Dragă prietene,
Îmi imaginez că trebuie să-ţi fie greu. Eşti patriot, mi-ai dat întotdeauna lecţii la asta: mureai pe baricade.
Eu mi-am făcut alegerea. Am plecat, am dormit liniştit, mi-am putut creşte copilul. Tu ai rămas să te lupţi cu “Ăia”.
Vorba vine te-ai luptat. Dacă nu-ţi ţineai gura erai de mult în stradă, cu copii de crescut.
A trebuit să-ţi îndrepţi patriotismul împotriva a ceea ce era voie, de exemplu cei ca mine şi visele mele caraghioase despre o Românie altfel. Te-ai răcorit, că eu nu te aruncam în stradă. Şi dădea şi bine în faţa oglinzii.
Te-au deranjat în mod sigur corupţia şi brambureala din ţara pe care ai împrumutat-o de la nepoţii tăi. (Ei, mai dă-i în mă-sa şi pe ăia, că ei cu iPhoanele lor n-au fost generaţie de sacrificiu – nici nu sînt născuţi şi au pretenţii!).
A trebuit însă să te consolezi că dacă ţi-ai făcut o sursă vitală de venituri din pupincurismul la şefii tăi de corupţie mică şi mijlocie, nu se mai cuvine să înjuri în biserică. A trebuit să te faci că plouă.
Vezi tu, ei pe asta contau, aţi profitat amîndoi în parte, tu o mie, el sută de mii… Dar ţie ţi s-a părut că faci mai multă treabă cu mia ta decît el cu milioanele. Ştiu că nu ai avut de ales. Dacă mişcai în front găsea întotdeauna un paragraf de lege tîmpit pe care să ti-l aplice. El ştie că zece mii de lei amendă sau trei ani de puşcărie ruinează o familie întreagă. Şi ştii şi tu. Aşa că e mai bine să fii patriot să mă trimiţi la plimbare.
Mi-a luat prea mult timp să înţeleg că ceea ce aşteptam de la tine era nebunie curată.
Eşti singur cu fiara. Mi-e dor de tine dar ştiu că nu mai am de unde să te iau. Eu sînt baba care se piaptănă iar tu eşti pe baricade la pupat. În realitate nu o să ne mai vedem niciodată.
Nu mai e timp. S-a terminat…
Asa este! Cei care au fost pe barricade si intradevar au crezut in ziua aia de Decembrie ’89 ca Romania se va schimba, astazi mai sint inca dezamagiti. Cei care nu au fost pe barricade, dar au pus mina pe averi, sint bine mersi si se lafaiesc in bogatie. Dar exista si al treilea grup de oameni, care au avut curajul sa plece din tara si sa se stabileasca in restul lumii. Tinerii romini pleaca din Romania pe alte meleaguri sa poata sa-si faca o viata mai buna.
Si cine a ramas in Romania?
Fostii securisti care acuma sint über bogati si cei care au luptat pe baricade care acuma sint pensionari cu o pensie mizerabila si ai caror copii sint undeva in Europa de Vest si incearca sa faca bani sa-si ajute parintii si ceva pt ei insisi.
Ce tara „splendida” este fosta tara a mea! PACAT!!
Eeeee! De unde atâta pesimism?
Tinerii care au plecat din ţară au învăţat ceva, şi acum EI hotărăsc soarta ţării!! Dacă Iohannis se va ţine de cuvânt şi va obţine schimbarea legii electorale pentru votul prin corespondenţă şi on-line-prin internet, cele 2.000.000 de voturi sunt arma cea mai puternică a baricadei, ṣi vor schimba ţara! „Să fie într-un sas bun!!!”
@Pincu
De acord, de mult nu a mai fost vremea optimismului!
Dar pentru mine momentul actual este si un prilej de a numara bobocii, mai ales cei… batrini. Destul de ciudat, dar nu am putut decodifica anumite atitudini sociale pina acum, cind a avut loc aceasta intoarcere spectaculoasa.
Ca sa mai explic putin asa cum inteleg eu: dupa depasirea etapei Iliescu „salam cu soia, vin boierii inapoi, multumim minerilor”, lumea cu scaun la cap se linistise. Nu prea multi oameni trebuie sa fi ramas cu fixurile astea, ca erau prea primitive.
Dupa aceea si pina acum s-au facut niste reasezari mai inteligente.
Cind vorbim de „teritoriu” (un termen nimerit, nu? – teritorii sint acelea care se impart) o notiune fundamentala e Institutia Baronului Local. Acesta e cel care colecteaza si redistribuie.
Dar mai este o institutie de care se vorbeste mai putin, sa o numesc, facind apel la mitologia româneasca, cea a Balaurilor. Rolul lor este sa fie temuti si sa pirjoleasca tot ce le sta in cale, nevii ca si vii. Monumente istorice pe terenuri prea valoroase, paduri care incurca investitiile, elemente certarete.
