Nicolas-André Monsiau (1754-1837): Molière citind TartuffeMolière (Jean-Baptiste Poquelin) (1622-1673) si-a dedicat întreaga viata teatrului, fiind în acelasi timp autor, actor, regizor si conducator de companii teatrale. Abordeaza forme diferite ale comediei: farsa (Zapacitul, Sganarelle sau încornoratul închipuit, Doctor fara voie, Vicleniile lui Scapin), comedia muzicala, tragicomedia, epuizând gama bogata a comicului. Opera sa cuprinde 30 de piese, de la Pretioasele ridicole pâna la Bolnavul închipuit, ultima sa piesa. Clasicismul lui Molière se manifesta mai ales în respectarea imitarii naturii. Natura umana cu toate formele ei de manifestare este tema principala a comediilor lui Molière, care aduc o varietate tipologica: nobili, burghezi, tarani, medici, pseudosavanti etc.
TARTUFFE
Tartuffe este una dintre capodoperele autorului, satira violenta împotriva ipocritilor si a ipocriziei. Tartuffe este adapostit de burghezul Orgon, pe care-l cucereste printr-o comportare fatarnica. Îl determina pe protectorul sau sa-si alunge fiul, sa rupa logodna fiicei sale cu Valère, pentru a o casatori cu el si trecându-i lui toata averea. Orgon îl surprinde seducându-i sotia si ipocritul ajunge, lepadându-si masca ipocriziei, sa-si goneasca protectorul din propria-i casa. Regele afla si pedepseste vinovatul. Actul al III-lea reda încercarile eroului de a cuceri iubirea Elmirei, sotia lui Orgon; Damis, fiul lui Orgon, va dezvalui tatalui cele întâmplate.
ACTUL III
Scena 2
Tartuffe, Dorina
Tartuffe
(De îndata ce o vede pe Dorina, întoarce capul de vorbeste catre feciorul lui, prin usa înca deschisa).
Laurent, pastreaza-mi cnutul si rasa mea de ruga,
Si spune rugi, ca gândul cel rau de noi sa fuga…
De-or întreba de mine, m-am dus la-ntemnitati
Sa-mpart ajutorinta din banii adunati.
Dorina
Uf ! Ce panglicarie, ce joc far´de rusine !
……….
Scena 3
Elmira, Tartuffe
Elmira
Stiu, nu iubiti nimica din cele pamântesti.
Tartuffe
N-am inima de piatra, cum crezi; o, nu ! Gresesti…
Elmira
Credeam ca doar spre ceruri-naltati oftari fierbinti
Iar jos aci nimica nu v-ar trezi dorinti.
Tartuffe
Iubirea ce ne leaga de frumuseti eterne
Si spre iubirea celor lumesti un drum ne-asterne,
Nu-i vina când, prin simturi, tu stai s-alinti, uimit,
Desavârsiri de forme, ce Domnu-a plasmuit,
În câte-un lut vrea cerul minuni de veci sa-mbine,
Si-aci chiar, vad oglinda splendorii lui depline ;
Ti-a revarsat pe fata atâta har divin
Ca-n ochi ne pune soare si-n inima venin,
Si nu te vad vreodata, podoaba a zidirii,
Sa nu ma-nchin, prin tine, la urzitorul firii
Si de iubire-aprinsa sa nu fiu ispitit,
Spre chipu-n care dânsul mai drag s-a zugravit.
Întâi simteam chiar teama, ca-n tainica vâltoare
Vreun duh viclean îmi tinde momeala pierzatoare
Si ma luptam, de ochii tulburatori sa fug,
Ca sufletul sa-mi mântui de-osânda si de rug.
Dar clipa asta-mi spune – faptura prea curata –
Ca râvna mea nu poate sa fie vinovata;
Sa pot s-o-mpac prea bine cu ceea ce-i iertat;
Si de aceea, dulce, de ea ma las purtat.
Marturisesc, din parte-mi, e o-ndrazneala mare
Când inima-mi drept jertfa v-o-ntind, ca spre altare;
Dar de la bunatatea ce-aveti, astept cuvânt,
Si nu de la vreun merit al umbrei care sunt ;
Va pun în mâini nadejdea si vesnica mea pace,
În rai, sau iad, o viata puteti acum preface,
Si pot sa fiu de-a pururi – prin vorba ce-mi soptiti –
Ferice de va place, pierdut daca voiti.
Elmira
E-o declarare-n forma, si prea curtenitoare ;
Dar totusi, orice-ati zice, e cam surprinzatoare.
Se cuvenea, îmi pare, ca sa-nfrânati mai mult
Simtiri de felul celor, ce-mi fuse dat s-ascult.
De !… un preasfânt, un pustnic, cum lumea va socoate.