John AdamsAm ascultat cateva fragmente din John Adams, pe web sau in librarii, in sectiile de muzica, pentru ca voiam sa imi cumpar unul sau doua CD-uri cu muzica lui.
Tromba Lontana suna festiv si vesel. Harmonium era meditativ. Mai tarziu am dat peste cateva cuvinte ale lui Adams despre sursa de inspiratie pentru Harmonium: pornise avand in minte trei poeme – unul dintre ele face parte din poeziile mele favorite, versuri stranii compuse de catre Emily Dickinson:
Because I could not stop for Death,
He kindly stopped for me;
The carriage held but just ourselves
And Immortality.
….
(Pentru ca nu ma putusem opri in fata Mortii,
Ea s-a oprit cu blandete in fata mea,
Trasura nu ne tinea decat pe noi,
pe noi si Nemurirea.)
Am gasit apoi pe web fragmente din Moartea lui Klinghoffer: stiam un pic despre controversa starnita de aceasta opera. Halellujah Junction mi-a dat ceva mai mult insight in minimalismul sau. Despre Transmigratia Sufletelor era tributul sau fata de victimele de la 11 Septembrie 2001: minimalismul il condusese catre o litanie gandita sa lase spatiu pentru propria ta meditatie asupra tragediei din acea zi.
Pana la urma m-am oprit la doua CD-uri. Primul continea excluziv muzica de Adams. Incepea cu o piesa de 4 minute, A Short Ride In A Fast Machine (Scurt raid intr-o masina rapida), exuberant, adrenalina aurala pura. Piesa urmatoare, The Wound-Dresser (Tamaduitorul de rani) era inspirata de Whitman. In timpul Razboiului de Secesiune poetul lucrase ca voluntar intr-un spital militar. Poemul mediteaza asupra experientei sale, cu o larga repiratie whitmaniana (An old man bending I come among new faces…). Adams a creat un recitativ pentru bariton – miscarea este lenta, frazele muzicale isi urmeaza unele celorlalte fara graba, din nou spatiu pentru propria ta meditatie.
Urma pe CD Berceuse elegiaque, un aranjament orchestral al unei lucrari de pian de Ferruccio Busoni (cunoscut inainte de toate pentru editia Bach-Busoni; fusese totodata pionier pe taramul muzicii electronice, impreuna cu Varese; Busoni era un Kulturmensch, considerat a fi printre spiritele cele mai deschise ale epocii sale). Berceuse elegiaque este linistita, incepe ca miscarea valurilor marii intr-o dupa amiaza calma – un instrument dezvolta apoi o naratiune (poate despre cine stie ce furtuna care a avut loc, sau care se desfasoara chiar acum in alta parte), alt instrument intra sa comenteze istoria asta, in timp ce fundalul orchestral ramane calm, ascultand doar, ca sa ia initiativa la sfarsit, ca si cand ar trage concluzii asupra a ceea ce s-a spus.
Piesa principala era Shaker Loops (Bucle tremuratoare). Este considerata piesa cea mai reprezentativa pentru minimalismul sau. Buclele sunt mici segmente melodice unde sfarsitul este legat de inceput: rezulta astfel structuri repetitive, convertite mai departe in triluri si tremolo-uri, ca sa dea tremurarea. Muzica ne vorbeste despre o experienta religioasa: rugaciunea unei comunitati de Shakers din Noua Anglie. Sunt patru parti: Shaking and Trembling (frenetica pana la salbaticie), Hymning Slews (dandu-ti ragaz sa iti mai tragi sufletul dupa prima parte), Loops and Verses (urmand starea de spirit a partii a doua), A Final Shaking (care se refera la prima parte, insa intr-un mod mai cool).
Cat despre al doilea CD, era plin de surprize. Literatura pentru vioara: solista, Chloe Hanslip (are 20 de ani si a interpretat de acum marile concerte). Concertul pentru Vioara al lui John Adams era prezent, alaturi de Red Violin Chaconne a lui John Corigliano, Tristan si Isolda de Franz Waxman, si un fragment din Rapsodia Romana Nr. 1 de George Enescu.
Vazusem filmul Red Violin acum vreun an sau doi si nu imi mai aminteam toate detaliile. O vioara peregrinand de-a lungul secolelor dintr-o tara in alta, trecand de la un stapan la altul, traind cu fiecare stapan istorii de muzica mareata, de dragoste si de moarte, legata printr-un soi de blestem sau de farmec de la inceput, haituita de o melodie superba, inseparabila de blestemul teribil, inseparabila de dragoste si de moarte – cam despre asta era vorba in film.
John Corigliano a compus muzica filmului si a folosit apoi melodia haituitoare ca structura de baza pentru o ciacona – Red Violin Chaconne; in film melodia fusese interpretata de catre Joshua Bell; pe CD era Chloe Hanslip, impreuna cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra, dirijata de Leonard Slatkin.
Red Violin Chaconne era urmata de un fragment din prima Rapsodie Romana a lui Enescu; din Enescu cel mai mult imi place Preludiu la Unison (din Suita No. 1); dar bine inteles ca imi place mult si Rapsodia si de fiecare data cand o ascult mi se pare la fel de proaspata.
Iar Enescu nu era singura prezenta romaneasca pe disc!. Franz Waxman compusese muzica filmului Humoresque, regizat de catre Jean Negulescu in 1946; alta istorie in care vioara si violonist se intretes cu dragostea si gelozia; nu am vazut inca filmul si as fi curios sa descopar cum suna acolo muzica, pentru ca Tristan si Isolda este o Fantezie bazata pe melodia din Humoresque.
Concertul pentru vioara de Adams incheia sirul pieselor de pe CD: provocator pentru solist, care trebuie sa cante incontinuu. Mi-a placut a doua parte a concertului (o ciacona), dar mai ales a treia parte (marcata Toccare: solistul si orchestra schimba serii de fraze ritmice continue).