Am plecat la Zippori, veche localitate în Orientul Apropiat, nu departe de Nazaret. Am tras la casa Aphroditei, şi m-am trezit într-o seară dionyseană. În muzică de ţiteră şi flaut am petrecut noaptea, udată din plin cu rubiniul vinului învechit în butoaie de stejar, descîntat fiind de fecioarele locului. Spre zori ne-am scăldat în lapte de măgăriţă ca pe timpurile Cleopatrei, ca după un masaj înmiresmat cu uleiuri de portocali să adorm în una din odăile oaspeţilor.
Ziua, nu departe de amiază am reluat libaţiunile în cinstea şugubăţului Dionysos, savurînd ciorchinii pîrguiţi, în timp ce în ritmul flautului tescuiam cu alţi invitaţi primele picături rubinii ale acestei toamne.
Tinerii se întorceau de la culesul viilor şi al măslinilor; cu toţii ajutam gazdelor la teascuri şi prese, ca apoi cu apariţia Lunii să dănţuim în salonul Aphroditei, la lumina opaiţelor înmiresmate.
Timpuri de restrişte s-au abătut peste falnicul Zippori, valurile uitării au îngropat sub glie Salonul Aphroditei. Dar timpurile moderne au readus la lumina Lunii frumuseţitle de mult apuse, şi gîndurile îmi zboară la acele timpuri liniştite de din-aintea furtunilor semiţiilor.