Nu ştiu dacă din proprie iniţiativă, sau sfătuit, Bălăcescu a apărut imediat după 22 decembrie la tipografia din Braşov. A înfiinţat un nou ziar, „Replica”, în locul fostului „S.C.B.”. Bineînţeles, era tot redactor şef.
În aceeaşi perioadă asistenţii de la catedra de Socialism au scos şi ei un ziar: „Politica”.
La doar trei săptămâni de la Revoluţie apăruseră o mulţime de ziare noi, majoritatea covârşitoare fiind scoase de foştii redactori ai ziarelor tipărite înainte de 22.
La scurt timp după reînceperea cursurilor, Federaţia Sindicatelor Studenţeşti a hotărât să scoată un ziar, dar acest lucru nu a fost posibil. Ni s-a spus că tipografia nu mai ia comenzi deoarece e deja suprasolicitată.
Am încercat să obţinem o pagină în „Replica”, dar am fost refuzaţi categoric: „Replica”, deşi înfiinţată în locul ziarului ce se pretinsese studenţesc „S.C.B.”, era un ziar particular. Bălăcescu devenise primul patron dintre studenţii braşoveni.
Înaintea alegerilor din mai, majoritatea redactorilor de la „Replica” au încercat să dea ziarului o orientare net anticomunistă. Doar Bălăcescu şi câţiva admiratori s-au opus categoric, fapt ce a dus în vară la înlăturarea lui din conducerea ziarului.
Deşi datorită celorlalţi redactori „Replica” devenise cel mai bun ziar din Braşov, la scurt timp după plecarea lui Bălăcescu şi-a încetat apariţia ca urmare a presiunilor morale şi materiale făcute asupra redactorilor.
*
Până în seara lui 22 decembrie 1990 mă uitam foarte rar la televizor, aproape deloc. Eram sătul de propaganda comunistă.
În zilele de după revoluţie am urmărit ore în şir programul pentru a afla ce se întâmplă în ţară. Credeam, speram mai bine zis, că s-a terminat cu propaganda.
Am fost foarte mirat când într-o seară, imediat după 22, un ţăran bătrân din Maramureş a apărut pe ecran în costum naţional, aducând cadou o pâine şi o sticlă de pălincă redactorilor de la televiziune. Atât aspectul lui, cât şi limbajul pe care îl folosea semănau înfiorător de mult cu cel al ţăranilor festivi care-l întâmpinau pe Ceauşescu atunci când acesta făcea vizite de lucru. Nici o urmă din bunul simţ al ţăranului român, de care se făcea atâta caz, nu s-a văzut la el.
— … Aud că primim ajutoare din străinătate. Să ne trimită că şi noi le-am dat destul!…
În altă zi, reporterii televiziunii au ieşit din clădire pentru a-i intervieva pe unii din soldaţii care apărau televiziunea. Au discutat cu un militar în termen, chiar lângă unul din tancurile ce ne ofereau tuturor garanţia că armata ne va scăpa de terorişti.
Întrebat ce melodie ar dori să dedice familiei, militarul a optat pentru „Noi suntem români” şi pe micul ecran a fost transmis un fragment decupat dintr-unul din spectacolele patriotarde realizate în timpul lui Ceauşescu. Doar tabloul acestuia lipsea.
Altă dată, a venit un grup de studenţi din Ploieşti care afirmau că poporul român a înfruntat cu umorul care îl caracterizează dictatura şi ca argument au spus câteva bancuri penibile cu Ceauşescu.
O droaie de oameni au vorbit în numele colectivelor de oameni ai muncii, al satelor şi oraşelor din care veneau, în numele tuturor studenţilor, întregului popor, fără a spune ceva concret.
Nici un student braşovean nu a mers să vorbească la televiziune, dar în aprilie a venit televiziunea la noi. Redacţia emisiunilor săptămânale „Gaudeamus”, emisiune despre care se spune că e făcută de studenţi, voia să facă un reportaj la Braşov. Se afirma că emisiunea „Gaudeamus” e o emisiune studenţească, dar eu nu sunt de acord. Susţin că a fost o emisiune ce avea ca scop compromiterea studenţilor.
D-şoara Gheorghiu, absolventă de filosofie a venit să pregătească terenul. Eu credeam că ni se va acorda un spaţiu de emisie şi vom face noi emisiunea, dar nu a fost aşa.
Reportera s-a documentat şi apoi a împărţit rolurile. Eu trebuia să apar în cadrul unei mese rotunde care îi reunea pe preşedinţii de sindicat de pe facultăţi şi în cadrul căreia urma să se dezbată întrebarea: „E nevoie de mai mult umanism în Universitate?”
