Sesiunea de vară a început pentru noi, cei din anul I, cu examenul de marxism-leninism. Pe biletul primit de mine de la examinator era trecut subiectul „Marxismul şi problema naţională”, care coincidea cu titlul unei lucrări semnate de I.V. Stalin. Studiasem cu atenţie bibliografia recomandată, astfel că am expus sistematic poziţia marxismului în problema naţională. La sfârşitul răspunsului meu, examinatorul mi-a pus o întrebare suplimentară:
– Să-mi spui, dumneata, ce abatere naţionalistă a criticat de curând partidul nostru?
Eram la curent. chiar de la surse – credeam eu – şi cu acest aspect al problemei.
– Partidul a criticat abaterile naţionaliste ale lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care a spus studenţilor de la Cluj că este mai întâi român şi pe urmă comunist.
Profesorul părea surprins de răspunsul meu şi a intervenit prompt:
– Unde ai citit dumneata ce a spus Pătrăşcanu, în ce document de partid ?
Am răspuns imediat, prezentând şi sursa; ştiam că la Cluj avuseseră loc confruntări între studenţii de la Universitate şi muncitorii de la o fabrică, în majoritate de etnie maghiară, iar Lucreţiu Pătrăşcanu a fost trimis acolo de Partidul Muncitoresc Român să aplaneze lucrurile. La scurtă vreme după eveniment, lui Pătrăşcanu i s-a adus, din partea conducerii partidului, acuzaţia de abateri naţionaliste. Am răspuns imediat profesorului, indicând sursa informaţiilor mele:
– Mi-a relatat chiar un vecin de-al meu, student la Cluj, care a fost de faţă la întâlnirea cu Pătrăşcanu. Aşa le-a spus studenţilor: „Eu sunt întâi român şi pe urmă comunist”.
Examinatorul a intervenit din nou:
– Nu trebuie să iei în serios tot ce-ţi povesteşte cineva care vrea să se dea mare; să ţii seama numai de ceea ce scrie în documentele partidului nostru, altfel rişti să reproduci lucruri greşite !
Deşi răspunsul meu la subiectul ce mi-a revenit fusese unul complet, profesorul examinator mi-a scăzut două puncte din nota care mi se cuvenea. Acest examen a fost şi o lecţie pentru mine !
Un alt coleg de-al nostru – căruia noi îi spuneam prieteneşte Bătrânul – a păţit-o şi mai rău. Subiectul primit de el la examen era următorul: „Lupta de clasă în etapa actuală”. După ce el a prezentat problema luptei de clasă în viziunea marxistă, examinatorul – văzând din hârtiile aflate în faţa sa că este învăţător undeva la ţară, nu departe de Bucureşti – l-a întrebat:
– Cum se desfăşoară acum, la noi, lupta de clasă la sate ? „Bătrânul” – un om sincer, ceva mai în vârstă decât noi (făcuse şi războiul) – i-a răspuns că la ţară este linişte şi pace, nu se întâmplă nimic deosebit care să merite atenţie.
Profesorul a insistat, amintindu-i subiectul ce i-a revenit: Lupta de clasă în etapa actuală. Colegul nostru şi-a menţinut răspunsul:
– La sate e linişte şi pace, oamenii se înţeleg bine unul cu altul.
La sfârşit, examinatorul i-a comunicat că nu poate să-i dea o notă de trecere la examen pentru că a denaturat realitatea de la sate.
După ce „Bătrânul” şi-a terminat relatarea, colegul Nelu Horeanu i-a reproşat, pe un ton aparent serios, că n-a dat răspunsul cuvenit:
– Bine mă, Bătrâne, să nu spui tu că la ţară lupta de clasă se ascute ?
– Ce să se ascută, dom’le !? Oamenii îşi dau bineţe când se întâlnesc, mai stau de vorbă la un pahar de vin … Nu stă nimeni după colţ, să-ţi dea cu ciomagul în cap !
– Să nu ştii tu că la sate chiaburii răspândesc tot felul de zvonuri duşmănoase ? Ba că statul le va lua pământul, ba că-i va băga pe toţi, cu grămada, în colhozuri ?
– E linişte şi pace, dom’le, astea sunt poveşti pentru copii sau cei asemenea lor, a venit replica fermă din partea colegului nostru, învăţător la ţară.
Apoi „Bătrânul” ne-a comunicat hotărârea sa definitivă: va abandona facultatea !
– N-are niciun rost să vin la Bucureşti ca să ascult tot felul de gogoşi despre situaţia de la ţară şi apoi să le reproduc, de parcă aş fi convins de ceea ce spun…
Şi „Bătrânul” s-a ţinut de cuvânt! Nu 1-am mai văzut…
Nu numai noi, studenţii, am trecut prin situaţii grele, ci chiar şi unii profesori. Cu puţin înainte de sesiune a apărut lucrarea lui Stalin Marxismul şi problemele lingvisticii, în care făcea precizări pentru o mai bună înţelegere a marxismului, nu numai privitoare la lingvistică, ci şi la alte probleme importante ale acestei „învăţături”.
