E vârful verii, de astăzi intrăm în toamnă. Vinul este înăsprit, e-n draci, clienţii vin tot mai vineţi pe buze de la el.
Astăzi am un client cu faţa plină cu riduri. Mustaţa, cât i-a crescut, atâta e. Ii dau tarcoale. Paradoxal, mă simt jefuit fiindcă îmi lipsesc acele firimituri din felul său de a fi. Priveşte fix spre înainte, fără să vadă; nu îndrăzneşte să soarbă din pahar. Aş vrea să ştiu dacă-l doare c-a rămas porumbul pitic!
– S-au înmulţit proştii! îmi zice. Ca gărgăriţele la siloz! Stiu din văzutelea!
– Observ şi eu că tot mai mulţi oameni se-mbată pân-ajung să cadă pe drum. Si nu le pasă. *Si ce dacă?* – dau din umeri. Spre această limită se-ndreaptă multe suflete deosebite şi mă doare să-i întâlnesc acolo. Incerc să-i ridic şi, să se ridice, nu mai vor…
– Cinstesc pe câte unu şi se uită la mine ca raţa la agude: n-o mai cădea vr’una? Mi-e teamă să nu m-aştepte la plecare şi să mă omoare! Muncesc până mă ia boala… Am vechimea-n palme! Din cauza sudorii mă ustură ochii, îmi curg brobonele din tâmplă. Trebuie să lucrez cu focul… pe vremea asta de foc! Mă comandă unii care caută răcorica şi n-o găsesc, se sperie unii de alţii… *Mai puteţi, mai puteţi?* îi întreb. Eu… trebuie să pot… Căldurile-astea m-au sălbăticit; mi-e teamă că dacă mă întrebi ceva, nici nu mai ştiu să rostesc… Sunt sătul de durere… Mă răscolesc în pat şi pe partea aia, şi pe partea ailaltă. Am nervii pe moaţe! Si nu sunt un 66, sunt om. Si ţin cu Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu nu mai ţine cu mine… Mi s-a umplut buletinu’ cu ştampile, şi nu se mai schimbă nimic în ţara asta… Mâncăm numa’ substanţe cu cap de mort! Mai am patru găinuşe, le ţiu acolo, dacă mor, să aibe cu ce… Iţi spui matale, da’ nu scrie, nu mai scrie… lasă-le-aşa… moarte! Cum să nu ţi se facă păr alb în cap?
– Scriu câte o vorbă bălană… ca părul dumneavoastră…
-Sunt supărat c-am îmbătrânit devreme…
– Suntem mici – intră şi Pândarul în discuţie -, şi furnica-i mai mare ca noi… I-auzi câinii: latră! Da’… degeaba latră! N-o să se-nsenineze curând… Să stau şi eu jos, că viu de departe… Noi suntem Adunătura lu’ Nimănui. N-are cin’ să ne apere. Anchetatorii-s numai pe slobozie… Ar mai trebui locuri de muncă, dar ăştia ce ne-au dat? Ne-au dat… drumu! Să… plecăm… Adică ne-au gonit! Am ajuns timpur’li alea grele, ce mai…! Chiar dacă se găsesc de toate pe toate drumurile. Numa’ un suflet curat nu se găseşte…
-Tara e un cadavru şi… care-apucă, apucă!
(Pândarul): – Pe timpu’ lu Vlad cu ţeapa stăteau banii pe stradă, n-avea unu curaj să se-aplece! Oamenii lu’ Dumnezeu ar trebui să–i tăvălească pe oamenii lu’ dracu, numai că Dumnezeu nu se complică…
– Nu poate! intervin. Fiindcă jumate din sat e neam cu jumatea ailaltă…
– N-avem cum ieşi din balacina asta! Haideţi cu mine la margine. Si să… urlăm! Fă-mi repede o cafea!
– Cat de tare?