Exita balauri mari si mici. Nu neaparat profitori, ci in primul rind autoritari. Toti scuipa foc numai „in jos”, niciodata in sus.
Apoi a intervenit un soi de contract intre acestia si cetatenii cit si angajati publici. Ar suna cam asa: „Va lasam sa va cresteti copii si aveti si un pic de rontaiala (angajatii publici). Aveti voie sa fiti patrioti, chiar e de dorit. Cind va e mai greu, cind va simtiti frustrati, puteti combate pe cine vreti voi, pe cei din exil, pe intelectuali, maghiari, evrei, boieri, UE samd.
Sa nu va luati niciodata de noi ca atunci va distrugem. Avem grija sa ajungeti in strada, nu veti mai putea sa va cresteti copiii. Aplicindu-va legile si prevederile timpite (mai ales cetateanului din fata ghiseului) va vom bloca ani e zile. Va ardem cu amenzi de ordinul miilor sau inchisoare din te miri ce si cu asta va ruinam familiile. In rest, aveti voie sa injurati cit vreti – e democratie si libertate a cuvintului.”
Lucurile au decurs ca atare, impinse insesizabil dar constant prin metoda pasilor mici si consolidate prin aparitia cit se poate de asteptata a Sindromului Stockholm. Sindrom pe care ei contau. Ca sa-si poata face treburile, era important sa ne urim intre noi pe motive aleatorii, de apartenenta la categorii diferite reale sau inventate la comanda.
Dupa nu prea lung timp, devenise deja o incercare neplacuta sa incerci sa critici ceva ca interlocutorii, oameni obisnuiti, multi dintre ei ne avind nimic de profitate, sareau ca arsi in sus. Îi spuneam lui tata de prin 2007 ca cei de la ANRP [Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor] (de exemplu) sint o mafie grea de tot iar el ma punea blajin la punct: „Au vorbit frumos cu mine, m-au invitat sa iau loc pe scaun…”.
Acum, dupa 7 ani de jaf monstruos pe banda rulanta, in acea institutie e dintr-o data OK sa se vorbeasca despre patachinele vopsite care au fost pe rind „Presedinti” ai numitei institutii. Pina atunci era tabu.
In toata aceasta perioada s-a practicat un cult al personalitatii desantat fara ca sa deranjeze pe nimeni, ba unii fraieri se simteau chiar flatati ca „avem si noi”.
Vor mai iesi acesti prieteni imaginari ai mei din captivitatea in care au ajuns? Nu cred.
Cu tinerii de care vorbiti si care, macar pina una alta, hotarasc soarta tarii, e altceva.
Eu m-am vazut obligat sa scriu un epitaf de luare-aminte pentru niscaiva boboci batrini, asa ca si mine. Pentru mine, de abia acum e un capitol inchis.
@ George
Ai analizat perfect situaţia din Romānia, in evoluţia (involuţia?) ei.
Aş rezuma la cauze:
1. Lipsa de cultură a păturii „conducătoare”, ceeace duce automat la un sistem abuziv.
2. Hoţia şi tâlhăria practicate la scară naţională, dovada cea mai bună – azi unul din şase parlamentari este sub urmărire penalā!
La remedii şi tratament de vindecare, tot două arme:
1. Justiţia a început în sfârşit să funcţioneze,
2. S-a trezit România din Diaspora!!
Intelectualitatea internă nu este capabilă decât să bată apă în piuā.
Dar principalul motiv pentru speranţele de indreptare este şi rămâne Diaspora, intangibilă pentru forţele obscure din ţară!
Cum poti sa ai un prim ministru Ponta care a propus si a trecut in parlament o lege care oamenii a caror case au fost furate sau demolate vor incepe sa primeasca despagubiri in rate incepand cu secolul viitor?
Intre timp s’au descoperit la fondul proprietatii porcarii de rangul intai. Furat, pradat etc. De fapt si ajutati in mod oficial de catre lege. Asta inseamna legal in Romania? Daca o lege propune un furt legal inseamna ca este legal ceace faci chiar daca este furt organizat. Este oare loc de a fi optimist?
Dle Sfartz Pincu
Cestia aia cu votu prin coresponenta sau, si mai rau, on line is precum carnetul de alegator. Daca mai tineti minte cestia aia numita carnet de al;egator (il am pe undeva … nu l-am folosit niciodata .. de ce nu l-am folosit intrebati pe altii!!)
