Lansarea noului volum al lui Laszlo Alexandru, intitulat „Uriaşe lucruri mici”, va avea loc pe 22 noiembrie 2014, începând cu ora 18:30.
Cartea apare la editura Herg Benet Publishers din Bucuresti, astfel că lansarea va avea loc la standul pe care editura îl va avea în cadrul Expoziţiei de carte Gaudeamus. Această expoziţie va avea loc la RomExpo Bucureşti în perioada 19-23 noiembrie 2014.
Editura Herg Benet Publishers îşi va avea standul la nivelul 4.50, la numărul 229.
Lansarea va avea loc la ora 18:30, pe 22 noiembrie. Vor lua cuvântul Ovidiu Pecican, Alexandru Voicescu, Laszlo Alexandru şi alţii.
Autorul, domnul Laszlo Alexandru, ne-a trimis o scurtă prezentare a volumului :
Uriaşe lucruri mici
Lumea scrisului s-a diversificat în ultimii ani cu numeroase texte în sfera virtuală: pe site-uri, în reviste electronice, pe bloguri sau pe reţele de socializare. O nouă modalitate de expresie culturală îşi caută drumul spre public, în noi strategii de afirmare. Se elimină barierele geografice, expresia devine mult mai rapidă, mesajul scris se îngemănează cu imaginea grafică şi (eventual) cu suportul sonor, zburdălnicia poliglotă, prin salturile dintr-o limba străină în altă, ocupă un loc privilegiat.
Există o imensă varietate de bloguri, în funcţie de persoanele sau grupările care le redactează şi de finalităţile pe care le urmăresc. În ce mă priveşte împletesc însemnările autobiografice, amintirile despre anii de şcoală sau momentele care m-au format ca personalitate, comentarea unor gesturi sau situaţii cu rezonanţă etică din viaţă cotidiană, dialogul cu alte reflecţii despre lume (prin redarea unor citate percutante), analiza unor opere artistice, traducerea unor mici fragmente eseistice etc. Nu sînt condiţionat de dorinţa unui cîştig financiar sau de imagine, iar asta îmi dezleagă mîinile, îmi conferă o mare libertate interioară în găsirea şi tratarea subiectelor. Faptul că sînt profesor la catedră mi-a inculcat probabil reflexul de-a explicita, de-a pune în lumină aspecte mai puţin cunoscute publicului larg, de a-i instrui pe alţii. Nu mă sfiesc să mă scufund în detalii privind lirica italiană medievală, creaţia şi receptarea lui Dante Alighieri.
Însemnările mele din ultima vreme, de pe blog, le-am adunat într-un şir de cărţi: Viaţă de zi cu zi (anul 2010), Exerciţii de singurătate (anul 2011), Tutti frutti (anul 2012). Acum a venit rîndul consemnărilor din 2013 să fie incluse în volumul Uriaşe lucruri mici, apărut tot la Herg Benet Publishers din Bucureşti.
A fi scriitor echivalează, pentru mine, cu o lungă plimbare prin tunel. Vorbesc de unul singur şi nu ştiu dacă mi se-aude glasul. Cîteodată îmi răspunde ecoul, mai ascuţit ori mai atenuat, şi-atunci, cum spunea personajul dantesc, “ben puoi sapere ormai che il suo dir suona” (poţi şti bine deja că vocea lui răsună).
* * *
Pagina volumului Uriaşe lucruri mici pe situl editurii Herg Benet Publishers : v. aici