– Nu mă omori! Sau… cum vrei, doar ştii ce-nseamnă un prost… Porumbu-a rămas cât tufica. Roşia se coace pân’ la jumate şi stă aşa… Degeaba o uzi jos, dacă planta nu-i udată de sus! Ia să vină şi peste parlamentari potopu’ şi seceta! Nu te uiţi la tilivizor? Iţi vine să plângi, bre! (…) La noi pe stradă nu mai e nici un pândar. Au murit şi urmaşii şi… înaintaşii… Nu m-am însurat, că nu mi-am găsit vizaziu’. Plus de asta, dacă n-apuci să te însori cât eşti prost…! Am ajuns la concluzia că cea mai frumoasă-i singurătatea. Dacă te-mpaci cu ea… Ah, mai am de trap. Nu mai mă vait, că nu mai mă crede nimenea; nici când mori nu mai eşti crezut. Cică: *Laasă-l că se face!* (Scoate o ţigară din buzunar, uşor, să n-o rupă.) Albinele m-au învăţat la fumat. Aprindeam ţigara şi puf, puf, toată ziua, să le sperii. Am avut bucurie, bucurie, bucurie. Acuma aştept necazul. Să vedem ce-oi păţi! Că vine răul ăla care te-apasă! Da’, poate, trec şi peste asta!
(Omul cu ridurile) – Pe mine m-a-nvâţat tata, n-ar mai putrezi! Mă trimitea la sobă s-aprind ţigara şi striga la mine: *Trage din ea, mă, să nu se stingă! Trage tare!* E târziu, vă las, mai am oleacă de opinteală. Vă mulţumesc pentru treabă-socoteală… O seara plăcută! Ziua să fie cât ar fi, dacă seara e plăcută…
(Pândarul): – Dacă mă întrebi ce mai fac, atârn în aţa aia de speranţă… Sunt fericit că sunt pe pământ şi mă-nvârt odată cu el… Ferească Dumnezeu de mai rău. In ’47 mă legam cu lanţul de luam cu căniţa apă din fântână. Turbau atunci şi animalele de foame. Dacă aveai, intrau peste tine şi te dadeau în patru. Mâncam cu pumnul seminţe de floarea-soare şi se făceau ghem în burtă. Si unii mureau. Ne-au salvat strugurii atunci, că s-au copt din august şi mâncam boabe cu păsat…
– Ce faceţi toată noaptea pe câmp?
– Ap’i… mă duc din faţă până-n spate, şi din spate până-n faţă… Am un nenorocit de nuc şi de câte ori trec pe lângă el, mă loveşte cu o cracă. Am zis s-o brişcui, da’ mie milă de el… Dimineţa m-apuc să citesc iarba, să desluşesc urmele hoţilor. Numa’ paznicu’ ştie dacă a trecut cineva p-acolu… Dacă roua e scuturată, mă ţiu după rouă! Alta-i… nenorocirea! (priveşte speriat spre uşa şi continuă, şoptit ): Aseară am auzit nişte… şopa-şopa. ‘Ceau că nu mai avem nici o şansă, că ne-am înrăit tare de tot. *Noi facem loc să crească şi bălăriile lu’ Dumnezeu pe lângă noi, dar oamenii, nu…!* Din câte am înţeles eu, vor s-o ia la… dreapta… într-o… realitate tainică… Ascultam şi se scutura carnea pe mine! Cine crezi că erau? Un pepene care se umflase cât un butoi. Vorbea cu lubenii şi dovlecii… Si-aveau nişte draci pe lânga ei…! Ceapa, căpăţânoasa, dac-o verdeai, era de speriat. Ardeii s-au hotărât ca, de mâine, să nu mai usture nici unul… Am cules repedi un buzunar. De mâine… Adică, stai! De azi…! Ia şi matale câţiva. S-a agitat natura, bre! Pepenii sunt hotărâţi tare… *Mergem cu tine – m-au obligat – mergem să ne dai cuţitu’!* Am trecut pe lângă fabrici… alea-s furate toate. I-am dus tuma-n Simileaska, în Poştă, la malul Buzăului. Ei… de-a dura după mine! I-am lăsat în parcul Marghiloman, de-abia m-au lăsat să viu să beau o cafea! Cad pe drum de somn… Nu mai am pe unde să-i pliimb, şi nici nu pot să-i scot din mintea lor! Alţii au rămas pe câmp să facă o listă cu sfătuieli… Vor să năvălească peste oraş! Si, de la zis la făcut, e o diferenţă cam cât un… ştiulete de porumb!