Noi, studenţii de la Filosofie, studiam, pe lângă disciplinele de specialitate, şi bazele altor ştiinţe – doar din filosofie, din iubirea de înţelepciune se născuseră toate celelalte discipline … Astfel că în timpul facultăţii am audiat şi cursuri de matematică, fizică, biologie, lingvistică, istorie, etc. In cadrul obiectului de studiu Lingvistică generală ne-au ţinut cursuri – în anul întâi – mai mulţi academicieni renumiţi din acest domeniu. La prelegerea privind definirea limbii, un profesor a prezentat teoriile unui „mare savant sovietic”, care susţinea că limba are un caracter de clasă, dând ca exemplu „convingător” cazul limbii franceze, vorbită de „clasele dominante” din ţările europene, spre a nu fi înţelese de poporul respectiv.
„Savantul sovietic” nu se întreba însă – am constatat noi mai târziu – ce limbă vorbeşte clasa dominantă din Franţa, ca să nu fie înţeleasă de propriul popor…
La disciplina Lingvistică generală, atât examinatorii, cât şi noi am scăpat cel mai uşor: după ce s-au consultat între ei, specialiştii din domeniu ne-au transmis că la examen trebuie să ştim materia predată la curs, alte întrebări nu ni se vor pune (ei abordaseră teme de strictă specialitate, fără posibilitatea unor interpretări ideologice, cu o singură excepţie …).
Mai greu a fost cu un alt profesor, care a trebuit să-şi facă autocritica, apelând la formula – nu tocmai comodă pentru el – „greşit v-am spus că…” şi citând mereu „învăţătura marelui conducător, tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin” ! Astfel, profesorul care preda Istoria filosofiei antice ne-a convocat într-un amfiteatru al Facultăţii şi ne-a ţinut o prelegere „autocritică”. A trecut în revistă mai toţi gânditorii asupra cărora se oprise în cursul său, citând apoi „precizări importante” din lucrarea lui I.V. Stalin:
– Dragi studenţi, în mod greşit v-am spus la curs doar că Tales a văzut cum îngheaţă apa, apoi se topeşte, transformându-se în lichid, iar când este fiartă se evaporă sub formă de aburi: v-am spus în mod greşit că numai în felul acesta a ajuns la concluzia că elementul prim al existenţei este apa.
Tot astfel, în mod greşit am susţinut în faţa voastră că Anaximene a ajuns la concluzia că aerul constituie elementul primordial al lumii doar observând că vieţuitoarele au nevoie de aer pentru a trăi.
În mod greşit v-am spus că Heraclit a ajuns la concluzia că focul este esenţa tuturor lucrurilor după ce a văzut cum se topeau metalele în cuptoarele meseriaşilor din vremea sa, în care ardea focul. Tovarăşul Stalin ne învaţă că forţele de producţie nu acţionează direct asupra sferei ideologice, ci prin intermediul relaţiilor sociale, al intereselor clasei dominante, specifice fiecărei epoci istorice.
Profesorul a continuat expunând un punct de vedere „mai puţin simplist” decât prezentase el la curs istoria gândirii antice:
– Filosofii amintiţi au căutat să dea o explicaţie a tot ce există, fără a recurge la miturile orânduirii gentilice, care atribuie „facerea lumii” unei zeităţi sau alta. Ca reprezentanţi ai claselor dominante, ei aveau timp să reflecteze asupra existenţei, în general. S-au întrebat care este elementul primar al acestei lumi, în care trăim cu toţii şi au formulat, fiecare, concluzii materialiste, dar naive; poziţia lor de clasă a ieşit la iveală în problematica socială, unde au apărat interesele aristocraţiei sclavagiste, susţinând sclavia.
Dar exponentul tipic al intereselor clasei dominante a fost Platon, care a dezvoltat teoria idealistă a formelor sau a ideilor; el reduce realitatea la idei, opunându-se astfel materialismului naiv al unor predecesori.
Concepţia sa „comunistă” despre stat prevede comunitatea averilor, a femeilor şi a copiilor, dar numai pentru filosofi – care ar avea rolul de conducători – şi luptători, nu însă şi pentru cei ce muncesc: agricultorii, meşteşugarii şi sclavii…
Profesorul a vorbit în acest fel timp de câteva ore, cerându-ne apoi ca la examen să ţinem seama de precizările făcute de el.
Noi, studenţii, a trebuit să revedem materia predată la curs în lumina acestor ultime „precizări” considerate de el „mai puţin simpliste”; n-a fost tocmai uşor la acest examen, nici pentru noi, nici pentru profesorul care a trebuit să-şi facă „autocritica”… în faţa noastră, a studenţilor.
De acelaşi autor, Nicolae Gogoneaţă, v. „Utopia Magna” partea 1-a, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a, partea a 5-a.
Pentru datele biografice ale autorului Nicolae Gogoneaţă vezi partea 1-a.
Multumesc mult autorului pentru această serie.
Din pacate o citesc cu inima grea. Ce tragedii in acest cosmar! Am trait in perioada mai actuala a comunismului, uricioasa si ea, dar parca palind in fata acestei terori directe.
George! Ai citit despre procesele din anii 1936-38 in Uniunea Sovietica? Marii „conducatori” au marturisit ca au fost spioni, agenti germani etc. Toti cei mari – Bukharin, Zinoviev, Kirov – au disparut. Kirov fusese omorit din ordinele lui Stalin si dupa aia, culmea cinismului, i s’a facut o inmormantare de stat ca si cum ar fost ucis de agenti capitalisti.
Regim de asasini. Crezi ca Patrascanu a fost agent? Gheorghiu-Dej care era cam „nespalat” si nu putea sa inghita oameni mai culti.