Charles-Antoine Coypel (1694-1752): Portretul lui MolièreÎn Avarul, pornind de la Aulularia lui Plautus, Molière pastraza doar ideea centrala a unui zgârcit care îsi ascunde comoara, obsedat de pierderea ei. Prin Harpagon, personajul principal al comediei, realizeaza tipul avarului de pretutindeni si de totdeauna, surprinzând si aspecte esentiale veacului sau. Tip al camatarului, el este dominat de pasiunea mistuitoare de a agonisi cât mai mult aur din care sa cheltuiasca cât mai putin. Avaritia îl stapâneste pe Harpagon, care doreste sa-si casatoreasca fiica, pe Elise, cu Anselme – om în vârsta, pentru ca admite s-o ia fara zestre, sa-si însoare fiul, Cléante, cu o vaduva bogata, pastrând partea lui de mostenire, si el sa se însoare cu Mariane, o fata tânara si saraca, pe care fiul sau o iubeste. Cele doua perechi de îndragostiti, Elise si Valère, Mariane si Cléante, care evolueaza în jurul lui Harpagon traiesc momente dramatice din cauza situatiei în care îi arunca zgârcenia si planurile acestuia.
Când fiul încearca sa împrumute banii care i-ar aduce independenta, descopera ca acel camatar cu care un valet îl pune în legatura nu este altcineva decât Harpagon. Valère, îndragostit de fata lui Harpagon, se introduce în casa sub un nume fals si maguleste pasiunea stapânului, asteptând ca împrejurarile sa-i îngaduie sa recurga la un subterfugiu.
Fiind furata o caseta cu bani, este acuzat Valére. Luat din scurt, Valère crede ca Harpagon îi reproseaza tainuirea dragostei sale pentru Elise. De aici un quiproquo de mare haz.
ACTUL V
Scena III
Valère
…Sunt gata sa îndur toate urmarile furiei dumneavoastra. Însa, credeti-ma, va rog, ca daca la mijloc e vreun rau, numai pe mine trebuie sa va descarcati mânia, deoarece fiica dumneavoastra nu are nici o vina.
Harpagon
Asta da, te cred. Prea ai treaba neauzita ca fiica mea sa fie si ea partasa la o asemenea nelegiuire. Acum vreau sa-mi regasesc comoara, asa ca spune unde ai dus-o.
Valère
Dar n-am dus-o nicaieri. Se gaseste si acum în casa dumneavoastra.
Harpagon (aparte)
O, caseta mea draga ! (Tare) Se gaseste la mine în casa ?
Valère
Da.
Harpagon
Si ia spune. Nu te-ai atins de ea ?
Valère
Eu ? A, sunteti nedrept nu numai fata de mine, dar si fata de ea ! O vapaie curata si respectuoasa ma mistuie pentru dânsa !
Harpagon (aparte)
Îl mistuie pentru caseta mea !
Valère
Mai curând mor decât sa-mi întinez simtirea cu vreun gând jignitor. Este prea cuminte si cinstita.
Harpagon (aparte)
Caseta mea, cinstita !
Valère
Toate dorintele mele se împlinesc cu prisosinta când o privesc doar, si nici o ticalosie n-a murdarit patima pe care ochii ei frumosi ai aprins-o în inima mea.
Harpagon (aparte)
Ochii frumosi ai casetei mele ! Vorbeste de ea ca de-o ibovnica !
Valère
Jupâneasa Claude cunoaste tot adevarul în privinta asta si va poate sta marturie…
Harpagon
Cum, slujitoarea mea e si ea partasa ?
Valère
Da, domnule, a fost martora a legamântului nostru si numai dupa ce si-a dat seama cât e de cinstita dragostea mea, m-a ajutat s-o hotarasc pe fiica dumneavoastra sa-mi daruiasca mâna ei, primind-o în schimb pe a mea.
Harpagon (aparte)
Nu mai pricep nimic, ori frica de puscarie îl face sa bata câmpii ? (catre Valère) Ce-mi îndrugi aici de fiica mea ?
Valère
Vreau sa spun ca mi-au trebuit toate silintele de pe lume ca s-o fac sa-si învinga sfiiciunea, sa consimta la ceea ce râvnea patima mea.
Harpagon
Sfiiciunea cui ?
Valère
A fetei dumneavoastra. Asa ca ieri de abia s-a învoit sa semnam în scris amândoi o fagaduiala de casatorie.
Harpagon
Fata mea a semnat o fagaduiala de casatorie cu tine ?
Valère
Da, domnule, dupa cum, la rândul meu, am semnat una la fel.
……….
Valère îsi dezvaluie numele adevarat si aflam ca este fratele Mariane-ei si fiul lui Anselme, care fusese odinioara despartit de copiii sai într-un naufragiu.
………
Portretul pe care i-l face jupân Jacques, bucatarul si totodata vizitiul sau, îl înfurie, desi acesta îl prezinta la cererea lui Harpagon.
“Daca tineti cu orice pret, poftim – începe jupân Jacques. Mai întâi toti îsi bat joc de dumneavoastra cum le vine la gura… Unii spun ca tipariti pe socoteala dumneavoastra calendare unde zilele de post sunt trecute în numar îndoit si ca va siliti oamenii sa le tina, ca bagati în buzunar ce v-ar costa mâncarea de dulce. Altii, ca de cum se apropie sarbatorile, sau când vor sa plece de la dumneavoastra, le cautati din senin nod în papura servitorilor – ba ca sunt lenesi, ba ca raspund obraznic – ca sa nu le platiti simbria. Altul povesteste ca ati dat în judecata pisica vecinului, fiindca v-a mâncat ce-a mai ramas dintr-o friptura de berbec. Altul, ca ati fost prins într-o noapte furând cu mâna dumneavoastra ovazul cailor, asa ca vizitiul – cel dinaintea mea – v-a croit strasnic cu reteveiul, iar dumneavoastra nici n-ati crâcnit. (…) Sunteti râsul si batjocura tuturor, nu va spun decât zgârcitul care-si manânca de sub unghie, scârbosul si camatarul.”