Trebuie să recunosc că atunci când am scris articolul „Cine-i mai deştept?”, am intenţionat să prezint inconsistenţa folosirii indicelui de inteligenta, IQ, în aprecierea profesionistă a cadrelor care lucrează în domenii de activitate unde se solicită din plin inteligenţa umana, cel puţin în acele domenii unde nu îndemânările fizice şi rutina au un rol principal.
În domeniul cercetării ştiinţifice, a inventicii, a filosofiei de avangardă, dar chiar şi în politica revoluţionară, factorul decisiv îl reprezintă inteligenţa.
Şi nu am reuşit să demonstrez (nici nu ar fi fost etic!) că există persoane care lucrează în aceste domenii de avangardă, dar care şchiopătă la capitolul «inteligenţă». Cineva l-a indicat pe Bobby Fischer, strălucitor în şah, dar «nu prea» în alte domenii.
Zilele acestea am ascultat şi am reascultat de câteva ori un interviu al lui Garri Kasparov (al 13-lea campion mondial la şah, locul 25 din o sută de genii în viaţă din lume, conform revistei britanice «Etica Medicală»), şi analizându-i răspunsurile la întrebări (foarte bine pregătite de redacţia postului respectiv de TV), am constatat că într-adevăr omul acesta este genial în oricare domeniu în care şi-ar îndrepta atenţia. Interviul a fost acordat postului „Savik Shuster Studio” pe 8 decembrie 2014.
Are o logică imbatabilă, de care a dat dovadă, şi care depăşeşte cu mult logica oricărui discurs politic pe care l-am ascultat vreodată până atunci, inclusiv logica din analizele făcute de politologii profesionişti de mare renume. Iar debitul verbal al lui Kasparov şi viteză de exprimare depăşesc pe oricare narator de limba franceză care, aşa cum se ştie, poate debita peste 200 de cuvinte într-un minut, nu este alterat în discursul sau, câtuşi de puţin cu vorbe goale şi sforăitoare.
Logica pură, de la un capăt la celalalt al acestui interviu!
Mi-aş permite să expun câteva din tezele furnizate de Kasparov în stil ad-hoc, fără nicio pauză de gândire prealabilă, aşa cum fac majoritatea personalităţilor intervievate ca să creeze impresia că “stau pe gânduri” !
Iată un scurt, foarte scurt rezumat al unor subiecte din acest interviu:
1. Despre alegeri
Alegerile de orice fel, democratice sau nedemocratice, libere sau influenţate de propagandă, sunt marcate de rutină, de obişnuinţă, cu un număr limitat de persoane eligibile, un cerc de oameni care se repetă cu obstinaţie de-a lungul mai multor legislaturi şi dintre care ţi se «permite» să alegi.
Referindu-se la puterea politică şi la opoziţia ei din Rusia, Kasparov a remarcat faptul că şi opoziţia care ar trebui sa aibă ca scop schimbarea puterii, se mulţumeşte de cele mai multe ori, cu un conformism doar de faţada, dar în fond se mulţumeşte cu situaţia existentă pentru că are un loc călduţ, asigurat sau tolerat sub aspect economico-financiar de Kremlin. Puterii îi convine o opoziţie oricât de virulenta în exprimare, dar dispusă să nu recurgă la măsuri drastice! Şi ca exemple Kasparov îi indica pe Ziuganov (seful Partidului comunist) şi pe Jirinovskii (seful Partidului naţional-liberal) şi încă câteva personaje din opoziţia rusă, care coexistă bine-mersi, de peste 15 ani cu dictatura lui Putin. Mai mult, când Putin a încălcat grosolan toate înţelegerile internaţionale privind statutul Crimeii şi suveranitatea Ucrainei, opoziţia l-a şi aplaudat!
După Kasparov, în Rusia soluţia unei schimbări adevărate, spre o democraţie guvernată de supremaţia legii, trebuie sa fie una violentă, în şi cu forţă, situaţie care se poate produce numai când se acumulează nemulţumiri reale împotriva guvernării. Deocamdată ruşii sunt foarte mulţumiţi de Putin şi echipa lui, pentru că Putin nu este chiar atât de încrezut încât sa nu asculte şi «vocea poporului rus», tradiţional pro-imperialistă.
Şi îmi permit sa susţin această teza cu exemplul României, în care schimbarea de atitudine faţă de actuala guvernare s-a produs în mod revoluţionar, dar nu neapărat prin forţa unei răzmerite, ca la bulgari, ci prin forţa voinţei exprimate prin vot.
