– Ce fetiţă bună, îmi spune madam Brodiciche înduioşată, ce familie onorabilă, ce educaţie cum nu mai găseşti astăzi în multe case… Şi aşa o partidă i se propune lui Simon Şeinerovici, care-i trecut prin ciur si prin dârmon, că a umblat, numai eu ştiu, cu un milion de fâţe…
– Despre cine vorbiţi, doamnă? întreb politicos.
– Despre Lizica Kleider, fetiţa prietenei mele Bertha, care are restaurant vizavi de bancă. Despre ea vorbesc… Şi ce crezi… Crezi poate că nu s-a făcut partida pentru că ea nu a vrut. Ai să râzi, el n-a mai vrut. Derbedeul ăsta, mincinosul ăsta patentat, escrocul ăsta sentimental s-a răzgândit. Ce vremuri am ajuns să trăim! Ca lui Simon Şeinerovici, care cine ştie cine a fost bunicul lui, să nu-i convină să se însoare cu Lizica Kleider, nepoata lui Herman Rapaport, epitropul sinagogii croitorilor din Odesa. Aşa nişte vremuri am ajuns…
– Dacă înţeleg bine, mă pronunţ eu delicat, matale ţii mult la Lizica si ai vrea să o vezi măritată la casa ei. Că are deja o vârstă…
– Are, să nu-i fie de deochi, vreo treizecişiopt… Şi e fată cinstită, de asta garantez eu, nu cred să se fi sărutat măcar o data…
– Bun. Şi lucrează undeva? Are o profesie?
– Are tatăl ei restaurant, nu ţi-am spus? Când o să se retragă dânsul din afacere, parcă cui o să-i rămână, nu ei?
– Înţeleg… Şi e prezentabilă Lizica, oarecum?
– Mare lucru e să fii prezentabilă? Dacă e cazul, se fac prezentările imediat. Dar de ce mă întrebi? Ai matale vreo idee? N-ai să ieşi în pierdere dacă se face!
– Pentru moment nu am nici o idee dar, dacă îmi permiteţi, de ce nu ia legătura doamna Bertha sau domnul Kleider cu o agenţie matrimonială?
– Nişte bandiţi şi ăştia, stabileşte doamna Brodiciche, n-ai văzut şi matale la televizor? Îţi iau banii şi-ţi dau un număr de telefon care sună ocupat… O măgărie! Crezi poate că nu s-a dus Bertha la Matilda? A spus aşa şi aşa, am o fată bună, cu o zestre de o suta de mii, maşină ca şi nouă, restaurant în perspectivă… I-au propus un inginer divorţat…
– Înteleg, el divorţat şi ea fecioară…
– Nu-i vorba de asta. Dar inginer? Nu perspective, nu avere, slujbaş la stat până la pensie? Asta îi dau ei Lizicii pentru o sută de mii? Şi atunci i-au propus un contabil, unu chel şi borţos, de la fisc.
– Ca să vezi… El borţos şi ea ca o floare.
– Care floare? Problema e alta… Nu a vrut un inginer şi i se propune mai puţin? Ce să facă ea cu un contabil? Intr-o negustorie, la un restaurant, un contabil poate să strice… Simon Şeinerovici, aşa cum e el, avea cap la treburile astea. Un contabil sclerozat e corect, domnule, poate să fie chiar periculos… Auzi matale, încă de la fisc!
– Dar ce ar fi vrut Lizica, un doctor?
– Dă-i incolo de doctori… Nu ai auzit ce leafa are un doctor?! Si dacă o să facă încă o data grevă, din ce o să trăiască? Din zestrea fetei? Ea să-l ţină cu casă şi masă şi el să facă grevă?
– Atunci cu un intelectual…
– I-au dat şi aşa ceva, un profesor de violoncel de la conservator. S-a gândit domnul Kleider că poate să cânte la restaurant seara, dar când l-au întrebat, ai să râzi, ditamai profesorul nu cunoaşte o muzică mai de doamne ajută. Cunoaşte notele dar cântă numai treburi din alea care nu le înţelege nimeni. Te faci de râs faţă de clienţi… N-a mers. Aşa o fată şi n-are noroc. Iar măgarii ăia de la Matilda au mai avut tupeul să zică: Dar ce aţi vrea pentru o sută de mii şi o maşină cu două uşi? Un om de afaceri? Un instalator? Unul care-i proprietar de tarabă în piaţă? Fetele de azi nu-şi mai cunosc lungul nasului…. Aşa au spus!