Am scris un scurt material pe această temă şi i l-am arătat reporterei înainte de începerea filmării:
Aş vrea să încep cu o referire la o afirmaţie din Geneză: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa.”
Principalul atribut al Divinităţii, atribut preluat şi de om, este creativitatea. Pe de altă parte putem afirma că omenirea a apărut în momentul când mediul natural ajunsese la un optim care îi permitea existenţa şi s-a dezvoltat în condiţiile acestui optim natural.
Pe măsură ce a progresat, omenirea a ajuns în posesia mijloacelor ce-i permit să intervină radical asupra mediului.
Dintr-o singură celulă extrasă dintr-o frunză poate fi obţinut, în laborator, un arbore, dar întreaga informaţie genetică e conţinută în celula respectivă. Au fost izolaţi în laborator acizi nucleici. Dar toată ştiinţa secolului XX nu a putut crea din materia moartă un organism, cât de primitiv.
Din păcate, omul e de multe ori ignorant, gândirea mecanicistă fiind poate dovada cea mai revelatoare a acestui fapt.
E firesc ca omul să caute să înţeleagă tainele lumii, să emită ipoteze referitoare la organizarea acesteia, dar e anormal să acţionezi asupra mediului în baza unor presupuneri care adesea se dovedesc false.
Filosofia lui Lucian Blaga caută să împace religia cu ştiinţa, deşi acest lucru e aparent imposibil.
Ce nevoie e de contemplaţie, meditaţie, specifice religiei, în aceste momente de explozie informaţională, în plină revoluţie tehnico-ştiinţifică?
Consider că e nevoie de prudenţă în acţiunile umane pentru că omenirea a devenit foarte puternică şi a crea nu trebuie să însemne a distruge. Contemplaţia conduce la prudenţă, la frânarea pornirilor distructive. Mai mult ca oricând, ar trebui să medităm la o afirmaţie a lui Goethe: „Numai dacă vei reuşi să trăieşti eternitatea clipei nu vei regreta trecerea timpului.”
Reportera a citit materialul şi a spus apoi că ea consideră că acesta nu are nici o legătură cu tema propusă. Cum eu mi-am apărat punctul de vedere, pe platou a impus iniţial o altă temă, urmând ca tema umanismului să fie atacată ulterior…
…
— Şi acum vă rog să-mi spuneţi de ce consideraţi necesară înfiinţarea de facultăţi umaniste la Braşov!
— Pentru că la facultăţile tehnice sunt prea puţine fete, a răspuns preşedintele Sindicatului din facultatea T.C.M., fost secretar A.S.C. pe facultate.
Nu am apucat să deschid gura pentru că domnişoara Gheorghiu fixând foarte profesional camera de luat vederi a spus:
— Dar mai mult despre această temă într-o emisiune viitoare…
Reflectoarele s-au stins. Înregistrarea s-a încheiat. Refuzam să cred că ceea ce se întâmplă e real. Noroc că la prima temă apucasem să spun câteva vorbe, altfel s-ar fi putut crede că am funcţionat doar ca decor la masa rotundă care durase mai puţin de un sfert de oră.
Emisiunea fiind realizată la Braşov, trebuia prezentat drept ceva inedit momentul revoltei muncitoreşti din 15 noiembrie 1987.
Reportera a aflat de existenţa celor trei care fuseseră exmatriculaţi în 1987. Lor voia să le acorde trei minute în care aceştia să răspundă la întrebări. Bia era bolnav, iar Rică şi Luci voiau să prezinte un material ce scotea în evidenţă criza morală în care se zbate societatea românească.
Reportera nu s-a putut înţelege cu cei doi şi în consecinţă s-a adoptat o soluţie de compromis: a fost descoperit un student care în data de 15.11.1987 efectua stagiul militar la o unitate de pompieri din Braşov.
Acesta a fost adus în faţa camerei:
— Ce s-a întâmplat în 15 noiembrie?
— Eu eram în unitate când s-a dat alarma. Ni s-a spus că nişte huligani au incendiat primăria. Am fost îmbarcaţi pe maşinile de intervenţie şi am plecat la primărie.
— Şi ce-ai văzut acolo?
— Că nu erau huligani. Erau demonstranţi.
— Ce făceau demonstranţii?
— Făceau gesturi ample!…
Un alt moment al emisiunii l-a constituit prezentarea revistei studenţeşti „Replica”, fost „S.C.B.”, al cărei redactor şef era Bălăcescu.
—…—… Sunt foarte fericit că după aproape cinci ani de rezistenţă a scrisului pot prezenta, în calitate de redactor şef, această revistă pe micile ecrane!…
Emisiunea în ansamblu a fost penibilă şi cred, sunt convins, că nu puţini au fost cei care au afirmat, după ce au vizionat-o, că studenţii braşoveni nu au nimic în cap.