2. Dictatura lui Putin
Kasparov o compară cu dictatura lui Hitler din anii ’30 ai secolului trecut, când, în timp ce declara că poporul german este paşnic, a pregătit agresiunile împotriva tuturor vecinilor săi. La fel şi Putin: declara necontenit că vrea pace, vrea sa pacifice orice conflict, inclusiv cel cu Ucraina, dar în sertarele sale, n dosarele din aceste sertare, are un program strategic, profund gândit şi premeditat, de creare a unui coridor spre Crimeea şi refacerea teritorială a fostei Uniuni Sovietice.
Rolul principal în frânarea acestor planuri le-a avut Maidanul din Kiev, care, în ciuda apelativelor de “fascişti”, ”banderovişti”, ”ultra-naţionalişti” aplicate aceste mişcări de propaganda rusă, primul Maidan a reprezentat o trezire a conştiinţei naţionale ucrainene, ceea ce a reprezentat o forţă de necombătut, indiferent de mijloacele folosite de adversar, adică de Putin. Şi rolul solidarităţii Vestului fata de această trezire de conştiinţa naţională este imens, în contextul fricii lui Putin faţă de izolarea lui totală, spre deosebire de situaţia Rusiei faţă de agresiunea lui Hitler, când Rusia a avut aliaţi puternici, aproape din toată lumea. Acum Rusia este izolată şi Putin nu mai este şi nu va mai fi crezut vreodată, după haosul pe care l-a creat cu bună ştiinţă, sperând să poată pescui netulburat, realizarea scopurilor sale evidente.
Şi ca pronostic, Kasparov indică faptul că şi în viitorul apropiat, în ciuda declaraţiilor şi semnăturilor pentru pacificare, Putin va crea haos, pentru că aceasta este starea care-i convine de minune, atât pentru menţinerea la putere, cât şi pentru realizarea scopurilor sale.
3. Despre educaţia şahistă în şcoli
Kasparov promovează predarea în toate şcolile din lume a şahului, şi nu pentru a recruta viitoarele stele ale şahului mondial. Motivaţia pertinenta pe care el o ia în consideraţie, este faptul că la vârstă de 9 ani majoritatea copiilor şi-au terminat dezvoltarea cerebrală, şi nu mai pot dezvolta capacităţi analitice în alegerea de soluţii în viaţa care urmează decât prin jocuri de inteligenţă, în principal prin şah, care, prin ideile sale de analiză strategică, mai poate largi orizontul analitic al acestor copii.
Kasparov regretă faptul că a pierdut alegerile la Preşedinţia Federaţiei Mondiale de şah (F.I.D.E.), în faţa kalmâkului Kirsan Iluminov, care a fost susţinut oficial de Putin şi toate consulatele ruseşti din lume, prin toate mijloacele, inclusiv prin ameninţări, numai ca să nu iasă Kasparov.
4. Izolarea lui Putin
Ca oricare dictator, şi Putin are de-a face cu din ce în ce mai puţine surse de informare din mediul care îl înconjoară, şi în consecinţă deciziile sale devin din ce în ce mai isterice, crede Kasparov.
Analizând situaţia Ucrainei pe timpul preşedintelui Ianukovici, Kasparov a fost întrebat dacă Ianukovici a vrut să fie un Putin al Ucrainei. Kasparov a răspuns : «Putin a vrut ca Ianukovici să fie un Putin!». Sfera de informaţii a lui Putin se bazează pe dosare, o modalitate specifica unui fost KGB-ist, iar mişcarea din Maidan nu s-a încadrat în vreun dosar previzibil, şi deci Putin a fost nevoit sa aplice nişte planuri de înhăţare a Ucrainei puse la punct mai de demult, încă din perioada când Putin încerca să demonstreze lui Bush, şi apoi lui Obama, că Ucraina nu este o ţară, ci doar o provincie rusească. Această imagine Putin a susţinut-o şi în faimosul sau discurs din 18 Martie 2012, la realegerea sa ca Preşedinte al Rusiei (v. aici).
Opinia exprimată atunci era că «Rusia este o ţară excepţională, unică şi indivizibilă, morală şi … etc., etc., iar vestul este decăzut şi plin de autosatisfacţie». Aceste idei hegemonice au stat la baza acţiunilor agresive de pana acum, şi vor sta şi la baza următoarelor acţiuni ce vor fi întreprinse de Putin.
Ştiind că Ucraina este slabă din punct de vedere militar, Putin se aştepta să fie primit cu flori şi urale în toate zonele Ucrainei, în momentul când se va fi hotărât s-o ocupe ca pe o «provincie» rusească. Dar reacţia Maidanului, şi a blocului Nord-Atlantic, i-a fost ca un duş rece, l-a temperat – pentru moment, şi acum de fapt el este în derută, schimbând planurile de la o zi la alta, fără insa sa renunţe la planurile iniţiale de recucerire a fostelor teritorii ale imperiului rus, vizând şi Polonia, şi Lituania şi Finlanda, nemaivorbind de Bielorusia şi nordul al Kazahstanului (plin de ţiţei şi gaze!).