Votul on-line presupune multiple complicatii si implica viitoare si necontenite acuze de coruptie. Sa nu mai zic ca din experinta propie am invata ca in Romania nicodata, da niciodata, nu se egzista o persoana care sa explice informaticianului ce dracu vrea sa faca programu’. La noi totu se bazeaza pe „stii tu” (de un sa stiu eu ce cerinte are el?!), „vai, cum nu stii, ca toata lumea stie” (adica el nu s-a gandit da trebuia sa stiu eu toate chichitele!), sau si mai bine „asa ma vazut io intr-un film!!”. Nici platit regeste nu m-as baga in asa rahat care sa ma puna in sitiatia de a fi amenintat cu spnazuratoarea din 4 in 4 ani (ca „securist”, „dusman al poporului”, „vandut” plus invariabil „bandit”)
Votul prin corespondenta .. Idem acuze de furt si frauda. Sa nu mai zic ca omu care ar dori sa voteasca prin corespondenta ar trebui sa parcurga niste etape – sa se „inregistreze” undeva (depus cerere, docomente), sa isi indice resedinta si mai dracu stie ce. Cestie ce ar trezi mania rovolutionera a oricaui ploiestean din Tg Neamt sau Mures… ca „securitatea”, ca „vor sa ne inregimenteze”, plus acuze „iar birocratie?!” si „Sa ma lase in pace! E treaba statului sa stie!”
Oricum, ambele variante impun un „control” al populatiei mai mare decat cel de azi. Ca mult din incurcatura actuala vine din lipsa controlului (adica sa stii cine pe unde e!) si slabiciunea statului. Ca daca exista si se respecta o obligatie de inregistrare la ambasade se mai rezolva problema „40 in Franta, din care 20.000 in zona pariziana, alti 6.000 in Provneta, in …” Da ia sa cereti ca unu care sta juma de an sa se inregistreze … adica „ba ambasado, eu am venit acu 7 zile si mai stau minim 6 luni!”
@Ghita Bizonu
Constient ca asa stau lucrurile, ca apar acuzatii cind e vorba de o achizitie, totusi, de ce sa fim putin mai optimisti.
Informatizarea nu e chestie de citiva ani, posta nici atita.
In ce priveste un sistem (soft) pentru vot electronic, de ce nu s-ar alege unul existent, dintr-o tara in care a fost evaluat si gasit acceptabil.
Opusul unui caiet de sarcini (parca asa i-o spune, Product Specifications) foarte redus este unul foarte stufos cu vreo citeva sute de „requirements”. Se pierde vreo 6 luni sa fie puse la punct, se bate palma cu clientul. Apoi se pierde un an ca sa se scrie specificatiile pentru testare si evaluare. Intre timp, apar primele release, timp in care verificatorii inca mai tipa dupa ore, ca nu au apucat sa scrie toata documentatia de testare virtos ca la carte. Cind se incep testele, deja e tirziu, programatorii si-au facut treaba. Verificatorii tac milc si mai trec vreo 8 luni pina cind isi scriu rapoartele parafate. Se termina banii, se cer bani noi. Se raporteaza, toate specificatiile ies Passed. Se livreaza un release.
Incepe sa lucreze lumea cu el, se iau cu miinile de cap. Se cirpesc in graba niste buguri. Se trimit utilizatorii la specializari pentru ca interfetele si interactiunea e oribila. La nevoie îi mai ameninta si sefii ca nu sint pregatiti.
In final se merge pe blat, pe scurtaturi, lumea revine la vechile dosare, programe excel. Sistemul are caiet de sarcini, e verificat, validat, livrat, tocmai bun de inmormintat.
Exista si alte metode de abordare, in care programatorii sint in contact cu clientul pe toata viata produsului, si da, programatorul, inginerul de sistem ca le convine sau nu, vor trebui sa invete sistemul, sa-l reinventeze, se faca interviuri si urmariri ale utilizatorilor, ale metodelor anterioare folosite ei, sa imagineze alternative, sa le propuna si discute cu clientul, toate astea iterativ. Poate stiti mai bine ca mine.
Sau se alege un sistem COTS si se adapteaza.. Mai simplu si mai sigur. S-au fript altii cu sistemul si macar stii ce sa alegi.
Domnul Bizonu, in timp ce stateam de vorba… Luati aicea de-a gata. Autoritatea suedeza de votare, Valmyndidgheten, a publicat pe saitul de vot (al Suediei) material informativ in vreo 30-40 de limbi inclusiv româna si romanes, dupa cum urmeaza: http://www.val.se/sprak/rumanska/Faktablad_RKL_Rumanska.pdf
Vedeti capitolul „A vota din strainatate”.
Ma angajez ca daca cineva va fi interesat (pun mina in foc ca nu) aranjez personal un schimb de experienta cu specialistii direct implicati in partea tehnica a votului in Suedia.
@Ghita Bizonu’
Sută la sută de acord (pour une fois) ! În special legat de votul electronic prin Internet.
Când există mari suspiciuni de fraudă (ca în România), este mai bine ca sistemul şi mecanismele să fie simplu de înţeles de către public. De aceea sistemul trebuie să fie „transparent”, fără „cutii negre” – pe cât posibil.
