Poet si prozator romantic italian, Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi (1798-1837) este considerat, alaturi de Dante, cel mai mare poet italian. Abordeaza o lirica în care strabat ca motive centrale: meditatia filozofica pe tema efemeritatii vietii si-a iubirii, imposibilitatea atingerii fericirii, constiinta durerii cosmice si a neantului.
Scrie Cântece si mici opere morale, dialoguri si eseuri, în proza. Traduce din poeti consacrati ai antichitatii eline si latine. Poezia lui, ca si a celorlalti mari romantici, respira o generoasa dragoste de oameni.
CÂNTECE
În Catre Italia, poetul realizeaza o oda spre slava patriotismului si a libertatii.
O, patrie, vad ziduri vechi, vad arce,
columne, statui, turnuri solidare
ce le-au naltat cândva strabunii,
dar nu vad gloria de altadata,
nici spadele, nici laurii de care
stiut-au bunii nostri sa se-ncarce.
Bicisnica si dezarmata,
ti-arati azi fruntea goala si gol pieptul.
Vai ! câte rani, cât sânge, ce paloare !
ah, jalnica-mi apari, tu preafrumoaso !
Strig astazi, cer si lume, voua :
ci spuneti, spuneti, cine a adus-o
în starea asta ? Dar mai rau ca toate :
ea are-n lanturi bratele-amândoua !
Cu parul despletit, fara cununa,
sta la pamânt nemângâiata,
dispretuita, ascunzându-si fata
între genunchi, si varsa lacrimi grele.
Plângi, ai de ce, Italie, sa plângi,
tu, cea nascuta sa-ntreci neamuri multe
si-n vremi prielnice, si-n ceasuri rele.
De ti-ar fi ochii doua vii izvoare –
Si plânsul tau n-ar spala otrava
rusinii si scaderii tale :
stapâna-ai fost : azi – biata roaba.
Ah, cine, prin viu grai ori prin scrisoare,
reamintind trecutul tau si slava,
nu spune : fu mareata ; astazi oare
nu e tot ea, nu e aceeasi ?
De ce, de ce ? unde-i stravechea vlaga,
si armele,- dârjirea, vitejia ?
Din mâna cine ti-a smuls spada ? cine
te-a fost tradat ? A cui fu dibacia,
ori încordarea, ori puterea mare
de-a-ti sfâsia hlamida si cununa ?
De la atâta culme, când si ce fel
Te-ai prabusit atât de jos ?
nu lupta nimeni pentru tine ?
si nimeni dintre-ai tai nu sare
în apararea ta ?
La arme ! dati-mi arme : voi lupta
eu singur ! singur voi cadea !
O, faca cerul sângele-mi sa fie
italicelor piepturi – vâlva vie !
Unde-ti sunt fii ? Aud zvon de arme,
de care, glasuri si batai de tobe :
departe, pe pamânt strain
se bat si mor flacaii tai.
Asculta, o, Italie, asculta !
zaresc, sau mi se pare,- o revarsare
de pedestrasi, de cai, si praf, si fum,
si luciul spadelor în soare,
Ca printre ceturi fulgere-orbitoare.
Nu prinzi curaj ? privirea-ti înfricata
nu suferi sa-ti-o-ndrepti spre-acasta lupta
nehotarâta înca ? Pentru cine
se razboiesc pe-acele-ntinderi
toti tinerii Italiei ? O, zei !
se bat italicele sabii
nu pentru tine : pentru alta tara !
Amar de-acel ce piere-n batalii
Nu pentru vatra lui strabuna,
nu pentru soata-i credincioasa
si dragii lui copii,
ci-nfrânt de dusmanii unui strain
si pentru-alt neam. El nu poate sa spuna
murind : Ah, maica, tara buna,
viata ce mi-ai dat-o, azi ti-o-nchin.