Aşa că, revenind la tema articolului “Cine-i mai deştept ?”, faptul că regula sondajelor spune că «excepţia confirmă regula», m-a pus în situaţia să recunosc că Kasparov este o excepţie colosală în rândurile celor cu un IQ foarte ridicat.
@Pincu Sfartz
Mulţumesc pentru acest articol foarte interesant! Şi pentru efortul de a face un rezumat al unui interviu numai pe bază de coloană sonoră, fără script, ceea ce este un lucru foarte dificil – o ştiu din proprie experienţă!
Şi eu găsesc expunerea lui Kasparov raţională şi clară, deşi nu mi se pare un vorbitor desăvârşit; în comparaţie, de exemplu, cu Illarionov.
Am două întrebări:
1. Scrieţi că n-ar fi etic de demonstrat/semnalat că anumite persoane nu sunt inteligente (din cei care lucrează în domenii intelectuale – ştiinţifice, etc.). Nu am înţeles de ce n-ar fi etic? Eu zic că dacă este adevărat, atunci, cu respectarea formelor şi cu prezentarea argumentelor, ar fi OK! Sau nu v-am înţeles?
2. Scrieţi:
> recunosc că Kasparov este o excepţie colosală în rândurile celor cu un IQ foarte ridicat.
Aţi afirmat dv., sau altcineva, că cei cu IQ foarte ridicat sunt buni numai într-un singur domeniu? Adică dacă un asemenea om este genial la şah, atunci nu poate fi foarte bun şi la altceva, de exemplu la analiza politică?
Apoi, în legătură cu partea din interviu legată de IQ-ul lui Kasparov şi de şah, să completez cu câteva amănunte care mi sau părut interesante:
Kasparov s-a arătat foarte jenat când moderatorul a pomenit că el, Kasparov, este al 5-lea în lume după IQ. La întrebarea ce rol joacă IQ-ul în acest joc, Kasparov a răspuns că un IQ mare nu strică la şah, dar nu este principalul: există mulţi şahişti străluciţi care se orientează slab în afara tablei de şah. Aici a dat exemplul tragic al lui Bobby Fischer, un şahist genial, dar ale cărui „vederi despre lume erau… extrem de primitive”, s-a exprimat Kasparov cu delicateţe.
Kasparov explică în continuare că un specialist în şah este… un specialist în şah. Jocul de şah aduce anumite deprinderi, dar nu dezvoltă neapărat o gândire de perspectivă strategică cu orizont îndepărtat.
La mirarea moderatorului că de ce atunci recomandă el introducerea şahului în şcoli, Kasparov răspunde că trebuie făcută distincţia între şahul ca ocupaţie profesională şi ce poate acesta aduce copiilor între 6 şi 9 ani. Aceasta este vârsta ideală când se formează la copil deprinderea luării deciziilor. Este, aproximativ, şi vârsta la care copilul învaţă să mânuiască limbajul. La vârsta de 9 ani, plus-minus, mecanismul luării deciziilor este definitivat, închis; viziunea asupra lumii este mai mult sau mai puţin formată. Ceea ce se deprinde înaintea vârstei de circa 9 ani se asimilează şi devine parte integrantă a structurii aparatului cognitiv. După aceea se adaugă în special conţinut.
Kasparov adaugă că cercetările din diferite ţări şi continente arată că învăţarea metodologilor şahului tocmai la aceste vârste permite copiilor să prelucreze şi asimileze mai bine programa şcolară. Şahul în şcoli este, pentru Kasparov, o cale ca copiii să capete anumite deprinderi intelectuale care se definitivează în jurul vârstei de 9 ani (scopul nu este identificarea unor copii cu talente deosebite în şah).
@ Alex. Leibovici
Problema ridicată de Dvs. relativ la etica prezentării în public a unor persoane date ca exemple de… „minte îngustă”, şi că ar fi OK dacă se păstrează „forma”, este corectă în cercurile de oameni raţionali si de bun simţ, care acceptă realităţile vieţii sub toate aspectele ei, fără să se gandeasca măcar o clipă că persoanele în cauza ar putea sā se simtā jignite la aplicarea unei etichete care conţne un „nu are…”.
Toţi vrem să fim bine apreciaţi şi ne simţim jigniţi la o expunere în public, fie ea şi „cu” sau „ca” rezultatul unei analize obiective! Asta este mentalitatea generalizatā, şi trebuie respectată ca izvorând din necesitaea cronică de apreciere de care „suferă” majoritatea indivizilor de pe mapamond.
