Am primit la scurt timp după lansare la redacţie, cartea lui Klaus Johannis „Pas cu pas”.
Am deschis-o cu o emoţie neprefăcută şi cu o curiozitate de cititor, de critic literar deopotrivă. Curgerea în capitole distincte şi în ordine cronologică a unui curriculum vitae scris fără aroganţă şi fără o afişare voit egocentrică. Klaus Johannis abordează un stil uşor confesional şi de dialog blajin şi ferm în acelaşi timp – specific comunităţii germane sibiene – nucleul generator al unei culturi distincte de câteva secole, însă împletit cu graiul transilvan.
Capitolele cărţii contrazic comentariile abuzive, pe alocuri ofensatoare, la adresa candidatului Johannis pe timpul alegerilor: că e tăcut pentru că nu are nimic de spus. Vorbele aruncate în vânt sunt pentru el risipă de timp. Nu iubeşte şedinţele interminabile şi nici taifasul. Crede în realizări concrete, în transformări pozitive, în progres. Klaus Johannis promovează mişcarea înspre reuşită a unei Românii puternice nu prin miracole, nu prin aşteptarea investitorilor străini.
Acţiunile de restaurare economică a României sunt un proces sigur în acea definire germană al lui „langsam”. “Niciodată nu am încăput în vreun rol: nu am fost un actor ales fiindcă aş fi corespuns unei imagini create de media sau de altcineva. Şi da, este ceva deosebit în această campanie: eu, discursul pe care îl adopt şi modelul de ţară pe care îl propun ‒ o Românie a lucrului bine făcut. Misiunea mea, ca preşedinte al României, este aceea de a construi, împreună cu românii, o ţară a lucrurilor făcute cum trebuie. Iar aşa ceva nu se întîmplă practicînd injuria, jocul abil de culise şi prefăcătoria lozincardă. Aşa ceva se întîmplă doar dacă muncim împreună, ne sprijinim unii pe alţii şi avem toată încrederea că se poate.”
Este poate primul preşedinte ce acordă importanţă factorului de coeziune dintre românii din afara ţării. Miile de imigranţi s-au adaptat mult mai rapid la condiţiile societăţilor democratice şi avansate. Exodul de după căderea comunismului descrie o societate în care nu se trăieşte bine. Nu sunt la prima menţionare în scris că am încredere în Klaus Johannis ca preşedinte tocmai pentru schimbarea la faţă a Sibiului. Prin mişcare de translaţie modelul sibian se extinde în întreaga Românie, după cum el însuşi o declara în cartea sa „Pas cu pas”. “Am sperat şi am crezut că se pot face toate aceste lucruri. A fost foarte important pentru mine faptul că, atunci cînd au început transformările mari, după 2004, am ştiut că sibienii sînt alături de mine.
În 2004 am avut un rezultat foarte bun la alegerile locale şi mi-a fost clar că există o mare simpatie, dar şi că ea, de fapt, denotă un foarte mare grad de aşteptare din partea sibienilor. Şi atunci am pornit cu foarte mult elan. În doi ani şi jumătate, cît am avut la dispoziţie după ce am fost reales primar şi pînă în 2007, s-au făcut cele mai semnificative transformări în oraşul istoric. În afară, au fost etape diferite. Trebuie să va imaginaţi un oraş, un centru medieval relativ mic, în care timp de doi ani nu s-a putut circula, practic, nici cu maşina, nici cu piciorul. Au existat intervale cînd au fost o sută de şantiere în oraşul istoric. Asta a făcut să se schimbe repede oraşul şi au fost schimbări profunde: Piaţă Mare, Piaţă Mică, Stradă Bălcescu. Acestea au fost foarte, foarte vizibile, dar schimbările au continuat şi după 2007. Am crezut, în tot acest timp, că pot să transform Sibiul. “
Confesiunile preşedintelui ales al României în acest an ne dezvăluie manifestul unui om al cărui ideal se concretizează în schimbare şi în sincronizare a României cu adevărata Europa. Numai finalizarea unui lucru bine executat devine moneda cea mai valoroasă.
În numele editorilor publicaţiei www.ACUM.tv îl felicit pentru succesul electoral.
„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.
Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea. Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu le sursa, le pun în pericol.
Tot ce durează, tot ce e făcut să ţină mai mult decât ziua de azi cere muncă susţinută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetăţenii României au putut să-şi construiască o identitate, ca naţiune, clădind lucrurile exact în acest mod şi nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-şi amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori.
A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru ca aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie.” – Klaus Iohannis
Am primit cadou zilele trecute aceasta carte. Mi-a facut multa placere sa o citesc.
La sfârsitul lecturarii ei m-am întrebat: ce s-ar fi întâmplat daca Klaus Iohannis ar fi fost presedintele României în locul lui Iliescu ? As mai fi plecat eu de acolo ? Ar mai fi plecat atâtia români si germani ?