Osip Braz: portretul lui Cehov când avea 38 de ani, 1898Medic de profesie, Cehov (1860-1904) s-a afirmat în literatura rusa si universala prin proza scurta, în care tristetea se îmbina cu umorul si cu ironia amara în satirizarea societatii timpului si în relevarea dramatismului unor existente mediocre (Cameleonul, Masca, Salonul nr. 6, Omul în carapace, Doamna cu catelul), iar apoi prin opera sa dramatica. Piesele lui Cehov (Pescarusul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada cu visini) au influentat dramaturgia secolului al XX-lea, creând un teatru de atmosfera, care oglindeste mentalitatea unei lumi pe cale de disparitie. Lipsite de conflicte puternice, piesele lui Cehov îmbina lirismul, sentimentul zadarniciei nazuintelor si accentele de critica sociala.
TREI SURORI
Olga, Masa si Irina, cele trei surori, duc o viata monotona într-un oras de provincie, visând sa se mute la Moscova. Toate încercarile de evaziune le sunt zadarnicite: Versinin, iubitul Masei, este nevoit sa paraseasca orasul o data cu regimentul caruia îi apartinea, iar baronul Tuzenbah, logodnicul Irinei, este ucis în duel de capitanul Solionâi.
Urmatoarea scena din actul al II-lea este semnificativa pentru dialogurile cehoviene, oscilând între sugerarea unei existente monotone si afirmarea înflacarata a idealurilor de munca si fericire.
ACTUL AL DOILEA
VERSININ: Ce sa-i faci ! Vad ca nu ne mai aduce ceaiul… Sa facem si noi atunci putina filozofie.
TUZENBAH: Prea bine ! Despre ce sa vorbim ?
VERSININ: Despre ce ? Hai sa visam… bunaoara… la viata de peste doua-trei sute de ani !…
TUZENBAH: Ce crezi ? O sa zboare lumea cu aerostatele ! Hainele îsi vor schimba croiala… Se va descoperi poate un al saselea simt, care va fi dezvoltat… Viata însa va ramâne aceeasi ! Grea, plina de taine si fericire… Chiar peste o mie de ani, omul tot la fel o sa se tânguiasca, zicând: “Vai, ce grea e viata !” Si tot asa, ca si acum, o sa se teama de moarte si n-o sa vrea sa moara.
VERSININ: (sta pe gânduri): Cum sa-ti spun ? Mie mi se pare ca totul va trebui sa se schimbe încetul cu încetul si ca a si început sa se schimbe chiar sub ochii nostri. Peste doua-trei sute sau o mie de ani… caci anii nu înseamna mai nimic… o sa înceapa o viata fericita, o viata noua ! Noi nu vom avea parte de ea, fireste; însa pentru ea traim astazi, ne trudim si suferim. Noi o înfaptuim… si asta e sensul existentei noastre si chiar am putea spune, fericirea noastra.
(Masa râde încet.)
TUZENBAH: Ce-i cu dumneata ?
MASA: Nici eu nu stiu ! De azi dimineata îmi vine întruna sa râd.
VERSININ: Mi-am terminat studiile în acelasi loc cu dumneata. Dar am urmat Academia Militara. Citesc mult, însa nu stiu sa-mi aleg cartile. Poate nu citesc ceea ce ar trebui. Cu toate astea, cu cât traiesc mai mult, cu atât simt în mine mai apriga setea de a cunoaste. Încaruntesc, sunt aproape batrân, si stiu atât de putin, atât de putin ! Totusi, mi se pare ca stiu bine ceea ce este esential si adevarat. Cât as vrea sa va dovedesc ca fericirea nu-i pentru noi, ca nu trebuie sa fie si nici nu va fi… Noi trebuie sa muncim, sa muncim mereu. Fericirea ? Fericirea e harazita urmasilor nostri îndepartati.
(Pauza.) Daca nu mie, cel putin urmasilor urmasilor mei.
(În sala mare apar Fedotik si Rode, care se aseaza si cânta încet, acompaniindu-se la chitara.)
TUZENBAH: Dupa dumneata, nici sa visam la fericire n-avem voie. Dar daca eu ma simt fericit !
VERSININ: Nu-i asa…
TUZENBAH (da din mâini, râzând): Se vede ca nu ne putem întelege ! Nu stiu însa cum as face sa te conving.
(Masa râde încet.)
TUZENBAH: (amenintând-o cu degetul): Râzi, râzi. (Catre Versinin). Nici peste doua-trei sute de ani, ba nici peste un milion de ani, nu se va schimba cu o iota ! Ea ramâne aceeasi, urmându-si legile ei proprii, pe care noi nu le putem patrunde si pe care nu le vom cunoaste niciodata. Pasarile calatoare, cocorii, de pilda, îsi urmeaza, neobosite, zborul ! Oricare ar fi gândurile ce le framânta mintea – meschine sau marete – îsi vor continua mereu zborul, fara sa stie încotro si de ce. Ei zboara si vor continua sa zboare în ciuda filozofilor ce s-ar putea ivi printre ei. Acestia vor putea sa filozofeze în liniste, numai sa nu tulbure zborul celorlalti…
MASA: Bine, dar pentru ce ?
TUZENBAH : Pentru ce ? Uite, afara ninge. Pentru ce ?
(Pauza)
MASA : Mie însa mi se pare ca tot omul trebuie sa aiba o credinta sau cel putin sa o caute. Altfel, existenta lui e desarta, desarta… Sa traiesti si sa nu stii de ce zboara cocorii ? De ce se nasc copiii ?… De ce sunt stele pe cer? … Ori stii de ce traiesti, ori toate pe lume sunt fleacuri… nimicuri…
(Pauza)
VERSININ: Si totusi, ce pacat ca s-a dus tineretea !
MASA: Gogol spunea: “Plicticos lucru sa traiesti pe lume, domnilor !”