În ştiinţă, în general, există mai multe categorii de cercetători, fiecare în parte eficient şi de apreciat pozitiv pentru munca sa. Totuşi… există diferenţe, care sunt fundamentale, în momentul când acceptăm să clasificăm oamenii după criteriul IQ ! Este posibil ca un anume cercetător-specialist strict întrun domeniu foarte restrâns ca arie de cercetare să nu aibe „toate” calităţile necesare şi corespunzătoare titulaturii sale, şi cu atât mai puţin obiectului cercetraii sale.
Ce mai, să punem degetul pe ranā! Există cercetători cu perspective foarte largi, cuprinzătoare şi pentru domeniile conexe cu obiectul studiului, aceştia sunt „genialii”, şi există cercetători specialişti limitaţi la doar o direcţie de cercetare, să le zicem, cu îngăduinţă, „talentaţi”.
Ceea ce este însă etic este să nu jignim pe nimeni prin aplicarea de etichete, care intr-un fel sau altul sunt percepute, în cazul cel mai bun, doar ca motive de glume!
Iar ca exemple de oameni importanţi cu lipsuri serioase, mergând de la un domeniu până la toată paleta de lipsuri umane… pot fi daţi 99.9999% dintre oamenii din jurul nostru, fără să ne excludem şi pe noi înşine!!!
La a doua intrebare, inainte de a formula un raspuns petinent, Va multumesc pentru completarile facute si bine venite, care contureaza mai bine dacât am facut-o eu campul larg de gandire a lui Kasparov.
Exceptia „colosala” pe care o prezinta un Kasparov in domeniul folosirii criteriului de IQ este faptul ca „genialitatea” nu poate fi masurata cu acest criteriu, care devine o ineptie, de comparatie in raport cu oamenii normali si obisnuiti. Este ceea ce am sustiunt si sustin si acum: „La naiba cu criteriul IQ care nu face decat sa semene discriminare acolo unde ea nici nu exista!!!”
@Pincu Sfartz
Despre aspectul etic al clasificării oamenilor după capacităţi. Faptul este perfect etic, dar nu este întordeauna nevoie ca rezultatul clasificării să fie trâmbiţat peste tot în gura mare, în particular de spus omului verde în faţă 🙂 Depinde de circumstanţe. Aşa cum am spus, „trebuiesc păstrate formele” şi convenţiile.
Răspunsul dv. privitor la excepţia colosală pe care o reprezintă Kasparov în legătură cu problematica IQ, nu l-am înţeles, dar nu este aşa important. Păcat este că discuţia pe care o pornisem mai demult despe IQ şi ce anume măsoară acesta de fapt, a rămas neterminată.
Un singur lucru vreau totuşi să-l spun: IQ-ul este un predictor destul de bun pentru reuşita profesională viitoarea a unei persoanei. S-a constatat că persoane cu IQ mai mare în general reuşesc profesional mai bine ca celelalte. Este o tendinţă, o corelaţie puternică, dar nu 100%. Deci IQ-ul este valoros ca predictor al performanţelor viitoare.
@ Alex. Leibovici
De acord cu formularea Dvs. că IQ-ul este un predictor „destul de bun” pentru reuşita profesionalā, dar mai trebuia să adăogaţi şi cuvântul „posibilă”!!
Ce te faci cu mulţimea de indivizi cu IQ mărişor, dar leneşi, boemi şi nepăsători chiar cu viaţa lor, aşa cum era de exemplu personajul Oblomov din nuvela lui Goncearov!!
Un IQ, cu pretenţii mai realiste, ar trebui sā indice şi capacitatea de a realiza lucruri.
@Sfartz Pincu
> … mai trebuia să adăogaţi şi cuvântul “posibilă”!!
Puteţi să-l consideraţi adăugat. Deşi, deoarece am scris „predictor destul de bun”, formularea acoperă şi cazurile la care vă referiţi.
IQ?
Ce-i aia ?!
Alfonso Capone zis si Al Cicatrice, azi ptr unii cel Mare, a fost testat in puscarie. Cica avea IQ-ul unui copil de 12 ani. Un copil mediu. Marele AL care conducea primari, cina cu senatori si judecatori, dadea ordine la politai. Daca Cicatrice era cam tampitzel ce putem spune despre societatea in care s-a simtit ca peste in apa ?!
Dar oare ce IQ avea Henry I ul Ford , Regele Automobil? Se zice ca era f modest dpv intelectual INSA Henry I ul Ford a schimbat lumea ..
Deci ce e aia IQ?
Pesemne ca este ceva inutil care te impiedica sa te afirmi in viata (a, nu-mi ziceti de campionat mondial; de sah …. cate miliarde ?!)
A da. Rusia chiar este o tara exceptionala on sens de exceptie de la regula … Este o tara aiurea: slaba cand ii merge cat de cat bine (dupa zicala aia cu destula funie!) si care propaseste prin dezastre