Voi căuta să fiu cât mai sincer: când domnul Ghezuntertoit m-a invitat sâmbăta trecută la sindrofie, am mulţumit politicos, dar nu aveam nici un chef să mă duc. Chiar i-am spus doamnei Gurnişt, cu care m-am întâlnit nu mult după acea, în ascensor:
– Ce să caut eu acolo, printre aceleaşi mutre de parveniţi, snobi şi îmbogăţiţi peste noapte? Să mă uit la toaletele doamnelor? Să discut despre bursă? Să ascult inepţii culturale? Mai bine mă culc!
– Fii serios! m-a mustrat blând madam Gurnişt. Trebuie să te duci… Unde nu am eu norocul să mă fi poftit de data aceasta?! A fost invitată şi am auzit că vine precis, celebra Cezarina Cumbumbum, bomba sexi, cântăreaţă şi compozitoare, ziaristă şi poetă, om politic şi manechin. Cum să nu te duci? Când mai ai o ocazie ca asta?
Să fiu sincer în continuare…Mie îmi plac oamenii celebri, iar după femei celebre mă dau in vânt. Ţin minte că prin clasa doua de liceu fusesem pe punctul de a fi exmatriculat din şcoală pentru o colecţie de femei celebre, Teodora împărăteasa Bizanţului, Mesalina, Lucreţia Borgia şi madame de Pompadour. Aşa că m-am îmbrăcat elegant, am potrivit o cravată discretă şi m-am înfiinţat cu o plantă într-un borcan îngust, aşa cum e modern acum.
Din cauza unei obişnuinţe păcătoase, fiind invitat pentru ora nouă, nu am reuşit să întârzii mai mult de o oră. Am sosit, bineînţeles, primul. Pe la unsprezece au început să apară şi alţii, iar nu mult după miezul nopţii când toată lumea era prezentă şi fremăta de emoţie şi nerăbdare, şi-a făcut intrarea steaua serii şi a seratei, inegalabila Cezarina! Parcă s-ar fi introdus o felie de lămâie într-un pahar de coca-cola. Toată spuma societăţii a început să fiarbă, spiritele s-au încălzit dintr-o dată, bărbaţii au început să roiască în jurul ei, complimentele s-au revărsat dintr-un nemaipomenit corn al abundenţei…
Să fiu din ce în ce mai sincer? Femeia era destul de frumoasă, bine fardată şi suficient de îmbrăcată. Zâmbea cu meşteşug, culegea laudele dezinvolt, de parcă ar fi scos nişte firişoare de praf de pe o haina bleumarin, răspundea la un milion de întrebări clasice cu o sută de mii de replici moderne şi contemporane. Era o adevărată stea. După cât era de frumoasă, dacă ar fi fost puţin mai tânără şi mai naturală, aş fi zis că e tot aşa de drăguţă ca vecina Amalia…
De felul meu nu-s băgăreţ, aşa că m-am mulţumit să privesc, sorbind o băutură răcoritoare, cum toţi i se adresează, cum fiecare vrea să o atingă, să-i simtă mirosul, să-i audă cugetările, să-i vadă rotunjimile. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? După o vreme, după ce fiecare şi-a făcut plinul, vedeta s-a retras discret şi… s-a apropiat de mine. Vă rog să mă credeţi, s-a apropiat tocmai de mine şi mi s-a adresat cu glas suav, profund şi tulburător:
– O, dacă ai ştii cât mă obosesc toate aceste scene de admiraţie, potopul de complimente, milionul de întrebări steriotipe…Te-am observat, eşti singurul care nu te-ai îmbulzit, singurul care nu mi-ai dat nici o atenţie… Recunosc că asta îmi face plăcere, dar mă şi intrigă… De ce? Nu ai văzut nici un film de-al meu?
– Cred că am văzut unul… O reclamă pentru sutiene sau undiţe de lux, nu mai ţin minte, am răspuns politicos.
– Ah, da… A fost un mare succes. Habar n-ai cât e de plicticos ca toţi să-ţi spună că te-a admirat la televizor, că ţi-a citit interviurile, că ţi-a cumpărat discul. Dumneata eşti singurul care m-a înţeles. Discreţia e o pasăre rară.
– E explicabil, doamnă sau domnişoară. Profesia mea mă obligă la discreţie. Sunt medic, ma ocup de piele şi sexologie.
– Hai, nu mă înnebuni! a exclamat vedeta. Zău! Vino, vino dragă, să ne retragem într-un dormitor! Vreau să-ţi arăt ceva care mă mănâncă de mor. Şi mai am nişte analize recente, ceva cu ficatul…