Votul electronic are avantjul că :
– este rapid pentru alegător şi poate duce la un procent mai mare de participare,
– şi permite o numărătoare mult mai rapidă a voturilor
Dacă votul electronic îngreunează cu adevărat frauda – în comparaţie cu cel actual – asta trebuie analizat. Oricum, nu cred că avantajele ar justifica introducerea votului electronic atâta timp cât neîncrederea populaţiei este atât de mare. Poate că acceptanţa votului prin corespondenţă ar fi mai mare, trebuie văzut… dar pentru asta serviciile poştale trebuie să funcţioneze foarte bine, în toată ţara…
În Elveţia, votul online s-a introdus de câţiva ani în anumite cantoane, mai întâi experimental. Proiectul este în desfăşurare, a demarat acum vreo 10 ani (!!) şi se avansează foarte prudent. Sunt necesare şi modificări legislative, chiar şi pentru fazele experimentale. Aici unde stau eu, votul elecronic încă nu există. Iată descrierea sistemului din Cantonul Geneva, inclusiv unele detalii tehnice privitoare la garantarea securităţii:
http://www.geneve.ch/evoting/english/Uncovering_the_veil_a.asp
http://www.geneve.ch/evoting/a_coeur_ouvert_a.asp
În Elveţia se votează foarte des, de vreo 4 ori pe an, şi atunci un sistem ca ăsta ar merita, în special pentru a mări participarea la vot a unor cetăţeni mai blazaţi 🙂 În România – poate că nu.
@Ghita Bizonu’
> Votul prin corespondenta .. Idem acuze de furt si frauda. Sa nu mai zic ca omu care ar dori
> sa voteasca prin corespondenta ar trebui sa parcurga niste etape – sa se “inregistreze” undeva
> (depus cerere, docomente),
Bun, poate că treaba nu este chiar aşa de gravă… La primăria din locul de reşedinţă (domiciliu?) fiecare este înregistrat şi bănuiesc că există şi un (mic?) sistem informatic – cel puţin pentru a tipări listele electorale… sau poate că sunt centralizate, şi e cu atât mai bine. Pe baza asta se pot tipări automat plicuri cu buletine de vot, care se trimit prin poştă, cu 3-4 săptămâni înainte de alegeri. Alegătorul completează buletinul de vot, îl bagă într-un plic, semnează undeva pe plic şi-l pune la poştă.
Dacă nu locuieşte la adresa unde este înregistrat la primărie, trebuie făcut altfel, dar poate că există soluţii.
Sistemul necesită o evidenţă bună şi la zi a populaţiei, informatizată, sisteme de tipărit adrese pe plicuri, poşta să funcţioneze perfect… şi cam atât. Dar nu ştiu dacă merită – pentru alegeri destul de rare şi alegători nu prea sofisticaţi, o ţară mare, cu mentalităţi diverse…
@Ghita Bizonu’
Apropo de comentariul meu precedent, nu vreau sa par arrogant si ca dau lecţii.
In general ma gindeam ca s-ar putea profita foarte mult de pe urma deschiderii deosebite pe care o au autoritatile suedeze, pentru vizite de documentare si schimburi de experienta.
O singura data am reusit si efectele au venit direct, in 2-3 luni, după 18 ani cind nu s-a miscat nimic.
@George
> http://www.val.se/sprak/rumanska/Faktablad_RKL_Rumanska.pdf
Acolo e vorba numai de vot prin corespondenţă („cu scrisoare”), nu de vot electronic…
@Alex
E adevărat. Am dat ca exemplu de solicitudine a autorităților suedeze de a informa cu simplitate, fără limbă de lemn, si în plus tradus în 30 de limbi!
Votul electronic nu există în Suedia, probabil nefiind necesar. Nu văd motive să nu votezi prin poștă.
În schimb se oferă în compensație votul anticipat (pe care l-am ales și eu) la puncte de votare „ad hoc” in biblioteci. Formalitățile sînt reduse la strictul necesare și întrucât buletinul de vot e indiviual si unic (vine acasă prin poștă cam cu o lună două înainte), nu ai cum să trișezi.
Un alt cadou care ni se face este că putem semna declarația de impozit, care e precalculata și indică suma de plătit sau primit (deduceri) prin SMS sau internet. Procedura normală e de punere la poștă (e și gata timbrata). Cu o zi înainte de ultimul termen funcționarii de la impozit stau în stradă și conectează direct de la automobiliști sau pietoni declarațiile.
Prezentarea la ghișeu e o raritate (odată la 20 de ani), la fel ca toate actele doveditoare (după 4-5 ani de serviciu am dat o copie după diplomă la personal) și legalizările (birourile notariale sînt foarte rare și lucrează probabil pt agenți economici).