rezultatele mele şi ale colaboratorilor mei.
Aceasta nu garantează, desigur, să am întotdeauna dreptate, dar, combinat cu studiile de bază, să există premize bune pentru ca să mă aflu de partea adevărului.
> Măsurarea, unitățile de măsură și omogenitatea dimensională a formulelor-sunt baza ingineriei. Și vreau să cred că am fost,încă mai pot fi un bun inginer.
Există ştiinţe şi profesii de bază care se ocupă de măsurători şi de toate complicaţiile, uneori considerabile, legate de acestea. Desigur că aţi observat că nu există o ramură a ştiinţei care se numeşte inginerie, ea trăgându-şi cunoştinţele fundamentale din acele ştiinţe.
> .Numarati-Va Domnule Manta, totalul de bife negative-trageti o concluzie,(pe care demult trebuia s-o trageti-si ati fentat-o permanent prin „absenta nemotivatâ”),
Am numărat „bifele negative” din acest fir, din momentul în care am intervenit în discuţie. Dv. totalizaţi minus 14, iar eu minus 12. Asta aşa, de distracţie, deoarece ele nu se primesc neapărat pentru lucruri ştiinţifico-tehnice.
> (…) si apoi,vom discuta daca vreti si puteti, o problema despre ecuatiile vibratiilor polivalenta.
Vă mulţumesc pentru amabilitate, dar acest subiect nu m-a interesat niciodată şi de atunci situaţia nu s-a schimbat 😉 .
Total general!